CAPITOLUL 10
Ingenunchez langa Cato si il iau de mana. Acesta inca mai traieste, dar stiu ca nu mai are mult. Imi lipesc delicat buzele de ale lui. Au gust de sange. Pieptul i se ridica si se coboara din ce in ce mai greu. Ochii lui care pana acum fusesera indreptati spre cer se uita direct in ai mei implorandu-ma. Stiam ce voia de la mine, dar nu ii puteam da. Voia sa ii scot sageata din piept, sa il las sa moara. Dar nu puteam face asta... Nu acum cand asteptam din clipa in clipa sa fim desemnati castigatori.
-Clove... e tot ce poate spune deoarece un val de sange ii umple gura.
Nu intelegeam de ce aeronava intarzia sa apara. Cato avea nevoie urgenta de ingrijire medicala, poate nici nu mai putea fi salvat. Nu, nu, nu. Era imposibil, trebuia sa existe ceva care sa il poata salva.
-Clove... te iubesc, continua el.
-Cato, si eu te iubesc, dar nu te voi ucide. Nu pot sa traiesc cu gandul ca ti-am curmat viata, pur si simplu nu pot!
Imi trec degetele prin parul lui auriu in timp ca ii dau o sarutare pe frunte.
-Clove, ma doare...
Si abia atunci realizez prin ce chinuri trece. Ii vad lacrimile ce i se scurg pe obraji. Vad cum isi musca buzele pentru a nu urla de durere. Si in clipa aceasta realizez de ce nu vine aeronava. Cadavrele trebuiesc ridicate inainte de a se desemna castigatorul.
E prea tarziu pentru a mai face ceva, Cato nu se poate misca de aici. Nu pot decat sa ii indeplinesc ultima dorinta.
Simt cum lacrimile imi incetoseaza vederea. Mi le sterg cu maneca murdara a gecii si ma uit in ochii lui Cato.
-O voi face, spun apoi un nou val de lacrimi imi inunda ochii.
Ma aplec sa ii dau lui Cato ultima sarutare. Buzele noastre se lipesc in cel mai perfect si trist sarut al nostru, ultimul de altfel.
Imi pun o mana pe pieptul lui iar cu cealalta apuc sageata.
-Esti gata?
-Te iubesc, spune cu glas sfarsit.
-Si eu pe tine Cato, si eu pe tine...
In clipa in care ma pregatesc sa ii smulg sageata din piept un zgomot asurzitor imi inunda urechile si vad pe cer profilandu-se aeronava Capitoliului.
-Castigatorii celei de-a 74-a editie a Jocurilor Foamei, tributurile din Districtul 2, Cato si Clove! se aude in difuzoare.
Il prind pe Cato de scara pe care ne-o aruncasera din aeronava apoi ma prind si eu si simt cum curentul electric ne ridica pana cand ajungem in aeronava.
Cato este luat rapid de langa mine si nu incerc sa ma duc dupa el. Stiu ca nu m-ar lasa. Prefer sa stau aici pe podeaua din metal si sa incerc sa-mi limpezesc mintea, dar nu reusesc. Mi se perinda prin fata ochilor fel de fel de imagini din Jocuri: mutantii, Glimmer aruncandu-se in fata lui Cato, cadavrul mutilat al lui Katniss, Cato zacand pe Corn gata sa isi dea ultima suflare.
Imi revin in clipa in care imi dau seama ca stau langa cadavrele ce fusesera ridicate odata cu noi.
Ma indrept spre cadavrul lui Glimmer. Chiar si moarta era frumoasa. Sageata lui Katniss inca ii era infipta in burta, iar sangele i se scurgea din rana. Nu imi pasa daca aveam sa fiu privita ca o nebuna sau nu, i-am luat mana lui Glimmer intr-a mea si i-am spus:
-Multumesc pentru tot ce ai facut pentru noi...
Lacrimi calde mi se scurgeau pe obraji apoi pe mana lui Glimmer. Dar, inainte sa ii dau drumul manii am simtit ceva care aproape m-a facut sa lesin. Pulsul inca nu i se pierduse, deci Glimmer era inca in viata.
Abia acum am realizat ca nu se auzise bubuitura ei de tun.
-S-o ajute cineva! tip eu.
Speram ca Glimmer sa mai poata fi salvata cu toate ca nu stiam ce consecinte ar fi avut asta.
O femeie inalta cu parul prins intr-un coc complicat isi face aparitia langa mine. Imi arunca o privire dezaprobatoare in timp ce ii ia pulsul lui Glimmer.
-Nu se mai poate face nimic pentru ea.
