"Viaţa nu are subtitrare, ori o înţelegi, ori nu."
Eu sunt Abby Hansen. Locuiesc într-un cartier din Londra, împreuna cu de familia mea. Viaţa mea s-a schimbat radical de când am ajuns la liceu. Din clasa a 5-a îmi doream cu ardoare să ajung la aici, să experimentez noi experienţe. Din prima zi, colegii mei mi se păreu nişte înţepaţi, care catalogau fiecare persoană după aparenţe, ceea ce mă făcea din ce în ce mai mult să-mi doresc să ma mut la alt liceu, cu toate ca eu voiam să studiez aici, la Cambridge, un liceu cu prestanţă. Aveam multe aşteptări..
Prima zi de liceu, după deschidere.
Ajung în clasă. Totul mi se părea superb, mai ales tapetul inscripţionat cu file de cărţi şi numele unităţii în care mi-am dorit de mică să ajung. Aveam 2 prieteni, Kim şi Boris, care au terminat acest liceu şi mi-au povestit multe amintiri frumoase despre colegii lor, dar şi profesori, se pare că în cazul meu era totul pe dos. Fetele erau fiţoase, îmbrăcate numai în fuste foarte scurte, doar ca să atragă băieţii în jurul lor şi iţi doreau să fie cele mai populare din tot liceul. Mi se facea scârbă când le vedeam..
Prima ora din clasa a 9-a.
Dirigintele meu, Benjamin Olsen, profesor de lb. engleză ne-a primit cu braţele deschise, ne-a spus ce aşteptări are de la noi, ne considera ca şi copiii lui, ne alinta "bobocei". Era foarte prietenos şi comunicativ, prima persoană care m-a făcut să zâmbesc.
Păcat că trebuia să stau în bancă cu încă doi colegi. Domnul Olsen m-a pus în bancă cu Casilda, o fată vulgară, nu mi-o doream în preajmă, nici nu voiam să interacţionez cu ea şi Ivy, singura fată care m-a surprins plăcut, era foarte prietenoasă şi drăguţă. Eu trebuia să stau între ele doua, la mijloc.
La sfârşitul orelor, eram debusolată total. Ivy m-a tras de mână şi mi-a şoptit...