Sunt cu garda sus.
Băieții din echipa de box a Universități sunt strânși în jurul ringului, unii strigându-mi numele alții pe cel al adversarei mele. La început aceste strigăte îmi distrăgeau atenția însă acum nu se mai întâmplă asta.
Primul pumn dat o lovește pe Isabella direct în mandibulă. Pentru nu știu ce motiv ea nu opune rezistență și are garda jos. Pare un pic speriată.
Îmi amintește de un mic cățel chiuaua. Îmi vine să râd de gândul meu stupid, dar mă mențin serioasă și concentrată ca de obicei. Dau din cap în semn de negare și o privesc în ochi. Pare palidă.
- Garda sus, strig la ea.
Isabella aprobă din cap, apoi își ridică mânușile în dreptul feței. Încearcă să mă lovească în față dar eu mă feresc la timp. Îmi zâmbește ca și cum își cere scuze.
Doamne! Ce fată! Deja am pierdut număratoarea la dățile când Mark îi spunea că în ring nimeni nu o cunoște. Nu trebuie să zâmbească amabil ca și cum nu ar fi nimic, trebuie să se concentreze la luptă și atât. Bine că asta nu e o luptă adevărată ci doar antrenament.
Ne mișcăm în cerc fără a fi conștiente de altceva în afara de noi. Ne împărțim una alteia lovituri până când reușește să mă trimită într-un colț. Primesc o lovitură destul de bună în față, eu mă apăr dându-i o lovitură în frunte, ceea ce o face să se clatine. Cred că o să leșine.
Înainte de a mai apuca să mai dau o lovitură, Mark fluieră iar noi ne oprim.
- Bine, asta e tot fetelor, spune antrenorul.
De când am intrat la Universitatea Gilmore din Eastbourne acum un an m-am antrenat cu Mark și nu regret nimic. Anul trecut am câștigat o centură la un turneu național de box datorită lui.
Isabella îmi zâmbește din nou puțin forțat.
- Am făcut bine? întreabă întorcându-se spre Mark.
- Începi să faci mai bine, Isabella, dar nu e suficient. Nu trebuie să cobori garda și trebuie să lovești mai tare. În ring e o luptă cu cineva pe care nu îl cunoști.
Amândouă coborâm din ring.
- Kim, și tu trebuie să te miști un pic mai mult. Îți place să lupți doar dintr-un loc fix, dar trebuie să te miști sau îți vor distruge fața, adauga Mark puțin mai târziu. Isabella nu te-a lovit cu un motiv când te-a băgat la colț, dar alții o pot face.
- Bine.
- Brian, Amber! Intrați în ring.
O fată și un băiat, ce erau în jurul ringului când eu luptam, se urcă acum în ring. Mulți dintre băieți și fete din echipa de box de la Universitate le e teamă de mine de când am urcat în ring pentru prima dată, și ca să fiu sinceră nu îi condamn.
Majoritatea evitau să se lupte cu mine în ring. Nu pentru că aș fi vreo profesionistă dar mai bună decât ceilalți da. De fapt acum că ma gândesc nu doar celor din echipa de box le e frică ci și celor de la Universitate în general, de când s-a răspândit zvonul că la prima mea luptă în ring am făcut nok-out pe unul dintre băieții cei mai puternici.
Practicam box de la 12 ani. La 18 când am intrat la Universitate eram o expertă. De unde era să știu eu că unul dintre băieți ce părea o gorilă era afon la box?
Oricum eram bucuroasă că nimeni nu îmi vorbea, excepție făcând colega mea de dormitor. Îmi plăcea mai mult să stau singură decât în compania cuiva. Toată viața mea a fost așa și nu îmi place să fie diferit.
Mi-am șters transpirația cu un prosop și am mers spre vestiare pentru a-mi lua geanta. Mi-am desfăcut banda de la mâini și am păstrat-o în geantă. Am băut apă și am ieșit de acolo. M-am oprit în spatele idioților ce stăteau rezemați de ring.
- Uite, Amber are un fund mișto, un băiat din fața mea arată cu un deget la boxeadoră și are un zâmbet mare pe față. Crezi că acceptă să meargă la o întâlnire cu mine? Întreabă alt idiot din dreapta.
Mi-am dat ochii peste cap. Ăsta e un bun moment să îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu trebuie să vorbesc cu perverși ca ăștia.
- Uită fundul prietene, uită-te la ...
