-Cum...e posibil...? întreb cu o ultimă suflare.
Fetița a zâmbit.
-Ne mai vedem...Evelyn, îmi spune punându-mi mâna pe obraz.
Câmpul meu vizual începea să se încețoșeze. Vedeam o ceață cenușie apropiindu-se încet de mine și împânzind locul.
Nu...nu se poate termina acum!
Încercam din răsputeri să fac în așa fel încât să rezist, încât să mă pot ridica în picioare...dar nu reușeam.
La scurt timp tot locul devenise o ceață densă ce-mi îngreuna respirația.
-E numai vina mea... Îmi pare așa de rău, scumpo.
Vocea asta...? E chiar...ea?
Nici nu-mi trebuia vizibilitate ca să recunosc vocea dulce și blândă ce vorbise.
-...mamă...șoptesc ca pentru mine.
Trebuie... Trebuie să rezist...!
Mă încurajam singură, dar era în zadar.
Nu mă puteam mișca și singurele lucruri pe care le mai auzeam erau vocile înfundate ale prietenilor mei, strigându-mă.
Am închis ochii o clipă, apoi i-am deschis brusc...în același timp ridicându-mă în fund.
Aproape dădusem cap în cap cu Ish - care nu era nici la un metru de mine.
-Dumnezeule, Evelyn! strigă ea ușurată și îmbrățișându-mă.
Pe moment eram buimacă. Mă simțeam ca o mumie care doar ce-a fost readusă la viață, fiind paralelă cu tot ce-nsemna realitatea.
Dar nu am ezitat să-mi duc mâinile pe spatele lui Ish, încercând s-o consolez într-un fel sau altul, căci deja plângea cu lacrimi de crocodil.
-Sunt aici Ish, nu am plecat nicăieri.
Ea m-a strâns mai tare în brațe.
Imediat m-am trezit cu o mână pe față.
Am ridicat privirea și am observat că era Tyler, care, privindu-mă încruntat, dintr-un oarecare motiv își ținea mâneca hanoracului pe fața mea.
Mă pregăteam să-i dau eu mâna la o parte, însă la scurt timp și-a luat-o de unul singur.
Când a făcut asta am văzut o pată de sânge, nu foarte mare dar totuși vizibilă.
Am tresărit și mi-am dus mâna la nas, dând-o apoi la o parte și observând mici stropi de sânge pe podul palmei.
Acum înțeleg de ce e Ish așa îngrijorată.
-Hei, sunt bine acum! Nu plânge de parcă aș fi fost plecată prin spațiu și m-am întors după un milion de ani, îi spun dezlipind-o ușor de mine și zâmbind.
-Nu trebuia...nu trebuia să-ți spun de metoda asta! E periculoasă!
-Nu, nu e. Doar că nu sunt eu antrenată.
-Mă simt atât de prost, șoptește printre lacrimi. Evelyn, chestia asta te-a rănit! Am simțit că o iau razna când am văzut acea sângerare nazală... Și chiar am luat-o razna când am văzut că nu te trezești...
-A trecut, ok? Nu am nimic, decât o durere de cap enervantă. Unde e James?
-O distrage pe Cassidy.
Așa e. Cassidy a fost și ea acolo.
-...de ce?
-Aparent a avut o criză. Te căuta în disperare.
-Cassidy...a fost și ea acolo, în lumea aia, că să spun așa.
-Huh? Dar cum !?
-Avea un vis lucid. Iar visul ei lucid s-a suprapus cu dedublarea mea, ceea ce practic ne-a tras pe amândouă în același loc.
-Asta...asta înseamnă că dacă noi toți avem un vis lucid...iar tu încerci să călătorești...
-Nici să nu te gândești la asta. Nu vă trag după mine nici dacă e ultimul lucru pe care-l fac. Plus că e imposibil ca trei persoane să aibă în același timp...un vis lucid. Și de Cassidy mă voi ocupa eu.
-Deci, ce s-a întâmplat acolo? mă întreabă Tyler așezându-se lângă noi pe jos.
Îmi pare rău, dar...
