-Hai Eve, trezește-te! o aud pe Ish strigând.
Am deschis încet ochii și am văzut că ea era deja îmbrăcată și aranjată.
-Cât e ceasul...? întreb frecându-mă la ochi.
-Aproape opt, hai îmbracă-te. La nouă ne adună Denver și nu vreau să întârziem.
Am aruncat o privire în jur și am observat că eram doar noi două.
-Unde sunt băieții?
-Au mers și ei să se schimbe, ne întâlnim în fața scenei.
-Sper să nu ne țină mult...am avut o noapte destul de agitată.
M-am ridicat ca un zombie din pat, aproape teleghidată.
Nu știu în ce hal dormisem seara trecută, dar pijamalele mele erau răvășite total.
-Eu am dormit atââât de bine! James e ca un calorifer uman...
-Tyler e ca un iceberg uman, îi spun scoțând niște haine din dulap. O să fiu nevoită să dorm cu el seară de seară?
-De ce spui asta?
-Pentru că ești cam nedezlipită de James. Unde e James, ești și tu. Unde ești tu sunt și eu. Iar unde e James e și Tyler.
Am intrat în baie și am început să mă spăl pe față și pe dinți în slow motion.
-Scuze...îmi spune Ish stând rezemată de tocul ușii.
-Pentru?
-Ai dreptate, în ultimul timp petrec mai mult timp cu James decât cu tine. Nu o fac intenționat...doar că...
-Băiatul asta te-a cam dat peste cap de prima dată.
Nu putea să nege, am văzut felul în care-l privea când am ajuns cu el în tabără.
-Știu. E ciudat. Promit că o să mă revanșez!
-Eh, nu te condamn. Și eu sunt cam...prinsă în toate prostiile mele. Așa că prefer ca tu să te bucuri de tot ce ține de tabăra asta blestemată. Normal, incluzându-l și pe James.
-Dacă aș putea...ti-aș fi alături în toată chestia asta cu Lex și Tyler...dar nu pot face altceva decât să te susțin, pentru că nu știu cum te simți.
-Nici nu-ți doresc să știi, îi spun prinzându-mi părul într-o coadă de cal.
•••
După ce am umplut o sticlă de Gatorade cu apă, am luat rucsacul și am băgat-o acolo, alături de jurnalul lui Natalie pe care trebuia să-l țin cu mine non-stop.
Afară erau deja adunați o mare parte din cei înscriși în tabără. Ba chiar apăruseră și câteva persoane noi pe care nu le cunoșteam.
Undeva în colțul scenei i-am văzut pe James și Tyler, făcându-ne semn cu mâna să mergem acolo.
Ish era toată numai un zâmbet când îl văzuse pe James, iar el la fel.
-Voi sunteți la o întâlnire cumva? îi întreb pe cei doi când ajung în dreptul lor, făcând aluzie la faptul că erau îmbrăcați la fel.
Amândoi purtau tricouri negre, pantaloni de trening gri, iar încălțările erau identice - o pereche de bascheți albi cu o dungă neagră.
-Aw, ne-a prins, spune James agățându-se de de gâtul lui Tyler și trăgându-i capul spre el, parcă pregătindu-se să-l sărute.
Tyler n-a zis nimic un timp, dar cum s-a trezit la o distanță minusculă între el și James, imediat l-a împins râzând.
James la rândul său râdea cu gura până la urechi, însă a luat-o pe Ish în brațe și a sărutat-o scurt, apoi a rămas lipit de ea.
Eu mă plictiseam stând în picioare și așteptând să apară Roxanne, așa că fără să-mi pese că e posibil să mă murdăresc...m-am așezat pe jos, neavând altundeva unde să stau.
Oh. Aproape uitasem că trebuie să mă iau de Tyler.
-Hei idiotule, data viitoare încearcă să-ți păstrezi hainele pe tine când împărțim patul.
-Huh...? M-ai văzut?
Și nu numai eu.
-Mda.
-De ce te plângi? Nu e ca și cum ar fi prima dată când mă vezi fără tricou, îmi spune relaxat.
-Asta nu înseamnă că trebuie să mă obișnuiesc.
-Credeam că deja te-ai obișnuit. Dar lăsând asta la o parte...ai zis "data viitoare când împărțim patul"? întreabă afișând zâmbetul acela tâmp.
M-am abținut din a comenta ceva pe tema asta, pentru că orice aș fi zis el ar fi interpretat după cum îl duce capul ăla sec al lui.
A urmat o conversație stupidă în care fiecare dintre noi își dădea cu presupusul despre ce urma să ne spună Roxanne.
Eu una nu mi-am dat cu părerea odată ce era ultimul lucru care mă interesa. La scurt timp, pierdută în gândurile mele, m-am trezit cu o pereche de sandale cu platformă în fața mea.
