Miami, Florida
Aveam trei luni de când eram în orașul meu natal și încă nu mă obișnuisem cu căldura. Era tipul de climă care te făcea să îți dai toate hainele jos de pe tine.
Orele de la Universitatea din Miami începuseră de două săptămâni. Bineînțeles că m-am înscris imediat la ore de box ca să acopăr orele de educație fizică.
Îmi era dor de sala din Universitatea Gilmore, cu toate că aici era totul nou și ringul era mult mai mare. Noua mea antrenoare Sandra, ce acum era însarcinată, avea multe schimbări în comportament datorită hormonilor. Nu o suportam, îmi venea să o lovesc de fiecare dată când o vedeam și mă făcea să îmi fir dor de Marc.
În mare parte, Unversitatea nu era rea, avea un campus enorm și părea imposibil să pot găsi în fiecare zi sala de clasă, dar programa școlară era bună.
Acum locuiam cu mătușa Elena, Haley și iubitul ei au decis să se mute împreună într-un nou apartament și eu nu voiam să incomodez. Din nefericire casa mătușii nu era așa aproape de campus. În toate diminețile trebuia să iau autobuzul dacă voiam să ajung la timp.
Prima dată când am intrat în sala de antrenament toți băieții au rămas cu ochii pe mine de parcă nu au mai văzut niciodată o fată la box. Probabil au văzut o boxeadoră, dar nu erau obișnuiți. Puteam număra vreo treizeci de băieți și vreo trei fete, asta cu mine, în toată sala și era puțin frustrant.
În timp ce mă antrenam nu puteam face nimic decât să arunc priviri de ură la toată lumea. În două săptămâni deja reușisem să fac să se vorbească despre mine ca fata cea nouă care îi bate pe băieți. Era adevărat că am lovit pe câțiva pentru că au întrecut limita, dar nu era vina mea. Ei erau cei care m-au provocat.
Oricum tot timpul în aceste două săptămâni am avut o senzație ciudată de deja-vu. Zilele astea am fost insuportabilă, nici măcar eu nu mă suportam. Simțeam nevoia să sufoc pe oricine îmi stătea în cale și voiam să stau singură.
Îmi era dor de comoda mea singurătate din Eastbourne, aici tot timpul mă zăpăceau ba Haley, ba mătușa și chiar profesorii. Eram aproape de colaps mental.
Ca și cum nu era de ajuns, tot ce vedeam, făceam sau auzeam îmi aducea aminte de Matt. Nici măcar nu mi-am luat rămas bun de la el așa cum ar fi trebuit și îmi imaginam vă deja mă urăște în acest moment când și-a dat seamă că nu mai studiez în Eastbourne.
Îmi iau coarda și încep să sar ușor în timp ce o melodie de Linkin Park se aude în toată sala. Tot timpul era muzică, dar niciodată nu i-am auzit pe aceștia aici. De ce viața era așa de crudă cu mine?
În timp ce săream coarda într-un picior, aud vocea antrenoarei ce mă face să strâng pumnii. Din partea mea să o calce un camion.
- Tu! Fata nouă, strigă din partea cealaltă a sălii. Lovituri libere, cu ochiul drept închis.
Aprob din cap abținându-mă de la comentarii.
Mă apropii de sacul de box, îmi pun mânușiile și încep să îl lovesc în timp ce închideam ochiul drept. Auzeam vocea acelei demente prin toată sala cum urla la toți pe același ton.
Mă uit la un băiat care se afla "lovind" sacul de lângă mine, ce mă privea fix. Îmi pun mâinile pe mijloc și mă întorc spre el.
- Sunt sau doar semăn, tâmpitule?
Băiatul, emoționat, își întoarce privirea spre sacul de box și șoptește un " îmi cer scuze". Scuturând capul mă întorc să lovesc din nou sacul cu ochiul drept închis până când vocea antrenoarei se aude din nou și închid celălalt ochi.
Încep să fredonez melodia lui Linkin Park ce se auzea în toată sala. Cântecul ăsta mereu reușea să mă bine dispună. Ar trebui să o ascult mai des.
Sandra țipă iar după câteva minute, anunțând sfârșitul antrenamentului. Oftând îmi desfac mânușile și merg, obosită, spre vestiare. Era ciudat, dar într-un colț al ringului văd o pară.
Poate era doar imaginația mea, sau cineva acolo sus se distra foarte mult văzându-mă cum sufăr de dorul lui Matt. Ce naiba făcea o pară în ring? Acum chiar că lumea a înnebunit și eu la rândul meu.
În vestiar îmi așez mânușiile în geantă și îmi desfac bandajele. Tot timpul când eram supărată se putea observa la degete datorită forței cu care loveam sacul de box. De data asta se vedea cum sângeram.
- La naiba! Mă strâmb și arunc bandajul în geantă.
Scot sticla de apă și beau ca și cum ar fi ultimul litru de apă din lume. Îmi iau geanta și încă cu sticla în mână plec din vestiar. Merg spre ieșire când deodată ceva mă lovește în cap, iar eu cad pe jos și vărs pe mine apa ce mai era în sticlă.
- Cine a fost tâmpitul care...? Încep să zic până când văd ce e lângă mine pe jos. O pară?
Înainte de a continua fraza sau de a înțelege ce se întâmplă, o pereche de adidași albi se opresc lângă mine. Urc privirea încet pe persoana ce se află în fața mea, trecând peste niște blugi, un tricou alb, o cravată roșie și niște frumoși ochi albaștrii.
Acesta se apleacă lângă mine. Inima începe să îmi bată cu putere. Încerc să mă ridic dar ramân sprijinită pe coate.
- Tu, șoptesc surprinsă.
- Am vrut să nu fiu așa de dur, dar asta nu merge cu tine, spune ferm.
- Ești...? Încep dar el mă întrerupe.
- Idiot? Completează el. Probabil, dar trebuia să fac ceva ca să îți atrag atenția.
Mă mângâi pe cap la locul lovit și mă strâmb.
- Și crezi că dacă veneai direct în fața mea nu mi-ai fi atras atenția?
Matt neagă din cap.
- Nu ar fi fost de ajuns, iar para e ceva epic, trebuie să recunoști. Vino.
Îmi întinde o mână.
- Atragem atenția, șoptesc incomodă în timp ce Matt mă ajuta să mă ridic.
Fără să îmi dea drumul de la mână, Matt mă trage spre ieșirea din sală până ajungem pe coridor.
- Cum ai ajuns aici? Întreb confuză.
- O să taci chiar cum, ordonă el și mă împinge contra dulapurilor.
- În ziua în care Haley ți-a vorbit despre bursă în vestiarul din sală, fără intenție am auzit totul, începe el.
Măresc ochii surprinsă și rușinată.
- Ce?
- Închide gura Kim, mă avertizează. Sincer, eram... disperat. Nu știam dacă tu o să accepți să te transferi și nu te puteam întreba direct pentru că amândoi știm ce temperament ai.
Deschid gura indignată decisă să îi spun ceva când el mă privește amenințător, ridic mâinile ca și cum sunt inocentă și nu mai spun nimic.
- Câteva zile înainte de lupta ta, Arielle deja știa că ai posibilitatea să te transferi, a auzit-o pe directoare când vorbea cu cei de la Universitatea din Miami. Continuă el ca și cum se grăbea să explice totul, chiar dacă mi-a promis că nu vom mai vorbi niciodată despre asta.
- Târfa! îmi scapă.
- Chiar nu îți puteai ține gura închisă două minute, Kim Lander? Spune deranjat, chiar dacă amândoi știm că încerca să nu râdă de comentariul meu. Am fost atât de prost încât să o cred când mi-a spus că tatăl ei are legături ce m-ar putea ajuta să obțin și eu o bursă la Universitatea din Miami, în cazul în care te hotărai să te transferi.
Deschid gura fără să mă intereseze că era pe punctul de a exploda din cauza că nu puteam tăcea.
- Voiai să obți o bursă ca să poți veni cu mine la Miami? Întreb cu un zâmbet mulțumit pe față.
- Kim, spune, Arielle m-a chemat la o întâlnire cu tatăl ei în acel restaurant în aceeași zi cu lupta ta, doar cu câteva ore înainte.
- Lasă-mă să ghicesc! Îi cer. Tatăl ei nu a apărut, sau da?
Era bine pentru Arielle că se afla la celălalt capat al lumii, că dacă nu, aveam eu grijă de fața ei. De data asta Matt, în loc să mă facă să tac își lasă privirea în jos.
