Pentru o citire mai buna, ascultati piesa din descriere "I know you" de la Skylar Grey. Xx
- Ce faceti in camera de antrenamente? am intrebat usor.
Eram pe o parte, imbratisata de la spate de Harry care isi misca usor mana peste abdomenul meu bombat. Era destul de bombat cat sa nu ma mai lase macar sa ma aproprii de Perrie – care avea si ea incubatorul din dotare – sau de Harry cand voiam sa-l imbratisez.
Noaptea se lasa grea peste genele lui Harry care era din nou obosit dupa ce o zi intreaga a stat in sala aia de jos, facand Dumnezeu stie ce. Dar trebuia sa stiu ce se intampla cu toti acolo jos. Stiam ca se antrenau, dar cand auzeam impuscaturile, ma infricosam brusc. Trebuia sa stiu.
- Ne antrenam pentru cand o sa-l omor pe nenorocitul meu de tata, a murmurat cu o voce adormita.
L-am lovit usor peste mana si am suierat autoritara:
- Nu vorbi asa in fata copilului!
- Tehnic, ar putea sa stea si cu fundul spre noi acum, deci nu vorbesc asa in fata lui.
- Harry, te poate auzi! am continuat.
Cuvintele mele au fost insotite de rasul lui cristalin si m-a intors cu o mana pe spate ca sa ma poata privi. M-am ridicat pe perne mai bine, iar el s-a proptit intr-un cot. Degetele mele au cautat prin intuneric intrerupatorul lampii de langa pat.
- Stiu ca trebuie sa va antrenati si chestii de genul, dar de ce trageti si cu arme? am intrebat.
Desi ochii lui erau obositi si avea cearcane negre sub ei, inca erau frumosi. Verdele ala nu era unul care sa moara asa usor. Era viu si imi facea corpul sa-mi tremure de fiecare data cand ma privea. Era ca un foc grecesc. La inceput am incercat sa-l sting cu apa, lucru care doar l-a alimentat. Acum pun apa pe el intentionat ca sa il mentin viu.
- Si pentru trasul cu arma iti trebuie antrenament, iubito, a raspuns el.
- Stiu, dar sunt asa multe bubuituri una dupa alta si mereu ma face sa ma gandesc la Jeremie.
- Ce am spus noi despre numitul lui? a intrebat Harry, incordandu-si maxilarul.
- Harry, nu am sa ii spun “boschetar inuman alcoolic care o sa auda de mine dupa ce mor si am sa-l gasesc si am sa-l pun sa mi-o suga, cretin nefolositor si idiot nimfoman”.
- Limbajul in fata copilului! a spus cu un zambet amuzat.
- Dar au fost cuvintele tale!
- Spuse de tine. Imi place cand vorbesti murdar! a spus si s-a aplecat sa-mi sarute buzele.
Harry se enerva mereu cand ma auzea ca ii dadeam un nume celui care a incercat sa ma violeze. Spunea ca il “umanizez”, ce naiba ar mai insemna si asta. De doua saptamani, de cand Harry mi-a spus ca ma iubeste, am mai avut numai doua cosmaruri cu el si un singur atac de panica. Totul incepea sa revina la normal, iar temerile mele au inceput sa fie estompate de iubirea lui Harry care acum era certa. Nu mi-a mai spus-o de atunci, dar era destul pentru mine. Am vorbit despre noapte aia, dar el nu a mai plans. Doar eu aveam siroaie care imi curgeau pe fata si mainile tremurande tinute in palmele mari si ferme ale lui Harry.
- Ar trebui sa ne culcam. Maine mergem pana in oras cu baietii, iar voi stati aici! a zis el cu un zambet, cascand apoi.
- Nu imi e prea somn. Stii, faptul ca stau toata ziua intr-un loc nu e chiar obositor, dar foarte plictisitor.
- Ai vrea sa topai pe aici cand esti gravida in luna a sasea? a intrebat amuzat.
- Mai taci, i-am taiat-o eu, intinzandu-ma sa sting lumina.
Ne-am reasezat in pozitia initiala, mana lui peste abdomenul meu, iar palma mea peste a sa, degetele nostre impleticite.
- Mai ai cosmaruri? i-am auzit vocea la un moment dat.
- Nu, am spus.
