Pentru o citire mai buna, ascultati piesa din descriere "Gone Too Soon" de la Daughtry. E una din piesele mele preferate. Xx
POVESTIRE LA PERSOANA A TREIA
Flacarile luminau camera obscura in care acum mirosea a carne arsa. Cel care ardea era tatal lui Harry. Drew Styles. Harry era ultimul Styles ramas in picioare. El si-a omorat tatal care l-a chinuit toata viata, care i-a chinuit si omorat mama si sora, care a vrut sa-i omoare prietenii si familia si care a vrut sa il omoare astazi, de ziua lui.
L-a infrant. Si-a omorat trecutul. Era liber. Si privindu-l asa nu ii aducea tristete sau remuscari. Ii aducea putere, respect si satisfactie. Toata lumea va sti ca asta a fost mana lui si a baietilor. Nu mai trebuie sa se ascunda. A salvat pe toata lumea. Aproape.
S-am intors spre corpul lui Alice care statea cu spatele la el. A mers spre el si l-a intors pe spate, privind tot sangele care il inconjura. Alice avea ochii inchisi, iar pieptul nu i se mai ridica. Pulsul nu mai exista.
Mainile lui mari i-au dat jos hanoracul repede, lasand-o doar intr-un tricou gri, patat cu sange. A rupt in graba manecile acestuia.
- Harry? a auzit un strigat pe hol.
- Aici! a strigat inapoi.
Pe usa au intrat Zayn, Niall si Louis. Cand au vazut-o pe Alice, nu au avut nicio reactie.
- Da-le odata! a spus Harry autoritar spre Niall.
Acesta si-a dat jos ghiozdanul de pe umar. Harry a inghenunchiat langa corpul ei. Degetele lui au mers la pieptul ei si a numarat primele patru coaste. I-a rupt tricoul in acea parte si a facut la fel pe spatele ei. Louis si Niall l-au ajutat sa o tina ridicata pe o parte cat Harry numara cele patru coaste. A asezat o maneca a ploverului indoita pe spatele ei, peste coastele trei si patru, iar Zayn a lipit-o cu banda adeziva din ghiozdanul lui Niall. Pe partea din fata a pus doar o dunga subtire de maerial pe care au lipit-o la capere cu banda adeziva. Sangele i-a murdarit mainile lui Harry. Au lasat-o pe spate, iar Niall a pus in mana lui Harry o seringa mare.
Toti s-au indepartat. Liam a ajuns si el intre timp.
- Unde sunt fetele? a intrebat Niall.
- La masina, a raspuns Liam. Sa il stingem pe nenorocitul asta.
- Nu ai cu ce, il lasam pana nu mai are ce sa arda, a spus Louis.
- Ati adus spray-urile sa ne semnam? a intrebat Zayn.
- Toata lumea sa taca naibii din gura! a tipat Harry nervos, lucru care i-a speriat putin pe baieti.
Dar avea dreptate. Ii trebuia liniste. Toti s-au apropiat de el si l-au privit cu sufletul la gura. Atunci nu mai exista nicio respiratie in camera, literalmente. Degetele lui Harry au numarat din nou coastele si a inspirat profund. Intre coastele trei si patru a inserat acul gros al seringii si cand a ajuns destul de adanc, a tras in sus de piston. Sangele a umplut eprubeta repede, dar nimic nu s-a intamplat cu corpul lui Alice.
- Haide! a murmurat Harry.
Imediat, Alice a deschis ochii larg, avand o expresie terifiata, si a tras aer in pipt puternic. Toracele i s-a ridicat, dar a cazut la fe de repede din cauza ranii. Toti au rasuflat usurati cand au vazut ca ea traieste. Traia.
ALICE’S POV
Ultimul lucru pe care il stiu este ca am privit un perete de ciment, iar apoi ochii mi s-au inchis. Era ca si cum as fi adormit. Singura diferenta dintre a muri si a adormi, este ca decesul implica multa durere. Am simtit ca ma sufoc si chiar asta s-a intamplat. M-am sufocat cu propriul sange.
Asta a fost planul lui Harry. In seara aceea cand m-a trezit, mi-a spus ce se va intampla. Mi-a explicat ca era singura sansa de a supravietui cu totii. Eu eram avantajul tatalui sau si trebuia sa ma omoare. Asa ca a facut-o, intr-un fel.
Daca cineva te impusca intre a treia si a patra coasta, putin mai spre dreapta, glontul va trece exact pe langa inima, lovind plamanul. Astfel, plamanii ti se vor umple cu sange si e ca si cum ai muri. Daca scoti cu o seringa sangele care a intrat in plamani in mai putin de 10 minute, ai sanse sa traiesti.