-Nimic special, spun schițând un zâmbet. Nu am avut noroc și nu am primit ceea ce mi-am dorit, practic am făcut-o degeaba. Mai rău m-am enervat cu Cassidy...
-Nu ai dat de fetița aceea?
Ba da. Și de mama chiar.
-Nu...din păcate, răspund cu o expresie neutră și ridicând din umeri.
•••
Am mai stat cam jumătate de oră prin subsolul acela, până când a venit James și ne-a spus că în final Cassidy se întoarse la cabana ei.
În timpul ăsta le-am povestit celor doi despre experiența mea destul de detaliat, iar când s-a întors James i-am făcut și lui un scurt rezumat.
-E târziu, ar trebui să ne întoarcem la cabane. Am înțeles că Denver s-a întors în seara asta, iar mâine ne adună pe toți să vorbim nu știu ce, spune Ish ridicându-se de pe jos și scuturându-se de praf.
S-a dus și l-a apucat pe James de braț, începând apoi să vorbească banalități și pornind spre ieșire.
Ne-am ridicat și noi, urmându-i pe cei doi.
-Eve?
-...nu acum Tyler. Sunt obosită.
-Ce s-a întâmplat de fapt acolo?
-Ți-am spus deja că nimic.
-Cassidy te căuta...pe tine. Și chiar era disperată.
-Am enervat-o, bine !? Nu-i tăcea gura și mă enerva și ea. Închipuie-ți ce se întâmplă dacă ne lași pe noi două în același loc, fără cale de scăpare. Te asigur că se lasă cu victime.
În timp ce urcam scările m-a tras puternic de încheietură, izbindu-mă de perete și aproape lipindu-se de mine.
-Ai ceva cu mine? întreabă serios.
-Ce...evident că nu idiotule!
Am aruncat o privire în capătul scărilor. Speram ca Ish să mă salveze de discuția asta stupidă pe care simțeam că urma să o avem, însă nu era atentă la noi, probabil crezând că ne tachinăm unul pe altul ca de obicei.
-Deci suntem prieteni?
Oh și cât îmi doresc să spun nu...
-Normal că suntem prieteni... Unde dracu' vrei să ajungi cu asta?
-Vreau să ajung la încredere. Ți-am făcut ceva de nu ai încredere în mine?
Nu-mi vine să cred că voi spune asta.
-Facem o recapitulare? întreb împingându-l încet după mine.
-Hei, voi ce faceți de nu veniți? întreabă Ish întorcându-se la noi.
-Întârziem un pic, răspund eu. Puteți s-o luați înainte, vă prindem din urmă.
Ne-a privit confuză și cam nesigură, apoi a ridicat din umeri și a șoptit un "Dacă spuneți voi" înainte să plece.
M-am lăsat încet pe treptele acelea prăfuite și mi-am rezemat spatele de perete.
-M-ai sărutat de câteva ori, deși ți-am repetat în nenumărate rânduri că nu îmi place când faci asta. Și luându-ne după ultimele evenimente și noutăți...m-ai mințit. De câte ori te prindeam cu Cassidy, mai în glumă sau mai în serios...te întrebam dacă ai făcut ceva cu ea. De fiecare dată mi-ai spus că nu. Mă și asigurai că n-ai face așa ceva, ba chiar te enervai când întrebam.
-Voiai cheia aia. Nu degeaba ai mers atunci la Richie, chiar dacă știai de ce e în stare. Decât să las să se întâmple ceva cu tine, prefer să mă culc eu cu o nemernică.
-Știu că ai facut-o pentru mine, deși nu sunt de acord cu...modalitatea ta ciudată de-a "acționa". Dar nu înțelegi unde bat. De ce a trebuit să aflu de la ea...și nu de la tine? Asta încerc să-ți spun. Încrederea trebuie să fie reciprocă.
-Evelyn, am mai multă încredere în tine decât am eu în propria mea persoană.
-Drace, nu pot să cred că recunosc...dar și eu la fel.
-Și atunci...de ce continuăm să ne mințim?
-Pentru că trebuie, răspund simplu. Știi cum se spune, toți avem trei vieți. Una publică, una privată și una secretă.
