Non-capitol!
~scris în colaborare cu @TynaAndDeea, cele două minuni care scriu Revenge And Love!~
~LY girls! ♥
(Acest capitol îl găsiți și în Volumul II al cărții fetelor, din punctul de vedere al Amandei! Așa că să aruncați o privire și pe-acolo)
___________
-Evelyn, te ridici odată din patul ăla blestemat !? Zău așa, eu sunt aproape gata!
-...încă cinci minute Ish...murmur răsucindu-mă pe partea cealaltă.
-Spui asta de jumătate de oră! Ridică-te, o să întârziem! Pun pariu că se întreabă dacă mai venim...
-M-ai anunțat cu o zi înainte! protestez ridicându-mă iritată din pat.
-Pregătește-te. Acum, îmi ordonă ea îndreptându-și degetul spre baie.
Aparent, urma să mergem la nu știu ce văr de-al ei, dar numai chef de vizite nu aveam! Știu că i-a promis, dar la naiba, ar trebui să nu mă mai tragă și pe mine în promisiunile ei stupide.
Ce? Dați-mă în judecată că de sărbători îmi place să lenevesc acasă, în pat, la televizor și cu mâncare proastă lângă mine.
Mi-am făcut repejor un duș, apoi am ieșit din baie înfășurată în prosop.
-Tot nu ești gata !? strigă Ish revoltată.
-Ughh - am venit după haine, calmează-te! Nu e ca și cum verișorul ăla al tău s-ar muta de-acolo.
-Scuze, sunt puțin emoționată. Nu i-am mai văzut familia de mult...
-Eu sunt puțin iritată că mă obligi să merg, dar nu mă plâng.
M-a ignorat în timp ce continua să-și mute șuvițele blonde pe ondulator.
Am smuls din dulap o rochie neagră și dreaptă, apoi un fel de sacou în dungi albe cu negru. Din sertarul de mai jos am scos un dres, iar apoi m-am încălțat cu o pereche de ghete cu șiret.
Mi-am dat de trei ori cu peria prin păr, smulgând câteva ghemotoace și apoi m-am grăbit să îmi fac un machiaj cât mai simplu și mai natural.
-Fericită? Acum sunt ga - oh, a bătut cineva, spun luând un lanț și punându-l la gât în timp ce mă îndrept spre ușă.
-Hei blondo, mă salută la unison după ce deschid.
-Grozav. Voi lipseați... Ish, spune-mi că nu îi luăm la pachet! strig întorcându-mă spre ea.
-Crezi că aș fi mers doar cu tine? Mă crezi nebună sau ce...?
-Te cred nebună pentru că i-ai invitat și pe ei! Trebuia să mergeți doar voi trei iar eu să mă uit la Home Alone pentru a suta oară.
-Aw, și să pierzi toată distracția? întreabă Tyler ironic.
-Știi că suntem o familie, adăugă James intrând înăuntru și mergând la Ish -pe care o sărutase.
-Dacă o să vă comportați așa și acolo...vă jur că plec, adaug fulgerându-i cu privirea pe cei doi "doar prieteni". De asemenea, plec și dacă n-au fursecuri. Clar?
•••
Nu a durat mult până să ajungem în bine cunoscutul L.A. Taxiul ne lăsase pe o alee, iar Ish ne-a condus la o casă destul de mare.
E Crăciunul și totuși încă nu e decorată. Asta e ciudat, gândisem pe moment.
-Haideți, ne spune Ish luând-o înainte și apăsând de câteva ori pe sonerie.
Te rog să fie persoane drăguțe și suportabile...mă rugam așteptând să ni se deschidă ușa.
-Nu te aștepta să deschidă vreo zeiță fotomodel care vrea să se mărite cu tine, îi spun lui Tyler -căruia îi sclipeau ochii doar privind ușa aceea.
-Nici tu nu te aștepta să-ți deschidă cineva mai bun ca mine, mi-o întoarce mândru.
Și la naiba, ușa se deschise...dar nu asta era problema.
Ci faptul că cel care deschise ușa era un băiat al naibii de drăguț. Și ca bonus simțisem și un miros superb strecurându-se afară.
Fursecuri! La pachet cu un blond drăguț... Începe să-mi placă aici, hehe.
-Kevin! țipă Ish zâmbind.
Oh. Deci el e prețiosul ei văr.
În spatele acelui Kevin văzusem o fată micuță de statură care ne analiza pe fiecare-n parte, cu ochii mari și zâmbind puțin timidă.
Pare simpatică...
-Manisha! urlase și Kevin la rândul său.
Ei bine, și eu și cei doi idioți cu care venisem am început să râdem încet. Se pare că toți observasem modul în care se încruntase Ish la vărul ei.
-Nici nu ajungem bine că tu și vrei bătaie, nu-i așa Kevinel? întreabă Ish pe un ton defensiv.
-Doar mă știi. Revenind. Amy, ea e verișoara mea din partea mamei, Manisha. Ish, ea e verișoara din partea tatei, Amanda.
-Eu sunt Eve. El e idiotul de Tyler, iar el e "prietenul" lui Ish, James, explic oarecum plictisită.
-Nu sunt idiot apropo, îi zâmbește Tyler.
Acum...nu știu dacă îi zâmbise lui Kevin...sau Amandei, dar el oricum zâmbește prostește la orice...așa că nu prea contează.
-Oh ba da, îl contrazicem noi ceilalți în același timp.
-În fine. Ei au venit cu mine...sper că nu e nici o problemă, spune Ish.
-E ok. Cu cât mai mulți cu atât mai bine!