M-am panicat cand am vazut distanta dintre Harry si mine. Stiam ca s-a antrenat mult sa reuseasca sa ocheasca exact intre coastela trei si patru. Imi amintesc cum mi-am tinut respiratia si nu mi-am putut da seama daca reusise sau nu. Totusi mi-am dat seama de durere.
Era ca si cum adormisem. Nu stiam cat am stat asa, dar am simtit nevoia de a respira. Asa ca am facut-o si m-am trezit doar ca sa ii vad pe toti adunati langa mine. In camera era un miros ingrozitor si o caldura insuportabila. Aveam lacrimi in ochi si durerea a revenit.
- N-ai ratat, am murmurat catre Harry.
A ras usor si si-a dat usor capul pe spate.
- S-a terminat? am intrebat usor panicata.
- Da, iubito. L-am omorat, a raspuns cu mandrie in glas.
Nu imi parea rau ca murise. Merita sa moara. Nu este nimic bun ce pot spune despre el.
- Haide sa te ducem la un spital, a spus Zayn care a ingenunchiat langa mine.
- Nu putem merge la spital! O sa ma recunoasca! am protestat.
- Ne-am ocupat de actele tale false. Te cheama Kim Park, ai optsprezece ani si esti din Las Vegas. Eric Park aici de fata e sotul tau, a explicat Niall, aratand spre Harry.
- Eric? am intrebat cu un zambet amuzat cand bratele lui Harry m-au ridicat ca pe o mireasa.
Mi-a aruncat o privire serioasa, dar nu mi-am putut abtine zambetul. Degetele mele tineau seringa pentru a nu se misca. Tot corpul ma durea si inca imi era greu sa respir, dar eram in culmea fericirii. Totul s-a terminat! Eram vie. Planul a functionat si nu mai aveam nicio grija in toata lumea!
- Te-a ranit? a soptit Harry in timp ce ma purta pe coridorul ingust.
- Nu, sunt in regula.
Dar apoi mi-am amintit si fericirea mea s-a destramat.
- Perrie! Unde e Perrie? Au dus-o din camera inainte sa veniti voi!
Voiam sa continui, dar vocea mi-a pierit din cauza unei tuse seci care ma ineca.
- Am gasit-o, ne asteapta la masina, m-a linistit Harry.
Am rasuflat usurata, lasandu-mi capul pe spate. Cand am iesit afara, dimineata incepea sa se instaleze si cerul se pregatea de rasarit. Rasaritul zilei de 8 aprilie. Am ajuns la masinile negre si Harry m-a asezat pe bancheta din spate a uneia. Dupa cateva minute, a venit si el langa mine, asezandu-mi fundul intre picioarele lui despartite. Stateam intinsa pe toata bancheta, bratele lui Harry asigurandu-se sa nu cad. Liam s-a urcat la volan, iar Sophia pe locul pasagerului. Mainile lor s-au impleticit si am putut vedea zambetele ce le-au luminat fata. Masina a pornit.
Degetele mele s-au dus la fata lui Harry si i-au mangaiat usor obrazul fin. Ochii lui erau fixati peste chipul meu, miscandu-se usor ca sa acopere toata fata mea cu privirea. Un mic zambet ii era inflorit pe fata. Mana mea a luat-o pe a sa si am asezat-o peste abdomenul meu, acoperind-o apoi cu a mea. Eram in regula.
- La multi ani, Harry! am spus incet.
- Multumesc, iubito! a spus el, aplecandu-se sa-si lipeasca buzele scurt de ale mele.
- Ai reusit, ne-ai salvat pe toti, am spus incet.
- Suntem in siguranta acum, a zis la fel de incet.
Am zambit la gandul de a fi in siguranta. Chiar daca simteam cum durerea ma rupa in doua, ma simteam fericita. Am trecut de asta. In sfarsit, am trecut.
Am tusit usor, foindu-ma in bratele lui. Am simtit o lovitura in abdomen. Copilul avea chef de miscare. Mi-am dres vocea ca sa ii pot spune ceva lui Harry, dar tot ce a iesit a fost un murmur sugrumat. Privirea lui s-a intors asupra mea.
- Esti in regula? m-a intrebat, usor incruntat.
- Da, cred ca cineva are chef de joaca, am spus, aratand spre abdomenul meu.
- Esti aproape in a saptea luna, normal ca vrea sa iasa din tine, a spus Sophia, intorcandu-se spre mine.
Am zambit. Dar zambetul mi-a pierit cand o durere mai acuta mi-a strabatut abdomenul. Am sasait usor si mi-am strans ochii.
- Asta nu a fost o lovitura! am spus impacientata.
- Poate e de la impuscatura, a sugerat Sophia.
Respiratia mi s-a precipitat brusc. Ce se intampla?
- Calc-o, Liam! a spus Harry autoritar si am auzit motorul turandu-se.
- Ii sun pe ceilalti, a spus Sophia.
Am vazut-o cautand prin telefon si apoi am auzit-o vorbind cu ceilalti si spunandu-le sa se grabeasca si ei.
- Ti-a facut ceva? a intrebat Harry alarmat.
- Nu, nici macar nu a stat cu mine pan—
Dar realizarea m-a lovit ca un tren. Nu puteam sa cred. Isi batea joc de mine din mormant! Cum putea un mort inca sa ne creeze probleme?
- Dumnezeule…, am murmurat.
- Ce? s-a rastit Harry impacientat.
- Inainte sa vii m-a injectat cu ceva! am spus, amintindu-mi de seringa care mi-a bagat-o in gat.
- Incetinirea ritmului cardiac a facut orice ar fi fost chestia aia sa nu se raspandeasca asa repede, a spus Harry, probabil gandind cu voce tare.
Chiar atunci, alta durere m-a strabatut, facandu-ma sa gem.
- Ce le spunem doctorilor? a intrebat Sophia.
- Avem cunostinte aici, nu o sa intrebe nimc, a spus Liam care a oprit brusc masina.
Usa din spatele meu s-a deschis si am fost ajutata de Liam sa ies. Harry m-a luat in brate din nou si a fugit cu mine prin usile automate care s-au deschis in fata noastra. I-am vazut pe restul fugind in urma noastra chiar inainte sa intram in incaperea care mirosea a medicamente.
- Ajutor! a strigat Harry in timp ce alta durere m-a lovit din plin.
- Aduceti o targa! am auzit strigatul unui barbat.
Imediat am fost asezata pe o suprafata plata si dusa in spatele unor draperii. Mana mi-a fost luata si impunsa cu un ac si fire mi-au fost puse pe corp.
- Cum va numiti? a intrebat o voce feminina.
- Kim Park, am raspuns si o lumina mi-a fost bagata in ochi.
- Pupilele sunt receptive, a zis aceeasi voce feminina.
- A ratat inima? a intrebat acelasi barbat care m-a pus pe o targa.
- Da, am scos sangele cu seringa, a raspuns Harry.
- Drew? a intrebat femeia.
- Mort, a raspuns Harry.
Am gemut din cauza durerii. Agitatia a crescut in jurul meu.
- Domnule, trebuie sa iesiti! a spus o alta voce pe care nu o recunosteam.
- E sotia mea, nu imi spune ce sa fac! a protestat Harry nervos.
- Lasati-ne sa ne ocupam de ea!
- Ajut-o atunci, nu te mai certa cu mine!
Am gemut din nou.
- In cate luni esti insarcinata, Kim? a intrebat femeia.
- Aproape sapte, am raspuns.
- La naiba! a murmurat barbatul.
- Ce se intampla? a intrebat Harry.
- O ducem in operatie acum.
- Pentru glont, nu? a zis Harry.
Targa a inceput sa se miste.
- Si pentru o cezariana de urgenta, a completat femeia.
- Poftim? am intrebat alarmata.
- Copilul vine acum! a explicat femeia.
- Dar nu se poate! E prea micut! Nu o sa supravietuiasca! am protestat, incercand sa ma eliberez.
- Ori il scoatem acum, ori muriti amandoi! O sa avem grija de el si de dumneavoastra! a spus ea.
- Nu! Nu pot acum! am zis, lacrimi strangandu-mi-se in ochi.
- Sunt aici, iubito! a spus Harry, prinzandu-mi mana.
Mi-am intors capul ca sa ii pot vedea fata nervoasa si ochii negri. Avea cuta aceea intre sprancene.
- Te iubesc, am murmurat inainte sa aud doua usi deschizandu-se si mana mea sa o piarda pe a lui Harry.
L-am auzit strigandu-mi numele adevarat si certurile lui cu doctorii. Targa mea a fost impinsa pana a ajuns intr-o sala mare si destul de intunecata. Am simtit cum ametesc cand corpul meu a fost trecut pe masa de operatii. Durerea era prea insuportabila si toata camera se invartea. Am mai distins doar cateva strigate inainte sa imi pierd cunostinta.
POVESTIRE LA PERSOANA A TREIA
Medicii intrasera deja in operatie de jumatate de ora. Cat London si Tim, doctorii pe care Harry ii cunostea si care lucrau aproape de Mike, se spalau pentru a intra in operatie, au inceput sa discute in viteza ce trebuia facut.
- Te-ai ocupat de fisa ei? a intrebat Tim, sapunindu-si bine mainile.
- Totul pregatit, totul justificat! Nu trebuie sa ne ingrijoram de protocol acum, ci de ea! a raspuns London, privind cum fata este adusa in camera.
- Cum naiba poate sa nasca la mai putin de sapte luni? a intrebat Tim confuz.
- Probabil ca Drew i-a dat ceva sa ii provoace contractii. Trebuie sa il scot mai intai, nu stiu cat rau i-ar putea face orice i-a dat idiotul ala.