-Tu ce viață ai, Evelyn?
-Secretă, răspund sincer. Voi cunoașteți doar o parte din mine...în rest sunt un univers plin de secrete.
-E clar, n-o să te cunosc niciodată cu adevărat.
-E spre binele tău, crede-mă.
-Spune-mi un lucru și te las. Ceea ce s-a întâmplat acolo...te afectează?
-Destul de rău, recunosc eu.
-O să te descurci?
-Întotdeauna mă descurc, răspund rânjind. Haide, o să avem parte de interogatoriu pe tema asta.
-Nici măcar nu am fost auziți.
-Ish și James au fost tot timpul acolo, îi spun ridicând capul spre ieșire.
-S-a întâmplat doar să fim în trecere pe-aici! strigă James.
-Da, nu e ca și cum trăgeam cu urechea...adăugă Ish.
Și eu și Tyler am scuturat din cap și am râs, apoi am urcat la cei doi.
-Deeeci...v-ați sărutat de câteva ori, hm? întreabă James.
-În cele mai ciudate împrejurimi, îi răspund din nou sinceră.
-Ce era așa ciudat?
-Știu ce faci, idiotule. Dar nu o să încep să înșir toate momentele alea nici dacă mă obligi.
-Oh...încă ți minte?
-De parcă aș putea uita faptul că prima dată eram legată de un copac blestemat!
Fir-ar, chiar m-a făcut să spun asta și nici măcar nu a depus vreun efort.
-Meh. Las-o așa, oricum îi vei spune lui James. Asta dacă mai știi...
-Ăăă...da, am cam uitat unde s-a întâmplat a doua oară...
-În pădure când ne rătăcisem, mă luase pe mine gura pe dinainte. Arghhh - încetează!!
-Dar nu fac nimic, îmi spune răzând.
-Ba da! Faci! Existența ta face! Doamne, haide Ish. Mi-e că-i rup capul, adaug apucând-o de mână și trăgând-o spre cabana noastră.
•••
-Într-un mod ciudat mi-a lipsit patul ăsta, spun trântindu-mă atât de puternic încât l-am făcut să scârțâie.
-Da, nu am dormit prea mult prin el. Prima la duș! strigă zâmbind.
-Poți sta și până mâine, oricum o să adorm.
-Nici să nu te gândești! Atunci intră tu. Vreau să știu toată povestea.
-Speram să scap, oftez ridicându-mă și smulgând prosopul pe care-l scosese Ish din dulap.
-Mă vei crede disperată dacă îți spun să lași ușa deschisă și să-mi povestești?
-Da.
-Dar o vei face...?
-Cât timp juri că nu tragi cu ochiul...
-Hei, nu ai nimic din ceea ce nu am mai văzut. Și cine naiba mă crezi? Tyler?
-Bine punctat, răspund luându-mi haine de schimb și intrând în baie.
-Păi. Să te-aud.
-...ți-am spus de Cassidy. În final...apăruse fetița aceea, îi spun dezbrăcându-mă și dând drumul la apă.
-Deci chiar te-ai întâlnit cu ea.
-Da... Prima dată stătea tot cu spatele și când a văzut-o Cassidy a intrat în panică la modul cel mai serios. Era speriată, mă ruga să o fac să dispară, se dădea în spate...zău, parcă-l văzuse pe dracu în persoană.
-Nu e prea departe totuși...fetița, vreau să zic.
-Ei bine...evident că am întrebat-o pe Cassidy ce naiba a apucat-o. Mi-a spus că o visează aproape seară de seară. O amenință, îi spune lucruri ciudate și o obligă să facă lucruri pe care nu vrea să le facă... Cel puțin astea sunt cuvintele ei, adaug intrând în cabina de duș și desfăcând un gel nou-nouț care îi aparținea lui Ish.
În ciuda faptului că minunata noastră cabană pare că stă să cadă la prima vijelie...mda, avem cabină de duș. Șocant, dar adevărat.
-I-am explicat că e de fapt acea fetiță de la grădiniță și nu m-a crezut. După o altă serie de explicații m-a făcut nebună și a dispărut, probabil atunci s-a trezit și a început să mă caute.
