-Despre ce voiai sa vorbim? intreb inainte de a desface sticla pentru a bea o gura de apa.
Wonshik era pus pe ganduri, privind in zare spre arborii din fata noastra. Nu a spus nimic pentru cateva momente.
-Ai vorbit cu ea in ultima vreme? ma intreba. Cum e?
-Tocmai ce a trecut printr-o raceala. Acum se simte bine. De ce ma intrebi?
-Nu am mai vorbit cu ea de atunci, eu nu i-am mai spus nimic, nici ea nu m-a contactat. Ne-am inteles sa ne luam un timp de gandire amandoi și dupa aceea sa ne vedem pentru a discuta. Voiam doar sa stiu ca e bine. Lucrul straniu e ca acum, dupa ce stiu ca nu mai sunt sanse sa fim din nou impreuna imi lipseste mai mult și am o pornire constanta sa ii dau mesaj insa imi aduc imediat aminte ca nu ar trebui. Abia in momentul acesta imi dau seama ca am gresit teribil de mult fata de ea și ca a fost o prostie din partea mea sa nu ma schimb atunci cand am avut ocazia.
-Dupa cum se spune: nu stii cat de pretios este un lucru pana nu il pierzi.
Or fi zicalele acestea vechi insa mai mereu se dovedesc a fi adevarate. Desi cand vine vorba de lucruri le poti inlocui, in cazul persoanelor din viata ta e aproape imposibil.
Wonshik a dat din cap in semn de aprobare la ceea ce am spus. Imi dau seama ca a reflectat mult asupra actiunilor sale.
-Am ajuns la concluzia ca ar fi mai bine sa ramanem prieteni, nu o sa mai incerc sa repar refac ruptura dintre noi. Deja e prea tarziu pentru asta, am acceptat situatia. Ne-am indepartat prea mult și nu mai e cale de intoarcere.
Stiu ca are dreptate. Ei au incercat dar se pare ca a fost iremediabil. Dupa ce am analizat si eu situatia din afara am ajuns la concluzia ca amandoi poarta o parte din vina care au facut ca relata lor sa nu functioneze. Pe de o parte este el care s-a cufundat in datoriile de la locul de munca și a acordat mai putina importanta prietenei lui, iar pe de alta parte e Alex care nu i-a spus ca o deranjeaza atitudinea lui de la bun inceput. E adevarat ca a vrut sa il sustina si ca i-a inteles nevioa de a munci in plus insa nici asa nu a fost bine sa procedeze. Din pacate nici el nu a observat asta. Uneori oamenii se indeparteaza cu timpul. Imi pare rau totusi ca s-a ajuns la o situatie iremediabil, in ciuda faptului ca pentru mine ar fi parea a fi un lucru bun, tinand cont de sentimentele pe care le am pentru ea. Nu am vrut sa se intample asta.
-Sunt sigur ca va fi de acord.
-Vom vedea.. raspunde inainte sa ia o gura din bautura pe cere o avea in mana. Am vrut totodata sa iti multumesc ca ai fost langa ea cand eu nu eram. Nu stiu cum as putea sa te rasplatesc vreodata.
-Am facut-o pentru ca tin la ea si nu am vrut sa treaca prin momente dificile de una singura. Nu trebuie sa ma rasplatesti cu nimic.
As fi facut la fel si pentru el daca ar fi fost cazul. In momentele respective am vrut sa procedez la fel și fata de el insa Wonshik nu a avut nevoie de mine atat de mult pe cat a avut ea.
-Iti raman recunoscator atunci.
Deja o stiu. Primesc acest sentiment din partea lui de ceva vreme, stiu ca este sincer.
A urmat o pauza lunga in conversatia noastra. Nu mai stia nici unul dintre noi ce sa spuna asa ca am lasat sunetul greierilor sa ne acopere prezenta. Ocazional se mai auzea lichidul din sticlele noastre atunci cand ridicam si coboram recipientele.
-Am o curiozitate de ceva timp si voiam sa te intreb... rupand tacerea. De cat timp esti indragostit de ea? Am observat de ceva vreme insa nu am identificat momentul cand s-a intamplat.