- Si glontul? Seringa aia o sa cedeza la un moment dat.
- Lucram in parallel, dar trebuie sa o tii in viata pana scot copilul. Vin apoi sa te ajut.
Cei doi si-au clatit mainile si au intrat in sala de operatii in care era un anestezist si doua asistente. Nu isi permiteau mai multa lume. Trebuiau sa o faca discret. Alice era deja pregatita, anesteziata si conectata la aparate. Masinile scoteau un sunet ciudat.
- Fatul nu o duce prea bine, iar mama a lesinat acum cateva momente, a spus asistenta in timp ce doctorii se echipau.
- Tu scoti copilul, eu o monitorizez, a spus Tim catre London.
London s-a apropiat de ea si a luat un bisturiu cu lama de 10. A tras o rasuflare adanca si a taiat abdomenul lui Alice, sangele aparand imediat. Tim ii monitoriza semnele vitale si avea grija ca seringa care o tinea in viata sa nu miste.
- Stai, ceva nu e bine! a spus Tim, privind aparatele. Sunt prea multe! a spus el, incruntat.
London mai trebuia acum doar sa scoata bebelusul care nu era pregatit inca de lumea asta. S-a oprit in loc si a cascat ochii, privindu-l pe Tim socata. Barbatul s-a apropiat de ea si au ramas amandoi uimiti.
- Nu se poate! a spus London, tinand in mana bisturiul insangerat.
HARRY’S POV
A spus “Te iubesc”. Asta a spus inainte sa o duca departe de mine, in operatie. Daca astea erau ultimele ei cuvinte catre mine? Nu, nu mi se poate intampla asta din nou. Tatal meu e mort si inca poate sa ajunga la mine. I-a facut ceva lui Alice. Stiu ca a fost mana lui. E mort si inca e inaintea mea cu un pas.
Eram asezat pe un scaun langa Zayn care se asigura ca nu mai sar sa lovesc un doctor. Doctorii le-au dat voie fetelor sa se odihneasca pe niste targi libere si ponosite care erau putin mai jos de scaunele noastre. Dormeau ingramadite. Erau frante de oboseala. Louis si Liam s-au dus sa mute masinile, iar Niall a mers sa cumpere cafea de rahat din locul asta de rahat. Piciorul mi se balanganea din cauza agitatiei si, chiar daca eram obosit, ochii mei refuzau sa se inchida. Daca ratam doctorii cand veneau sa imi spuna ceva despre ea?
Era asta vina mea? Nu era alta cale decat sa imi las tatal sa puna mana pe ea? Era de mai bine de o ora in operatie si inca nu a venit nimeni sa spune nimic. Asta nu era de bine. Mi-am asezat capul intre palme si am expirat profund. Credeam ca s-a terminat.
- Domnul Park? am auzit o voce firava intreband.
Mi-am ridicat privirea si am vazut o doamna de vreo patruzeci de ani, imbracata cu un halat albstru descheiat si o boneta care ii tinea parul. M-am ridicat in picioare deodata cu Zayn.
- A iesit din operatie? am intrebat repede.
- Nu, doctorii inca incearca sa o salveze, dar au aparut complicatii.
- Ce compicatii? am intrebat cand am vazut ca pauza din vorbirea ei nu se mai incheia.
- Ei bine, a fost necesara o cezariana de urgenta si acum lucreaza la indepartarea glontului care a lovit plamanul stang.
- Asta stiu deja, ce complicatii? m-am rastit.
- Domnule Park, stiati ca doamna Park era insarcinata cu gemeni?
POVESTIRE LA PERSOANA A TREIA
London si o asistenta lucrau la cei doi gemeni pe care i-au adus pe lume intr-o liniste mormantala. Niciun strigat din partea lor sau al mamei. O fetita si un baietel. Le curatau caile respiratorii si s-au grabit sa ii intubeze deoarece nu puteau respira singuri. London s-a ocupat de baiat si i-a bagat un tub in gat pe care l-a legat apoi la un balon ca sa il ajute sa respire. O mana strangea ritmic balonul, iar cealalta ii apasa inima care refuza sa porneasca.
- Am gasit puls! a strigat asistenta care avea sub control situatia gemenei.
- Haide, micutule! a spus London, continuand sa apese cu doua degete peste pieptul micutului.
Brusc, aparatul a inceput sa semnaleze existenta pulsului.
- Am reusit! a spus London invingatoare.
- La naiba! a injurat asistenta. O pierdem, a zis cu ochii inspaimantati.
Chiar atunci a intrat pe usa cealalta asistenta. A mers in fuga spre cele doua. London l-a pus pe baiat intr-un incubator, dar fata inca era resuscitate de asistenta.
