Bella P.O.V
Dimineaţa mă trezesc într-o căldură de nedescris. Ce naiba? Cineva a dat căldura la maxim? Îmi deschid ochii somnoroasă şi simt ceva care mă apasă pe abdomen şi o respiraţie caldă. Îmi ridic capul de pe pernă şi îl văd pe Mariano dormind cu capul pe abdomenul meu şi are mâinile încolăcite în jurul taliei. Cât de adorabil este! Cu barba sa perfect tunsă, care-i dă un aer de bărbat fatal în toată regula şi cu părul său puţin cam ciufulit, arată demenţial. Mă ţine strâns de talie, ca şi când n-ar vrea să mai plec de lângă el. Este un posesiv şi jumătate, dar nu-mi displace acest lucru deloc.
Îmi aşez palma pe obrazul său catifelat, mângâindu-l uşor, iar cealaltă mână mi-o plimb prin părul său mătăsos, reuşind să-l ciufulesc şi mai tare. Când încep să-l mângâi cu buricele degetelor pe faţă, el începe să se foiască, gâdilându-mă cu barba sa pe abdomen. Îşi deschide ochii şi mă priveşte zâmbind dulce.
— Bună dimineaţa, raza mea de soare!
— Bună dimineaţa, iubitule! îi spun şi zâmbesc cu gura până la urechi.
— Cât de mult îmi place să-mi spui aşa. îmi spune şi începe să mă sărute pe abdomen, urcând cu săruturile tot mai sus pe piept, muscându-mă pe alocuri.
— Cineva are chef de joacă? îl întreb gemând de plăcere în acelaşi timp şi îmi înfig mâinile în părul său, trăgând puţin de el.
— Îhâm... mormăie şi îmi dă jos rochia roşie de pe mine, aruncând-o undeva prin cameră.
După mica noastră "joacă" de dimineaţă am făcut o baie relaxantă împreună, iar acum după ce ne-am îmbrăcat coborâm la micul dejun, ţinându-ne de mână.
— Neaţa!
— Neaţa şi vouă, porumbeilor! ne spun cu toţii la unison.
Eu şi Mariano începem să chicotim la spusele lor şi ne aşezăm la masă, începând să mâncăm. După ce terminăm îmi aud telefonul sunând şi habar n-am pe unde se află.
— Mă scuzaţi, este al meu. spun şi mă ridic de la masă.
— Sigur, scumpo, du-te. îmi spune mătuşa zâmbind.
Ies grăbită din bucătărie şi îmi găsesc telefonul undeva pe scări şi nu-mi pot da seama cum a ajuns tocmai acolo. Ies pe terasă şi când mă uit pe ecranul telefonului nu-mi vine să cred cine sună. Este tocmai fratele meu mai mare, Theo. Doamne, nu am mai vorbit cu el de luni bune! Mi-e atât de dor de el. Nu mai ezit şi îi răspund imediat.
— Theo?!
— Hei, Bella-Wuella! Ce mai faci?
Da, chiar el este. Aşa mă alintă el pe mine de când eram mici.
— Doamne, Theo, ce dor mi-a fost să te aud! Eu sunt bine. Tu ce faci?
— Şi mie. Eu fac chiar foarte bine. Acum două zile am vorbit cu mama şi am fost foarte surprins să aflu că ai plecat în Italia şi că te vei stabili acolo.
— Da, aşa este. Am venit în Verona pentru nunta mătuşii Madeline şi am decis să rămân aici pentru facultate.
— Dacă aşa te-ai hotărât, eu te susţin şi mă bucur enorm pentru tine. Ah, apropo... Ce mai face mătuşa Madeline, Lucy, Dave? Ei tot în Verona sunt, nu-i aşa?
— Mulţumesc mult, frăţioare. Da, şi ei sunt aici.
— Mă bucur. Ah, era să uit! Eu sunt tot în Italia. Mai exact, în Milano pentru master. Tocmai ce m-am transferat aici.
— Oh, Doamne! Tu chiar vorbeşti serios? Eşti în Italia şi tu de abia acum îmi spui?!
— Îmi pare rău, dar nu am avut timp să-ţi spun. De abia am avut timp să-i sun pe părinţii noştri. Dar ca să te împac, am o surpriză pentru tine.
