Gândurile sunt cadoul lui Dumnezeu pentru noi. Dar ca orice cadou are 2 fațete. Ele pot fi salvarea sau distrugerea noastră. Depinde cine conduce pe cine. Gândurile ne conduc sau noi le conducem?
Victoria Blackthorne se uita la Abigail cum își scoate racheta de tenis din geanta sport. Era prietena ei din copilărie. Se simțea trădată până în măduva oaselor. Era atât de senină, îmbrăcată in alb se pregătea să joace tenis. Ca și cum nimic nu se întâmplase, o pupase pe obraz precum Iuda. Mintea ei îi spunea că Abigail nu știe de relația interzisă dintre ea și Ralph, dar inima ei îi șoptea la ureche opusul. În cine să se încreadă: în inimă sau în mintea ei. Se spune că inima nu te minte niciodată, dar nu credea acest lucru. Uite unde o aduse inima ei: la lacrimi și durere!
O măsură din cap până în picioare. Trebuia să recunoască că arăta bine, era cu doi ani mai tânără ca ea. Făcea sport, mânca sănătos într-un cuvânt avea un corp de indiviat. Pe când ea: îi apăruse celulita, sânii i se lăsaseră puțin mai mult după naștere, și se și îngrășase...a dacă mai adauga și vergeturile....
Era prima dată cand o privea ca pe o rivala, ca pe un inamic care trebuie anihiliat. Cât de tare ar fi dorit să o înfrunte, să îi spună: "știi sau nu de relația mea cu logodnicul tău?". Nesiguranța îi rodea sufletul. Dacă Abigail ar fi fost o străină, totul ar fi fost mult mai ușor, dar așa... ea era sora ei spirituală. Trădarea ei o durea atât de tare încât ar fi dorit sa îngenuncheaze și să urle, ca lumea întreagă să facă cunoștință cu suferința ei.
Dar viața e așa cum e și din această cauza nu putea fi vorba de o confruntare pentrubcă ar fi trebuit să recunoască relația clandestina. Că fusese iubita unui bărbat, iar acel bărbat nu era soțul ei. Adevărul trebuia mascat, iar masca ei de mult îi înțepenise pe față. Așa că, cu zâmbetul ei bine cunoscut, spuse:
- Draga mea Abigail am fost așa de fericită cand am citit anunțul. Dar am fost surprinsă să aflu din ziar și nu de la tine.
Abigail veni lângă ea și îi luă mâinile între ale ei. Se uită în ochii ei cand zise:
- Iartă-ma, dar a vrut să ținem totul in secret. - se întoarse uitandu-se în jos- Și eu am fost la fel de surprinsă ca tine, când m-a cerut în căsătorie.
- Și de cât timp te curta? Adică de când timp va întâlniți pe ascuns? - cuvintele fura rostite prea brusc, prea violent ca sa nu fie obserbate. Abigail ridică ochii spre ea întrebător?
- Hai să ne așezăm pe bancă, sa nu fim un spectacol pentru nimeni. De un an.
În timp ce se așeza pe banca, Victoria simți că se sufocă. Întoarse repede capul ca sa ascundă starea cumplită în care se afla. Inima ei se sparse în mii și mii de bucățele, milioane de cioburi îi sfâșiasera sufletul. Un an! Deci în timp ce facea dragoste cu ea..el spunea vorbe dulci altei femei, greșit. .. prietenei ei cele mai bune. Dar de ce Abigail? Erau atâtea domnișoare de familii bune, nobile. .de ce ea? Zâmbi amar, dorise să se răzbune, să o rănească in uotimuo hal și uite că reușise. Simțea pumnalul adânc înfipt în inimă. Abigail povestea, dar tot ce auzea acum Victoria erau propriile gânduri și Carmin Burana ( O Fortuna) de Carl Orff. Strânse pumnul "Calmează -te!", dar focul creștea. Interiroul ei era făcut scrum.
- Îl iubesc Victoria, ne completăm minunat. El e soțul potrivit pentru mine.
Cu ultimele puteri se uită la ea.
- Ești ca o soră pentru mine, te cunosc de când eram copile nevinovate și ne jucam în grădină cu păpușile de porțelan. Mă bucur pentru tine pentru că era timpul nu? -Abigail râse - Hai, ești pregătită pentru încă o partida de tenis?
- Da, revuie să îmi iau revanșa. Data trecută m-ai invins, dar acum te inving eu!
- Așa e, m-ai învins. - spuse în șoaptă Victoria-
- Hmmm?