-Fetița aceea...nici acum nu i-ai văzut fața?
-Aici intervine partea amuzantă...spun fâțâind dușul pe toată suprafața corpului ca să scap de spuma densă a gelului, apoi udându-mi părul.
Ar trebui să-l spăl, zici că e sârmă.
-Știi, eram la pământ. Cassidy era ca o "legătură" cu realitatea odată ce ea visa, iar asta îmi făcea treaba mai ușoară și rezistam fără probleme. Cât timp nu a fost acolo aveam dureri de cap infernale și amețeli, auzindu-vă pe voi de parcă vorbeam prin stații care pierdeau semnalul. Cum a dispărut ea...toate senzațiile astea m-au acaparat. Și când a dispărut...acea fetiță s-a întors în sfârșit cu fața la mine.
-Wow! Asta da veste. Era drăguță sau...o păpușă Chucky?
-...aș fi preferat să fie o păpușă Chucky. Doar că...eram eu, Ish.
-POFTIM !?!?!?!? strigă strecurându-şi capul în baie.
-Ce...heeei, ieși de-aici! Ți-am spus să nu intri peste mine!!!!
-Scuze. Șocul, spune întorcându-se. Frumoase picioare, apropo.
-Da...mulțumesc...
-Ce vrei să spui cu asta? Cum să fii tu?
-Îți jur. Arăta exact ca mine când eram mică! Leită.
-Blondă și cu părul ușor ondulat? Ochii mari și albaștri? Pielea prea deschisă?
-Degetele subțiri și unghiile pe care mi le rodeam de fiecare dată, completez eu în timp ce-mi masam scalpul.
-Așa ceva e posibil?
-Având în vedere că eu am văzut asta...da, există. Tot ce-mi trebuie e o explicație cât de cât logică.
-Logica nu ajută în cazurile astea. Nu ai vreo soră rătăcită, nu?
-În niciun caz! Nici să n-aud de rude rătăcite, mi-e de ajuns Tyler.
-Mda, ar putea fi imposibil.
Nu prea, dar sper să fie.
-Nu știu ce să zic...mai e o parte cam...ciudată, adaug clătindu-mi părul de șampon.
-Uimește-mă. Dacă mai poți face asta...
Nici nu ai idee.
-Păi...imediat cum am început călătoria...am văzut un fel de...fantomă în fața clădirii, la ieșirea din subsol. Nu o vedeam foarte bine și imaginea ei tremura de parcă era gata să dispară. De auzit iar nu o auzeam pentru că fiecare cuvânt era "acompaniat" de un fâșâit teribil. Însă îmi spunea pe nume...și îmi spunea să mă opresc, spun oprind apa și ieșind din duș.
M-am înfășurat apoi în prosopul cel mare și am ieșit din baie, mergând la dulap ca să iau un alt prosop mai mic pentru a-mi usca părul.
-Ce era fantoma aia? întreabă ea luându-și hainele de pe pat și intrând imediat în duș.
A dat drumul la apă atât de rapid încât ajunsesem să cred că făcea baie îmbrăcată, asta dacă nu auzeam nasturele blugilor făcând contact cu gresia.
-Prima dată aveam dubii, am continuat eu luând prosopul mic din sertar. Dar o văzuse și Cassidy și a recunoscut-o. Am preferat s-o ignor și am început să-l caut pe Lex, dar nu era de găsit...
-De ce-l căutai pe Lex?
-Oare de ce...? Ish, e o fantomă. Nu l-am atins niciodată și țin destul de mult la el. Voiam să mă asigur că nu mi-am creat vreun prieten imaginar...
-Ooooh!
-Cunosc tonul ăsta și te rog, oprește-ți imaginația chiar acum.
-Biiine...
-Ish!
-Bine, bine. Scuze. Continuă.
-Ei bine...ăăă...fantoma aceea era mama... Și să nu cumva să ieși dezbrăcată de-acolo "din cauza șocului" !!!
-Cum...? Mama ta...? Helen?
