După câteva luni
Lucy P.O.V
-Iubitule, unde mă duci? îl întreb nerăbdătoare, cred că a treia oară în ultimele cinci minute.
-Iubito, ai şi tu puţină răbdare! O să ajungem imediat. spune şi îmi mângâie mâna într-un mod liniştitor.
De cincisprezece minute încoace, tot conduce spre habar n-am unde. M-a mai şi legat la ochi tot drumul ca să fie treaba treabă. Până la urmă am stat cuminte restul drumului şi la un moment dat m-a anunţat în sfârşit că am ajuns. Mă ajută să ies din maşină şi mă ghidează pe unde să merg, iar când ne oprim, mă întoarce cu faţa spre el şi îmi dă jos eşarfa de la ochi.
-Acum poţi să te întorci, draga mea. îmi spune şi îmi depune un sărut dulce, după care mă întoarce şi rămân de-a dreptul uimită.
-Îţi place? îmi şopteşte la ureche, cuprinzându-mă în braţe şi admir mai bine casa sau mai bine zis vila ce este în faţa noastră.
-Este o casă superbă, dar ce căutăm noi aici? A cui este? îl întreb confuză.
-A noastră. spune şi mă sărută apăsat pe obraz.
-Poftim?!
-Da. De astăzi casa aceasta ne aparţine. îmi spune şi îi sar în braţe sărutându-l, aproape dărâmându-l pe gazonul proaspăt şi verde de jos.
-Doamne, nu-mi vine să cred! Iubitule, tu chiar vorbeşti serios?
-Da. Acesta o să fie de acum cuibuşorul nostru...de nebunii. îmi spune cam pervers ultima parte şi îi dau jucăuş un pumn în umăr, cu totul că nu-mi displace deloc ideea.
-Haide, iubito! Nu eşti curioasă să vezi cum arată şi în interior?
-Bineînţeles că sunt. Haide! spun şi îl trag după mine spre intrarea în ditamai vila.
Dacă din exterior arată mirific, în interior este şi mai şi. Totul arată minunat.
După ce Angello mi-a făcut turul, pot spune cu mâna pe inimă că aceasta este casa visuriilor mele.
-Când vrei să ne mutăm aici, iubito? mă întreabă mângându-mi părul în timp ce stăm îmbrăţişaţi pe canapeaua albă şi pufoasă din living.
-Eu şi acum aş vrea. îi spun sincer şi izbucnim amândoi în râs.
-În câteva zile vom fi gata mutaţi în noua noastră casă, scumpo.
-De abia aştept. spun şi mă cuibăresc mai bine în braţele sale calde şi primitoare.
Câteva zile mai târziu...
În această dimineaţă m-am trezit foarte bine dispusă, mai ales după "inaugurarea" dormitorului nostru.
Îmi arunc privirea la ceasul electronic de pe noptieră şi văd că este de abia ora 7:00, iar peste două ore trebuie să ajungem la firmă. Măcar astăzi este vineri, iar în weekend ne putem odihni cât vrem.
-Iubitule, haide trezeşte-te! îi şoptesc la ureche şi îl zgudui de câteva ori, dar fără reuşită.
Stai să vezi cum te vei trezi tu acum... Intru în baie şi umplu o vază oarecare cu apă rece şi i-o torn pe faţă. De cum a simţit apa rece, sare ca ars din pat şi mă fixează cu privirea.
-Ce naiba, iubito?! Chiar era nevoie de asta? mă întreabă revoltat, dar nici nu mai pot auzi ce îmi spune, fiind mult prea atentă la apa ce i se scurge de pe faţă şi în jos pe abdomenul său gol.
Mă priveşte cu un zâmbet jucăuş şi pervers, iar în următoarea secundă o i-au la fugă spre baie, închizând uşa şi răsuflu uşurată.
-Tot o să ieşi până la urmă de acolo! îl aud strigând de pe partea cealaltă a uşii.
Oh, vai....
Câteva secunde mai târziu nu se mai aude nici un sunet, semn că a plecat şi pot face o baie liniştită.
După o jumătate de oră de relaxare, ies din baie cu un prosop înfăşurat în jurul corpului şi îmi desprind din mers cocul dezordonat. Intru înapoi în dormitor şi îl văd pe Angello deja gata îmbrăcat într-un costum blue-marin impecabil, extrem de sexy.
Se apropie de mine precum un mascul feroce ce este şi mă predau imediat.
-Iubitule, mă predau! îi spun şi ridic mâinile.
-Bine, fie. Dar îmi rămâi datoare. îmi spune şi deja ştiu la ce se referă.
Îl aprob din cap zâmbind şi mă îndrept spre dressing, sub privirile sale arzătoare pe corpul meu acoperit doar de un prosop minuscul. Îmi aleg o ţinută potrivită cât de cât pentru birou şi mă îmbrac repede.