La auzul acestor vorbe simt ca inebunesc. Trebuia sa existe o cale de a o salva, era imposibil ca cei din Capitoliu sa nu poata face ceva. Dar, nu asta era problema, ei nu voiau sa o salveze. Nciodata in istorie nu mai fusesera doi castigatori, iar trei era deja o cifra ce tinea de domeniul absurdului. Dar nu o puteam lasa sa moara asa, era ca si cum eu as fi ucis-o.
-O sa o ajuti, altfel te ucid, spun si in acel moment imi scot un cutit din haina.
Dar nu apuc decat sa vad cum femeia cheama alti doctori care o iau pe Glimmer, deoarece vederea incepe sa mi se incetoseze. Simt cum imi pierd echilibrul si cad pe podeaua de metal a aeronavei. Ultimul lucru pe care il vad este o balta imensa de sange...
Cand deschid ochii constat ca sunt intr-o camera de spital. Aud un picurat ritmat ce ma scoate din sarite. Urmaresc cu privirea tubul din bratul meu si constat ca duce undeva unde nu pot ajunge cu privirea. In schimb pot vedea singura persoana din aceasta camera, in afara de mine. Enobaria sta pe un scaun langa patul meu. Ma tine de mana precum facea mama atunci cand eram bolnava sau imi era teama de ceva. Nu isi da seama ca m-am trezit decat dupa ce ma uit insistent la ea cateva secunde. Dar, cand realizeaza, chipul ei, care pana acum parea framantat de griji, se lumineaza dintr-odata.
-Clove, draga mea, imi spune apoi ma mangaie pe frunte. Totul a trecut... Vei fi bine, acum!
Sunt derutata la inceput de faptul ca Enobaria, care pana acum aveam impresia ca ma uraste imi vorbise atat de frumos. Dar nu am timp prea mult sa ma gandesc la asta, sunt alte lucruri mult mai importante la care trebuie sa ma gandesc. Ce se intamplase cu Cato? Unde era Glimmer? Oare Capitoliul avea sa se razbune pe mine din cauza faptului ca ii fortasem sa o vindece pe Glimer? Ore aveam sa ma intorc acasa sau aveam sa fiu tinuta aici si torturata? Pentru ca eram sigura ca cei din Capitoliu nu vor accepta niciodata ceea ce le facusem. Sau, poate nici nu o vindecasera pe Glimmer, poate era moarta...
Din tot acest amalgam de ganduri din capul meu nu am selectat decat o singura intrebare:
-Unde e Cato?
Enobaria se uita putin incurcata la mine pentru o clipa apoi imi raspunde:
-Cato e bine, dar inca are nevoie de odihna... A trecut prin multe.
-Glimmer? intreb fara sa mai astept sa continue, aveam prea multe intrebari de pus si era evident ca Enobaria nu prea avea chef sa imi raspunda la ele.
Daca la prima intrebare i-a luat ceva pana sa imi raspunda pot spune ca la a doua i-a luat de doua ori pe atat. Tot ce am putut vedea pe chipul ei a fost tristetea poate amestecata cu mila.
-Clove, scumpo, nu cred ca e momentul sa te gandesti la asta acum...
-Spune-mi ce i-au facut?
-Clove... Glimmer a murit. Esti obosita, rana de la cap ti s-a deschis si au trebuit sa te coasa din nou. M-au avertizat ca s-ar putea sa iti pierzi memoria sau...
-Glimmer traieste! am tipat eu facand-o pe Enobaria sa tresara. Trebuia sa o salveze, trebuia... Am zis ca o omor!
Am vrut sa ma ridic din pat gata sa o caut pe acea femeie prin tot Capitoliul daca trebuia si sa ii infig cutitul in inima. Dar Enobaria ma opreste, mainile ei puternice impingandu-ma inapoi pe perne.
-Linisteste-te Clove! Ai inebunit! tipa ea. Glimmer e morta! S-a intamplat asta chiar in fata ta!
Lacrimi de furie si frustrare mi se scurgeau pe obraji. Ea nu intelegea, nu avea cum sa stie ce se intamplase in aeronava. Ea credea, ca toti oamenii de altfel, ca Glimmer murise.
-Enobaria, spun de data aceasta mai calma fiindca nu vreau sa o enervez din nou, trbuie sa iti povestesc ceva...
Imi ia destul timp sa ii povestesc Enobariei tot ce se intamplase de cand urcasem in aeronava deoarece mintea mea era cam in ceata cu detaliile. Dupa ce termin povestea ma uit la Enobaria. Nu pot citi nimic pe chipul ei.
-Deci ma vei ajuta s-o gasesc pe Glimmer? o intreb avand in vedere ca nu scosese nici un sunet de cand imi terminasem povestea.
Vad cum din ochii Enobariei se scurg lacrmi, dar nu imi dau seama de ce.
-Clove, negi realitatea! Intelege ca Glimmer este moarta! Cu totii stim asta...
-Nu, nu este... simt o durere ce imi strapunge capul exact in locul unde fusesem lovita.
Daca aveam sa mor macar trebuia sa o conving pe Enobaria care era realitatea. Trebuia sa o caute pe Glimmer. Trebuia sa ii salveze pe ea si pe Cato.
-Enobaria, te rog...
Isi intoarce o clipa fata catre mine aruncandu-mi o privire plina de compasiune apoi... se ridica brusc in picioare si imi pune mana la gat strangand cu putere.
-Clove! urla ea. Inceteaza cu prostiile!
Atunci isi dezveleste dintii, niste dinti ireali ce semanau mai mult cu niste colti facuti special in Capitoliu doar pentru a-i aduce aminte de propria-i victorie. Marie la mine si in acest moment seamana mai degraba cu un animal salbatic decat cu un om.
Simt cum raman fara aer, iar tubul de la nasul meu nu ma ajuta in nici un fel. Dar Enobaria fie nu isi da seama, fie vrea sa ma ucida.
-Sa nu te mai aud niciodata zicand prostiile astea, maraie ea. Trebuie sa va scoatem de aici intregi!
A doua fraza a semanat mai mult cu un latrat, imperceptibila daca nu ai fi avut auzul foarte bun. Si in clipa aceea inteleg... Enobaria stia ceva ce eu nu stiam, Enobaria nu voia sa ma ucida, Enobaria voia sa ma protejeze.
-Imi pare rau, spun.
Abia atunci isi desface mainile din jurul gatului meu si se asaza pe scaun de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
Eu inchid ochii, incercand sa imi gasesc putina pace intr-un taram indepartat de acesta. Dar tot ce gasesc este neliniste, confuzie, agitatie si din ce in ce mai multe intrebari la care nu le pot gasi raspunsul.
Cand deschid ochii constat ca ma simt putin mai bine. Durerea parca mai disparuse asa ca am incercat sa fac ordine in ganduri. Eram sigura ca eram intr-un spital, undeva la subsolul cladirii cu centrul de antrenamente, deoarece aici erau dusi invingatorii cateva zile pentru a fi vindecati complet ianinte sa apara in fata publicului. Inseamna ca si Cato trebuie sa fie pe aici pe undeva, doar ne-au anuntat castigatori, nu ne puteau ucide acum. Trebuiau sa ne arate publicului apoi sa ne incepem Turneul Invingatorilor ce consta intr-un tur prin toate cele 12 districte. Daca nu ne puteau omori acum inseamna ca, cel putin pentru o vreme aveam sa fim bine. Dar cum ramanea cu Glimmer? Pe ea trebuia sa o caut acum.
In primul rand trebuia sa scap de Enobaria, dar asta era practic imposibil. Dar nu si acum...
Enobaria adormise cu capul rezemat de spatarul dur al scaunului. Asta era sansa mea. Poate unica mea sansa. Ma uit la tubul ce coboara in mana mea. Imi indepartez cu grija pansamentul de pe brat scotand la iveala locul unde acul din capatul tubului imi era infipt in piele. Imi musc buza pentru a nu tipa si imi smulg acul. Sangele mi se prelinge peste degete si imi ia ceva timp pana imi amintesc cum apasa Glimmer pansamentele peste ranile de acest gen, pentru a face si eu la fel. Cu tubul de la nas a fost mult mai simplu avand in vedere ca nu era prins acolo de nici un ac.
Acum ca eram eliberata de tuburi, in loc sa ma simt mai bine am inceput sa ma simt mai rau. Picioarele mele erau atat de amortite in cat abaia mi le simteam. M-am dat jos din pat depunand destul de mult efort. Mi-am tarat picioarele pe podeaua rece pana la usa. Se pare ca astazi era ziua mea norocoasa, usa fusese lasata intredeschisa.
Cand ma strecor afara din camera mea descopar ca ma aflu pe un coridor fara alte usi. Cotesc pentru a ma trezi intr-un alt coridor la fel de intunecos ca si primul, dar cu o diferenta imensa. Acesta din urma avea o multime de usi pe de o parte si pe alta a acestuia. Stiam ca nu am prea mult timp, plus ca puteam fi prinsa oricand daca stateam pe coridor. Oricine m-ar fi vazut, imbracata intr-o camasa de noapte de matase si in picioarele goale, nu m-ar fi luat drept doctorita. Asa ca am inceput sa incerc in graba fiecare usa.
Ajunsesem pe la jumatatea holului cand aud voci venind venind de pe un culoar apropiat. Se parea ca norocul chiar era de partea mea deoarece usa pe care o incercam s-a deschis cu un clic si am putut patrunde in camera. Acum tot ce speram era ca acei oameni sa nu se indrepte chiar catre aceasta camera. Stau cu urechea lipita de usa si rasuflu usurata atunci cand aud pasi ce se indeparteaza de aceasta.
Cand ma intorc pentru a vedea ce este in camera simt cum mi se taie respiratia. Intr-un pat la fel ca al meu sta intinsa Glimmer. Fire si tuburi ii sunt infasurate pe brate de parca ar fi niste liane. Deasupra patului ei se afla un ecran pe care se perinda linii ciudate ce nu au nici un sens pentru mine. Un zgomot enervant se aude tot dintr-acolo, dar nici acest lucru nu imi dau seama ce poate insemna.
-Nu cred ca ar trebui sa fii aici...
Abia acum il observ pe barbatul inalt si blond ce sta langa patul lui Glimmer, tinand-o de mana. Acesta se intoarce si imi zambeste. Trebuia sa fie Gloss.
-Trebuia s-o vad, trebuia sa stiu daca mai e in viata...
-E in viata scumpo, imi raspunde o voce feminina. Si asta ti-o datoreaza numai tie. Ti-am zis eu Gloss, ca nu o va ucide, dar tu nu ai vrut sa ma crezi...
Si abia atunci o descopar. E aproape la fel de inalta ca si Gloss, iar parul are aceeasi culoare blond albicioasa. Sta rezemata de fereastra si acum imi zambeste si ea.
-Cashmere, nu e momentul sa ne contrazicem chiar acum.
Ei erau cei doi gemeni invingatori din Districtul 1 si cu siguranta mentorii tributurilor de anul acesta. Dar tot nu m-am putut abtine si am zambit la auzul numelor lor.
-Cum se simte? intreb eu si simt ca in acel moment curm o cearta intre frati.
-E bine, imi raspunde Gloss.
-Doar ce a vorbit cu noi, continua Cashmere.
Ma apropii de patul lui Glimmer. Ma las sa cad in genunchi punandu-mi capul pe pat.
-Glimmer, stiu ca ma auzi, ii spun. Am trecut prin multe impreuna. Mi-ai salvat viata de nenumarate ori. Trebuie sa iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine. Dar eu simt ca ne vom mai intalni. Nu stiu ce iti vor face acum, dar stiu ca atata timp cat ii ai pe Cashmere si Gloss langa tine vei fi bine. Sa nu iti fie teama de nimic, simt ca nu te vor ucide... in acea clipa am simtit cum lacrimile imi navalesc din ochi scurgandu-mi-se pe obraji. Doar promite-mi ca vei lupta sa te faci bine, promite-mi ca ne vom revedea in Turneul Invingatorilor atunci cand vom ajunge in Districtul 1. Doar promite-mi ca vei fi in regula.
In acea clipa usa e data de perete si in camera intra doi oameni. Ma prind si vor sa ma tarasca inapoi spre usa.
-Dati-mi drumul, tip, lasati-ma sa imi iau la revedere de la ea va rog. Unghiile mele patrund adanc in manile unuia dintre barbatii care ma tine.
Gloss se apropie de ei incercand sa ma elibereze din stransoarea lor.
-Lasati-o in pace! Trebuie dusa de aici! A evadat din camera sa, ii spune un doctor de parca ar fi fost a suta oara cand repeta aceasta fraza. Aici regulile sunt stricte, nici un pacient nu are voie sa isi paraseasca camera fara acordul...
-Nu imi pasa, tipa Cashmere si in acea clipa stiu cat de mult ii va costa asta pe amndoi, lasati-o un minut, va rog.
Simt cum batele ei se infasoara in jurul trupului meu, incercand sa ma protejeze. Dar e imposibil... Simt o mica intepatura in spate apoi ma linistesc si simt cum devin din ce in ce mai moale in bratele lui Cashmere. Un ultim lucru pe care il zaresc inainte sa adorm este sclipirea ochilor albastri ai lui Glimmer.
