-Trebuie să mergem cît mai repede la spital, intră Dean ca un fulger pe ușa.
-De ce, s-a întîmplat ceva? Spunem amîndouă odată.
-Da, Crissy ...
-Cei cu ea omule, vorbește azi! spune iritată Amy.
-Crissy a ieșit din comă și da acum mai multe semne de viața. Părinții ei, ei bine cei care au crescut-o se află acum la spital și au văzut cum a deachis ochii încet după care medicii au intrat în palata să-i faca analize, spune Dean fara sa rasufle.
-Atunci să mergem mai repede. Mergeți și voi cu Cristhian?
-Da aș dori să merg și eu cu voi să o văd pe încă o soră de a mea, apare fratele lui Amy în sufragerie.
-Bine, dați-ne 10 minute și suntem gata.
-Mergem să încalzim mașina, vă așteptăm afară.
~Din pespectiva Amandei~
Ieșim afară și Dean își aprinde o țigară, iar Jack îl urmează. Mă uit încruntată la ei și îmi spun.
-Este doar una...
-Desigur.
În aceste trei luni, din cauza emoțiilor, nopților nedormite și cautărilor excesive pentru a gasi părinții noștri, băieți au început să fumeze mai mult. Cîteodată chiar şi trei țigări deodată din cauza nervilor. Îi vad cum ies din casa doar pe mama și fratele meu. Tatăl meu n vrea să meargă? Îi știu de acum de cîteva ore, dar îmi place de ei și îmi face bine să-i spun mama și tata. Se deschide încet ușa garajului și în fața noastră apare un Mercedes argintiu, de un model mai vechi, dar foarte cool, după părerea mea.
-Noi vom merge cu mașina noastra, vă vom urma. Richard, pornim.
-Bine, atunci...
Mă urc cu baieții în mașina. Drumul părea o veșnicie, chiar dacă am parcurs același timp ca atunci cînd am venit. Am ascultat ceva muzica pe drum și în final am adormit, fiindcă simt cum cineva mă strigă să mă scol.
-Amy, hai ca am ajuns. Iubito scoalăte suntem deja la spital, se auzea vocea groasă și blîndă a lui Jack.
-Îhm... și mă ridic încet pr șezute. Privesc în jurul meu și obsrev peste geam că este întuneric. Cobor, acum.
-Prințesa adormita s-a sculat, îmi spune pe un ton ironic.
-Iar prințul Dean este ciufulit al naibii de tare.
-Mă bucur că ai remarcat aceasta, acum hai să mergem.
Mergem spre intrarea în spital. Să fiu sinceră deja am obosit de această încăpere. Iar pereţii albi mă omoară deja, bine că în palata sunt de un albastru deschis, că mă plictisesc de alb. Intrăm la Crissy și o vedem că doarme. Ne ajunge în urmă Dean și ne spune că doctorii ne permit să stam puțin la ea ca să nu o obosim. Pe canapeaua din salon stăteau părinții adoptivi a Cristinei, care o priveau cu mult drag.
-Bună ziua, doresc să-i prezint pe părinții noștri și fratele nostru. Katy este mama, Richard-tata, iar Cristian e fratele nostru.
-Bună ziua, încîntați. Fill și Sony.
O văd pe mama care se apropie de Crissy și o privește cu tristețe în ochi și spune:
-Toată viața ați fost răpite și acum din acest motiv, Cristina e în spital, murmură mai mult pentru sine.
Am stat în jur la o oră, pîna ca ea să se trezească, iar tot acest timp Dean a stat lîngă ea, ținînd-o strîns de mîină.
-Dean... ești aici, spune cu un glas obosit. Acesta reacționează imediat și repede o ia în brațe, în timp ce noi ne apropiem de pat. Vreau apă, gîtul e uscat, și fără să se gîndească se repede la paharul de pe măsuța de spita și îl golește. Mersi.
~Din perspectiva Cristinei~
-Prințesa mea micuța s-a trezit. Acum te las să faci cunoștință cu acești oameni. Te asigur vei fi placut surprinsă. După ce s-au prezentat prezentat părinții mei, timp de cîteva secunde am ramas în șoc. Nu știam ce să spun, după mi-am amintit că sunt aici și așteaptă răspunsul meu.
-Cristina... Serios?
-Da, sare Amy înainte. E fain așa.
-Ei bine, acum vom merge la vreun hotel să dormim această noapte.
-Mergeți la noi, spunw Fill, casa e mare și încapem toţi.
-Dar ne e incomod, mama care din cîte se vede e rușinată.
-Nu e nici o incomoditate să mergem, Sony care mereu este i fire primitoare.
-Noi tot vom merge acasă. Ne vedem mîne Crissy, îmi spune Amy, Dean tu mergi?