Mana lui a strans-o usor pe a mea si apoi linistea s-a lasat intre noi. Ii simteam inima batand si respiratiile grele. Cand mana lui a incetat sa mai deseneze pe abdomenul meu, am stiut ca a adormit. O usoara panica s-a lasat peste mine, gandindu-ma ca sunt singura in noapte si ca strazile acelea inca ma bantuiau. Dar am oprit senzatia cand m-am intors in asa fel incat sa ajung sa-l vad pe Harry. Desi era o distanta intre noi, ma simteam mai bine. Sa ii vad fata relaxata si pieptul frumos ridicandu-se ritmic ma relaxa. Stiam ca eram in siguranta. Privirea mi-a cazut asupra mainii lui Harry care inca era in jurul taliei mele. Am ridicat-o usor de acolo si am adus-o mai aproape de fata mea. Avea zgarieturi pe ea care imi faceau corpul sa tremure doar cand le priveam. Am oftat incet si i-am strans mana intr-a mea, aducand-o mai aproape de pieptul meu si tinand-o acolo. Eram in siguranta. Asta trebuia sa tin minte.
*
M-am trezit singura din nou. M-am ridicat cu greu din pat si m-am indreptat direct spre baie, facand un dus lung si linistitor. Cand am ajuns jos le-am vazut pe fete. Aparent, Sophia, Lola si Rita nu au plecat cu baietii.
- Sper ca e mancare ceea ce miros, am spus cu un zambet.
Fetele au zambit si mi-au oferit din pastele pe care le-au facut. Jur ca mananc cat pentru jumatate din populatia Globului.
- Baietii sunt in oras? a intrebat Perrie.
- Au spus ca aveau ceva treaba, iar dupa-masa ne reintoarcem in subsol, a raspuns Rita.
- Ah, la naiba! Nici nu vreau sa ma intorc acolo! Inca nu imi simt picioarele de la cat am alergat! s-a plans Sophia.
- Si cand te gandesti ca trebuia doar sa ramai insarcinata! am glumit eu, iar fetele au ras.
Ziua a trecut la fel ca si cele din inaintea ei, doar ca acum a fost mai amuzant deoarece eram toate. Totul a fost normal si frumos pana seara cand usa s-a trantit brusc. Rita deja isi dusese mana la spate sa-si ia arma, dar nu de asta era nevoie acum.
Baietii au intrat, dar nu m-am bucurat. Zayn avea tricoul patat cu sange in jurul abdomenului, Niall sangera din picior si din brat, iar Louis avea umarul impuscat. Perrie a lasat un strigat sa-i scape din buze cand l-a vazut pe Zayn care era aproape inconstient.
- Scoate-le de aici! a strigat Liam catre Sophia care le-a luat pe Rita si Lola de brat, fortandu-le in sus pe scari.
Eu am luat-o pe Perrie. S-a impotrivit, incercand sa ajunga la Zayn.
- Perrie, nu ajuti! am spus, privindu-i ochii inlacrimati. Trebuie sa-i lasi sa lucreze, in regula?
- Doar lasa-ma putin sa vorbesc cu el, te rog! a spus, implorandu-ma din priviri.
Vocea ei ranita m-a convins sa o las sa fuga la Zayn care era acum intins pe o masa, cu tricoul rupt in doua si multe servetele care incercau sa-i opreasca sangerarea.
- Suna-l pe doctor! a zis Harry, aruncandu-mi telefonul.
Liam se ocupa de Zayn, iar Harry de Louis si Niall care nu erau asa gravi ca si Zayn. Degetele mele au cautat tremurande prin agenda lui Harry pana am gasit contactul “Doctor”.
- Styles, am auzit o voce.
- Avem nevoie de ajutor, i-am zis repede, intrand in bucatarie ca sa il aud mai bine.
Zayn a strigat de durere, lucru care m-a facut sa tremur. Nu putea sa moare acum.
- Acasa la voi? a intrebat.
- Da, grabiti-va, va rog!
- Spune-mi ce s-a intamplat.
- Ah, Zayn a fost impuscat in abdomen si sangereaza destul de rau, Louis in umar, iar Niall in mana si picior.
- Sunt pe drum. Tine-i in viata!
Si apoi a inchis. M-am intors inapoi in sufragerie unde deja era nebunie. Perrie statea la capul lui Zayn, vorbindu-i in timp ce plangea, Louis incerca sa-si scoata glontul singur, avand langa el o sticla cu alcool, Harry avea grija de piciorul lui Niall care nu arata bine, iar Liam ii lega lui Zayn o perfuzie de sange. In timp ce facea asta, mana i-a alunecat de pe rana deschisa si sangele a tasnit in sus, facand-o pe Perrie sa tipe speriata. M-am napustit asupra ranii si am apasat-o cu putere, dar sangele continua sa curga.
- Scoate-o de aici! a strigat Liam si am vazut-o pe Sophia care a luat-o pe Perrie sus.
- Ce naiba? am intrebat frustrata cand am vazut ca sangerarea nu se oprea.
- Nu se opreste? a intrebat Harry cand a auzit geamatul lui Zayn.
Am marait si nu stiu cum am facut-o, dar brusc, sangele nu mai curgea. De ce? Degetul meu era in gaura produsa de glont.
- Functioneaza! a zis Liam. Ramai asa!
Louis a venit la mine si l-am ajutat intre timp si cu rana lui. Cu o mana tineam sa nu tasneasca sangele lui Zayn, iar cu cealalta turnam alcool cand Louis imi spunea peste rana lui. El a scapat usor si mi-a multumit. A trecut sa-l ajute pe Harry la ranile lui Niall.
- Harry, sangerezi! am spus cand i-am vazut umarul insangerat si o taietura pe obraz.
- Si Niall sangereaza! s-a rastit inapoi.
Am tacut, dar asta nu inseamna ca nu m-am enervat. Eram nervoasa ca nu au fost mai atenti si ca nu puteam sa ii ajut mai mult. Chiar atunci a venit doctorul si l-a acaparat pe Zayn. Liam i-a schimbat perfuzia, pe care Dumnezeu stie de unde a scos-o, iar doctorul i-a facut o injenctie in abdomen.
- La trei, scoate-ti degetul, a zis el.
Apoi a numarat si la trei, m-am indepartat, sangele fiind oprit de mainile doctorului.
- Pleaca, ma incurci! a zis el autoritar imediat.
M-am indepartat si m-am dus spre Louis, intrebandu-l daca era in regula. L-am ajutat sa se bandajeze deoarece nu reusea singur. Dupa ce am fost sigura ca era in regula, m-am dus spre Niall.
- Cu ce ajut? am intrebat.
- Ai putea sa mai aduci una din astea! a zis Niall, ridicand sticla cu bautura aproape goala.
I-am zambit si i-am luat-o din mana. I-am dat-o lui Harry care a turnat putin peste rana de la piciorul sau, lucru care l-a facut pe Niall sa maraie. Mana mea a prins-o pe a sa si m-a strans cu putere.
- Asa ma face sa par un fatalau, a zis el.
- Mai taci, i-am taiat-o, iar el a ras.
I-am eliberat mana doar cat sa ma duc la bratul sau care era numai zgariat de un glont. Am reusit sa in bandajez. Nu puteam sa ma uit spre Zayn deoarece imi era frica de ce urma sa vad.
- Hei, mama ranitilor, mai aduci niste servetele si apa? a intrebat Louis, oferindu-mi un zambet amuzat.
Am ras scurt.
- Dupa ce il bandajezi pe Niall, sa te ocupi si de zgarieturile astea, da? i-am spus lui Harry la ureche, iar el a dat din cap.
M-am dus in bucatarie si am luat o intreaga cutie. M-am aplecat dupa sticle, apucand cat de multe puteam. Le-am tinut strans ca sa pot apuca si pachetul de servetele, dar toata au cazut si eu am strigat speriata. Nu se intamplase nimic, dar am vazut sange pe sticla. Mi-am privit mainile care erau din nou pline de sange ca si in acea noapte. Hainele imi erau si ele patate si am inceput sa ma impacientez. Nu, nu din nou. Am luat mai multe servetele de jos, incercand sa dau sangele jos de pe mine, dar era intarit deja. Am frecat, dar nu s-a intamplat nimic.
Totul isi pierdea conturul din nou. Privirea mi se ingusta si mainile imi erau la fel de reci ca si arma care mi-a fost pusa in mana in ziua in care l-am omorat pe Jeremie. Cand am realizat ca asta nu mergea, m-am dus la chiuveta. Am deschis apa la maxim si atunci am auzit usa deschizandu-se in spatele meu, dar nu m-am intors. Sangele asta se ducea asa de greu. Am inceput sa plang atunci cand in minte mi-au aparut ochii morti ai lui Jeremie si stomacul a inceput sa ma doara.
Am fost smucita de la chiuveta, lucru care m-a speriat si mai tare. Atingerile erau reci si m-am zbatut ca sa ma indepartez de mainile care ma atingeau. M-am prins de masa si am incercat sa-mi controlez respiratia. Incepeam sa ametesc din nou si respiratia mi se accelera. Imi mai vedeam doar mainile insangerate. Sange rece. Sangele lui Jeremie. Niste maini m-au atins atins din nou si strigatele deveneau din ce in ce mai asurzitoare.
- Alice!
Am putut distinge fata lui Harry pentru o fractiune de secunnda si apoi in mintea mea au continuat sa vajaie imagini ale noptii in care am fost violate.
- Sange. Am sange pe maini, am incercat sa spun printre respiratiile rapide.
- Alice, nu mai ai nimic, s-a dus! l-am auzit spunand, dar asta nu se putea!
Era inca acolo, intarit sub unghiile mele si intiparit pe haine.
- