-Bună ziua! îl salută Tyler de la câţiva metri.
Serios Tyler? Acum te-ai găsit să fii respectuos? Nu te puteai preface că e omul-invizibil...?
Tata la rândul lui s-a mirat când m-a văzut, dar imediat şi-a reluat expresia indescifrabilă. L-a salutat politicos pe Tyler, iar mie mi-a zâmbit de parcă aş fi fost o oarecare necunoscută de pe stradă.
Pentru mine era o atmosferă tare ciudată, iar imaginile din seara în care îi povestisem tatei despre Tyler îmi jucau prin minte în continuu.
-Tu trebuie să fii...Tyler, nu-i aşa? îl întreabă tata aruncând prima dată o privire scurtă la mine.
PE BUNE !? Nu mai spune Sherlock...cum ai ştiut...?
-Da, dar cine sunteţi?
-Oh...eu...doar un prieten vechi de-al mamei tale.
-Ce fel de...prieten?
Unul cu care a trăit timp de 7 ani şi unul cu care m-a făcut pe mine, aş fi vrut să zic...dar na, chiar nu puteam. Deşi ar fi fost o fază epică să-i văd faţa lui Tyler când ar fi auzit asta.
-Vechi cunoştinţe, tinere plin de idei telenoveliste cu drame legate de amanţi şi-aşa mai departe.
Ironia şi sarcasmul sunt cele două lucruri pe care tata niciodată nu le poate uita acasă, nici dacă e obligat s-o facă.
-Nu mă gândeam chiar la asta...
Punem pariu...?
-Semeni destul de bine cu mama ta.
-Ăăă, nu...nu prea cred pentru că Helen era mama mea vitregă. Dar mulţumesc totuşi.
Remarca tatălui meu m-a făcut să-l examinez pe Tyler din cap până-n picioare pentru prima dată.
Nu aş fi vrut să recunosc, dar pe bună dreptate avea unele trăsături leite cu ale mamei. De fapt, cred că asta mi-a atras atenţia de când l-am văzut prima dată...doar că nu am dat mare importanţă şi cu siguranţă nu m-aş fi gândit că e un frate rătăcit de-al meu.
Mi-aduc aminte că mă miram de faptul că are ceva trăsături familiare, iar acum după o lună de zile...am aflat motivul.
Ochii...ochii sunt chiar ai mamei. Aceeaşi sclipire, acelaşi căprui intens...poate chiar şi-aceiaşi formă bine pronunţată.
Da, ochii erau leiţi. Am petrecut ceva timp cu Tyler şi ajunsesem să realizez că îi apare o scânteie în ochi când este serios în legătură cu ceva anume.
Şi mamei la fel.
De multe ori...tata glumea pe tema asta şi-i spunea "ochi-de-fulger".
Eu eram pierdută în amintirile mele, realizând corespondenţe între ele şi examinările pe care le făceam, timp în care tata încă vorbea cu Tyler.
Brusc, toată atenţia s-a mutat asupra mea:
-Şi ea...este sora ta cumva?
Am simţit că-mi pică cerul în cap când l-am auzit punând astfel de întrebăre. Intrasem instant în panică şi mă întrebam ce naiba era în neregulă cu el de întreabă aşa ceva ?!
-Ce...? Nu, e o prietenă. Evelyn.
-Înţeleg, înţeleg... Evelyn, huh? Mi-aduci aminte de fiica mea.
Ei na, nu mai spune.
-Sunt sigură că aveţi o fiică minunată, spun mândră.
-Da, cam neastâmpărată şi în căutare de belele, dar da. Chiar e minunată. Acum scuzaţi-mă, dar trebuie să plec. Mi-a făcut plăcere...Tyler.
Felul în care îi pronunţase numele mi-a trimis un fior pe şira spinării. Era de parcă îi spusese într-un mod indirect "atinge-te de ea şi eşti un om mort".
Ne-a mai aruncat o privire amândurora, după care s-a îndepărtat...dar nu înainte să privească piatra nou-nouţă de mormânt a mamei. A şoptit ceva de parcă voia să fie sigur că numai mama îl va auzi, apoi a zâmbit către mine şi surprinzător către Tyler...şi a plecat.