- M-am simțit ca cel mai mare prost din lume.
- Ai fost cel mai mare prost din lume, sunt de acord cu el.
- Știu. M-am simțit chiar și mai rău când mi-am dat seama că ai sunat și ...
De data asta cobor eu privirea când îmi amintesc momentul când Arielle a răspuns la telefon.
- Cum să uit, oftez și îmi strâng brațele la piept.
Matt îmi ridică capul și mă obligă să îl privesc, imediat mă emoționez, ăsta e efectul privirii lui asupra mea.
- Nu ai idee cât de repede am fugit din acel restaurant în acea zi. Arielle dintr-un motiv știu doar de ea, m-a urmărit până unde erai tu.
- Și te-a sărutat...
- Și m-a sărutat, repetă cu un ton de scârbă. Apoi am descoperit că și Logan a făcut parte din planul ei.
- Și?
- Acele câteva ore de antrenament cu unchiul Marc au avut rostul lor, spune și îmi face cu ochiul.
Eu râd încet.
- Mă crezi? Întreabă după câteva secunde de liniște.
- Te cred, spun înainte ca Matt să îmi dea un sărut ce m-a făcut imediat să zâmbesc. Dar... nu mă pot întoarce în Eastbourne.
Matt mă ia de mijloc și mă trage în brațele lui.
- Asta nu contează, răspunde reușind să mă încurce.
- Ah, nu?
Matt zâmbește. Caută în buzunarul blugilor ceva, apoi scoate un card alb și mi-l dă.
- Ce este? Întreb înainte să citesc.
Scot un țipăt cât pot eu de tare. Numele lui Matt alături de poza lui erau trecute pe legitimația cu emblema Universității din Miami. Și mie îmi dăduseră una la fel imediat ce am intrat în campus. Sub datele lui era trecut "rezident". Atunci era cazat la căminul de aici?
Voiam să strig de fericire.
- Te-ai transferat? Strig și îmi pun o mână la gura pentru a nu țipăt mai tare.
Matt râde mulțumit de reacția mea.
- Nu a fost ușor.
Lăsând la o parte reputația mea de aici scap un sunet de emoției și îmi arunc brațele după gâtul lui. Cei care ieșeau acum din sala de antrenament au rămas câteva secunde cu ochii pe noi până când au descoperit că nu e nimic interesant.
- Dar, Și Maria? S-a transferat și ea? Și familia ta? Îl întreb repede.
- Maria a hotărât să rămână în Eastbourne. Iar familia mea, să spunem că mama m-a susținut tot timpul.
Zâmbesc. Mă apropii de el pentru a-i da un sărut în același timp el își pune mâinile pe mijlocul meu. Îi simt zâmbetul pe buzele mele. Apoi se îndepărtează puțin.
- Aproape era să uit, spune Matt. Alice m-a pus să te întreb dacă ți-l amintești pe Adam.
Eu mă încrunt.
- Adam? Cine e asta?
- Noul iubit a lui Alice. Rămân surprinsă. Cred că e băiatul acela cu ochelari puțin cam tocilar, deși nu sunt sigur.
- Alice cu un băiat "cam tocilar"? Întreb surprinsă. Asta chiar că e ceva nou, o să trebuiască să o sun.
Antrenoarea de box iese din sală în urma tuturor și o închide. Era nervoasă, din nou...
- Voi doi, Porumbeilor! Depărtați-vă. Ne arată cu un deget acuzător. Pe coridoarele mele nu vor fi perechiuțe luate de mână.
Lăsă totul clar și pleacă.
Matt se încruntă și eu mă abțin să nu îi arăt vreun semn obscen.
- Coridoarele ei?
- Nu din câte știu eu. Sunt hormonii.
Apoi amândoi începem să râdem. Matt mă i-a de mână și își trece degetele printre ale mele.
- Atunci, Kim Lander... vrei să fi iubita mea?
- Iubită, repet doar pentru a asculta cum se aude cuvântul. Iubită. Iubită... Nu sună rău. De ce nu?
Mă apropii de el și îl i-au în brațe. Acesta mă trage mai aproape de el și îmi sărută fruntea.
- O să iau asta ca pe un da, spune Matt.
- Este un da, îl asigur apropiindu-mă de urechea lui. Te iubesc!
- Eu te iubesc și mai mult.
Sfârșit