Părul mi-l las desprins pe spate şi îmi aplic un machiaj discret la ochi, iar pe buze aleg să port un ruj mat. Îmi arunc geanta pe umăr şi cobor vioaie scările, ajungând la mini-barul din bucătărie unde mă aştepta o cană mare cu cafea şi una bucată sexy Angello.
-Mulţumesc. îi spun recunoscătoare şi apuc cana, bând cu poftă din "licoarea magică".
Încep să pregătesc micul dejun pentru Angello, iar eu mănânc doar câteva căpşuni. Nu prea am poftă de mâncare.
-Iubito, iarăşi nu mănânci? mă întreabă mustrător şi îmi face semn să mă servesc măcar din farfuria sa.
-Nu, iubitule. Doar că nu prea am poftă de mâncare. Dacă o să mi se facă foame, promit că o să mănânc la birou. îi spun şi-l sărut apăsat.
După câteva minute în care ne-am terminat micul dejun, îmi deschide portiera când ajungem la maşină şi pornim spre firmă. De vreo două luni am început să lucrez ca şi avocată la firma unde lucrează şi Angello, la insistenţele sale. Am acceptat numaidecât şi sunt foarte fericită cu această decizie. Îmi place la nebunie ceea ce fac, iar ca un fel de bonus îl am şi pe Angello aproape de mine.
În scurt timp am ajuns la firmă şi pornim fiecare spre biroul său. Intru într-al meu şi mă bucur când văd că în sfârşit pregătirile sunt gata. Întreg biroul a fost amenajat aşa cum mi-am dorit şi mi-a devenit o a doua casă.
Se pare că a ajuns şi asistenta mea, Alma. Este o minionă drăguţă şi foarte prietenoasă.
Mi-a devenit o prietenă de nădejde într-un timp relativ scurt. Mă înţeleg foarte bine cu ea şi ne-am apropiat destul de mult.
-Neaţa, Alma! Ce mai faci? o salut şi o îmbrăţişez strâns.
-Neaţa, Lucy! Te aşteptam. Vrei să aduc cafelele?
-Nu, mulţumesc. Adu-ţi tu dacă vrei, eu am băut acasă.
-Ok, revin imediat. îmi spune şi iese zâmbind din birou.
Deschid laptopul şi îmi verific mail-urile noi, după care încep să răsfoiesc câteva acte. După câteva minute simt că îmi plesneşte capul de durere.
-Argh! gem de durere şi îmi masez tâmplele.
Alma intră din nou în birou cu cafeaua sa în mâna şi când mă vede, vine spre mine îngrijorată.
-Lucy, eşti bine?!
-Da, doar că mă doare capul îngrozitor. Îmi poţi aduce, te rog frumos, un analgezic?
-Sigur. îmi spune şi caută într-unul dintre dulăpioarele din birou, întinzându-mi pastila împreună cu o sticlă cu apă.
Când să înghit pastila simt de parcă îmi rămâne în gât şi o greaţă cumplită mă cuprinde dintr-o dată. O zbughesc spre baia din birou şi dau afară tot ceea ce nu prea am mâncat de dimineaţă, ţinându-mi părul într-o mână.
-Lucy, eşti în regulă? o aud pe Alma strigând de pe partea cealaltă a uşii.
-D-Da... strig înapoi cu vocea stinsă.
Mă sprijin ameţită de chiuvetă pentru a-mi reveni puţin şi sunt îngrozită de ceea ce văd în oglindă. Sunt extrem de palidă şi mi-au apărut nişte cearcăne imense sub ochi. Îmi dau cu puţină apă rece pe faţă şi mă spăl pe mâini. Ies din baie abia ţinându-mă pe picioare şi mă aşez înapoi pe scaun, ajutată de Alma.
-Lucy, ce-i cu tine? Eşti foarte palidă. Sigur eşti bine?
-Sunt bine, doar mi s-a făcut puţin rău din cauza analgezicului. Nu l-am putut înghiţi.
-Bine. Să zicem că momentan te cred, dar dacă mai văd că ţi se face rău chiar eu o să te duc la spital, să ştii!
-Bine, bine. Dar te rog să nu-i spui nimic lui Angello, te rog!
-De ce? mă întreabă, privindu-mă confuză.
-Pentru că o să devină îngrijorat din nou şi din nou îmi va ţine o morală de zile mari, iar eu nu vreau asta.
O văd dând afirmativ din cap şi mă invită să luăm prânzul, dar o refuz. Însă în schimb, îi spun că vreau să mănânc aici pentru că nu am chef deloc să ies. Mai ales că mai am foarte multă treabă şi nu o pot neglija.
-Atunci să-mi trimiţi un mesaj cu ce vrei să-ţi aduc, bine?
-Ok. Alma, te rog să nu-i spui! o rog încă odată.
-Nu o să-i spun, stai liniştită! Dar acoperăţi cearcănele acelea îngrozitoare pe care le ai. îmi spune şi iese chicotind din birou.
Ei bine, exact acest lucru mi-a plăcut la ea. Este foarte directă şi îţi spune în faţă tot ce gândeşte şi simte.
Îmi refac puţin machiajul, după care îi trimit Almei mesaj să-mi cumpere tot meniul pentru prânz de la restaurantul de peste drum, care este printre cele mai bune din oraş. Acum îmi este o foame de lup.
După scurt timp revine şi Alma cu mâncarea mea. Are braţele pline de pungi şi de abia se mai vedea de ele.
-Mulţumesc mult, Alma! îi spun recunoscătoare şi mă năpustesc asupra mâncării când o aşează pe birou.
-Lucy, ai înnebunit? O să mănânci singură toată mâncarea asta? mă întreabă siochii cât cepele.
-Ce? Mi-e foame. îi spun indiferentă şi îmi continui prânzul sub privirile şocate ale Almei.
Iese din birou făcându-şi cruce şi chicotesc. După câteva minute îl văd intrând şi pe Angello care mă priveşte de asemenea uimit când mă vede înfulecând cu o asemenea poftă. Vine spre mine şi mă aşează în poala sa, acum stând amândoi pe scaunul meu.
-Iubito, ce ai?
-Nimic, doar mi-e foame. îi spun, însă el mă priveşte sceptic.
-Tu ai mâncat? îl întreb pentru a nu mai pune şi alte întrebări.
-Încă nu. Dar de asta am venit să te chem la prânz. Însă, se pare că mi-ai luat-o înainte. îmi spune şi îi zâmbesc vinovat.
Continui să mănânc alături de el, după care "ne despărţim" cu greu, acesta întorcându-se să-şi continuie treaba. Doamne, am făcut un dezastru în birou! Pungi, caserole de plastic, resturi de mâncare şi firimituri sunt peste tot. Mă apuc să le strâng şi răsuflu uşurată când termin.
După alte câteva ore de verificat acte şi tot felul de contracte, mă ridic de pe scaun epuizată şi pornesc spre biroul lui Angello. Când ajung deschid uşa
şi-l văd cu capul în teancuri de hârtii.
-Cioc, cioc! spun şi doar atunci observă că am venit.
-Hei, iubito! S-a întâmplat ceva? mă întreabă şi mă trage în braţele sale când ajung lângă el.
-Nu, nu s-a întâmplat nimic. Doar am venit să văd dacă eşti gata. Putem pleca? îl întreb şi las să-mi scape un căscat.
-Deja s-a înserat? Atunci haide să mergem, iubito! Şi eu sunt foarte obosit.
Mă ia de mână şi mergem împreună până la maşină, pornind înapoi spre casă. De abia îmi mai pot ţine ochii deschişi de oboseală. A fost o zi plină astăzi. Pe la jumătatea drumului, mai mult adormită, îmi rezem capul de geamul maşinii şi simt din nou acea stare de greaţă cumplită. Încep să respir sacadat şi deschid puţin geamul pentru a putea inspira aer curat, dar degeaba.
-Iubito, ţi-e rău? Ce ai? mă întreabă îngrijorat şi îşi îndreaptă privirea de la drum spre mine.
-D-Da... reuşesc să-i spun abia şoptit înainte de a reveni acea stare de greaţă cumplită.
-Opreşte maşina, te rog! ţip şi îmi acopăr gura cu palma.
Trage imediat maşina pe dreapta şi cobor de îndată, dând afară tot ce am mâncat la prânz. Angello vine imediat la mine, mângâindu-mi liniştitor spatele şi cu o mână îmi ţine părul.
-Iubito, eşti mai bine? îmi spune îngrijorat şi mă strânge la pieptul său după ce mă ajută să-mi menţin echilibrul.
Dau afirmativ din cap şi mă ia în braţe, ducându-mă înapoi în maşină. Mă întinde pe bancheta din spate şi îmi mângâie uşor obrazul.
-Aşa o să poţi sta mai comod, iubito. îmi spune şi-mi depune un sărut pe frunte.
În scurt timp ochii mi se închid şi adorm.
Angello P.O.V
O privesc în oglinda retrovizoare şi o văd dormind precum un îngeraş. Doamne, cât de mult m-a putut speria! Aproape s-a prăbuşit în braţele mele când am dus-o la maşină şi nu am mai văzut-o atât de palidă niciodată. Oare ce a păţit prinţesa mea?
În câteva minute parchez în faţa casei noastre şi o ridic de pe banchetă cu grijă să n-o trezesc, ducând-o în braţe până în dormitorul nostru. O aşez uşor pe pat şi încep să-i schimb hainele cu nişte pijamale comode, după care o învelesc cu grijă. Îmi fac un duş şi mă îmbrac în pijamale, după care mă pun şi eu în pat lângă dragostea mea. Îi pun capul pe pieptul meu şi o strâng în braţe. Îi mângâi blând părul şi o sărut, adormind cu parfumul său în minte.