-Helen, aprob eu.
Ish nu a mai zis nimic până ce-a ieșit din duș înfofolită într-un prosop verzui și cu părul prins într-un coc dezordonat.
-Eu nu pricep. Ce căuta Helen acolo?
-Nu am vorbit cu ea... Înainte să se încheie toată călătoria...mi-a spus că-i pare rău, că e numai vina ei...
-Hă? La ce se referea? întreabă așezându-se lângă mine pe pat.
-Crezi că știu? Trebuie să fac asta din nou...
-E periculos! Ai sângerat azi! Destul de rău dacă mă întrebi pe mine...
-O să fiu bine, Ish.
-Cum poți spune asta când -
-Hei Eve, ai uitat...oh...
-Aaaaaaa!!!! strigă Ish fugind ca fulgerul în baie și închizând ușa după ea.
Mulțumesc, draga mea, că te salvezi doar pe tine.
Tyler doar ce dăduse buzna peste noi, James fiind în urma lui.
Am văzut că ținea în mână rucsacul meu în care păstram jurnalul lui Natalie.
-Ai fost crescut în peșteră de nu știi să bați la ușă !? mă revolt eu.
-Tu ai crescut singură de stai așa dezbrăcată?
-Ei bine e cabana mea și nu-mi interzice nimeni să stau așa! Dar altora li se interzice să dea buzna peste ceilalți! Se numește invadarea intimității și a spațiului personal. Te pot băga la închisoare pentru asta.
-Totuși pari relaxată și deloc stânjenită, remarcase James din pragul ușii.
-Închide dracu' ușa aia!
-Deci...putem intra...?
-Eu vă invit cu mare drag afară, dar bag mâna în foc că tot o să intrați...
-Ne cunoști bine, spune James închizând ușa și înaintând.
-Ți-ai uitat jurnalul la noi și am zis să ți-l aducem.
-Acum faci pe inocentul?
-Sunt inocent, răspunde Tyler afișând zâmbetul tâmp.
-Ochii tăi mă analizează din cap până-n picioare. Halal inocență, spun luând hainele de schimb ale lui Ish și ciocănind în ușa băii.
-Eu nu ies de-aici! strigă ea.
-Ar trebui să sparg ușa asta și să te iau de ciuf, blondino. Ai tulit-o în baie fără să de gândești că nu ești singura în prosop. Unde se presupunea că ar fi trebuit să mă ascund? După draperii? Sub pat?
-Dar tu ești obișnuită cu lucrurile astea! Eu nu!
-Hei! Ce vrei să spui !?
-L-ai văzut pe Tyler aproape dezbrăcat de N ori! Sigur te-a văzut și el în prosop!
-Ce... Nu e adev -
Ba da, chiar e.
-Bine, s-a întâmplat doar o dată! recunosc eu. Dar a fost din vina lui Roxanne.
-O dată e mai mult decât suficient! Eu. Nu. Ies. De-aici.
-Deschide ușa până n-o scot eu din balamale! Îți aduc hainele de schimb.
-Unde sunt ei?
-Pe patul tău?
-Să se mute pe al tău! spune știind că patul meu e mai aproape de fereastră, al ei fiind la doi pași de baie.
-Ați auzit. Mișcați-vă.
Cei doi nu s-au plâns și s-au mutat.
-Gata Ish, poți deschide. Perverșii sunt la o distanță considerabilă, deci nu prezintă pericole.
Am auzit clinchetul ușii și am apăsat pe clanță, însă Ish o întredeschise.
-Ai loc pe-aici? întreabă serioasă.
-Glumești...? Nu-mi intră nici piciorul, darămite capul! spun împingând ușa cu toată forța și intrând.
-Închide-o repede!!! strigă Ish trântind-o puternic. Data viitoare închide ușa cabanei, adăugă ea.
-Crede-mă, la mintea lui Tyler...ar intra și pe geam dacă ar vrea.
I-am dat hainele de schimb și le-am luat și pe ale mele care le lăsasem pe caloriferul băii, începând apoi să ne schimbăm.
-Pfiu...mă simt mai bine, răsuflă Ish ușurată.
-Nu te înțeleg. Toate părțile importante erau acoperite de prosop, de ce ai fugit așa?
-Eu sunt cea care nu te înțeleg! Cum ai putut sta așa în fața lor !?
-Habar nu am, pur și simplu nu-mi păsa. Nu era ca și cum aș fi fost dezbrăcată complet.
-...mă uimești, spune ieșind prima din baie. Oh și...aparent ai stat așa și în fața viitorului meu iubit, spune privind spre James și mergând la el să-l sărute.
Viitor? Nici tu nu crezi ce spui.
-E clar, va fi o dramă din aceea urâtă. Eu sunt "viitorul tău iubit" care de fapt te folosește pentru a se răzbuna pe fosta - aici Evelyn, dar ajunge să se îndrăgostească din nou de ea, tu sfârșind cu inima frântă iar eu și Eve în fața altarului.
-Nici să nu te gândești, spun eu la unison cu Tyler.
Hm...
-Asta e a doua dramă, adaugă Ish răzând. Tyler e de fapt fostul lui Evelyn, pe el lăsându-l ca să fie cu tine. Când preotul spune "Dacă cineva nu vrea ca acest cuplu să se căsătorească...să spună acum sau să tacă pe vecie" el iese din mulțime și vine la altar, te apucă de guler și te împinge făcându-te "trădător". Apoi merge la Evelyn.
-Cunoscându-l, ar apuca-o de mijloc și de încheietură și ar lipi-o de el, spunându-i "Cum ai putut să-mi faci asta? Urma să ne logodim! Inelul pe care-l ți ascuns în portofel e de la mine, ai spus da!", adaugă James - care aparent juca rolul lui Tyler.
-"Ești idiot !? Mi-ai stricat planul! Tipul ăsta e plin de bani, voiam doar averea lui ca apoi să mă întorc la tine și să fugim! Ai stricat totul!", spuse Ish - care juca destul de bine rolul meu.
Și aici intră Tyler în rolul lui James...
-"M-ai mințit? Credeam că mă iubești! Nu-mi vine să cred...am fost atât de prost s-o părăsesc pe Ish pentru tine..."
L-am văzut pe Tyler șoptindu-i ceva lui Ish, apoi ea a continuat:
-"Întoarce-te la Ish atunci. Eu am acest...idiot...extrem de sexy...și manierat...playboy...după care întorc capul toate... Îl am doar pentru mine."
-STOP! intervin eu. Era chiar amuzant, dar nu aș spune asta niciodată!
Toți au început să râdă și au bătut palma unul cu celălalt, satisfăcuți de "drama" pe care o considerau de succes.
-Dar nu o să se întâmple, finaliză James strângând-o în brațe pe Ish.
Îmi place. Chiar ține la ea.
-Aș vrea să văd drama asta în realitate, spune Ish răzând.
-Putem improviza, sugerase Tyler.
-Da. Mult succes în recrutarea unei Evelyn care să mă înlocuiască.
-Fără tine n-are farmec...
-Biiine băieți, cred că e timpul să vă cărați la cabana voastră. Am impresia că aveți nevoie de somn.
-Putem să dormim și aici...
-Nici să nu te gândești campionule, neg eu rapid. Valea! spun arătându-le ieșirea.
Ei doar stăteau acolo și se uitau la mine ca la avioane.
-Vorbesc serios! Peste cadravul meu o să dormiți în cabana asta...
-Hei Ty, adu o bâtă.
-James! strigă Ish dându-i o palmă ușoară peste cap.
-Au!
-Mulțumesc, îi spun lui Ish. Dacă nu o făceai tu...primea un pumn de la mine. Acum, dispăreţi de-aici.
Continuau să mă privească.
-Oh pe bune !? Știm toți cum o să se sfârșească dacă vă las să dormiți aici!
-Cum?
-Tu o să vrei să dormi cu "prietena" ta Ish...iar eu o să ajung ca prin minune să dorm cu...el...spun aruncând o privire ucigătoare spre Tyler.
-Ce...Hei! O spui de parcă aș fi cel mai negru coșmar al tău!
