CAPITOLUL 2
Stau si privesc pe fereastra vagonului meu. Nu reusesc sa vad decat pete de culoare. Fara copaci. Fara case. Fara lumini. Fara umbre.
Eram atat de absorbita de peisaj in cat nici nu mi-am dat seama cand cineva a batut la usa, apoi a deschis-o.
Ma asteptam sa fie mentorul nostru, nicidecum baiatul inalt si frumos care a intrat pe usa.
Cato s-a asezat pe marginea patului meu de parca ar fi fost in camera sa si a inceput sa se joace cu ciucurii de la o perna.
-Nu e drept. a spus el.
Nu ma asteptam sa aud asa ceva din gura lui. Se oferise voluntar. Nu-l obligase nimeni s-o faca. Acum doar nu voia sa spuna ca-i parea rau.
Vazusem transmisiile celorlalte extrageri si, mai fuese o voluntara in districtul 12; ce patetic... Katniss, asa o chema pe fata, se oferise sa fie macelarita in locul surorii ei. O detestam de cand o vazusem. Inafara de ea si de Cato, nu mai fusesera alti voluntari.
-Nimeni nu te-a obligat sa nu fie drept!
-Nu, nu intelegi...
-Cato...
In clipa aceea m-am intors spre el. Nu cred ca as fi putut sa vad niciodata mai multa tristete in ochii cuiva. De fapt tristetea lui era amestecata cu ura, furie si confuzie.
Cato s-a ridicat de pe pat si a venit langa mine petrecandu-si mana pe dupa umerii mei.
-Clove, ai incredere in mine?
Asta era oare o tactica de lupta. Sa ma distraga, sa ma bulverseze, ca apoi, in arena sa ma ucida. Oh, ce prostii vorbesc, in arena la un moment dat tot voi fi ucisa si de ce nu ar face-o el.
-Da. am raspuns.
Atunci pe chipul lui s-a asternut o umbra de zambet.
-In mod normal nu ar trebui sa ai.
-De ce ai facut-o? De ce te-ai oferit voluntar?
Imi pierdusem mintile?! Nu mai stiam ce se intampla cu mine. Cuvintele imi iesisera de-a valma din gura, fara ca macar sa se mai oboseasca sa treaca prin cap.
-Nu-ti pot spune.
Eram atat de proasta. Chiar imi inchipuiam ca avea sa-mi spuna.
-Atunci... ce voiai sa-mi spui?
-Nimic, Clove... Nimic.
In vocea lui am simtit melancolia. Oare chiar ii facea placere sa-mi pronunte numele?
"Oh, Clove, cat de proasta esti! Tipul asta nu vrea decat sa te ucida, tu nu realizezi asta!" imi spuneam eu, dar fara niciun rezultat. Era ceva in mine mai presus de ganduri care imi spunea ca pot avea incredere in Cato, ca el tinea la mine.
-Nu te-am vazut niciodata la antrenamente. am spus eu incet.
-Am fost antrenat separat.
Nu am mai insistat cu toate ca mi se parea ceva ciudat. Nu mai auzisem pana acum de antrenamentul separat, dar... cine stie, eu nu auzisem de multe lucruri.
Probabil, Cato mi-a observat confuzia si s-a simtit dator sa-mi raspunda.
-Clove, crede-ma, nu iti pot spune mai multe, nu acum.
Dar cand avea sa-mi spuna? Cand aveam sa fiu macelarita in arena? Cand nu mai conta daca stiam sau nu ceva?
Am simtit cum un val de furie mi se instaleaza in vene. Il placeam si il uram in acelas timp. Dar, oare aveam dreptul s-o fac?
Cato m-a tras mai aproape de el strangandu-ma la pieptul lui.
-Toate la timpul lor, Clove... Toate la timpul lor... a spus apoi a inceput sa se joace cu o suvita din parul meu.
Am stat asa ceva timp, inspirandu-i parfumul de mosc. Apoi am simtit cum Cato imi ridica capul si se uita direct in ochii mei.
-Nu e timpul sa ne gandim la ce am lasat in urma, e timpul sa ne gandim la ce va urma.
Deci voia sa faca o alianta cu mine... momentan.
-Tot ce trebuie sa faci este sa ucizi, nu sa ai vreo tactica, trebuie doar sa-i prinzi pe cei mai slabi si sa-i ucizi.
-Cato, stiam asta deja, eu pot anticipa totul.
In clipa aceea Cato mi-a prins chipul in maini, iar buzele lui s-au zdrobit de ale mele. M-am cutremurat cand i-am simtit gustul buzelor lui reci apasate peste ale mele.
Am avut impresia ca sarutul nostru a durat ore intregi pana cand el s-a desprins apoi a spus:
-Pe asta n-ai anticipat-o! apoi a plecat lasandu-ma singura cu gandurile mele.