—Nu-i nimic. Şi ce fel de surpriză?
— Bine, o să-ţi spun. Dar te rog, să nu ţipi prea tare.
— Haide, spune-mi odată!
— Bine, bine. După ce am vorbit cu mama, mi-am luat bilet de avion şi o să vin în vizită la tine în Verona. Mi-am luat liber câteva zile.
— Serios?! Și când o să vii?
— Păi, curând o să urc în avion.
— Ce bine! Să mă suni neapărat când eşti la aeroport, bine?
— Bine, surioară. De abia aştept să te văd.
— Şi eu. Ne vedem curând. Acum trebuie să închid. Să mă suni, ai înţeles?!
— Da, să trăiţi! Pa!
— Pa, pa!
Intru în casă fericită şi vreau să-i spun mătuşii de venirea lui Theo, dar dacă mă gândesc mai bine, n-ar fi rău dacă i-aş face o surpriză. Nici ea, Lucy sau Dave nu l-au mai văzut de vreo trei ani. O să fie o surpriză pentru toţi. Am mers înapoi la ceilalţi în bucătărie, dar nu mai văd pe nimeni. Oare unde s-or fi dus? Nici Mariano nu este de găsit. Intru în camera noastră şi îl găsesc stând pe pat cu laptop-ul în braţe. Când îmi simte prezenţa în cameră, îşi ridică privirea spre mine şi îmi zâmbeşte cald.
— Hei, iubito!
— Hei! Ce faci tu acolo? îl întreb şi mă apropii de el.
— Mai nimic. Chestii pentru firmă. Am câteva rapoarte pentru tata pe care trebuie să le termin.
— Ok. Atunci dacă eşti ocupat, eu cobor în grădină. Nu vreau să te deranjez. spun şi îi depun un sărut pe obraz.
— Of, iubirea mea... Aş vrea să stăm împreună acum, dar am de terminat nenorocitele astea de rapoarte. Îmi pare sincer rău.
— Nu-i nimic, scumpule. Nu-ţi face griji. îi spun şi-l sărut apăsat.
Ies din cameră şi pornesc spre curte. Trebuie să-mi găsesc ceva de făcut, până ajunge Theo. Până la urmă, mă hotărăsc s-o caut pe Lucy şi vom găsi noi cu siguranţă ceva de făcut. O găsesc în camera ei, lenevind şi decidem să ne uităm la un maraton de desene animate. Pentru că da, suntem foarte mature pentru vârsta noastră. După vreo trei ore de uitat la desene la care am râs de cred că ne-au auzit şi vecinii, îmi simt telefonul bâzâind în buzunarul blugilor. Îl scot şi văd că mă sună Theo. Oare o fi ajuns deja?
— Da?
— Hei, surioară! Acum am coborât din avion. Poţi să vii să mă iei?
— Sigur. Ajung în jumătate de oră.
— Ok, te aştept. Pa!
— Pa!
Închid apelul, iar Lucy mă priveşte întrebător. Acum trebuie să inventez ceva repede pentru că nu pot să-i spun acum despre venirea lui Theo şi să stric toată surpriza.
— A fost o prietenă. Am uitat că trebuie
s-o iau de la aeroport şi trebuie să plec urgent. îi spun şi mă ridic de pe pat.
— Ok...? îmi spune sceptică şi sunt sigură că nu mă crede, dar asta e.
Trebuie să ajung cât mai repede la aeroport. Chem un taxi şi ajunge în câteva minute, spre bucuria mea. După jumătate de oră, ajung la aeroport şi îi plătesc taximetristului. Intru şi mă uit după Theo prin toate părţile, dar nu-l văd pe niciunde.
— Bella, amore mio! aud o voce masculină atât de cunoscută care mă strigă şi mă întorc, avându-l acum în faţa mea pe frăţiorul meu drag.
Un Theo de nerecunoscut cu un accent italienesc la fel de surprinzător.
— Theo! ţip şi îi sar în braţe, el învârtindu-mă în aer şi mă sărută pe obraz.
Când mă pune cu picioarele pe pământ, începem să ne analizăm unul pe celălalt din cap până-n picioare.
— Bella! Ce bine arăţi, surioară. Văd că Italia îți priește de minune.