-Asta pentru că ești!
-Putem să dormim toți pe jos, sugerase James.
-Sau voi două într-un pat iar noi în celălalt. Pe bune, voi nu vă plictisiți singure aici? Parcă e altă atmosferă când suntem toți...
-Tu mă dărâmi mereu din pat! strigă James împingându-l pe Tyler.
-Grozav, chiar ajungem unde am zis că ajungem, oftez eu.
-Piatră, hârtie, foarfecă? întrebase Ish. Doi care dau aceeași chestie...ei împart patul. Așa e la noroc și nu dăm vina una pe alții.
-Refuz, spun eu. La norocul meu pic cu unul din idioții ăștia.
-Poate e ziua ta norocoasă...
Vezi să nu.
•••
Au fost doar cinci ture.
Ish cu Tyler.
Eu cu Tyler.
Eu cu James.
Eu cu James.
Eu cu James.
-V-am spus că la asta o să se-ajungă, dar de ce ar asculta cineva o nebună ca mine...
-Dar ai picat cu James, spune Ish.
-Daaa...și cu siguranță o să împart patul cu "doar prietenul" tău. Nici măcar nu știu de ce am fost de acord cu toate astea, dar în fine.
-Eu unul mă bucur că nu stăm singuri, spune James zâmbind.
El și Ish deja se puseseră în pat, stând îmbrățișați de parcă erau cel mai fericit cuplu de "doar prieteni".
-Și eu la fel, aprobă Tyler. Dacă e chiar o problemă...pot să dorm și pe jos.
-Trage o pernă și somn ușor, îi spun ridicându-mă să închid ușa cabanei.
Când să mă întorc în pat l-am văzut pe Tyler întins pe jos, cu una din perne sub cap.
Ei bine, a fost ușor.
Nu i-am zis nimic. M-am pus în pat, m-am învelit și am stins toate luminile în afara unui mic bec de deasupra patului meu. Voiam să mai citesc din jurnalul lui Natalie, așa că următoarea oră mi-am petrecut-o citind.
Ceilalți adormiseră. Am aruncat o privire spre Tyler și observasem că și el adormise, chiar dacă dormea pe jos și nu știu cât de confortabil era.
Voiam să pun o pătură pe el, așa că am verificat să văd dacă e nevoie...și chiar era, pentru că pielea îi era rece ca gheața.
Doar nu-l lași așa, îmi spune conștiința. Ăăă...ba da, chiar asta intenționez. Să pun o pătură pe el și atât, o contrazic eu. Crezi că el ar pune doar o pătură pe tine? întreabă serioasă. Da? răspund nesigură. Scuză-mă că-ți spun, dar ești bătută-n cap...
-Câteodată propria persoană poate fi extrem de enervantă, șoptesc eu. Hei idiotule! spun zgâlțâindu-l pe Tyler.
Ca de fiecare dată când a trebuit să-l trezesc...mi-a răspuns cu un mormăit.
-Dracu' știe ce spui tu acolo. Trezește-te!
-Mh...mmm...mmmhm...
-Zău așa, dormi pe o podea nu într-un pat regal!
Am mai tras de el până ce deschisese în sfârșit ochii.
-...Eve?
-Somn mai adânc ca al tău nici că am văzut. Treci acolo, îi spun în șoaptă arătându-i patul în timp ce mai scoteam o pătură.
-M-ai trezit...pentru asta?
-Doar urcă în patul ăla blestemat și taci!
-Sunt destul de educat încât să nu las o fată să doarmă pe jos. Și să nu mă mai trezești pentru tâmpenii...
-Cine a zis că dorm pe jos? îl întreb luând pătura și punându-mă înapoi în pat. Oferta mai e valabilă cam zece secunde, îi spun privindu-l.
A rânjit și s-a ridicat de pe jos, punând perna pe care dormise în locul liber din stânga mea.
-Cum de te-ai răzgândit? întreabă trăgând pătura pe el.
-Pur și simplu ești irezistibil, răspund ironică. Și vezi că mă dezvelești, ia-ți doar jumătatea ta de pătură!