- Haide si ajuta-i sa respire! a spus London autoritara catre asistenta abia sosita.
Aceasta a pus mana pe ambele tuburi, strangandu-le in ritmul respiratiei normale. Cealalta asistenta apasa peste pieptul fetitei, asa cum facuse si London cu cateva minute inainte, pentru a o tine in viata. Tim reusise sa o inchida pe Alice, dar inca mai trebuia scos glontul.
- Are hemoragie! a strigat Tim cand masinariile au inceput sa scoata un sunet rapid si constant.
- Continua sa ii faci inima sa bata pana ma pot ocupa de ea! a spus London catre asistenta.
A fugit apoi catre corpul mamei care era deja deschis de Tim. Sangele ii inunda plamanii.
- Unde e hemoragia asta? a intrebat Tim frustrat.
Pe jos erau prosoape imbibate cu sange.
- Pune alta unitate de sange! a spus London catre anestezist, iar acesta s-a executat repede.
- Haide, Alice! a murmurat Tim care inca era in cautarea sursei hemoragiei care o omora incet.
HARRY’S POV
- Gemeni? am intrebat balbait, facand ochii mari.
Femeia era gata sa raspunda, dar micul dispozitiv care era in buzunarul ei a inceput sa bazaie violent. A aruncat o privire rapida peste el si a strans din buze.
- Trebuie sa ma intorc in operatie! a spus ea repede si a inceput sa fug ape holul aglomerat.
Am ramas pierdut cu privirea dupa ea. Gemeni? Cum de nu mi-am dat seama? Apetitul ei, marimea abdomenului… totul indica spre gemeni, iar eu nu m-am prins! Am simtit o mana pe umarul meu.
- Asaza-te, Harry! a spus Louis incet.
- Trebuie sa ies la aer, am spus, tragandu-ma de langa ei si mergand in fuga pe langa targile pe care fetele dormeau.
Am auzit vocea adormita a Lolei intreband ce s-a intamplat, dar nu m-am oprit. Am mers pana am gasit o iesire. Afara ploua. M-am oprit sub acoperis si am inceput sa respir sacadat.
- La naiba cu tine! am spus printre dinti, gandindu-ma la tatal meu.
Felul cum a reactionat asistenta cand a spus ca trebuie sa se intoarca in operatie a fost devastator. Aveau doi copii, iar eu habar nu aveam. Daca nu o sa supravietuiasca? Nu au nici sapte luni, la naiba! Nu sunt gata sa vina. Eu nu sunt gata sa vina. Alice nu e pregatita pentru asa ceva. E impuscata. Impuscata de mine.
Am lovit peretele pana mana a inceput sa-mi sangereze. Cand m-am linistit, am cazut pe banca de langa mine si am inchis ochii. Ce mai zi de nastere!
POVESTIRE LA PERSOANA A TREIA
- Am gasit-o! a strigat Tim fericit. Clema!
Si apoi a oprit hemoragia pe care o cautasera aproape zece minute. Asistentele inca se straduiau sa tina in viata copiii, iar cei doi doctori pe Alice. London a reusit sa scoata glontul pe care l-a pus intr-o farfurie de metal. Au inceput sa o coasa si, cand a fost in regula, au inchis-o la loc. Mama era in afara oricarui pericol. Dar acum trebuia sa aiba grija de copii.
Tim a mers la baiat si s-a asigurat sa fie conectat la toate aparatele. Apoi a instruit-o pe asistenta cum sa il lege la aparatele care se aflau in aripa celor nou-nascuti. Aceasta a pornit cu incubatorul, continuand sa pompeze aer in plamanii baiatului cu un balon. Acum, atentia ambilor doctori era indreptata spre fetita. Inima ei a inceput sa bata singura.
- Pulsul scade! a exclamat asistenta.
- Trebuie sa o deschidem! a zis London.
- Nu o sa supravietuiasca, e prea micuta! a protestat Tim.
- O sa moara dac nu incercam! a zis London.
Tim a privit-o pentru o secunda si si-a trecut bisturiul peste pieptul fetitei, deschizandu-l ca sa dea peste o harababura de organe si o hemoragie persistenta care pornea de la stomac.
HARRY’S POV
Au trecut trei ore dintre care una mi-am petrecut-o afara, privind ploaia si injurand tot ce ma inconjoara. Nici nu puteam sa ma uit la mine in reflectia geamului. Toti stateam in iniste. Rita si Lola chiar au inceput sa se roage. Erau religioase si porcarii de genul.
Dupa trei ore am vazut-o din nou pe acea asistenta, acum schimbata intr-o uniforma roz peste care avea un halat alb imaculat. Nu puteam sa vad nimic pe chipul ei.