-De fapt...ea ne-a târât aici pe motiv că nu vrea să meargă singură, o corectez repede.
Doar nu era să mințim chiar așa, în pragul sărbătorilor, nu?
-Aveți de gând să o poftiți în interior sau o lăsați să stea la ușă? intervenise o femeie care apăruseră de nicăieri.
Hm...ea cine o fi? mă întreb aruncând priviri curioase peste umărul lui Kevin.
-A da, spun Amanda și Kevin în același timp.
Cei doi s-au dat din pragul ușii și ne-au lăsat să intrăm, toți examinând casa din toate unghiurile.
-Frateee...ce casă maaare, exclamăm noi surprinși.
-Nu e cine știe ce, ridică din umeri Kevin.
E și modest. Rar specimen de băiat.
-Mătușă Korra, țipă Ish sărind în brațele acelei femei.
-Scumpo! Ce mare te-ai făcut...
Abia după ce îi dăduse drumul observă și acea Korra că nu venise singură.
-Ei cine sunt? adăugă ea indicând spre noi trei.
-Prietenii mei. Nu am vrut să călătoresc singură...Îmi pare rău că nu am anunțat.
-A. Ok. Nu e nici o problemă!
-Ea e Evelyn. Iar cei doi sunt Tyler și James, îi explică arătându-ne pe fiecare.
-Încântată! Kevin, Amy...ar trebui să le arătați dormitorul.
-Desigur, spune Kevin.
-Stai, o oprise Amanda. Avem un dormitor cu două paturi de două persoane. Are ceva dacă dormiți doi câte doi?
-Nu. Suntem obișnuiți, îi răspunde Tyler.
Desigur că suntem...tot ce mai lipsește e ca -
-Să fie clar...eu dorm cu Ish, ne anunță James.
...ca James să spună că vrea să doarmă cu Ish iar eu să sfârșesc din nou cu acel idiot. Mda, uraaa...
-Voi sunteți împreună sau ce? întreabă Kevin arătând spre Ish și James.
-Ei zic că nu dar nu îi crede nimeni, oftez eu.
-Ne-a întrebat pe noi Eve, se încruntă Ish.
Am ridicat din umeri în semn de "Ce? E adevărul", însă nu observase.
-Oricum...deci, Evelyn și Tyler dorm într-un pat. Ish și James în celălalt. Ok. Haideți după mine, ne spune Amanda.
O urmăm toți până la dormitor, însă când ajungem sus...și eu și Tyler ne oprim brusc.
-Ty! Eve! Woah, casa asta e gigantică! O să fie suuuuper!
-Ce dracu faci tu aici?! țip eu -fără să-mi dau seama că i-aș putea băga în sperieți pe toți "neștiutorii".
-E Lex? întreabă Ish.
-Da. Îl aud și eu, răspunde Tyler. Cum ai reușit să ajungi aici?
-Păi...v-am urmărit, nu e evident? O urmăream pe Ish când a sunat-o tipul ăsta și am zis să vă fac o surpriză. Ta-daaah! Surpriză! strigă entuziasmat.
-Pe bune !? Nu puteai sta departe de asta? întreb mai mult în șoaptă.
Cred că deja o speriasem pe Amanda, se uita cam încruntată la noi.
-Gașcă...Ați uitat că ei nu știu? intervine James când vede și el fețele confuze și speriate ale celor doi -Kevin și Amanda.
-La naiba. Trebuie să vă spunem acum, oftez nervoasă.
De parcă nu știa deja suficientă lume!
-Vezi ce faci Lex? Grrr. Ce îmi doresc să te bat acum, spun lovindu-l în braț pe Tyler.
-Au! Asta pentru ce-a fost !?
-Pentru că nu pot da în Lex!
-Ne spuneți cine naiba e Lex? sare Kevin.
Ugh - tipule, chiar nu ți-aș spune dacă nu aș fi nevoită! gândisem eu.
-Mai bine intrăm ca să stați jos, oftează Tyler serios.
După ce am intrat în dormitor ne-am așezat cu toții pe jos, iar eu am început să le spun despre Lex.
La început, cum era și normal, s-au cam speriat și au refuzat să creadă toate acele lucruri...dar până la urmă au înțeles că nu era o glumă.
-Deci...tu vezi fantome, iar tu le auzi, corect? rezumase Amanda arătând prima dată spre mine, apoi spre Tyler.
-Dap. Greu de crezut, știu. Nici eu nu am crezut la început.
-Și poți comunica cu orice persoană moartă? întreabă întristându-se ușor.
Ceva îmi spune că micuța asta drăguță ar avea nevoie de puțină încurajare.
-Nu, neg rapid. Nu am ajuns la acest "nivel", să îi spun așa. Eu văd și comunic cu fantomele care nu și-au găsit încă alinarea sau care nu știu mai exact cum au murit, explic uitându-mă spre Lex -care la rândul său își luase o față tristă. De ce? o întreb curioasă.
-Nimic. Nu contează, oftează Amanda.
Aș fi putut să jur că observasem o urmă de dezamăgire pe chipul ei.
-Ai pierdut pe cineva, așa-i? o întrebase Ish.
Sau mai bine zis...o dăduse de gol.
-Mda. Pe mama și tata, recunoscuse ea.
-Îmi pare rău...
-Și mie. Te înțeleg. Și mama a murit, suspin eu.
-Și părinții mei, ni se alătură Tyler. Staaai! Mama ta? Nu mi-ai spus că a murit..., tresare apoi.
Ugh - zău Evelyn, poți fi mai bătută-n cap decât ești deja ?!?
-Ăăă...De fapt...Am pierdut-o. Ne-a părăsit, reformulez rapid.
Însă privirile Amandei erau cam îndoielnice - semn că nu mă credea pe deplin.
-Îmi pare rău pentru amândoi, ne spune ea.
-Dar de ce ai spus că a murit atunci? mă întreabă Tyler suspicios.
Pe bune Tyler !? Nu ai fost curios de viața mea atâta timp și brusc ești curios !?
-Dar de când au murit? schimbă Ish subiectul, salvându-mă de la cea mai groaznică discuție pe care o puteam avea.
I-am aruncat o privire scurtă, în semn de mulțumire.
-De aproximativ un an, răspunde Amanda.
-Cum? întreabă James.
Însă ea se încruntase, probabil că nu-i făcea plăcere să discute despre asta. Cum nimănui nu i-ar face, bănuiesc.
Adică...nici mie nu îmi place să vorbesc despre moartea mamei și cu siguranță nici lui Tyler.
-Într-un accident de mașină, intervine Kevin. Mai bine schimbăm subiectul...
Cum o blondă m-a salvat pe mine, așa și un blond a salvat-o pe Amanda. Ha, rudele astea...
-Da, dar înainte de asta... Amy, dacă încă ar fi pe pământ, ceea ce nu prea cred, probabil ar fi în preajma ta iar eu i-aș vedea. Dar nu îl văd sau simt decât pe Lex, îi explic pe cât de blând posibil. Care ar trebui să fie în tabără!!! țip această ultimă parte. Veneam repede! Te-ai pus în pericol, adaug privindu-l furioasă.
-Cum să nu. Eu să stau acolo singur, plictisindu-mă, iar voi aici la distracție. Ești rea, Evelyn! Credeam că îți va lipsi celălalt idiot, aici eu, spune strâmbându-se.
-Se vor certa mult? îl întreabă Amanda în șoaptă pe Tyler.
-Având în vedere că Lex ne-a urmărit până aici iar Evelyn e obsedată de siguranța prietenilor ei, da. Va dura ceva, îi răspunde tot în șoaptă apoi își îndreaptă privirea spre Fantomel. Lex, ai o gură prea mare pentru o fantomă. Iar eu sunt idiotul lui Eve, să fie clar.
-Dacă te lasă singur e clar că faci numai tâmpenii! Și toată lumea știe că ești idiotul ei...deci calmează-te, idiotule...
-Oh ba nu. Nu ești idiotul meu, mă apăr rapid, abținându-mă să nu-i dau una. Tu să taci Lex!
-Ce a spus ultima dată Lex? întreabă Ish.
-"Da", scurtez repede ca să nu trebuiască să le spun tot.
-De acord cu Lex, ridică Ish o mână sus -urmată de James, Tyler, Kevin și Amanda.
Oh pe bune !? Voi doi nici nu mă cunoașteți!
-V-aș bate pe fiecare pe rând, dar e Ajunul Crăciunului și mă abțin, șuier printre dinți.
-Înseamnă că avem noroc, chicotește Amy.
-Eh. Pe mine nu avea cum să mă bată, rânjește James.
-Oh nu zău?
-Aikido sau nu, te cam subestimează. Mie mi-e frică de tine și sunt o fantomă, îl aud pe Lex.
-Nu mă poți bate pentru că te-ar omorî Ish. Pe ea nu o poți omorî pentru că te-aș omorî eu. Pe Tyler...poți, pentru că oricum e un sac de box ambulant. Pe Lex nu pentru că e fantomă, iar pe Kevin și Amanda abia i-ai cunoscut și nu cred că i-ai răni, spune James mândru de cuvintele lui.
Logica ta mă bate, campionule.
-Bine, poate ai dreptate...dar răzbunarea mi-e permisă, rânjesc la rândul meu cu subînțeles.
-Hei Eve, doar nu ai lovi-o pe Amy nu? E chiar drăguță! spune Fantomel strălucind din cap până-n picioare.
-Frate! Ți-ai găsit momentul perfect să spui asta, râde Tyler.
-Ce a spus de data asta Lex? întreabă James.
-Că Amy e drăguță, răspund amuzată. De l-ai vedea...strălucește tot când se uită la tine.
-Um...mersi. Aș spune același lucru dar nu te văd, chițăise privind în jur.
Nu părea foarte sigură, cred că încă nu mă credea în totalitate. Dar serios...de ce aș inventa așa ceva? Nu e ca și cum ar fi o plăcere să văd fantome...
-E chiar lângă tine. Și te asigur, e al naibii de sexy.
-Awww! Eve, nu mi-ai spus asta niciodată! strigă el fericit, strălucind și mai puternic.
-Iar s-a umflat în pene, comentează Tyler.
-Hei, Lex! Nu te mai holba atât la Amanda. Mă dor ochii de la sclipirea ta, mă plâng închizând ochii.
Zău, rar se întâmplă să strălucească atât de tare!
Amandei deja îi luaseră foc obrajii, dar pe bună dreptate...ar trebui să se simtă flatată. Fantomel al nostru nu prea își aruncă ochii după fete.
Ea se pregătise să spună ceva, însă s-a ridicat și s-a dus fuga la geam.
-Au venit Melisa, Brennden și Tyler, exclamă fericită.
Stai ce...? A zis cumva "Tyler"?
-Încă un Tyler? Mă rog din tot sufletul să nu fie la fel de idiot ca acest Tyler, mă smiorcăi ca o copilă arătând spre idiotul de lângă mine.
-Are doar două luni. Melisa e sora mea, Brennden e soțul ei iar Tyler e fiul lor.
-Ce drăguuuț! Un Tyler mai mic! strigă Lex entuziasmat.
-Drăguț pe naiba, șoptesc privind spre Tyler.
Vă dați seama dacă cel mic ar fi fost mai mare? Dacă ar fi fost la fel de idiot că Tyler pe care-l știm noi? Dumnezeule, cred că aș fi început să cred că Tyler e un nume blestemat.
-Merg să îi întâmpin. Vin imediat, se scuză Amy și apoi părăsește camera.
-Nu te mai uita așa la mine, are doar două luni! se apără Tyler.
-Nu e vina mea că singurul Tyler pe care îl cunosc ești tu...și ești un idiot.
-Tu mereu îl faci idiot? mă întreabă Kevin.
-În mare parte da, răspundem toți patru la unison, inclusiv Lex.
-Merg după Amy, vreau să-l văd pe Mini-Tyler, spune Lex și coboară.
-E prea încântat, remarcase Tyler.
Am aprobat din cap și mă pregăteam să spun ceva...dar l-am văzut pe Lex intrând ca fulgerul în cameră, cu ochii mari.
-Te-ai văzut în oglindă sau ce? întreb privindu-l confuză.
-Eve! Ty! E ceva ciudat... Cred că nu sunt singura fantomă de-aici.
-CE !? întrebăm noi doi în același timp.
-...ce? întreabă și ceilalți trei la fel.
-Ce vrei să spui cu asta? îl întreb fixându-l cu privirea.
-Uhm...jos, în living...ăăă...sunt două fantome...
-Ei bine -mă adresez celorlalți-, se pare că avem musafiri în plus. Și nu sunt tocmai...în viață, ca să spun așa, explic privindu-i pe fiecare-n parte.
Kevin n-a stat pe gânduri, a luat-o imediat la fugă și într-un minut s-a întors cu Amanda, care era puțin speriată.
-Ce e? întreabă ea atrăgându-ne atenția tuturor.
-E cineva cu noi, răspund sincer.
-Dezvoltă puțin, îmi spune pe un ton rugător.
-Lex nu e singura fantomă care e în casă. A coborât odată cu tine jos, dar s-a întors repede...și cam speriat. A spus că a văzut două fantome în living.
Văzusem o sclipire în ochii Amandei -semn că își dorea din tot sufletul să fie părinții ei.
-Cum arătau? îl întreabă pe Lex, privind totuși în cu totul altă parte de unde era Lex.
-O femeie blondă, frumoasă...care seamănă cu fata cu bebelușul și un bărbat mare și fioros și...și...și...ăăă...de două ori cât mine...
-A spus "O femeie blondă, frumoasă care seamănă cu fata cu bebelușul și un bărbat mare și fioros și..." Doamne Lex! "...și de două ori cât mine". De el te-ai speriat !?
-Hei! Du-te să-l vezi și ai să te sperii mai rău că mine!
-Sunt...mama și tata, spune Amy, iar ochii i se umezesc. I-a descris aproape perfect.
-Dacă Lex i-a văzut...îi voi vedea și eu.
-Dar a trecut un de când au murit. Cum de încă nu au plecat de pe pământ? întreabă Kevin nedumerit.
Ugh - nici în ziua de Ajun nu scap de chestiile astea, nu? mă întreb singură.
-Poate mai au o dorință neîndeplinită, mai au ceva de făcut pe pământ, nu și-au terminat treaba aici sau poate pur și simplu au refuzat lumina și au preferat să rămână două suflete hoinare pe pământ, îi spun eu.
Speram să mă înțeleagă și să nu pară că vorbesc cine știe ce limbă extraterestră încă nedescoperită.
-Ultima nu sună a ceva ce ar face părinții mei, deci optez pe una din primele variante.
-Orice ar fi...două fantome, pe lângă Lex, sunt în această casă. Lex, du-te, caută-le și spune-le să vină în camera asta.
-Ce? Eve, ai înnebunit!? Du-te tu! Eu nu vreau să fac asta...!!!
-Pff. Lașule, pufnește Tyler după câteva secunde.
-Să înțeleg că îi e frică de tata, deduce Amy.
-Mda. Cam așa. Aș merge eu însămi dar nu vreau să dau buzna prin toate camerele.
-Știu, oftează ea. Ce altceva am putea face?
-Cred că îți cunoști părinții. Unde ar fi ei în acest moment? o întreabă Ish.
-Tyler a avut febră și nu a dormit toată noaptea. Clar sunt cu el, constată privind în gol.
-Perfect atunci. Trebuie să mă duci în camera în care e ăla micu'.
-Nu pot... Doarme și nu vreau să îl trezim. Abia a reușit să îl culce soră-mea. Lex, te rog du-te tu, suspină sperând ca Lex să accepte.
-La naiba!...mbine...spune Lex oftând. Nu o pot refuza, e prea adorabilă...Dar dacă nu mă mai întorc să știți că bărbatul ăla m-a mâncat!
-Ce ușor l-ai convins, spun zâmbind.
-Serios? E de acord? sare și ea, zâmbind de asemenea.
-Da. A spus, și citez: "La naiba! Nu o pot refuza. E prea adorabilă", citez și omit partea cu mâncatul.
-E tristă și voi nu faceți nimic! Mi-aș dori să o îmbrățișez...
-Nu poți. Ești o fantomă și nu o poți atinge. Ha, adaug scoțând limba la el.
-Ugh - bine că ești tu vie! mârâie Lex.
-Vrea să o bată, le explică Tyler.
-Ține-ți gura. Lex, deci...să nu îi sperii, ok? Dacă îi întâlnești, să fii calm.
-Dar o să mă mănânce!
-Pentru numele lui Dumnezeu, nu e un canibal! Calmează-te, bine? Le explici situația și îi aduci aici sau vezi tu cum faci. Am încredere în tine, adaug zâmbindu-i.
-Fie...spune și pleacă.
-Gata. Amanda, Kevin...nu vreau să vă fac iluzii, dar s-ar putea să fie două fantome pierdute...
-Ok. Orice s-ar întâmpla vom rămâne calmi, ne asigură ea.
-Voi nu aveți de ce să vă speriați, îi liniștesc eu. Doar eu si Lex am fi mai expuși. Nici măcar lui Tyler nu are de ce să-i fie teamă. Doar...să nu fiți dezamăgiți, explic apoi.
Imediat l-am văzut pe Lex în spatele Amandei.
Presupun că erau în zonă dacă s-a întors atât de repede.
-E Lex? întreabă James văzând că mă holbez.
-Da. Și încă două fantome, răspund ridicându-mă în picioare. Mersi Lex. De aici mă ocup eu, spun aplaudând încet.
El s-a dus lângă Tyler, amândoi privindu-mă.
Amanda se uita și ea în direcția mea, dar probabil era ciudat. Mă vedea doar pe mine și patul. Deci practic, în ochii ei, vorbeam cu patul.
-Bună. Eu sunt Evelyn, spun zâmbind. Știu că sună ciudat...dar eu vă văd și vă aud. Din câte am înțeles...sunteți părinții Amandei, corect?
Deși femeia aceea blondă se uita cu ochii mari la mine, aproape îi dăduseră lacrimile când a auzit.
-Te rog spune-mi ce zic ei, îl roagă Amy pe Tyler, iar el aprobă.
-Da...Chiar ne poți vedea? întreabă femeia, iar Tyler îi spune și Amandei.
-Da. Am acest "dar". Iar el vă aude, le explic făcând semn spre Tyler. Putem vorbi?
-Desigur, răspunde bărbatul imediat.
-Amanda mi-a spus că voi ați murit acum un an, într-un accident de mașină.
-Mda. Mai mult sau mai puțin.
-Ei bine, a trecut un an de la moartea voastră...dar încă nu ați părăsit pământul. De ce?
-În ziua înmormântării noastre...Mark a încercat să îi explice Amandei tot, dar ea nu l-a crezut, îmi explică femeia.
Mark? mă întreb curioasă.
-Noi am văzut că spune adevărul, continuă bărbatul. Mark chiar o iubește. Am simțit asta...
Am aruncat o privire scurtă spre Amanda după ce l-am auzit pe Tyler spunându-i ce-au zis părinții ei. Fața ei era complet șocată, nu știa dacă e adevărat. Nu știa dacă să mă creadă sau nu.
-Oh scumpo, nu mai nega asta. Nu suntem la nicio cameră ascunsă, spune femeia. Mark este...fostul ei iubit, îmi explică mama ei.
-Amanda, îi atrag eu atenția. Nu plânge. Mama ta a spus "Scumpo, nu mai nega asta. Nu suntem la nicio cameră ascunsă".
-Dar...cum? întreabă înghițindu-și propriile lacrimi.
-Fantomele pot citi oamenii ca pe o carte deschisă. Ele văd prin noi și ne pot citi gândurile dacă au avut o legătură strânsă când respectivul/respectiva era în viață, explică Ish.
-Exact, o aprob eu. Deci...dumneavoastră nu v-ați găsit liniștea deoarece Amanda...nu l-a iertat pe Matt?
-Mark, mă corectează ea.
-Da. Mark. Scuze...murmur abținându-mă din chicotit.
Făcusem aceeași gafă și cu Ariana, la înmormântare.
Brianna! strigă o voce din capul meu. Mă rog!
-Cine e Mark? îl aud pe Tyler întrebând.
-Fostul iubit, actualul vecin, răspunde repede. Spune-mi ce au mai zis.
-Femeia a aprobat iar bărbatul a spus: "Când l-ai lăsat singur în parcul de lângă cimitir eram acolo. M-a durut pe mine, la propriu, când l-a lăsat singur. A fost distrus complet, dar nu s-a dat bătut în timp ce ea continua să nege că e la fel de distrusă, spunând că e tristă din cauza morții noastre, dar nu era așa. În adâncul ei...știa că toată durerea provenea din faptul că erai în brațele băiatului nepotrivit". Wow! Am reținut tot, spune Tyler mândru.
-Super. Înseamnă că până la urmă ai un creier, doar că nu-l folosești, spun în șoaptă, dar nu mă auziseră decât părinții Amandei care au chicotit un pic.
-Spune-mi ceva ce doar mama și tata știu, îmi cere ea hotărâtă.
Serios? Chiar crezi că eu și Tyler am inventa toate chestiile astea?
-Nu mă crezi încă, nu? Te înțeleg, oftez și o privesc preț de câteva secunde, apoi îmi mut privirea la părinții ei. Îmi puteți spune ceva ca să mă creadă?
-"Când ai fost răpită de Wess ai fost dusă în acel depozit părăsit, unde era frig. Te-am găsit cu ajutorul ceasurilor noastre speciale".
Răpită? Dusă în depozit? Ceasuri speciale? Cu ce se ocupau oamenii ăștia...? Mafioți sau ce !?
Amanda încremenise. Ceva îmi spunea că nu povestise nimănui despre chestia asta.
-Acum mă crezi? o întreb zâmbind.
-Da...
-De Christa ce părere au? întreabă Kevin.
-"O fată incredibilă. Mai ales acel gest mic de la cimitir", răspunde bărbatul, iar Tyler îi explică Amandei.
-Ce gest? sare Kevin.
-Mi-a adus o pereche de balerini știind că eu voi purta tocuri și voi sfârși cu o durere grozavă de picioare, povestește Amy.
-Ok. Și...să înțeleg că dacă se împacă, vă veți găsi liniștea? îi întreb.
-"Da. Și Kevin, scumpule. Știm că o placi pe Christa dar nu voiai să spui nimic. Nu te mai ascunde".
Am râs când i-am spus asta lui Kevin.
-Mersi mătușă, oftează el.
-"Și ea te place" adăugase Tyler.
-Așa mai da, rânjește Kevin.
-În fine. Amanda, ai avea ceva întrebări pentru ei?
-Da. Au fost de față la incidentul de acum o săptămână? întreabă cam ezitantă.
-"Dacă te referi la faza cu cuțitul, da. Am fost acolo. Ai merita o bătaie zdravănă domnișoară, dar acel moment e o altă dovadă că el te iubește și nu ți-ar face rău".
Cuțite !? Oh Doamne, și credeam că e ciudat faptul ca văd fantome și că m-am sărutat cu fratele meu vitreg care nu știe că mi-e frate!
Amanda și Kevin s-au uitat unul la celălalt, dar nu suflau o vorbă.
-"A și încă ceva. Și Mark are o cutie sub pat în care își ține lucrurile care îi aduc aminte de tine. La fel ca tine". Maaamă câte știe maică-ta, adaugă idiotul de Tyler râzând.
Eu la rândul meu îl aprob. Chiar știa prea multe!
Avantajele de a fi fantomă. Uneori îmi doresc să fiu una.
-Taci Tyler, îi ordonă Ish.
-Ai o cutie cu lucruri care îți aduc aminte de Mark? întreabă Kevin surprins.
-Da, recunoaște Amy. Sunteți siguri că și el are?
-Da, strigară cei doi hotărâți.
-Nu țipați așa! strig la rândul meu. Au zis "Da". Sau mai bine spus au țipat.
-Vor să te roage ceva, o anunță Tyler.
-"Acum și aici. Închide ochii și amintește-ți de toate clipele petrecute lângă el. Fie frumoase sau urâte. Doar amintește-ți, apoi spune-ne dacă îl mai iubești sau nu", îi spun eu.
Lucrurile astea sunau ciudat ieșind din gura mea, pentru că romantismul nu e punctul meu forte.
Am văzut-o pe Amanda închizând ochii, parcă retrăind fiecare moment cu acel Matt.
Numele lui e Mark, mă corectează conștiința.
La scurt timp am văzut câteva lacrimi curgându-i pe obraji, apoi a deschis ochii.
-Încă îl mai iubesc, spune hotărâtă.
-Aww, exclamă Ish agățându-se de James.
-Bun. Acum trebuie să îl suni pe tip și să îi spui asta, chițăi cumva fericită pentru ea.
Magia Crăciunului? mă întreb surprinsă.
-Nu trebuie. A spus că sunt vecini, spune Tyler.
-Atunci și mai bine. Haideți să mergem.
Amanda deja devenea agitată, îi venea să țopăie de fericire dar în același timp habar n-avea ce urma să-i spună tipului.
-Stați puțin! Voi vedeți în ce situație m-ați pus?! ne oprește panicată.
-Nu fi așa fricoasă. Fă ce îți vine. Nu gândi prea mult, îi sugerează "consiliera" în dragoste -Ish.
A oftat, însă ne-a urmat până jos.
-Copii, nu mai vreți fursecuri? Sau prăjituri? ne întreabă Korra când ne vede.
-Nu, mergem până în vecini. Venim repede, îi explicase Kevin.
-Dar eu vreau...
Însă nimeni nu m-a auzit când am spus asta, erau prea concentrați pe fuga noastră.
-Ok, spune iar noi ne grăbim să ieșim din casă înainte să își dea seama la cine urma să mergem. Stai ce?! exclamă când închidem ușa în urma noastră.
•••
-Am emoții, șoptește ea.
Ei bine...nu sunt eu o romantică dar presupun că o pot încuraja.
-Nu îți face griji. Totul va fi bine, încerc să o consolez.
-Ei sunt tot aici? Adică lângă noi? întreabă referindu-se la părinții ei.
-Da. Lex e în dreapta mea, iar tatăl și mama ta în spatele nostru.
Asta nu o ajuta prea mult, cred că mai rău se emoționase.
Așa greu e să iubești pe cineva? mă întreb confuză, înainte să ajungem în fața ușii. Eu iubesc înghețata dar ne merge bine împreună. Ce e drept, o cam înjunghii cu lingurița dar totuși...
James bătuse imediat.
-Nu pot face asta...dă ea înapoi, dar eu și Kevin o prindem de brațe și o ținem pe loc.
-Nu mai gândi. Mama ta a zis "Golește-ți creierul și lasă-ți inima să te ghideze". Ascult-o, îi spun blândă.
Era evident că voia să-l vadă, nu putea pleca pur și simplu.
La scurt timp ne-a deschis o brunetă.
Înainte să poată spună ceva, Kevin a sărit pe ea și a sărutat-o apăsat, ea răspunzând imediat la sărut.
Deci ea trebuie să fie Christa.
-Ce naiba se petrece? aud o voce din spatele brunetei.
Amanda și-a făcut loc pe lângă cei doi și am văzut-o oprindu-se în fața unui tip.
Și-a înfășurat brațele în jurul lui, însă el o clipă nu realiza ce se întâmplase, dar după câteva secunde i-a răspuns la îmbrățișare.
-Să nu îmi mai dai drumul niciodată. Te iubesc, o aud pe Amy șoptindu-i.
-Niciodată. Și eu te iubesc. Enorm, suspină el strângând-o tare la piept.
-Presupun...că el e Mark, nu? mă adresez părinților Amandei.
-Da, e un băiat bun, îmi răspunde mama ei.
-Sunt cei mai frumoși, spune bărbatul.
-Scumpule...uite! strigă arătând cu degetul spre un loc anume.
Și eu și Lex ne-am uitat în acea direcție, însă nu era nimic din ceea ce puteam vedea noi.
-Wow, e frumoasă.
-Ce se întâmplă? întreabă Tyler curios.
-Cumva...vedeți o lumină? îi întreb pe cei doi.
-Da...e puternică...și caldă, emană un sentiment plăcut de...
-...pace? completez eu.
-Da, aprobă amândoi. Pace.
-Ei bine, acolo trebuie să mergeți. Vă sugerez să vă grăbiți dacă nu vreți să rămâneți blocați în lumea asta. Și vă asigur, nu e o soluție. E un chin dacă rămâneți aici.
-Nu știu ce să zic...fiica noastră...
-E suficient de mare cât să reușească să treacă peste, credeți-mă. Plus că are sprijin din partea multora, din câte am observat până acum.
-Scumpo, urăsc să recunosc...dar are dreptate. Oricum nu putem face nimic pentru ea în starea noastră. Trebuie să o lăsăm să-și trăiască viața.
-Dar Amanda -
-Va fi bine, o întrerup eu. O să vedeți că totul va fi bine.
-Să mergem, draga mea, spune bărbatul prinzând-o de mână.
-Nu știu cum să îți mulțumesc, Evelyn. Nu cred că e vreo cale posibil umană prin care s-o putem face.
-Nah, nu trebuie. Sunt obișnuită deja. Și nu vreau să pară că vreau să scap de voi dar...știți, ar cam trebui să plecați.
-Mulțumim din tot sufletul. În mod special pentru că ne-ai oferit șansa de a vorbi pentru ultima dată cu fiica noastră.
-Pentru nimic.
-Amandei...
-Îi vom spune noi, o întrerupse Tyler. Sau cel puțin Evelyn. Dar garantat o să afle.
-Mulțumim din nou.
-Și puștiule, nu trebuie să fii așa speriat de mine, i se adresează bărbatul lui Lex. Nu mănânc oameni, să știi.
-De fapt, chiar asta credea.
După ce Lex a scăpat de acea "frică", tatăl Amandei l-a luat în brațe, apoi ne-a zâmbit.
Ne-a mulțumit din nou și până să îmi dau seama deja dispăruseră, lăsându-mă cu o oarecare melancolie în mine.
Și nu numai pe mine, gândesc privind spre Tyler care era pierdut în peisaj.
•••
-Deci stai așa. Să înțeleg că fără ea...tu nu erai acum în brațele mele? întreabă Mark încă nedumerit.
-Mda. Cam așa, răspund puțin mândră.
Fac și pe Cupidonul mai nou.
-Păi atunci îți mulțumesc din tot sufletul Evelyn, spune brunetul zâmbind larg.
-Cu mare plăcere. Îmi place să ajut...
...din când în când, adaug în gând. Mai ales acum, știți voi..."De Crăciun fi mai bun..." și așa mai departe.
Oricum, de când intrasem la el în casă nu îi dăduse drumul Amandei nici măcar o secundă. Kevin și Christa de asemenea ni se alăturaseră.
Mark o luase pe Amanda în brațe și o pusese în poala lui, înfășurându-și din nou brațele în jurul corpului micuț al Amandei - care era toată numai un zâmbet.
-Oficial cred că ăsta va fi cel mai grozav Crăciun de până acum, exclamă Kevin fericit.
Se pare că și blondului i-a mers bine cu tipa asta, Christa. I-a spus că o iubește iar sentimentul a fost chiar reciproc.
-Dar voi? Nu sunteți împreună? întreabă Christa indicând spre mine și Tyler.
Serios!?
-Nu, nu suntem împreună. E prea idiot pentru mine, spun fluturând mâna.
-Oh mai taci. Știu că mă placi, rânjește el.
-Visează în continuare, neg scoțând limba la el.
Tyler era pe cale să îmi dea o altă replică ingenioasă de-a lui, dar Kevin i-o luase înainte.
-Prieteni, deja e târziu iar noi trebuie să facem bradul...ne anunță privind ceasul telefonului.
-Nu te las să pleci, îi spune Mark Amandei.
-Hristoase, Mark! oftează ea. Vi cu noi și ne ajuți. Și tu și Chriss. Apoi sunt toată a ta.
-Toată?
-Toată, aprobă ea.
Și-au zâmbit reciproc, apoi el a cărat-o în brațe până la intrare.
Nu înțeleg ce i-ar fi putut despărți pe ăștia doi...
-Veniți? Avem un brad de împodobit.
-Ai de gând să mă lași jos?
-Nup.
-Nu mă vei mai scăpa din ochi deloc, așa-i?
-Yep.
-Mă iubești?
-Normal. Tu pe mine?
-Daaa.
-Îmi vine să vomit...spun simțind la propriu cum mi se întoarce stomacul pe dos de la atâtea îndrăgosteli și dulcegării.
O clipă am văzut-o pe Amanda analizându-mă, însă imediat și-a întors privirea de la mine...zâmbind.
Cine știe ce crede despre mine. Că sunt o ciudată, cel mai probabil.
E simpatică, nu am ce spune. Pare genul de persoană care pune binele celorlalți înaintea binelui ei.
E cam...opusul meu, dar în puținul timp pe care l-am petrecut împreună m-a făcut să mă întreb lucruri care nu m-am întrebat niciodată. De la legăturile mele cu familia și "grupul meu vesel"...până la legăturile cu propria mea persoană.
•••
Am ajuns în fața casei celor doi, unde o mașină doar ce parcase acolo. Din ea coborâse un bărbat, care ne privea confuz.
Sau dacă nu pe noi în general, atunci se uita clar la Christa, Mark și la Amanda.
-Mark, lasă-mă jos, îl roagă ea...iar după câteva secunde o lasă jos, ținând-o în continuare de talie.
-Ce se petrece aici? întreabă acel bărbat apropiindu-se.
-Hei unchiule. Ce faci? sare Ish să îl îmbrățișeze.
Oh, unchiul. Înțeleg acum.
-Bine. Am luat decorațiuni de exterior. Ce fac Mark și Christa aici?
Pare cam...nu știu, neîncântat de prezența lor? Zău așa, ce se întâmplă între familiile celor doi? Parcă sunt într-un roman ciudat gen Romeo și Julieta.
-Sunt prea multe de spus, intervin eu. Pe scurt...ei sunt suflete pereche, adaug văzând că niciunul nu binevoia să vorbească.
-Tu cine ești?
-Prietena lui Ish. Nu contează asta acum, răspund repede.
-Eu chiar o iubesc și regret că nu i-am spus tot adevărul mai devreme. Sper că mă veți putea ierta, spune Mark blând.
Cunosc privirea aceea. Vrea cumva să-l îndulcească pe unchi, gândesc eu. Privirea aia am folosit-o și eu când l-am rugat pe tata să mă lase să mă întorc în tabără. Și funcționează cam de fiecare dată.
-E ok. Dar a doua oară nu te mai iert.
Bărbatul îl bate pe umăr, apoi o văd pe Amanda răsuflând ușurată.
-Acum nu mai stați în ușă și veniți să mă ajutați, pentru că se lasă seara și noi nu am pus decorațiunile!
Ne privim unii pe alții, apoi sărim pe ornamentele noi nouțe.
Partea mea preferată: decoratul!
•••
-Și cu asta e gata, oftează Amanda când toate beculețele și renii din beculețe au fost aranjați.
-Prieteni... Mă ajutați puțin? o auzim pe Ish. Aici sus! adaugă atunci când observase că ne uitam în toate părțile după ea.
Ne ridicăm privirile și dăm de ea cocoțată pe acoperiș.
-Cum dracu ai ajuns acolo? întreb amuzată de felul în care arăta.
-Mă ajutați sau nu!?
-Sari. Te prind eu, spune James chiar hotărât.
-Ce...ești nebun !? Dacă nu mă prinzi? țipă Ish.
-Eve, ar trebui să-l oprești dacă nu vrei să-ți pierzi prietena, spune Lex plimbându-se de colo-colo.
-Nah, o s-o prindă. Altfel o să îl trimit direct în lumea ta.
-Nu mai fi așa speriată. Nu ești la mare distanță de pământ și te voi prinde.
-Bine, dar te omor dacă nu mă prinzi...
În următoarea secundă se aruncă direct în brațele lui James și, culmea, în același timp toate beculețele s-au aprins.
Asta a fost ciudat.
Mark s-a dus la Amanda și a prins-o de talie, trăgând-o mai aproape de el.
Din nou, ce Dumnezeu i-a despărțit pe ăștia doi !?
-Copii? Haideți! Fursecurile nu se mănâncă singure, o auzim pe Korra strigându-ne din bucătărie.
Ne-am grăbit toți în casă, eu și Kevin fiind primii care au dat năvala în bucătărie.
-Dacă le mănânci pe toate...ai cuvântul meu că o să-ți petreci viața alături de Lex!
-Asta ce vrea să însemne?
-Că o să te omor! Și eu am pus ochii pe fursecul ăla, așa că ia-ți ghearele de pe eeel!!!!
În timp ce eu aveam o luptă de viață și de moarte pentru acele fursecuri cu Kevin, ceilalți stăteau bine mersi lângă brad și cântau tot felul de colinde.
-Și ăla tot al meu era! Keviiin!
-Toate sunt ale tale sau ce !?
-Da!!!
Jur, dacă îmi mai fură fursecurile îi bag tava pe gât! Goală!
*************
Pam pam.
Ăsta a fost capitolul special de Crăciun! ^^
Ce pot să vă urez în afara unui Crăciun fericit?
Păi...tot binele din lume, pentru că îl meritați pe deplin! ♥
Sunteți niște persoane speciale, atât pentru mine cât și pentru cei norocoși care vă cunosc :3
Vă iubesc și vă mulțumesc din tot sufletul pentru că-mi sunteți alături, chiar dacă suntem într-un mediu virtual. Orice lucru aparent neînsemnat aici, pentru mine înseamnă mai mult decât vă puteți imagina.
So...Merry Christmas everyone ♥
~love you!
•••••
Sperăm că v-a plăcut acest capitol special de Crăciun în parteneriat cu @TynaAndDeea ♥♥♥
[Cine știe, poate mai colaborăm cândva! ♥]
♡Tina & Deea & Lexi♡