-Nu voi rămîne aici, dacă îmi permite domnişoară, pronunța el tot pe un ton jucăuş și privește în direcția mea, uar eu îi zîmbesc. Deci rămîn .
-Pa, pa la toți. După ce fiecare a venit și mi-a urat noapte bună, au ieșit și au plecae.
-Am rămas noi doi, ce ai vrea să facem.
-Personal să dorm.
-Nu, ne vom uita la TV.
Include televizorul și se întinde lîngă mine și mă ia în brațele sale protective.
-Dean?
-Ce e?
-Cît am dormit?
-Trei luni.
-Vrei să spui că acum e sfîrșitul lui septembrie.
-Da, de ce?
-Pentru că eu doar simt ca am dormit cîteva minute. Am umblat prin tot tărîmul acel alb și cineva a spus că trebuie să mă trezesc.
-Bine că acum, că nu mai avem răbdare să-ți aud vocea. Știi, mi-a fost atît de dor de tine.
-Şi mie de tine, iubitule.
După ce m-a sărutat pe frunte a schimbat postul pe un canal de muzică și m-a apropiat și mai tare de el. Iar eu i-am simțit răsuflarea pe gît ce îmu provoca mici furnicături. Mă surută scurt și eu adorm din cauza oboselii ce pune stăpînire pe mine.
Dimneața m-am teezit din cauza telefonului ce bîzîia pe masa neîncetat. Vreau să-l iau, dar nu pot fiindcă el mă ține strîns ceea ce nu-mi permite sa fac nici macar o mișcare. Iar din potrivă el întinde mîina și răspunde cu un glas răgușit, care îmi place atît de mult să-l aud dimineața.
Convorbire telefonică
-Amy, nu ai somn?
-Nu sunt Amy, sunt eu Ricky ce mai uitat?
-Dar cum? , se scoală din pat și se îndreaptă spre geam , am crezut ca ești mort.
- Ai mai vrea tu... M-am întors să mă răzbun pentru că în acea luptă mi-ați omorît familia. Acum e timpul răzbunării. Pa, pa ne mai auzim.
~Din perspectiva Cristinei~
După ca a răspuns la telefon s-a schibat brusc, s-a coborît jos din pat și a mers spre geam unde nu a vorbit mai mult de 2 minute, după ce a închis a mai sunat pe cineva.
-S-a întîmplat ceva?
-Nu, doar a sunat Amy și a spus că ajunge aici în 15 minute.
-Bine atunci. Îmi faci o favoare?
-Ce îți dorește inimioara? se apropie și mă surută abia-abia pe obraz.
-Vreau ceva să mănîc, am o foame de lup, sincer.
După ce termin, iese din încapere și după cîteva minute intră cu o tava plina de mîncare.
-Mai întîi mănînci și apoi vin medecii să îți facă controlul medical.
-Din nou? Doar mi l-au facut ieri, spun cu o voce de copil.
-Iarași, nu din nou, trebuie să vedem ce e cu sanatate ta.
-Bine domnule doctor. Imediat.
Am început să mănînc din tot ce mi-a adus și peste ceva timp nu mai ramase nimic.
-Și cine te-a apelat atunci?
-Un vechi prieten, de ce întrebi?
- Păi ți s-a schimbat fața imediat ce ai începur a vorbi cu el.
-Nu ne-am despărțit frumos și nu mă așteptam să mă sune. Uite și Amy a venit împreună cu părinții tăi. Vorbim mai încolo. Te iubesc.
-Salut! Și cum se simte pacienta noastră bolnavă, vine Amy lîngă mine.
-Destul de bine, chiar minunat aş putea participa la un maraton chiar acum.
-Mai încet cu maratonul, trebuie să te însănătoșești complet, spune mama pe un ton îngrijorat, iar Sony, mama mea adoptivă o susţine. Am vorbit mult despre viața mea, povestindui noii mele totul ce mi s-a întîmplat pînă acum, iar ei au fost complet uimiți. Dar după această conversație am rămas cu o întrebare enormă " Cum m-au găsit băieții în New York, doar e atît de mare?"
Medicii își fac apariția și spun că pe astăzi orele de vizită s-au încheiat și că nimeni nu are permisiune să rămîna în spital. Toți au plecat și după un șir de investigații mi-au spus că sunt complet sănătoasă, ceea ce e destul de ciudat ca într-un timp atît de scurt să te faci bine. Mi-au promis că mîine mă lasă să merg acasă. Voi putea merge unde și cînd vreau oriunde. Stînd așa în pat aud un ciocănit în fereastră, dar e al patrulea etaj. Mă apropii de geam și îl văd pe Dean care este caţarat pe scarile de urgențe. Deschid și în cel mai ciudat mid sare fereastra. Mă sărută apăsat și cu multă pasiune, iar eu îi răspund imediat la sărut. Este atît de dulce încît cred că nu mă voi sătura niciodată. L-am mușcat încet de buza inferioară și am simțit cum zîmbește. Mă ia în brațe și mă așează încet pe pat, apoi mi se alătură.