— Mulţumesc. Dar ce să mai spun de tine? Arăţi incredibil. Ai tras serios de "fiare", băiete. îi spun chicotind.
Chiar arată senzaţional. De când nu l-am mai văzut, părul castaniu i-a crescut considerabil şi acum îi este aranjat la perfecţie, şi-a lăsat de asemenea barbă, a devenit mai solid, iar stilul vestimentar i s-a îmbunătăţit vizibil. S-a schimbat foarte mult, dar în bine.
— Păi era şi cazul, nu? Înainte mă cam "sufla vântul". îmi spune şi izbucnim în râs.
— Haide la o cafea ca să putem discuta liniştiţi, frăţiorul meu frumos. După aceea o să te duc să-i vezi și pe ceilalți. Vei fi ca un miracol de Crăciun în toiul verii.
— S-a făcut, surioara mea frumoasă. îmi spune şi mă strânge la pieptul său, râzând.
Doamne, cât de dor mi-a fost de el! Mi-a lipsit enorm în tot acest timp. Chemăm un taxi şi ajungem în faţa unei cafenele selecte din centrul oraşului. Ne aşezăm la o masă de lângă fereastră şi ne comandăm câte o cafea cu lapte, începând să discutăm despre tot ce-am făcut de când ne-am văzut ultima oară.
— Şi... Zici că ţi-ai găsit jumătatea, nu-i aşa? mă întreabă după ce i-am povestit cum ne-am întâlnit eu şi Mariano, şi cât de mult îl iubesc.
— Da, Theo. Îl iubesc atât de mult! Nici eu nu ştiu cum de m-am îndrăgostit aşa de repede de cineva. Niciodată n-am mai simţit ceva atât de puternic pentru un bărbat. îi spun sincer şi în gând îmi apare imediat Mariano.
— Oh, îndrăgostita mea mică! Știam eu că nu doar Italia ți-a priit. îmi spune zâmbind şi-mi ia mâna într-a sa.
— Da. Chiar sunt îndrăgostită până peste cap, dar tu? Nu ţi-ai găsit vreo 'Julieta' la Milano? îl întreb chicotind.
— Nu...încă. Dar las-o tu pe 'Julieta' mea. Povesteşte-mi acum despre 'Romeo' al tău.
— Păi, ce să-ţi mai spun? Este o persoană minunată. De la început m-am îndrăgostit de caracterul său nobil. Este atât de bun, drăgăstos şi sufletist. Îl vei cunoaşte curând. Surprinzător sau nu, este fiul lui Leo, soţul mătuşii Madeline şi locuim în aceeaşi casă.
— Wow, ce tare! Măcar sunteţi aproape unul de celălalt. Mă bucur mult pentru tine, surioară. îmi spune şi îi zâmbesc, continuând să povestim până când se înserează afară.
Mariano P.O.V
Rapoarte afurisite! De abia acum am terminat cu ele. S-a făcut deja după-amiază, iar eu mi-am petrecut aproape toată ziua între hârţogării. Nu am mai vorbit cu Bella de când a venit în dormitorul nostru. Îmi pare foarte rău că nu am stat cu ea, dar chiar nu am putut. Poate o plimbare mi-ar prinde bine. O caut pe scumpa mea peste tot, vrând să mergem împreună, dar n-o găsesc nicăieri. Am sunat-o de nenumărate ori şi nu mi-a răspuns. O întreb şi pe Lucy, iar ea mi-a spus că a plecat la aeroport după nu ştiu ce prietenă. De unde a mai apărut şi prietena asta? Ea nu mi-a spus nimic despre vreo plecare. Dar de ce?
Îmi iau din mers jacheta de piele din cuier şi ies din casă. Tot plimbându-mă pe străzile Veronei, ajung în centrul oraşului. Mă uit plictisit în stânga şi-n dreapta la vitrinele localurilor, până când o faţă cunoscută îmi atrage atenţia, înăuntrul unei cafenele. Nu, nu, nu! Nu poate fi ea. Dar din păcate, este chiar Bella. Şi este împreună cu un...tip?! Doamne, nu-mi vine să cred! Ea stă la o masă cu un tip brunet şi chipeş, discutând, iar el îi ia mâna într-a sa. Dar cel mai grav, este că ea îi zâmbeşte de mama focului şi pare foarte fericită. Doamne, te rog spune-mi că nu-i adevărat! Nu mai rezist să stau şi să-i privesc cum rânjesc amândoi. Plec din faţa cafenelei, tunând şi fulgerând. Când am văzut-o cu tipul acela, parcă s-a rupt ceva în mine. Inima. Dar de ce eu?! De ce mi se întâmplă asta a doua oară?