Am ridicat privirea și am observat că era însăși maiestatea sa.
-Trebuie să vorbim, îmi spune Cassidy hotărâtă.
M-am încruntat la ea.
-Te ascult.
-Doar noi două, fără...ei.
I-am privit pe toți în parte, dar în final m-am ridicat și am urmat-o pe Cassidy într-un loc mai retras.
-Ce vrei? o întreb rece.
-A fost adevărat? Visul ăla...
-Nu știu despre de vorbești.
M-am gândit ca ar fi mai bine s-o țin departe de problemele astea, dar cunoscând-o, nu avea să mă creadă.
-De ce arată ca tine, Evelyn...? De ce m-a atacat? De ce îmi bântuie toate visele?
-Ți-am zis, nu știu despre de vorbești...
-Ești o mincinoasă oribilă. Răspunde-mi!
-Fie! Da, a fost adevărat. Dar lasă-mă, nu are treabă cu tine. Cu mine are. Tu ești doar o unealtă pentru ea, nu o să te rănească.
-Dar de ce...?
-Scuză-mă, dar după ce mi-ai făcut toți anii ăștia...te-aștepți ca acum să fiu prietenoasă și să-ți acord încredere? Ți-am spus deja că nu ești în pericol, trăiește-ți viața ta roz și nu te mai amesteca în treburile mele decât dacă ai ceva util de spus, îi zic nervoasă și întorcându-mă la ceilalți.
•••
Roxanne ne-a ținut cam jumătate de oră acolo, timp în care a vorbit numai ea.
Ne-a spus că a cumpărat un liceu dărăpănat pe care îl renovează și vrea să-l deschidă în toamnă.
În caz că unii dintre noi (cei din tabără) se mută cu domiciliul aici, vor avea parte de nu știu ce facilități și bonusuri pentru simplul fapt că am fost înscriși la Milennium.
Tentant, mai mult sau mai puțin.
În final ne-a lăsat ziua liberă, iar mâine urmează să începem o serie de antrenamente.
-Ce prostie, am pierdut timpul aiurea, se plânge James.
-Îl pierdeam oricum aiurea, îi spune Ish.
Ne-am mai plimbat un pic prin zonă și aproape ajunsesem la ieșirea din tabără.
Deja auzeam mașinile de pe stradă.
-E aproape zece, ce facem restul zilei? întreabă Ish.
-Nu știu despre voi, dar eu m-am săturat de peisajul ăsta, spune Tyler.
Oh nu.
-Cunosc privirea asta, mă încrunt eu la el.
-Ce privire? întreabă făcând pe neștiutorul și inocentul.
-Asta. La naiba Tyler, ce idee mai ai acum?
-E vineri! strigă entuziasmat. Vinerea se organizează tot felul de chestii!
-Glumești. Vrei să fugim din nou din tabără?
-Hai Evelyn. Nu te-ai plictisit de aceeași rutină? Afară și cabană? Nu te simți și tu...oarecum sechestrată aici?
-Normal că m-am plictisit, dar nu putem să o tulim așa deodată.
-Privește și învață.
Profitând de faptul că cel care păzea intrarea era destul de departe, Tyler a început să alerge.
În maxim zece secunde era deja pe trotuarul din fața intrării.
-Nu-mi vine să cred că a făcut asta.
-Oooh da, ăsta e Tyler pe care-l știu! strigă James, care la rândul său a luat-o pe urmele lui Tyler.
Eu și Ish am rămas mute și doar ne priveam una pe alta confuze.
-Ne gândim la același lucru? întreabă Ish.
-Singurul lucru la care mă gândesc acum e că n-am mai mâncat o pizza de ceva timp.
-Și nici suc nu am mai băut.
-Și aș cam avea nevoie de haine noi.
-Șosete. Mai ales de șosete.
Am dat din cap aprobator, apoi Ish le-a făcut semn celor doi să aștepte, în timp ce eu am dat fuga la cabană și am luat toți banii pe care-i aveam.
Când m-am întors însă...din păcate agentul de pază se întoarse și el la postul său.
-Problemă, spune Ish.
-Nu am alergat degeaba, haide.
Am tras-o de braț până la cabina aceea în care stătea agentul.
-Unde mergeți? ne întreabă el, desigur, mai mult decât suspicios.
-General Denver v-a solicitat, are nevoie de ajutor cu...ăăă...cu mutarea unui birou vechi în...în...în subsol, mint eu.
A lăsat ziarul jos și s-a grăbit spre biroul lui Roxanne, spunându-ne doar să ne întoarcem la cabanele noastre.