-Şi ţie ţi s-a părut dubios bărbatul ăsta? mă întreabă Tyler aprinzând o candelă.
-Hm...nu chiar, sunt sigură că de fapt e o persoană extraordinară şi un tată excepţional, poate puţin afemeiat dar totuşi o persoană minunată.
-Afemeiat? Zău aşa...nu prea arată.
După ce a divorţat de mama...mi-a adus în casă o "bombă sexy" cu aproape zece ani mai tânără decât el. Clar nu ai habar despre ce vorbeşti.
Am scuturat din cap şi am aprins şi eu o candelă, punând şi câteva flori pe mormânt.
Brusc m-am întrebat...cum de a luat o întorsătură atât de gravă viaţa mea. Iar apoi încercam să-mi imaginez dacă totul ar fi decurs normal, fără fantome, fără deces, fără tabăra asta stupidă...cum am fi arătat noi, ca o familie.
Şi de ce să mint, am avut o imagine superbă în cap.
"Eu, tata şi Leah...pe peluza verde din spatele casei.
Leah stând jos şi fumându-şi tigările aromate, îmbrăcată în cea mai scurtă rochie pe care o are...iar eu alături de tata lângă un grătar care sfârâie şi e nerăbdător să frigem nişte fripturi pe el.
Brusc, de după colţul casei apare prima dată mama, toată numai un zâmbet ca de obicei, iar în urma ei Dave cu alura aceea solemnă pe care mi s-a părut c-o are. Ne salutăm, facem cunoştinţă...ne îmbrăţişăm...şi începem să vorbim banalităţi.
La scurt timp ne trezim cu un tip cu faţă de idiot şi cu zâmbet tâmp, ţinând în braţe o micuţă blondină şi dolofană.
-Oh, ai ajuns. Evelyn, el e fratele tău Tyler iar cea mică e surioara voastră...Evelina, îmi imaginez c-ar spune mama plină de mândrie.
Probabil m-aş simţi puţin ciudat prima dată când l-aş vedea pe Tyler. Dar apoi ne-am înţelege.
După ce ne cunoaştem mai bine...toată lumea începe să se joace cu cea mică şi să discute, fiecare încercând să se apropie de persoanele noi din jur. Râdem, glumim...exact ca o...familie."
Sincer? Cred că ar fi fost cea mai frumoasă zi.
-Evelyn! strigă Tyler bătând din palme în faţa mea.
-Hm?
-Strig la tine de secunde întregi! Unde naiba ţi-era capul? Zâmbeai ca o idioată.
-Idiot eşti tu, idiotule! Mă gândeam la o zi perfectă în familie, na.
-Serios? întreabă surprins.
-De ce n-aş fi serioasă? Scuze...doar că imaginaţia e singura mea poartă magică spre o viaţă normală.
-Ştiu, îmi pare rău că n-o poţi avea...totuşi, sunt părţi bune, recunoaşte.
-Da...singura parte bună e Lex. Doar că din nefericire încep să-mi pierd speranţa în găsirea corpului lui.
-De ce naiba eşti negativistă dintr-o dată? Dacă vrei să te trezesc la realitate doar spune-mi şi o voi face.
-Sigur Tyler, cred că eşti nerăbdător să îmi dai o palmă zdravănă ca să mă trezesc.
-Am metodele mele de fapt, mă contrazice zâmbind şi apropiindu-se brusc de mine, faţa lui fiind la nici un centimentru distanţă de a mea.
Cam împietrisem.
-Să nu cumva...
-Ce?
-S-se uită lumea la noi...
Observasem că brusc...vreo cinci persoane venite la rudele lor răposate s-au oprit şi se uitau cu ochii mari la noi.
-Să se uite, s-ar putea să aibă ce vedea.
-Cimitirul nu e făcut pentru chestiile astea! Şi deja mă enervezi...
-Ce chestii?
Nu-mi vine să cred, face pe prostul!
-Tyler jur, dacă mă săruţi aici...ai terminat-o cu mine.
-Deci pot altundeva?
Doamne mamă dacă mă vezi şi mă auzi...jur, din părinţi ca tine şi ca Dave nu ştiu cum a ieşit un idiot ca ăsta! Eşti sigură că e copilul tău măcar...?
Imediat mi-a fulgerat prin minte imaginea cu faţa furioasă a mamei.