- Nimic.
- Off m-am murdărit pe tricou.
Ralph se îndrepta hotărât spre ele.
- Buna ziua my ladies.
Se simțea săgetat de privirea ei, daca privirea ar fi putut ucide, cu siguranță că l-ar fi omorât. Costumul de tenis îi stătea minunat. Se uită la Abi, jucase murdar și o știa, dar totuși gândind la rece va deveni contesa potrivită pentru el. Nu putea să o aștepte pe soția lui Blackthorne toată viața! Își bătuse joc de el și îl umilise forțându-l să o iubească pe ascuns. Îl manipulase arucandu-i in fața că el, contele de Somerset, nu era bun să o ia de nevasta, dar era bun să îi fie amant. Și asta și fusese amantul..defapt cățelușul ascultător al ducesei de Blackthorne. Dar, gata, se terminase sarada. O alese pe Abi pentru că prietenia dintre ele două era foarte puternică. Dacă Victoria îi furase o parte din liniște, el de ce sa nu îi fure și el ceva? În cazul acesta cea mai bună prietenă.
- Ce surpriză plăcuta este să vă găsesc aici. - Își puse mâna pe talia lui Abi și o sărută ușor pe buze- Alteta, ce mai faceți?
- Bine, domnule Somerset. Ma bucur de soarele de afară. Zilele trecute a fost tare trist și mohorât, dar acum a ieșit soarele si pe strada noastră. Și felicitari pentru fericitul eveniment. M-am bucurat cand am citit anunțul, pentru Abigail merită un bărbat așa corect și serios ca dumneavoastră.
- Va mulțumesc my lady.
Nu putea citi nimic pe fața ei, era rece precum o stâncă. Dar putea să parieze, că marea în spate fierbea.
- Cred ca v-am deranjat de la joc.
- A nu, dragul meu, eu oricum ma ducea in vestiar să ma schimb. Asa ca te rog i-am tu locul ca sa nu aștepte Victoria. Imi cer scuze, dar revin cât pot de repede.
Înclină capul ușor si se îndrepta cu pasi grăbiți spre vestiar.
- Doamnă, vreți sa imi faceți placerea sa jucați cu mine?
Zâmbi.
- Sigur, nimic nu îmi va face mai mare plăcere decât să joc cu dumneavoastră domnule conte. Mai ales când stiu ce jucator minunat sunteți.
- Mă flatati my lady.
Începură jocul, mingea zbura și vibra de atâta energie. In ciuda politetei reci, aerul ardea intre ei. Cine ar fi privit jocul, ar fi spus ca e unul pe viață și pe moarte. Dar din fericire clubul era aproape pustiu. Se apropiara lângă fileu.
- Sunteți o jucătoare excelentă.
Ea tăcu și auzi îndepărtare pașii lui Abi.
- Ei, cine a câștigat?
- Din păcate nimeni, e egalitate.
Victoria îi înmâna racheta prietenei ei.
- Te rog draga mea, continuă tu. Eu trebuie să mă retrag. Mă întâlnesc cu Eduard. Ma bucur ca ne-am revazut, poate vom iesi la o cafea să îmi povestești mai cu lux de amănunte. - simți ochii lui pe pielea ei, nu trebuise să joace atât de înfocat. Transpirase, si tricoul se lipise puțin de sâni. Iar sub privirea lui sfarcurile i se întărisera puțin- Domnule conte aveți grija de ea. Vă doresc o zi minunată in continuare.
Se pupă pe obraz cu Abi și înclină capul politicos spre Ralph. Se comportau ca doi străini, dar nu asta deveniseră?
Ajunse acasă obosită, mințise. Nu se întâlnea cu Eduard. Dar era prea mult pentru ea sa îl aibă sub ochii ei și sa nu îl poată atinge. Acum aparținea alteia, da regreta ca nu spusese da când trebuia. Iar acum plătea prețul "gloriei". Rănita, cu gândurile în dezordine adormi, iar când se trezise era târziu. Se uită la ceas... 9 p.m. Adormise îmbrăcată, toate hainele acum îi erau șifonate. Se simțea murdară și constată peste 30 de minute că dușul nu o ajută să se simtă mai bine. Era in fața toaletei, își pieptăna părul când simți mâna lui Eduard pe umărul ei. Era îmbrăcată într-un neglije crem. Degetele lui ii mangaiau ușor pielea, încercând să îi coboare breteaua.
- Te rog nu azi, azi nu pot.
Se întoarse cu ochi rugători spre ei. Blackthorne îi studie fața: avea ochii roșii, unflati. Era clar că plansese până nu mai stiuse de ea, probabil până adormise. O ridică ca pe un fulg.
- Hai cu mine.
- Unde?
El dădu nonșalant din umeri.
- Ai să vezi.
- Așteaptă sa mă îmbrac. NU? Dar mă vor vedea servitorii.
- Si ce, vor vedea ce soție frumoasă am.
- Încerci să îmi aduci zâmbetul pierdut din nou pe buze. Off, bine, așteaptă măcar să îmi iau capotul.
Îl urmă ascultatoare.
- Unde mergem?
- Spre grajduri.
Ea ridică o sprânceană. Camd ajunseră, îl lua pe Tormento, un cal arab negru, și cu soția lui in brațe porni spre râul care despărțea domeniul lor de al vecinului.
Descalecara.
- Nu am mai fost aici de atâta timp.
- Și eu la fel Victoria și eu la fel.
- Dar ce cau...
- Shhhhhh
Eduard scoase o hârtie alba din buzunar din care făcu o bărcuța.
- Asta e bărcuța gândurilor. Gândurile oamenilor mari sunt periculoase și unele dintre nu trebuie să vadă niciodată lumina. Când eram mic, bunicul m-a învățat un șiretlic. "Să nu ai încredere in nimeni, decât in tine. Dar uneori și tu iti poți face rău. Și de asta am creat barca gândurilor. Când te simți copleșit, supărat, ai impresia ca ele te domina și că poartă prea mult doliu, atunci imaginează-ti cum ele urcă pe o punte. Un vapor mare, care are forța să le primească pe toate. Apoi după ce ai umplut bărcuța ta din hârtie, care e defapt un vapor puternic, da-i drumul pe apă. Uite așa și cum se îndepărtează bărcuța de tine, așa și gândurile, tristețile, dorurile tale te părăsesc. Devii mai usor!" Încearcă și tu draga mea. E timpul tău sa te eliberezi.
Victoria făcu întocmai și cand suflă peste bărcuța ei de hartie simți un schimb de energie. Ceva benefic se schimbă in interiorul ei.
- Îți mulțumesc.
Eduard o sărută pe păr.
- Mâine plec.
Victoria oftă.
- Mâine luăm masa cu regina sau ai uitat?
- Am uitat, dar oricum nu pot renunța la călătorie. E important. Am sa vorbesc cu Charles.
-Si eu?
- Tu ai să te duci reprezinți familia. Capul sus, fa-ma mândru.
In timp ce se îndreptau spre casă, Maria își schimba rochia de doliu cu o fusta verde până in pământ si cu o bluză albă scrobita. Nu mai dorea să îl înfurie, dar trebuia să vorbească cu el. Avea nevoie de prietena ei lângă ea.
Era în casă, în camera lui. Nu o sa îl înfurie, îi va spune ce are de spus și va ieși repede din cameră. Își făcu repede o cruce și porni spre camera lui, dar inainte să bată se opri. "Nu pot" " Ba da poți!" " Nu pot, e un bărbat insuportabil, violent, il urăsc!" " Nu îl urăști. Bate la ușa spune-i ce ai de spus si apoi pleacă. E ușor" Vorbea cu ea însăși. Mintea ei ii spunea să se retragă ca e mai înțelept, dar inima ei ii zicea să vorbeasca cu el despre venirea prietenei ei. Cu o doza de curaj intră.
Severus fu surpris sa o vadă. Nu mai intrase niciodată în camera lui.
- Bună, îmi pare bine ca ai renunțat la hainele acelea oribile. Adică. .nu ca..fusta, dar e mai bine decât negru.
O văzu cum pălește și cum căuta pe la spatele ei clanța. Așa că adaugă repede.
- Apropo iti sta vine în verde. Îți scoate in evidență ochii. Vrei..sa imi spui ceva?
Ea dădu din cap, iar el așteptă.
- Eu.. defapt... Poate sa locuiască prietena mea aici...până își inchireaza ceva.
Sirius o măsură, tremura nici el nu stia de ce. Probabil se temea de el. Trebuia să o apropie de el și nu știa cum. Maria parcă era o fortareata invincibilă. Parcă... dar dacă și cu parcă s-au înecat într-o barcă.
- Sigur.
O văzu cum răsuflă ușurată și cum se grăbește să plece. Dsr înainte să pună mâna pe clanța îi zise.
- Dar cu o condiție....
Iar ea se întoarse speriată spre el.