Am scuturat capul și mi-am pus mâinile la urechi. Am ieșit din sală și m-am dus direct în dormitorul de la cămin pentru a-mi face o baie. Trei ore în sală și reușesc să omor și muștele cu mirosul ăsta.
- SERIOS! Nu! Mă minți, adevărat? Aud că zice Alice la telefon când intru în dormitor.
Îi fac cu mâna în semn de salut.
- Așteaptă un minut Gina, Alice se întoarce spre mine, Kim! Pe unde ai umblat, fato?
Am zâmbit în timp ce arăta spre îmbrăcămintea mea.
- După masa am antrenament la box, îți amintești?
Ea e colega mea de cameră de când amândouă am ajuns la Universitate. M-am obișnuit cu ea, zi și noapte vorbește la telefon, râde de tot, de fiecare dată când se plictisește iese în oraș după mâncare, singură sau în compania cuiva, nu contează. Are o obsesie de a-și face mereu unghile și are somnul foarte adânc.
- Ah, da sigur. Cum a fost în ring? Am ridicat din umeri.
- Ca de obicei, deja ști .. Băieții strigând, perverși peste tot... Alice râde.
- Voi intra la duș, o anunț în timp ce îmi iau un prosop.
- Bine, dacă nu ma găsești când ieși să știi că voi ieși pe faleză după mâncare, o aud zicând în timp ce eu închideam ușa de la baie.
***
Era sfârșitul lui septembrie, orele abia au început de mai puțin de o lună și în Eastbourne începea să se facă simțit frigul. Era un pic de vânt ce îmi făcea părul, prins într-o coadă, să se legăne în timp ce mergeam pe faleză. În buzunarul blugilor îmi vibrează telefonul.
Scot telefonul și înainte să îi răspund sorei mele am văzut douăzeci și trei de apeluri de la mătușa Elena.
- Da?
- Kim? Bună! Ce ți s-a întâmplat? De ce nu răspunzi la telefon? Mătușa Elena e îngrijorată. Ai idee de câte ori m-a sunat în zece minute? Opt! De opt ori m-a sunat ca să vadă dacă m-ai sunat pe mine! Nu poți să dispari așa Kim... Ah, dacă erai aici ce te mai luam eu de urechi, ca atunci când eram mici... Eu am râs.
- Liniștește-te, Haley, sunt bine.
- Sigur? Oh, stai puțin, sună cineva la ușă... spune sora mea. Uite! Mătușa Elena, ce surpriză.
Îmi puteam imagina pe mătușa Elena intrând în casa sorei mele cu niște ochelari de soare foarte mari și cu o geantă în mâna dreaptă ca de obicei.
- E Kim? Fetița asta mă va asculta! Spune-i că e pedepsită, se aude voce mătușei.
- Kim, ești în probleme surioară. Mătușa nu pare bucuroasa și...
- Kim Lander! Cine te crezi tu să nu ne suni în toată ziua? Întrerupe mătușa pe Haley.
- Îmi pare rău mătușă. Am fost ocupată, ști tu... muncă, teme, antrenament și chestii din astea. Încerc să o liniștesc. Mătușa oftează.
- Atunci să îmi fi trimis un mesaj măcar.
- Măcar ști să deschizi un mesaj?
Tehnologia și mătușa Elena sunt ca apa și uleiul. Nu fac o combinație bună și toți o știm, abia a învățat să scrie un număr pe telefon și să răspundă la apeluri.
- Nu e nici o scuză, răspunse mătușa un pic râzând, doar ai grijă de tine, da? Cum e la Universitate?
- E bine, începe să fie mai greu, dar e bine.
- Bine scumpo. Noi te îmbrățișăm din Miami.
- Și eu de aici din Anglia, le spun bucuroasă în timp ce priveam valurile provocate de vânt.
- Bine. Am plecat scumpo, îmi e foame și sunt sigură că sora ta îmi va face un sandwich, așa-i Haley?
- Ce? Se aude vocea lui Haley.
- Asigură-te că e comestibil, ea nu se pricepe în bucătărie.
- O să o fac. La revedere frumoaso.
- La revedere! Vă iubesc... Am spus înainte să închidă.
Și atunci totul s-a întâmplat foarte repede. Nu știam cum sau de ce dar dintr-o dată mă trezesc stând pe jos simțind o durere în frunte. Lângă mine era o pară.
- Ce naiba... ? Spun mai confuză decât supărată în timp ce mă așezam jos mângâindu-mi fruntea.
Un băiat cu părul șaten și cu niște frumoși ochi albaștrii se apropie de mine calm, admirând peisajul...