Ok, ok. Ăsta e un fel de-a spune "încetează Evelyn,e fratele tău". Am înţeles...scuze. Dar totuşi...e un mister.
-Nu mă poţi săruta deloc! Şi-acum să mergem, am atras prea mult atenţia şi James sigur e gata.
Am luat-o înainte cu paşi repezi spre Gabe care ne aştepta la intrare, dar aproape explodasem când l-am auzit pe Tyler în spatele meu strigând în gura mare:
-N-a vrut, nu m-a lăsat. Îmi pare rău pentru voi oamenilor, poate cu altă ocazie o să aveţi ce aplauda.
N-am zis nimic şi mi-am continuat drumul, dar desigur că n-avea să scape chiar teafăr şi nevătămat din asta...doar că aveam bunul simţ de-ai trage una în afara cimitirului.
-De ce eşti aşa furioasă, blondino? mă întreabă Gabe aprinzându-şi o ţigară.
-Pentru că Tyler e cel mai mare cretin, d-aia! IDIOTULE, mişcă-te până nu mă răzgândesc!
-Adică mă laşi?
-Evident că nu! Până nu mă răzgândesc şi-ţi mut buzele la spate!
-Fiinţă sadică ce eşti. Gabe, ai mai văzut aşa fată? întreabă Tyler ironic.
-N-ai ce-i face, crede-mă. Nevastă-mea era o scorpie pe care nici acum, după douăzeci de ani, n-am reuşit s-o îmblânzesc, dar o iubesc şi e ca un înger pentru mine. Un înger frumos care te calcă pe coadă...mai mereu.
-Mmm...da, aşa e, aprobă el fără să ezite. Să mergem înapoi acasă să-mi iau prietenul...iar apoi în tabără.
Unde o să deschid eu minunata enciclopedie a fantomelor.
•••
Spre deosebire de cele două ore pe care le făceam cu trenul, cu maşina am făcut dublu. Dar am avut bunul simţ de-ai plăti lui Gabe consumul, însă nu pe tot...pentru că nu ne-a lăsat.
-Mulţumim că ne-ai adus, Gabe.
-Oricând puştoaico. Dacă mai vreţi să fugiţi, doar sunaţi-mă.
-Să fii sigur de asta.
Gabe a dat cu spatele şi a claxonat de vreo trei ori în semn de salut, iar imediat după aceea am văzut-o pe Ish alergând în grabă spre noi.
Zici că a aşteptat aici tot timpul.
-Eve, Tyler...slavă Domnu - oh, ăăă...ăm...bună, tu...cine eşti? întreabă confuză, privindu-l pe James.
Oh nu...Cunosc privirea asta a ei...
-James, sunt prietenul lui Tyler.
-Iar ea e Ish, prietena mea, spun mândră şi o împing puţin în faţă. Ai grijă cu el, e campion la aikido.
-Oh, acum înţeleg latura agresivă a lui Tyler.
Cum am spus, mister elucidat.
-Iar ea face balet. Dacă o îmbraci într-o rochiţă rozalie şi îi prinzi părul în coc seamănă leit cu balerina din cutiuţa muzicală cea veche a bunicii tale, iar ăsta e un compliment.
-Mulţumesc pentru reclamă Tyler, spune Ish bătându-l prieteneşte pe umăr. Dar înainte de toate...am o veste proastă.
Iar? Deja mă obişnuiesc...
-Cât de proastă? întrebăm toţi deodată.
-Cassidy...are o filmare...din seara petrecerii. Era în vestiare când am avut noi acea discuţie...şi te-a şi urmărit până în subsol.
Am aruncat rapid o privire spre Tyler, amintindu-mi că discuţia principală era de fapt "îndrăgosteala" mea...iar Ish a observat asta, deoarece a aprobat din cap.
-Spune-mi te rog....că nu e adevărat.
Pe lângă discuţia asta era şi discuţia despre văzutul fantomelor şi faptul că Tyler...mi-e frate.
-General Denver are un videoproiector în birou. E pe cale să arate filmarea tuturor...în seara asta.
-E ceva important în filmarea aia? întreabă Tyler.
-Absolut...deloc, neg rapid şi plină de fermitate.
Cred că sunt ca şi moartă.