Cand ma trezesc sunt singura in camera mea. Speram sa o vad macar pe Enobaria, dar singura persoana care intra este fata avox ce ma servise si inainte de Jocuri. Imi aseaza perna apoi imi da la o parte suvitele de par ce mi se lipisera pe frunte din cauza transpiratiei.
Incerc sa ma salt, dar constat ca sunt tinuta in pat de un soi de banda.
-Ce e asta? tip desi stiu ca fata avox nu imi va putea raspunde niciodata. Ce mi-au facut? Dati-mi dumul!
Incep sa ma agit, dar simt cum ceva racoros mi se strecoara in vene, iar somnul pune din nou stapanire pe mine.
Cand ma tezesc sunt destul de surprinsa sa o vad pe Cashmere lanaga patul meu. Ma tinea de mana. Ce nu intelegeam era de ce facea aceste lucruri. De ce nu statea langa Glimmer?
Ma uit in ochii ei albastri patrunzatori si simt in ei durerea si suferinta.
-Unde e? o intreb fara sa ma gandesc ca cineva ne putea auzi.
Cashmere ia un castron de pe masa si incepe sa imi dea supa din interiorul lui. Dupa ce termin de mancat imi pune mana pe frunte verificandu-mi, probabil temperatura.
-Esti atat de bolnava scumpo, imi spune apoi ma mangaie pe frunte.
Abia atunci imi dau seama ca, la fel ca si Enobaria, Cashmere stia ceva ce eu nu stiam, dar acum cred ca imi dadusem seama: eram urmarita. Probabil in aceasta camera ca peste tot in arena, erau camere de filmat. Asta explica de ce fusesem gasita atat de repede. Asa ca, din moment ce imi dadusem seama, am incercat sa intru in jocul lui Cashmere.
-Imi poti spune ceva... Povesteste-mi orice... Ma doare atat de tare capul.
Cashmere isi da seama imediat ca intelesesem si incepe sa imi povesteasca:
-Toata viata am lucrat in magazinul de bijuterii al tatalui meu, din Districtul 1. Stateam prizoniera in subsolul magazinului si lucram in continu. Asta nu ca o pedeapsa ci pentru a-mi pierde timpul. Pana cand am simtit ca era nevoie sa fac ceva diferit, sa ies in evidenta. Asa ca m-am oferit voluntara la extragere si mi-am folosit toata puterea pentru a castiga. Facusem asta din cauza fratelui meu, Gloss, care cu un an inainte fusese extras pentru jocuri si castigase. Intr-un fel am vrut doar sa imi salvez onoarea, in alt fel poate am vrut doar sa ma sinucid...
Nu mai sunt atenta la ce zice, simt ca nu mai este important. Dar imi dau seama de anumite lucruri pe care le-a introdus intentionat in poveste si imi dau seama ca nu alesese povestea la intamplare. In primul rand aflasem ca Glimmer fusese dusa si tinuta prizoniera in Districtul 1 si nu fiindca nu ar fi vrut sa o ucida ci fiindca aveau un plan. Ce imi cerea Cashmere era sa ma ofer intr-un fel voluntara sa o salvez pe Glimmer. As fi facut orice sa o salvez daca as fi stiut ce anume trebuia sa faci.
-Oh, Clove, esti atat de obosita si eu iti cer sa imi asculti povestile... Biata de tine ai trecut prin atat de multe.
Asta insemna un fel de: "Stiu ca iti fac probleme punandu-te sa o salvezi pe Glimmer..."
-O sa fac tot ce pot sa fiu bine.
Intelesese. Stia ca o voi salva pe Glimmer.
-Iar eu iti voi fi alaturi atat cat voi putea.
-Cum de ai venit la mine?
-Voiam sa vorbesc cu tine, mai ales dupa ce s-a intamplat. Enobaria m-a lasat sa stau cu tine cat vreau. Zicea ceva de faptul ca nu mai gandesti cum trebuie, dar mie imi pari complet sanatoasa.
Zambesc, dandu-mi seama ca aceasta fraza nu are nimic secret in ea. Acum e doar Cashmere care isi exprima gandurile cu voce tare.
-Doar par... am spus apoi am inceput sa rad.
Nu stiam exact ce atitudine trebuia sa adopt. Oare trebuia sa fiu fata draguta care nu isi dadea sema ce a facut in arena? Sau poate trebuia sa fiu eu, sa fiu mandra ca eram invingatoarea celei de-a 74-a editie a Jocurilor Foamei. Pentru un moment am ales sa fiu eu, sa ma bucur de victorie sa ma gandesc doar la cum imi voi face districtul mandru.
-Scumpo, te poti ridica din pat? ma intreaba Cashmere.