Auzind asta era cat pe ce sa ma inec, am facut ochii mari si m-am panicat. Am crezut ca eram subtil insa se pare ca m-am inselat.
-Despre ce vorbesti? intreb razand, prefacandu-ma ca nu stiu despre ce e vorba.
Speram ca nu vorbeste serios. Poate e doar o gluma si vrea sa vada cum reactionez.
-Doar raspunde-mi, Taemin. Deja stiu. Te rog nu incepe sa ma minti acum.
Am oftat. E adevarat, nu ar trebui sa fac asta. Am convenit acum mult timp ca vom fi sinceri unul cu altul, indiferent de context.
-Mi-am dat seama in urma cu aproximativ doi ani... nu cred ca a aparut la un moment definit, mai degraba a fost ceva ce s-a dezvoltat pe parcurs, ii raspund calm. Dar jur ca nu am facut nimic in privinta asta, continui mai rapid si mai tare.
A chicotit usor.
-Stiu. stai fara grija. Stiu ca nu ai face asta, plus ca Alex mi-ar fi spus daca ar fi fost cazul. Eram doar curios pentru ca eu am observat mult mai tarziu și cand am facut-o am fost usurat. Eram fericit ca te are pe tine care sa ii acorzi atentia pe care o merita. De asta nu am spus nimic pana acum, imi era teama ca o sa te sperii.
Cine nu il cunoaste poate ar spune ca e o persoana rea pentru modul in care a decurs relatia lui insa e un prieten bun, se intampla sa mai gresesti. Sunt usurat totusi ca nu e suparat pe mine, eram putin nelinistit in privinta momentului in care i-as fi spus.
-Cand ii vei spune si ei?
-Nu stiu. Nu sunt sigur daca ar trebui sa o fac. Daca nu este reciproc as risca sa ne stric prietenia. Poate e mai bine sa nu o fac. Am tinut asta inauntru pentru atata timp, cred ca pot sa continui asa. Poate intr-o zi o sa imi treaca.
E usor de spus, aparent imposibil de trecut. Am incercat inainte si nu a functionat. Am incercat sa cunosc alte persoane insa nu a mers departe pentru ca ma gandeam la ea. Nici nu ma pot indeparta. Nu stiu ce sa fac in afara sa continui sa traiesc asa.
-Ce te face sa crezi ca ea nu simte la fel?
-Stiu ca asa e. Inca nu a trecut peste iubirea pe care ti-o poarta tie.
-Eu zic ca te inseli. Chiar daca inca se vindeca dupa ce ne-am despartit, sunt sigur ca simte acelasi lucru pentru tine cum simti tu pentru ea. Am vazut asta pentru ca va priveam atent. Alex inca nu si-a dat seama. Asa e ea de obicei, nu observa niciodata cand cineva o place.
-Nu stiu ce sa spun.
-Nu o sa incerc sa te conving mai mult, dar intr-o zi o sa realizezi ca am avut dreptate. In ultimele luni a petrecut mai mult timp cu tine decat cu altcineva, intotdeauna imi spunea cat de bine te porti cu ea.
-Era vorba de o situatie deosebita.
-Voi doi va potriviti bine, serios, imi spune razand. In privinta asta esti la fel ca ea, dand din cap. Eu zic ca ar trebui sa ii spui.
Chiar daca ar fi asa. Am indoieli si frici. Nu vreau sa devina realitate.
Plus ca nici nu stiu daca e momentul potrivit, e prea devreme.
M-am tot gandit la ce a spus el pana ziua urmatoare și am decis totusi sa incerc. Nu pot spune totusi ca eram hotarat pe deplin. Este un risc mare la mijloc, sa o pierd pe ea si ca lucrurile intre noi sa devina ciudate.