Ajung acasă, trântind uşa cu putere în urma mea, iar ceilalţi îşi îndreaptă privirea spre mine şocaţi şi îngrijoraţi. Am o senzaţie extrem de neplăcută de déjà-vu. În ciuda întrebărilor tuturor, urc în dormitor şi încui uşa în urma mea. Dau cu pumnul în primul perete din calea mea, simţind o durere acută în toată mâna care începe să-mi sângereze. Dar durerea aceasta nici nu se compară cu cea din sufletul meu. După puţin timp, se aud nişte bătăi puternice în uşă.
— Mariano, deschide nenorocita asta de uşă! îi aud vocea lui Angello.
— Ce vrei, Angello?! Lasă-mă în pace! Pleacă! ţip la el, simţind lacrimi amare în colţurile ochilor.
— Mariano, ce-ai păţit? Ce naiba s-a mai întâmplat? Deschide uşa aia odată sau o sparg! ţipă şi el la rândul său şi până la urmă cedez, deschizându-i.
Nu mai am putere nici măcar să ţip.
— Ce-i cu tine? mă întreabă din nou, văzându-l îngrijorat.
Mă aşez pe pat, iar el pe fotoliul de lângă.
— Haide, spune-mi ce ai păţit.
Oftez neputincios şi încep să-i povestesc ceea ce-am văzut la cafenea.
— Ai înnebunit? Cum naiba să crezi că Bella te înșeală?! E înnebunită după tine, iar tu la fel după ea. Eşti sigur că ea era?
— Da, Angello. I-am văzut ţinându-se de mână, iar ea era toată numai un zâmbet.
— Eşti culmea, Mariano. Poate era vreo rudă de-a sa.
— Ea nu mi-a spus de vreo altă rudă.
— Uite ce zic eu... Aşteapt-o până vine acasă şi o să-ţi explice ea totul. Doar calmează-te puţin. O să vezi că totul o să fie bine şi că ea nu te-a înşelat de fapt.
— Bine. Sper să ai dreptate. îi spun şi mă bate pe umăr, încurajându-mă.
Iese din cameră şi mă întind pe pat, reuşind cu greu să aţipesc puţin. Tot ce îmi doresc în acest moment este să fie o neînţelegere totul şi Bella să nu mă fi înşelat, pentru că nu ştiu dacă rezist la încă o dezamăgire de acest fel. Sunt trezit din cauza strigătelor lui Madeline care ne cheamă pe toţi la cină și cobor jos, salutându-i pe toţi. Aceştia mă privesc întrebător şi mă aşez la masă cu o dezamăgire imensă pe chip. Se pare că Bella încă n-a venit. Poate este cu el în acest moment. Nu, nu, nu! Sper din tot sufletul ca Angello să aibă dreptate.
Încep să mănânc câte ceva, dar mâncarea parcă mi se opreşte în gât când mă gândesc la Bella şi la tipul acela. Doar imaginea cu ei doi la cafenea o văd în faţa ochilor. La un moment dat, se aud nişte bătăi în uşă şi sper să fie ea.
— Deschid eu! o aud pe Lucy strigând şi se ridică de la masă, îndreptându-se spre uşă.
Lucy P.O.V
Deschid uşa şi rămân împietrită când văd cele două persoane din faţa mea. Este Bella lângă un tip înalt, brunet şi foarte chipeş. Îmi pare foarte cunoscut. Doar nu e...
— T-Theo?!
Dumnezeule, este chiar el! Dar ce caută tocmai aici? El parcă era în New York la facultate.
— Surpriză! strigă amândoi la unison.
— Ce-i cu tine aici? Doamne, de când nu te-am mai văzut! Mi-a fost foarte dor de tine, Theo.
— Hei, Lucy! Mă bucur să te văd. Şi mie mi-a fost tare dor de tine. îmi spune şi mă îmbrăţişează strâns.