-Nu crezi c-a mușcat-o prea repede?întreabă Ish surprinsă.
-Ba da. Dar ți se pare că are o față de geniu?
-Nu chiar...
-Atunci hai! îi spun și o trag rapid în afara taberei.
-Mă simt de parcă am ieșit în lume pentru prima oară.
Am aprobat-o pe Ish și am început să caut cu privirea un taxi liber ca să dispărem înainte să se întoarcă agentul de pază.
Aparent Tyler și James făceau același lucru.
-Ăla! strigăm toți deodată, arătând cu degetul spre același taxi.
Ne-am zâmbit și am luat-o la fugă spre taxiul acela.
James se pusese în față, iar noi trei în spate. Eu eram la mijloc cu capul pe umărul lui Ish, iar ea stătea cu mâinile agățate de scaunul din fața ei.
-Unde mergeți copii? întreabă șoferul.
-Știți, vinerea se organizează petreceri, târguri, parcuri tematice...vrem să mergem la unul din ele, îi explică James. Doar că nu știm unde găsim ceva asemănător.
-E incă dimineață, dar în Eastside se inaugurează un parc de distracții astăzi, la trei după-amiaza. În jur aveți un mall în care va puteți petrece timpul pană atunci.
-Perfect, răspundem în acelaşi timp.
•••
Cursa a durat aproape o oră, traficul fiind mult prea aglomerat pe drumul nostru. Probabil că majoritatea mașinilor se îndreptau spre acel parc.
În final, am ajuns cu bine în Eastside. Am plătit cursa iar taximetristul ne-a dat un pliant pe care scria adresa parcului.
Am pus pliantul în rucsac și am hotărât ca pentru început să mergem să mâncăm, așa că ne-am dus în primul restaurant și ne-am așezat la o masă liberă unde am comandat, desigur, pizza.
Ish și James începuseră să vorbească despre viețile lor, în timp ce Tyler se juca pe telefon și eu admiram modul în care era decorat restaurantul.
Brusc mi-am adus aminte că trebuie să iau legătura cu tata.
-Dă-mi telefonul tău, îi spun lui Tyler.
-Pentru? întreabă continuând să se joace.
-Ai putea să te uiți la mine când vorbești, să știi. Trebuie să dau un telefon, iar tu ești singurul cu credit.
Imediat și-a ridicat privirea din ecran și m-a privit cu o sprânceană ridicată.
-...cui?
-De ce te interesează?
-Pentru că nu te-am văzut vreodată să vorbești la telefon și brusc vrei să suni pe cineva. Pe cine? E vreun băiat?
-În primul rând...dacă ar fi vreun băiat, nu ar trebui să fie problema ta. În al doilea rând, vreau să-l sun pe tata.
-De ce...?
-Zău așa Tyler! Îmi dai telefonul ăla blestemat sau nu!? Dacă nu vrei spune, am văzut un telefon public cu vreo două străzi în urmă...
-Hei, trebuie să știu pe cine îmi consumi minutele, îmi spune întinzându-mi telefonul.
-Ești insuportabil, spun luându-l și formând numărul tatei.
După trei tonuri de apel...răspunse.
-Da?
-Ce îți ia atât de mult să răspunzi?
-Evelyn...?
-În persoană. Ce faci?
-Lucram la o schiță, dar ce-i cu tine la ora asta? E cam devreme...
-Nu sunt atât de leneșă!
-Ba da scumpo, ești. După ce număr mă suni?
-Ăăă...uhm...al unei prietene, răspund cam ezitantă.
-Prietena ta poartă numele de Tyler cumva?
-Ugh - da... Nu e vina mea că am rămas fără credit! Se presupune că tu ar trebui să-mi încarci lunar!
-Dar tu ai spus că odată ce ești în tabără nu ai nevoie de credit.
-Las-o baltă. Am nevoie de un favor...
-E totul în ordine pe-acolo?
-Mda, mai bine ca niciodată, mint eu. Tată, poți face în așa fel încât toate cărțile din biblioteca mea să fie aduse la casa asta pe care ați închiriat-o?
-Toate? Ai înnebunit, de ce îmi ceri asta?
-Te rooog! Nu am foarte multe...și am nevoie de ele!
-De toate acele cărți!?
-Poți sau nu...?
-Pot aranja...chiar dacă nu-mi imaginez ce faci cu toate.
-Te rog s-o faci. Și să mă suni când ajung, bine? Pe numărul meu.
-Bine scumpo, aveți grijă de voi.
-"De noi"? întreb confuză.
-Da, de voi. Aveți grijă. Amândoi, îmi spune și închide.
Ei bine, l-am convins un pic cam greu să-mi aducă toată biblioteca aici, dar măcar a acceptat...chiar dacă nu i-am dat prea multe detalii.