Abia cand incerc sa o fac constat ca nu ma mai tine nimic legata de acesta. Cashmere isi petrece bratul pe dupa umerii mei si ma conduce afara din camera mea care, devenise precum o celula.
-Enobaria mi-a spus sa te aduc doar cand consider ca esti pregtita, dar eu cred ca nu poti fi nicodata pregatit sa iti vezi marea dragoste...
Abia acum imi dau seama... Cashmere ma ducea sa il vad pe Cato. In mintea mea nu stiam cum sa ii multumesc, dar ceva m-a facut sa nu imi arat recunostinta cu voce tare.
Mergem destul de mult timp pe holurile intunecate pana cand ajungem la o camera ce are usa intredeschisa. Intru urmata indeaproape de Cashmere.
Cato sta intins intr-un pat, iar langa el stau Brutus si Enobaria. Vad cum chipul lui Cato se lumineaza atunci cand ma vede venind si asezandu-ma pe marginea patului lui.
Ma aplec si il sarut. Le dusesem dorul acelor buze dulci ce se contopeau cu ale mele.
-Nu s-a schimbat nimic la tine, poate doar esti mai frumoasa.
Zambesc la auzul complimentului, apoi imi trec degetele prin parul lui auriu.
-Simt ca a trecut o eternitate de cand ne-am vazut ultima data...
-Imi amintesc cum m-au luat de langa tine. Am crezut ca se va sfarsi totul. Pana acum nu am avut in minte decat disperarea de pe chipul tau. Iar azi, cand am auzit ca te-ai trezit am vrut neaparat sa vii la mine.
Deci, ii spusesera ca ma trezisem astazi. Ma intrebam, oare la ce foloseau toate minciunile astea, dar simteam ca nu voi afla raspunsul niciodata.
-Cred ca inebunesc stand aici, vreau sa ajungem in Districtul 2, Clove! Sau cel putin sa parasesc camera asta... Simt cum peretii se apropie din ce in ce mai tare...
-Cato, ar fi cazul sa incetezi cu vaicareala! spune Brutus. Stii ca nu vei iesi de aici pana cand nu vei fi complet vindecat!
-Dar sunt vindecat, tipa Cato, asta nu intelegeti voi!
Deci si lui i se intamplau aceleasi lucruri ca si mie. Il tineau prizonier intr-o camera pe motiv ca nu se vindecase. Poate Capitoliul nu era pregatit inca sa primeasca doi invingatori si de asta se chinuiau, probabil, sa ne faca sa stam mai mult aici.
-Cato nici mie nu mi-ar fi fost permis sa ies din camera, daca nu ai fi vrut tu sa ma vezi. Deci multumeste-te cu atat.
Il sarut din nou, iar el intelege foarte bine la ce ma refer. Intelege ca fusese mintit in tot acest timp in legatura cu mine, dar nu spune nimic.
-Cashmere, haide sa o ducem pe Clove inapoi in camera ei. Cato nu avea voie sa primeasca vizite azi si nu cred ca a fost o alegere prea buna sa o lasam pe Clove sa-l vada.
Acum chiar nu am inteles ce voia sa spuna Enobaria. Voia sa spuna ca, probabil, Cato incepea sa isi dea seama de anumite lucruri sau ca eu eram mult prea agitata si il stresam. Cert este ca nu am inteles niciodata de ce m-au luat si m-au dus in camera mea chiar in mijlocul discutiei cu Cato. Nici macar Cashmere nu ma mai privea cu blandete, acum ochii ei exprimau mai mult nepasare, dar simteam ca ascunde ceva. Nu intelegeam ce se intampla... De ce oamenii se fereau de mine si Cato? Cu siguranta se intampla ceva pe la spatele nostru.
Cum m-am asezat in pat am adormit macinata de tot felul de ganduri.
Cand m-am trezit Enobaria era langa mine. M-am uitat atenta prin camera si am vazut o vaza mare plina cu margarete langa patul meu. Nu imi aduceam aminte sa le fi vazut cu o zi inainte.
-De unde sunt? o intreb pe Enobaria.
-Cato ti le-a trmis. Abia asteapta sa te vada.
-Da... si sa vorbeasca cinci secunde cu mine fiindca cineva o sa ma ia de langa el?
-Clove...
Nu ii raspund. Doar iau o margareta din vaza si incep sa o rasucesc pe degete. Oare de unde stia Cato ca margaretele erau florile mele preferate. Tin minte cum plantasem margarete in gradina de trandafiri din spatele casei si, la fel ca toate lucrurile frumoase, au disparut dupa moartea mamei.