Eu si Alex ne-am intalnit in apropiere de locuinta mea si am plecat pe jos intr-o plimbare prin oras. Vorbeam despre diverse lucruri incercand sa ii distrag atentia de la evenimentele recente. La un moment dat am decis sa luam o pauza si am intrat intr-un loc de joaca din apropierea unei strazi. Fiecare s-a asezat in cate un leagan, eram unul langa celalalt. Ma batea un gand sa ii marturiresc acum si sa imi iau o piatra de pe inima. Cu cat mai repede cu atat mai bine.
Ea se tinea cu mainile de lanturi, statea aplecata spre inainte scormonind cu picioarele pietrisul de sub noi. Parul i se daduse in fata, blocand partial lumina felinarului care se strecura printre fire.
-Alex... spun si ma blochez nestiind cum sa continui.
-Ce e?
Si-a indreptat atentia spre mine asteptand ca eu sa vorbesc. M-am uitat pentru o secunda la ea si am realizat ca nu pot sa o fac. Pur si simplu nu pot. Wonshik se inseala, ea nu ma vede la fel, pot sa o vad in privirea ei.
-Curand voi pleca pentru o perioada de timp. Decizia mea de inrolare a venit in urma cu cateva zile, ii spun pe un ton linistit.
E un alt lucru pe care voiam sa i-l impartasesc. Totodata este motivul pentru care Wonshik ma sfatuia sa ii marturisesc sentimentele mele cat mai curand, inainte sa lipsesc pentru o perioada lunga de timp. Simultan, e cauza pentru care nu voiam sa am discutia asta cu ea inca. Nu pot sa ii spun si sa plec imediat dupa. Nu mi se pare corect. Daca simte la fel nu vreau sa ma astepte si daca nu, atunci va putea sa intalneasca pe altcineva si sa fie fericita din nou.
-Oh... inteleg. Mai devreme sau mai tarziu ma asteptam sa se intample asta, spune pe un ton trist. Cand vei pleca?
-Cam in trei saptamani.. pe data de 31 mai exact.
Ma gandesc la asta in fiecare zi de cand am primit vestea. Urasc faptul ca mai am mai putin de o luna dupa care nu o sa o mai vad doi ani. Imi e greu, o sa fie greu. Imi fac griji de cum o sa fie lucrurile. Sunt ingrijorat in privinta ei.
-O sa imi fie dor de tine.
A devenit trista, o simt si o inteleg pe deplin. Si eu simt acelasi lucru.
-Si mie de tine, punandu-mi mana pe umarul ei. O sa ma intorc cat ai zice peste, iti promit.
Incercam sa o consolez cumva, sa o asigur ca totul va fi bine. Nu stiu daca reusesc acum, dar pana plec voi gasi eu o modalitate.
-Ti-am luat ceva care sa iti aduca aminte de mine, cautand ceva in buzunarul de la pantaloni.
-Acum? Doar mai e pana atunci.
-Stiu, dar nu conteaza, spun intinzandu-i o cutiuta neagra.
Alex o priveste suspicioasa dar dupa cateva clipe de soviala o ia in mana si o deschide. Inauntru e un cercel din argint rotund care are atasata litera T de el, initiala numelui meu.
-Ma gandeam ca inelele sunt cam cliseice asa ca am comandat un set de cercei.
Am preferat asa pentru ca singurele bijuterii pe care le poarta sunt cerceii. Are multe piercing-uri si multe au model unic facut la comanda din schitele ei.
-Sper ca o sa gasesti un loc unde sa il pui. Eu deja il am pe al meu, aratand spre urechea mea dreapta.
Al meu are litera A. Stiu ca nu ma vor lasa sa il port in timpul serviciului militar insa pana atunci il voi pastra la mine.
M-a privit si imediat dupa aceea a zambit usor. Si-a lasat cutiuta cu cercelul pe brate si a scos unul din urechea stanga, punandu-l pe cel de la mine in loc. M-am bucurat.
-Multumesc Taemin, o sa il pastrez mereu la mine asteptand sa te intorci.
-Ma vei astepta?
-Bineinteles, zambind.
Intelesul dinspatele intrebarii mele era altul, dar nu ii voi spune. Ramane de vazut ce se va intampla in doi ani de acum.