-Ce ți-au spus medicii?
-Că mîine plec acasă, fiindcă mă simt foarte bine.
-Dar cum?
-O minune... Și tu pe unde ai umblat o zi întreagă?
- Am avut de rezolvat niște lucruri foarte importante.
-Și Jack?
-A fost cu mine. Sunt obosit și îmi e somn, iepuraș, mă lași să dorm?
-Puiule, spun cu ironie, de ce nu dormi acasă?
-Deoarece nu pot dormi fără tine.
-Interesant, dar atît timp cît m stat în comă unde ai dormit?
-Vezi canapeaua de acolo, e foarte comfortabilă, pe cuvînt.
-Ești nebun.
-Nebunul tău, nu uita. Și mă strînge atît de tare încît îi simt toți mușchii încordați. Am spus ca are un corp bun. Păi dacă nu atunci o spun acum, e minunat.
Dimineața își face apariția și soarele intră prin draperii în cameră . Mă ridic din pat și le dau la o parte, iar lumina invadeaza camera. Lucru ce îl face pe Dean să se strîmbe și să-și pună pătura pe fața. Eu merg încet și o iau de pe el. În momentul în care se scoală, preț de cîteva minute se uită la mine cu o privire ucigaşa, după care se scoală și fuge spre mine. Îi înțeleg intenți și fug în baie unfe mă încui.
-Femeie, vreau să dorm și nu-mi place lumina.
-Trebuia să te scol. Azi mă externează și mergem acasă așa că trebuie să mă ajuţi.
După rutina mea de 15 minute, în momentul în care am ieșit din baie totul era împachetat.
-Cum de ai reușit, mue avea să îmi ia o zi?
-Secret...
Să mergem toți ne așteaptă. Coborîm jos unde se află mașina. Dean pune lucrurile mele în porbagaj, iar eu urc înainte. Peste 10 de minute am ajuns în fața casei mele de mai înainte. În momentul în care intrăm toți strigă "Bine ai venit!" și mă îmbrățișează cald. Toți erau aici. Cei mai apropiați și cei mai dragi lîngă mine. Poate fi mai bine?
-Acum a venit momentul, se ridică Dean în picioare, se pune într-un genunchi, vrei să fii soția mea pentru o eternitate, nu primesc răspuns negativ, scumpo, păi?
Eu mă uit șocată în jur neînțelegînd ce se întîmplă în jurul meu. Îl privesc încă o dată pe Dean care așteaptă răspunsul meu.
-Da... și toți încep a bate din palme.
-Chiar trebuia să-mi furi tu ideea și să mi-o iai înainte? Spune Jack vizibil enervat, dar totuși amuzat din cauza acestei situații.
-Ce? Se uită Amy la Jack, neînţelegînd și ea nimic din ceea ce se petrece acum.
-Amy, vrei să fii soția mea pentru o vecie, și iartămă că aștia doi au stricat surpriza mea?
-Desigur și îi sare în brațe ținîndul puternic.
Băieții scot inele și ne li îmbracă pe deget.
-Nuntă dublă?
-Cum ne-am dorit!!! spunr Amy încîntată de aceasta.
Am sărbătorit și la un moment am observat că băieții lipsesc. M-am ridicat sus și am mers spre birou unde ei discutau înflăcărat, iar eu am auzit: "A apărut el în oraș, astăzi i-am simțit mirosul, m-a apelat astăzi , iar ele au început să dea semne că ce e înăuntrul lor se trezesc simțurile, Crissy le manifestă din ce în ce mai des, recuperarea grabnică, pofta de mîncare și uneori îmi ghicește gîndurile. Și exact apare el în momentul cînd fetele sunt pe cale de transformare în..." . S-au oprit din a vorbi fiindcă am făcut eu ceva sunete.
-Ce faceți aici, le lipsiți tuturor?
-Acum coborîm.
Ies din birou și îmi aduc aminte de cuvintele spuse de ei " se transformă în..." acest gînd nu îmi dă pace și vreau să aflu cît mai mult.
Am decis că o să fac al doilea volum, care va fi cu mult mai multă acțiune. Mersi @MarinaNG pentru idee, fiindcă sinceră să fiu nu aș putea să las acum cartea. Mulțumesc tuturor pentu vizualizări, voturi și comentarii sunteți minunați să știți. Următorul volum îl voi posta aici, în această carte. În scurt timp pun următoarea parte. Va iubesc:***
Finalul √ volumului 1