- Mama si baiatul au iesit din operatie, a spus ea si am simtit cum o parte din nodul care il aveam in gat mi-a coborat putin, lasandu-ma sa respir. Mama este in afara oricarui pericol, dar baiatul are o situatie dificila. Nu poate sa respire singur si este conectat la aparate, dar pulsul ii este puternic. Este foarte mic si slab, dar il tinem in incubator, sub onservatie. Nu putem sa ne dam seama inca de ce probleme ar putea sa aiba, dar vom afla pe parcurs.
- Ati spus gemeni. Unde e celalalt? am intrebat.
- Este o fetita si inca se afla in operatie. Doctorii fac tot ce pot ca sa o salveze, a spus ea.
- O putem vedea? a intrebat Perrie incet.
- Numai cei din familie, adica domnul Park. Amandoi au nevoie de odihna. Bebelusul este in aripa de vest, pe coridorul aceste si prima la dreapta, iar doamna Park in salonul 659. Doctorul o sa va gaseasca dupa ce iese din operatie pentru a va explica mai bine, a spus repede, dupa care s-a indepartat.
“Doctorii fac tot ce pot pentru a o salva.”. Asa spun mereu inainte ca cineva sa moara. Nu ma puteam gandi la asta acum. Nu aveam nevoie de explicatii medicale acum. Aveam nevoie de Alice si de copiii mei. Liam a spus sa merg sa-mi vad copilul deoarece ei vor astepta sa apara doctorul. Am mers pe unde mi-a aratat asistenta si am ajuns in fata unei incaperi separate de un geam lat. Am intrat. Era un singur copil in camera, intr-un incubator. Pe incubator era lipita o eticheta pe care era un spatiu pentru nume. Scria “Park”. Atat.
Era asa de micut. Pieptul i se ridica pe ritmul masinii de langa el care scotea un zgomot robotic enervant. Avea niste ecrane langa el care aratau valurile pe care pulsul sau le facea. Cum o sa supravietuiasca? E asa de micut si fragil. Nu e insiguranta.
- Esti un Styles, am murmurat, lasandu-ma pe genunchi ca sa ajung in dreptul geamului incubatorului. Cei din familia Styles nu mor usor, noi luptam! Deci arata-mi cat de dur esti! Lupta-te! Pentru mine.
Innebunisem. Vorbeam cu un incubator. Nici nu cred ca ma putea auzi. Si daca putea, nu cred ca voia sa ma auda tocmai pe mine. M-am ridicat de pe mocheta albastra si am iesit din camera intunecoasa. Trebuia sa ajung la Alice.
Am cautat ceva timp salonul ei, trecand printre doctori si bolnavi care ocupau holurile. Cand am ajuns in dreptul usii ei, am stat o clipa pe ganduri. Ce o sa ii spun daca este treaza? O sa ma intrebe despre copil… copii. O sa ma intrebe despre copii.
Am deschis usa si am intrat in camera micuta. Era simpla. Avea un geam, un scaun si un pat langa care erau puse masinarii care o monitorizau. Avea un tub care ii iesea din gura si care probabil o ajuta sa respire. Inca avea acea umflatura ca si cum ar fi fost gravida. Corpul ei statea nemiscat, cu exceptia pieptului care se ridica ritmic. M-am apropiat de ea si m-am asezat pe scaunul de langa. I-am luat mana intr-a mea si am strans-o cu putere. Era foarte rece si palida. Arata ca o stafie. Eu i-am facut asta. Eu am adus-o aici.
Nici nu am stat cinci minute singur cu ea deoarece am auzit o bataie in usa. Niall a aparut.
- Harry, vino, te rog, a spus incet.
Am dat din cap si m-am aplecat sa ii sarut mana care s-a simtit ca un cub de gheata sub buzele mele. Am mers spre iesire. Niall a inchis usa in urma noastra si i-am vazut pe toti stransi langa usa. M-am uitat la fete. Plangeau. De ce plangeau?
- Ce s-a intamplat? am intrebat.
Privirea mi-a cazut peste London si Tim.
- Fata a fost prea afectat, a inceput Tim.
- Nu, am murmurat, incruntandu-ma.
- Nu a avut puls pentru mai bine de jumatate de ora si am resuscitat-o in tot timpul asta. E un mare efort pentru un corp asa slab dezvoltat.
- Nu! am spus mai hotarat, ridicand amenintator un deget.
Cum isi permitea sa vorbeasca despre copilul meu ca si un oarecare? E o fiinta, nu un irou nenorocit!
- Am reusit sa ii repornim inima, a continuat London, dar stomacul ei a inceput sa sangereze.
- Ati facut-o bine, nu? A supravietuit, nu-i asa? Ati salvat-o! am zis, privindu-i dur pe amandoi.
- Ne pare rau, Harry, a spus Tim. Era prea mult pentru corpul ei.
- Ce dracu’ tot vorbesti acolo? m-am rastit, inaintand amenintator.
Am simtit o mana pe umarul meu, dar m-am tras violent.
- Nu mai e, Harry. A murit, a spus London, privindu-ma cu tristete.
Ochii mi s-au umplut cu lacrimi, dar nu a cazut niciuna. In schimb, am inlocuit tristetea cu furie.
- Nu ati salvat-o! Voi trebuia sa o faceti bine, sunteti doctori, pentru numele lui Dumnezeu! am strigat, apropriindu-ma de ei.
- Harry! a spus Liam, incercand sa ma opreasca.
- Mi-ati lasat fiica sa moara, nenorocitilor!
- Am facut tot ce am putut! a insistat Tim.
- Ati facut pe naiba! Puteati sa mai incercati, nu sa o abandonati! Cum ar fi daca eu v-as omori familiile? am strigat la ei, ridicandu-mi mainile in lateral.
- Harry! a strigat Niall, tragandu-ma inapoi.
- Taci dracului din gura! am strigat inapoi.
Eram gata sa il lovesc, dar din camera lui Alice a inceput sa se auda un bipait. M-am intors si am vazut prin geam fata ei speriata care nu intelegea ce se intampla. London si Tim au mers repede in camera ei, iar noi i-am urmat.
- Alice, nu incerca sa te zbati prea tare, iti scot tubul acum! a spus London, mergand spre ea.
Alice a scos un sunet inecat cand tubul i-a fost indepartat si a respirat greu. Avea ochii rosii. Tim i-a pus in jurul narilor un tub care o ajuta sa respire. Au inceput sa o controleze.
- Va trebui sa te tinem sub observatie, Alice! a spus Tim.
- Unde e copilul? a intrebat ea. Nu ati spus ca trebuie sa il nasc? a intrebat alarmata, privind confuza spre abdomenul ei inca bombat.
- Alice, abdomenul tau va mai ramane asa o perioada, aproximativ cinci-sase saptamani, i-a explicat London.
- Si copilul?
Cei doi doctori m-au privit descumpaniti. Am dat din cap, iar ei i-au promis lui Alice ca se vor intoarce sa o verifice peste o ora. I-au scos pe toti din camera, lasandu-ma singur cu ea.
- Ce se intampla, Harry? a intrebat ea.
M-am apropiat de patul ei, asezandu-ma cu fata la ea. I-am luat mainile, iar ea m-a strans cu putere.
- Cum te simti, iubito? am intrebat incet.
- M-as simti mai bine daca cineva mi-ar spune unde e copilul meu! a spus agitata.
- Am sa iti spun, dar trebuie sa te linistesti, iubito. Nu trebuie sa te stresezi acum, ai iesit din operatie.
Ea a dat din cap si a respirat profund.
- Nu a fost un copil, Alice, am inceput, iar ea s-a incruntat. Au fost gemeni. O fata si un baiat.
Ea a facut ochii mari. Si-a lasat imediat privirea in jos.
- Am gemeni? a intrebat soptit, mai mult pentru ea. Unde sunt, Harry? a continuat, ridicandu-si capul spre mine.
Avea ochii inlacrimati si era speriata. O cunosteam prea bine.
- Erau o fata si un baiat, Alice. Si au avut probleme foarte mari pentru ca erau asa mici si nedezvoltati.
- Harry, ma sperii! a spus ea cu o voce terifiata si foarte ridicata.
Mana mea i-a cuprins obrazul, palma ei asezandu-se imediat peste a mea.
- Baiatul a supravietuit, dar fata nu. Imi pare rau, Alice! am spus, muscandu-mi apoi buzele.
Avea gura intre-deschisa si am vazut cum a inspirat, dar nu a mai expirat decat cand un hohot de plans a lovit-o cu putere. Mana ei a parasit-o pe a mea si s-a dus sa ii acopere gura. Ochii ei s-au dezlipit de ai mei si au privit podeaua. Lacrimi grele curgeau din ei. Ce am facut?
ALICE’S POV
- Baiatul a supravietuit, dar fata nu. Imi pare rau, Alice!
Am ramas blocata. Auzisem ce a spus, dar nu procesasem. Asa ca mi-am repetat in minte pana am inteles. Aveam gemeni, iar unul nu a supravietuit. Cum era asta corect? De ce unul a avut dreptul sa traiasca, iar altul nu? De ce a trebuit sa fie separate asa doi frati? Ar fi aratat la fel? Ar fi avut ochii mei sau ai lui Harry? Daca va muri si baiatelul? Daca nu o sa mai fiu mama deloc?
Baiatul. Era singur. Tocmai isi pierduse sora. Trebuia sa fiu langa el.
- Unde e baiatul? am intrebat printre lacrimile de care nu eram constienta ca erau peste toata fata mea.
- In siguranta, a raspuns Harry.
- Trebuie sa il vad, am zis si am dat sa imi desprind din mana acul.
- Alice, iubito, trebuie sa te odihnesti! Ai iesit din operatie! a spus Harry, prinzandu-mi mainile si oprindu-ma.
- Si el a iesit din operatie. Stii cine nu a facut-o? Sora lui! Trebuie sa fiu acolo pentru el, Harry! Sunt mama unui copil!
- Alice, nu poti sa faci nimic acum!
- Nu am putut sa fac nimic pentru ea! Nu am putut sa fac nimic pentru a o ajuta si eram mama ei, asa ca nu imi spune ce pot si ce nu pot acum!
- Alice, e intr-un incubator! Nu poate respira fara masinarii si e mic si slab! Asa vrei sa il vezi? De ce iti faci asta? a intrebat, ridicand tonul.
Avea ochii rosii.
- Sunt mama lui, Harry! Trebuie sa il vad asa! Trebuie sa vad ce i-am facut!
- Nu i-ai facut nimic, Alice! a spus el, dandu-si ochii peste cap.
- Intocmai! Nu am facut nimic si acum el depinde de o masinarie, iar ea e moarta! Nici nu am stiu ca exista doi!
- Opreste-te! a suspinat Harry.
Am inceput sa tusesc din cauza efortului pe care l-am depus si am obosit. Asa ca tot ce am mai putut sa fac a fost sa plang. Harry a venit in dreapta mea si si-a pus mainile in jurul meu, imbratisandu-ma strans. Si plangeam. Era o cu totul alta durere. Nu era ca si atunci cand am ajuns pe strada. Nu ma sfasia in doua. Ma macina. Simteam o apasare peste tot corpul meu care parca ma oprea in loc. Nu puteam sa gandesc sau sa vorbesc. Apasarea asta ma oprea din a mai trai. Cum am lasat sa i se intample asa ceva? Eu trebuia sa o protejez si acum amurit fara sa o pot tine in brate.
Nu va sti cum e sa ai o sora geamana. Nu va avea “coneziunea” dintre gemeni sau hainele asemanatoare. Se va simti incomplete? Si ce i-am facut lui? Sigur nu era in regula, avea aproape sapte luni.
Si ea cum ar fi aratat? Cu cine ar fi semanat? Oare ar fi avut ochii lui Harry sau as fi vazut privirea mamei mele cand o privesc? Ar fi avut carliontii lui Harry si blondul lui Semi? Gropitele ar fi fost acolo? Cum ar fi aratat cand ar fi crescut? Cine ar fi fost?
Doar am plans mai tare la gandul asta. A murit fara sa o vad, fara o mama. Nu am stiut de ea. Nu a simtit iubirea, ci doar o masa de operatie insangerata. Nici nu cred ca a vazut lumea asta. Si acum a murit. Cum e asta corect?
Plangeam asa de tare incat ma simteam sufocata. Respiram violent si intrerupt. Iar durerea asta imi distrugea corpul din interior. Intai mi-a zdrobit sufletul, apoi mi-a injunghiat inima, mi-a rupt oasele si mi-a despicat pielea. Asa de tare durea. Fiecare respiratie era parca o blasfemie pentru ea. Eu am trait, el a trait, Harry a trait, iar ea nu a trait. De ce? Vreau sa stiu de ce, dar tot ce aud ca raspuns este inima mea care bate sfidatoare.
Micuta mea, te iubesc, oricine ai fi fost.
Nu ma mai puteam lupta cu durerea asta. Bratele lui Harry erau singurele care ma tineau impreuna. Nu stiu cat imi va lua sa pot sa respir fara sa doara. Dar pentru moment stiu trei lucruri: plang, sunt mama unui baietel si a unei fetite. Sunt ai mei. Nu am sa las ceva cliseic ca si “moartea” sa schimbe asta.
Baiatul. S-a nascut si nu avea un nume. Nu puteam sa ii ofer siguranta, dar puteam sa ii ofer un nume.
- Thomas, am suspinat printre lacrimi.
- Poftim? a intrebat Harry cu o voce ragusita.
Ochii lui erau la fel de rosii ca si ai mei, dar el nu avea lacrimi pe fata.
- O sa il cheme Thomas.
El a aprobat din cap, iar bratele lui m-au strans mai tare. O sa il cheme Thomas. Thomas insemna pe greceste “geaman”. O sa il cheme Thomas.
Acest capitol ii este dedicat lui @BettyMaria3 careia ii multumesc pentru toate comentariile frumoase care m-au surprind de fiecare data! Sper ca ti-a placut! :)
Nu o lungesc prea mult. Acesta NU este sfarsitul primei carti! Da, mai urmeaza capitole. Si da, o sa fie o a doua carte. Nu, nu stiu cand mai pot posta. Imi pare rau pentru greselile de scriere.
Multumesc pentru ca cititi! :) Xx