Aproape că nu mai am aer la cât de tare mă strânge în braţe. Și de când a devenit el atât de puternic?
— Theo...nu mai am...aer! reuşesc să-i spun şi mă lasă jos zâmbind.
— De când ai atâta forţă, măi băiatule? îl întreb chicotind.
Ultima oară când l-am văzut, era un băiat slăbuţ şi foarte copilăros.
— Mie îmi spui? Asta i-am zis şi eu la aeroport. îmi spune Bella râzând.
— Eh, am fost şi eu pe la sală. Era şi timpul.
— Oh Doamne, v-am lăsat să staţi la uşă! Haideţi înăuntru! Mama o să fie foarte bucuroasă să te vadă.
Eu şi Bella îl conducem până în living, unde sunt şi ceilalţi.
— Bună seara, tuturor!
Cu toţii îşi întorc privirea spre noi uimiți când Theo îi salută, mai ales mama şi Mariano.
— Theo! o aud pe mama ţipând şi vine spre noi, îmbrăţişându-l.
Mariano P.O.V
Incredibil! Acum a venit cu el şi acasă. Simt că o să explodez de nervi. Dar de ce Madeline îl îmbrăţişează în acest moment? Nu mai înţeleg nimic.
— Ar fi cazul să fac prezentările. Theo, dragule, el este Leo, soţul meu. spune, uitându-se la tata drăgăstos şi mai apoi ne prezintă pe noi.
— Antonio, Luciano, Mariano şi Angello sunt fiii săi. Băieţi, el este Theo, fratele Bellei şi nepotul meu drag.
Când am auzit ultima parte, mi-a rămas mâncarea în gât de-a dreptul. C-Cum adică este fratelei Bellei?!
— Îmi pare bine să vă cunosc! ne spune şi dă mâna cu noi toţi.
Cât de idiot pot fi?! E acelaşi tip care era cu Bella la cafenea. Eu am crezut că ea mă înşeală şi când colo...s-a întâlnit doar cu fratele său. Nu mai stau pe gânduri şi după ce dau mâna cu el, mă retrag în dormitor, închizând uşa. Nu îmi vine să cred cât de prost pot fi. Cum am putut să cred că ea m-ar înşela, când de fapt ea s-a întâlnit cu fratele său? Cum o s-o mai privesc eu acum pe Bella în ochi? De nervi, apuc lampa de pe noptieră şi o trântesc de primul perete din faţa mea, provocând un zgomot puternic care cred că s-a auzit până jos. Sunt furios mai ales pe mine şi pe idioţenia mea. Mi-e şi ruşine s-o mai privesc acum.
Bella P.O.V
Oare de ce se comportă Mariano aşa? Chiar nu înţeleg. Dintr-o dată se aude un zgomot puternic ca şi cum a fost spart ceva. El este singurul care a urcat sus. Dumnezeule! Dacă a păţit ceva? Oare este supărat pe mine pentru că nu i-am spus de Theo sau unde am plecat? Bietul de el... Cred că m-a sunat de zeci de ori azi. Nici nu mi-am verificat telefonul, dar şi dacă îi răspundeam nu ştiam ce să-i zic. La el cu siguranţă nu mergea faza cu prietena. Trebuie să vorbesc neapărat cu el şi să-i explic totul. Sunt sigură că este foarte supărat acum pe mine. Nu mai stau pe gânduri, şi urc repede sus să văd ce s-a întâmplat. Ajung la uşa dormitorului nostru şi este închisă. Ce naiba?
— Iubitule, te rog deschide! Ce s-a întâmplat?! îl întreb şi bat cu putere în uşă.
— Lasă-mă, te rog! Pleacă! îl aud ţipând de pe partea cealaltă a uşii.
— Nu plec nicăieri până când nu îmi deschizi uşa şi să văd că eşti bine. Te rog, deschide!
— Nu. Pleacă! ţipă din nou şi mă doare sufletul când îl aud.
— Mariano, ce naiba e cu tine?! Vorbesc serios. Ce-ai păţit? De ce te porţi aşa cu mine? strig, dar mi se stinge vocea la ultima frază, curgându-mi acum lacrimile şiroaie pe obraji.