-Crezi ca mama ar fi mandra de mine?
Nu stiu ce imi venise sa ii pun aceasta intrebare, dar undeva, intr-un colt din mintea mea aveam nevoie de un raspuns din partea unei persoane care o cunoscuse pe mama.
-Sunt sigura de asta, Clove. Si sunt sigura ca... daca ar mai fi printre noi nu te-ar dezamagi precum o fac eu atat de des...
-Nu m-a dezamgit niciodata. A incercat sa imi fie alaturi pana in ultima clipa...
-Am vazut-o cu o zi inainte sa moara, povesteste Enobaria. Mi-a vorbit foarte mult despre tine. Mi-a spus cat erai de speciala si cat de mult suferea ca se va desparti de tine. Spera sa nu ajung nicodata sa iti fiu mentor.
Lacrmi calde mi se scurg pe obraji. Mereu ii simteam lipsa mamei.
-Nu mai plange, Clove...
Dar si ea plange. Ma ia in brate si plangem amandoua.
O bataie scurta in usa ne face sa ne revenim. E Cashmere.
-Stilistul tau vrea sa vii imediat, Clove, trebuie sa discutati despre tinuta din seara asta...
-Cato e bine? intreb in timp ce Enobaria ma ajuta sa ma dau jos din pat.
-Da, cat timp ai dormit a avut timp sa se refaca, au fost trei zile tare tacute.
Deci dormisem trei zile fara ca macar sa imi dau seama; eram sigura ca imi dadusera vreun medicament care ma adormise atata timp.
Merg pe holul intunecat pana cand Cashmere deschide usa unei camere si aproape ca ma impinge inauntru. Ea si Enobaria raman afara, inchizand usa in urma mea.
Acum simteam ca incepe cosmarul. Am fost spalata de mult prea multe ori. Parul meu a fost periat atat de mult timp in cat am crezut ca nu va ramane nimic din el, apoi lasat liber pe spate. Unghiile mi-au fost pictate in alb apoi impodobite cu cateva margelute aurii pe margini. Am fost pusa sa imbrac o rochie lunga de matase alba; poalele acesteia fiind cusute modele florale aurii. Spre bucuria mea mi-au dat sa incalt niste sandale aurii fara toc.
Batranul Flavius, stilistul se apropie de mine danadu-mi dupa ureche o suvita de par.
-Esti foarte frumoasa, imi spune apoi imi intinde lantul cu pandantivul. Vreau sa il porti mereu. In regula?
Dau aprobator din cap apoi Flavius imi pune lantul la gat.
-Cato? il intreb.
-Va veti intalni pe scena... imi spune apoi imi zambeste. Cred ca e timpul sa pleci Enobaria te asteapta.
Si, chiar asa si era, Enobaria ma ia si ma conduce catre lift. Urcam pana ajungem la etajul doi, etajul districtului nostru. Ma simt de parca m-as intoarce acasa cand pasesc in apartamentul in care statusem cateva zile inainte de Jocuri. Nu pun nici o intrebare legata de Cato, Flavius ma lamurise deja plus ca Enobaria nu prea era in toane bune. Ma asez alaturi de ea la masa incarcata cu mancare si la indemnul ei incep sa imi umplu farfuria cu de toate. Dupa ce termin de mancat o femeie din echipa pregatitoare vine si imi aplica un machiaj destul de saracacios, apoi pleaca lasandu-ma singura cu Enobaria in sufragerie.
-In mod normal, acum ar trebui sa iti dau sfaturi legate de interviuri, dar nu o voi face. Iti voi spune doar un lucru: fii tu insuti!
-Asta ti-a spus mama, nu-i asa?
-Da, spune ea incercand sa nu planga, asta mi-a spus Arwen.
La fel ca si Enobaria incerc sa ma abtin sa nu plang si, pot spune ca imi reuseste. Stiu ca mama a murit si nimic nu o mai poate aduce inapoi si stiu ca daca ar fi langa mine nu ar suporta sa plang din cauza ei. Eu si Enobaria ramanem uitandu-ne una la cealalta pana cand un avox intra in camera si ne face semn ca e timpul sa mergem.
***
-Mult noroc! imi spune Enobaria apoi paseseste pe scena.
Vad cum din partea cealalta isi face aparitia si Brutus si stiu ca acum urmam noi.
Caesar, prezentatorul, asteapta ca multimea sa inceteze de tot cu aplauzele pentru cei doi mentori pentru a putea spune:
-Am placerea sa ii invit in scena pe castigatorii celei de-a 74-a editie a Jocurilor Foamei, Cato si Clove.
Intram amndoi in scena si simt cum imi bubuie timpanele din cauza zgomotului produs de multime. Cu totii se ridicasera in picioare si ne aplaudau striandu-ne numle. Cand ajungem unul langa altul, Cato imi cuprinde mijlocul, tragandu-ma mai aproape de el pentru a ma putea saruta.
Daca pana acum am crezut ca multimea nu putea fi mai galagioasa de atat am descoperit ca ma inselasem. Sarutul nostru ii inebunise pe deplin.
Dupa cateva minute in care doar ii privim pe spectatorii inebuniti si le facem cu mana, ne asezam pe fotoliiele moi tinandu-ne de maini, fiind gata de interviu.
Caesar incepe cu cateva intrebari plictisitoare la care raspundem amndoi cu usurinta, apoi urmeaza intrebari mult mai delicate.
-Cato, cand ai gasit-o pe Clove aproape moarta in poiana, ce ai simtit in acel moment?
Inainte sa raspunda, Cato imi da suvita de par care de fiecare data se incapatana sa stea unde trebuie, la loc dupa ureche.
-Primul lucru pe care l-am simtit a fost disperarea, o disperare amestecata cu ura, furie si confuzie. Simteam ca vreau sa ma razbun, dar inaite de toate voiam sa o vad pe scumpa mea Clove bine. In acel moment, cand am simtit cum se stinge in bratele mele mi-am dat seama cum tot pamantul se ruina in jurul meu aruncandu-ma intr-o gaura neagra.
In tot acest timp pe ecrane se difuzau momente din arena. Si, am putut vedea si eu cum, atunci cand credeau ca nu voi mai supravietui, Cato si Glimmer, primesc parasuta cu medicamentele.
Apoi pe ecrane apare scena luptei dintre Cato si Thresh, cum Cato il doboara in final pe Thresh si se taraste prin padure pentru a ajunge la noi.
-Deci, Clove, se pare ca ai legat o prietenie destul de apropiata cu Glimmer spune Caesar, ce ai simtit in clipa in care aceasta se sacrifica doar pentru ca tu si Cato sa ajungeti acasa.
Pentru un moment imi vine sa urlu in gura mare ca Glimmer traieste, dar stiu ca asta nu ar salva-o in nici un fel pe Glimmer, iar pe mine m-ar crede toti o nebuna.
-Sacrificiul ei nu a facut decat sa imi intareasca si mai tare convingerea ca in tot acest scurt timp pe care l-am impartasit mi-a fost o prietena adevarata. Glimmer nu a murit ca un simplu tribut, Glimmer a murit ca o eroina, o adevarata prietena. Lacrimile mi se scurg pe obraji, iar Cato isi scoate bstista si incepe sa mi le stearga.
-Daca nu ar fi fost Glimmer, adauga el, nici unul dintre noi nu ar fi fost aici asa ca, din respect pentru Glimmer si tot ce a facut ea pentru noi, vom incerca sa ii pastram vie amintirea pentru totdeauna.
Din nou aveam impresia ca nu ma voi mai putea abtine si voi striga adevarul, dar din fericire Caesar a schimbat subiectul la timp.
Dupa alte cateva intrebari legate de lupta de pe Corn si momentul in care Cato era oe moarte, interviul s-a incheiat cu succes.
Apoi am fost condusi la vila presedintelui Snow. Am urcat la balcon salutand multimea.
Nu dupa mult timp si-a facut aparitia si presedintele. Ducea in mana o pernita pe care se odihneau doua coaroane frumoase de aur.
Prima data se opreste in fata lui Cato si ii pune coroana pe cap apoi vine la mine. Imi potriveste cu grija coaroana apoi se indeparteaza de mine zambindu-mi.
Multimea ne aplauda minute indelungate apoi suntem condusi in interiorul vilei presedintelui pentru banchet.
Banchetul nu pare nimic deosebit pentru mine, doar mese inesate cu mancare si diverse chipuri strine ce te felicita intruna. Cea mai buna parte a acestui banchet a fost ca nu m-am despartit de Cato nici o secunda.
Dupa terminarea acestuia am ajuns epuizati in apartametul nostru. Ne-am dus fiecare in camera lui stiind ca maine ne astepta o zi importanta, ziua intoarcerii in Districtul 2.
Am adormit cu gandul la oamenii care ne vor intampina acolo si la tata, care cu siguranta avea sa fie in sfarsit mandru de mine. Reusisem sa imi fac Districtul mandru si asta era ceea ce conta cel mai mult pentru mine.