-Sunt două pături.
-Ești rece ca gheața, d-aia am pus două pături. Una nu te-ar ajuta. Și apasă și tu întrerupătorul ăla.
-Deci nu sunt chiar așa "irezistibil", spune stingând lumina.
-Nope, chiar deloc.
•••
Mh...Cât e ceasul?
Arunc o privire spre ceasul electric din fața mea.
2:34 A.M.
Nu m-am mai trezit de mult în toiul nopții.
De obicei mă mai trezeam la orele astea când mi-era sete, așa că presupunând că aveam același motiv m-am ridicat din pat ca să beau apă.
Huh? Senzația asta...
-PE BUNE !? întreb în gura mare când mă răsucesc pe călcâie și mă văd în pat. Acum ce, o să-mi părăsesc corpul în mod constant !? Și ewww, chiar îl țin în brațe! strig apropiindu-mă de mine.
Tyler avea dreptate. Îl țineam ca pe un ursulet de pluș.
-Idiotule, dă-mi și tu drumul! Ah, oricum nu mă aude... Hei corpule, nu poți acționa fără voia mea! Ia-ți mâinile de pe el! Stai...țip la mine. Țip la corpul meu care nu are creier și nu gândește.
Nici tu nu prea gândești odată ce continui, îmi spune conștiința.
M-am oprit din a mă certa singură, în fond nu mă ajuta cu nimic.
-Păi, să mergem în inspecție.
Cum știam că nu o să se sfârșească decât atunci când ajung la limită...am zis că mai bine plec să bântui pe-afară decât să mă uit îngrozită la imaginea din propriul meu pat.
Sau...
Nu știam dacă mă va ajuta sau nu...dar aveam nevoie de un moment de genul.
M-am întors și m-am lăsat pe vine la marginea patului, ținându-mi mâinile întinse peste corpul meu și privindu-l pe Tyler.
-Hei idiotule, știu că nu mă auzi...dar trebuie să fac asta.
Am inspirat adânc. Era destul de greu pentru mine.
-Mi-ai spus că nu mă vei cunoaște niciodată cu adevărat...dar mă cunoști mai bine decât mă cunosc eu, ceea ce e ciudat. Știi, te simpatizez și te urăsc în același timp...din diferite motive. Și crede-mă, ți-aș spune toate secretele mele...dar tu ai devenit unul dintre ele. Iar adevărurile ascunse au devenit minciuni nespuse.
Deja spusesem prea multe, deja împărțisem prea multe.
Îmi voiam toate "secretele" înapoi.
Uram să mă apropii de oameni, pentru că urăsc să împărtășesc prea mult, urăsc să-mi pese prea mult, urăsc să fac prea mult, urăsc să simt prea mult.
-Ah, e atât de enervant. Nu știu când o să fiu suficient de curajoasă și suficient de capabilă cât să-ți spun asta în realitate, față-n față, dar...drace, suntem frați. Relația noastră e perfectă așa cum e și nu vreau ca lucrul ăsta să o destrame, pentru că ar face-o. De-asta te mint, de-asta nu vreau să-ți spun...pentru că sincer...doare. Adevărul e că doare atât de rău...pentru că e real. Doare pentru că e important și contează. Iar eu nu vreau să conteze. Prin urmare o să continui să te mint pentru că nu sunt pregătită să-ți spun toate astea față-n față, când suntem amândoi treji și cu mintea limpede.
-Când conexiunile sunt adevărate, ele niciodată nu mor. Pot fi îngropate sau ignorate, dar niciodată rupte. Când ești strâns legat de o altă persoană sau de un loc...conexiunea rămâne indiferent de distanță, timp, situație sau circumstanță. Dacă ai dubii...atunci încearcă. Fă ceva în legătură cu locul sau persoana respectivă și vezi dacă într-adevăr există o diferență între atunci și acum...pentru că legăturile adevărate trăiesc pentru totdeauna. Scuze iubire, dar nu am apucat să-ți țin lecția asta.
-Nu...am primit-o exact la timp, spun privind cu lacrimi în ochi fantoma mamei.