Mă preling pe sufrafaţa uşii şi continui să bat la uşă. Până la un moment dat, când aud în sfârşit cum deblochează uşa. Intru cât ai zice 'peşte' în cameră şi-l văd stând cu spatele la mine. Acum când îl văd, nici nu ştiu ce să-i spun, dar mă descurejez şi mai tare când nu îmi spune nici el vreun cuvinţel şi iese pe balcon. Mă duc după el şi-l văd stând sprijinit cu mâinile de balustradă. Încă stă cu spatele la mine şi mă doare foarte tare acest lucru. Îi cuprind trunchiul în braţe şi îl simt foarte încordat. Îmi aşez mâinile pe umeri săi şi îl întorc cu faţa spre mine, cuprinzându-i faţa în palme.
— Iubitule, ce s-a întâmplat? Am început dimineaţa atât de frumos, iar acum eşti aşa de rece cu mine. Eşti obosit din cauza acelor rapoarte, din cauza muncii? Te rog, spune-mi ce ai! Sau din vina mea ai starea asta? Am greşit eu cu ceva?
— Nu, Bella. Nu este vina ta, ci este a mea. Eu... Mie... Mi-e silă de mine, de ceea ce am putut să gândesc. Cum am putut să mă gândesc la aşa ceva?
— Poftim? Despre ce tot vorbeşti acolo, iubitule?
— Eu... oftează şi se sprijină din nou de balustrada balconului.
— Haide, spune-mi! Te rog...
— Eu... Mă plimbam prin centrul oraşului şi te-am văzut într-o cafenea cu un tip. Zâmbeai, iar el te ţinea de mână și... Și simţeam cum mi s-a rupt inima-n două când v-am văzut. Nu am mai putut sta să vă privesc şi m-am întors nervos acasă. Am crezut că mor gândindu-mă că mă înşeli. Până să vii acasă m-am tot întrebat dacă eşti cu el şi când am văzut ca l-ai adus aici, am crezut c-o să explodez. Iar când Madeline a spus că este fratele tău, parcă mi s-a rupt filmul şi mi-a căzut cerul în cap. Încă nu-mi pot imagina cum am putut să cred aşa ceva. Mai ales că s-a dovedit a fi fratele tău de fapt. Dar chiar n-am ştiut şi... Te rog din suflet să mă ierţi! Ai toate motivele să fii supărată pe mine şi te înţeleg. Sunt un mare idiot.
Când îl aud rămân uimită, însă nu-mi mai pot stăpâni râsul. Cum să creadă că l-aş putea înşela cu cineva? Mai ales că acel cineva să fie Theo, fratele meu. Mariano mă priveşte confuz şi îl văd trist.
— De ce râzi? mă întreabă, fiind încruntat.
— Nimic, iartă-mă te rog. Doar că... Cum ai putut crede că te-aş înşela vreodată? Îmi pare rău că nu ţi-am spus de Theo, dar şi pentru mine a fost o surpriză când m-a sunat. Nu l-am văzut de câteva luni bune și m-am gândit să le fac tuturor o surpriză. Ştii doar că am ochi doar pentru tine şi doar pe tine te iubesc.
— Şi eu te rog să mă ierţi, iubirea mea. Am tras concluzii pripite. Şi eu te iubesc al naibii de mult, iubito! Îmi pare rău.
— Vino-ncoace, gelosul meu mic şi drăgălaş! Bineînţeles că te iert. Nu aş putea sta în veci supărată pe tine. îi spun şi-l trag într-un sărut dulce şi apăsat.
El nu ezită să-mi răspundă la sărut, eu afundându-mi mâinile în părul său.
— Cum aş putea să mă revanşez? mă întreabă şi îi zâmbesc drăceşte, venindu-mi în minte o idee...nu tocmai cuminte.
— Aş avea eu o idee cum ai putea să faci asta. Ce-ai zice de o baie romantică în doi cu lumânări şi... încep să-i spun, în timp ce-mi plimb degetele pe pieptul şi abdomenul său.
— Desigur. îmi spune şi mă apucă de talie, lipindu-mă de el.
— Te iubesc atât de mult! îmi spune şi mă sărută tandru.
— Şi eu te iubesc enorm de mult! îi spun şi mă ia în braţe, pornind spre baie.
Cât de mult îl iubesc pe omul acesta! Înseamnă totul pentru mine.