Mă pregăteam să-i înapoiez telefonul lui Tyler, dar mi-am amintit că mai trebuia să sun o persoană.
Trebuia s-o sun pe bunica Tessa...ca să mă asigur că ea e acea Tessa Jenkins care a "ajutat-o" pe mama.
Am fost tare inspirată să-i iau numărul de telefon.
M-am ridicat de la masă fără să dau vreo explicație.
-Unde mergi? mă întreabă Ish.
-Uhm...până la baie. Mă întorc imediat.
-...cu telefonul meu?
-Da Tyler, cu telefonul tău. Încă mai am nevoie de el.
-De ce nu vorbești aici, exact cum ai vorbit cu tatăl tău?
-Vrei să nu mai pui atâtea întrebări!? Ești chiar enervant, îi spun și mă îndrept spre baie, fără să îl las să-mi dea replica.
Zău, exact așa era și mama. Se prindea mereu când voiam să ascund ceva de ea...doar ca ea mă lua pe ocolite, idiotul ăsta e prea direct.
Am intrat în baie și am verificat fiecare toaletă ca nu cumva să fie cineva acolo. Nu-mi place când mi se ascultă conversațiile telefonice.
-Bun, nu e nimeni, șoptesc ca pentru mine.
Am șters numărul tatălui meu din apeluri și apoi am început să tastez numărul Tessei, fiind atentă la fiecare cifră ca să nu deranjez pe altcineva.
Cu fiecare ton de apel...inima îmi bătea și mai tare. Eram mult prea emoționată și nu reușeam să-mi controlez tremuratul mâinilor, ba chiar aveam impresia că înghețasem pe loc când îmi răspunse o voce blândă:
-Alo, da?
-Uhm...ăăă...b-bunică Tessa?
-Cine e la telefon?
-N-nu știu dacă îţi aminteşti de mine, dar...sunt Evelyn.
-Care Evelyn?
-Fata care a stat lângă tine în avion...cea ciudată și care vede fantome. Mi-ai spus că și tu ai moștenit chestia asta...
-Oh! Evelyn, ce mă bucur să te-aud! Ce mai faci draga mea?
-Destul de bine, cred, răspund simţind cum mă calmez încetul cu încetul.
-S-a întâmplat ceva? Pari puțin...nu știu, îngrijorată.
-Păi...de fapt am o problemă...destul de gravă.
-Sper că nu ești grav bolnavă!
-N-nu, deloc. Am nevoie mare de ajutorul tău!
-Ce-ai pățit? Începi să mă pui pe gânduri.
-Am aflat de unde moștenesc gena asta...și ăăă...alte chestii pe care n-aș fi vrut să le aflu. În fine, voiam să întreb...cumva, acum...nu știu, ceva timp, aproape 13-14 ani...aveai propria afacere, nu? Îți foloseai "darul" pentru a ajuta alți oameni...
-Da, dar de unde știi tu asta?
-Ai avut parte de un incident nefericit...? O femeie...o femeie voia să vorbească cu tatăl ei, dar ai adus un alt spirit...
-O femeie...?
-Helen. Avea o fetiță...de care se legase acel spirit...și tu cu Natalie ați ajutat-o pe Helen.
-Vai mie Evelyn, dar...de unde știi lucrurile astea?
-E o poveste lungă...dar te implor, ajută-mă! Spiritul ăla...spiritul ăla s-a întors! Nu știu ce să fac, nu știu ce vrea de la mine...și ești singura care mă poate ajuta.
-Ești...ești fiica lui Helen?
-...da, răspund cu jumătate de gură.
Însă am fost surprinsă de ce-a urmat.
Eram atât de încrezătoare, atât de sigură că bunica Tessa mă va ajuta...doar că fără să spună nimic...mi-a închis telefonul.
Credeam că muriseră bateria telefonului lui Tyler...dar nu, mai avea 57%.
Credeam că era semnalul prea slab în baie...dar nu, era full.
Chiar...mi-a închis.
Când m-am uitat în oglindă observasem că, în neștire, îmi curgeau lacrimi pe obraji.
Speranța moare ultima, îmi amintesc eu.
Bunica Tessa...era ultima mea speranță. Și singura.
Pentru că nu-mi puteam imagina cum să scap eu, o începătoare, de un spirit care avea cine știe câți ani.
Acum...până și ultima fărâmă de speranță mi-a dispărut.
Și în sfârșit, în urma lacrimilor, realizasem că eram într-o situație disperată...din care, oricât de curajoasă și descurcăreață eram eu...nu știam cum să mai ies.
______________
Cam plictisitor și lipsit de acțiune, știu... ⊙﹏⊙
Îmi pare rău (╥_╥)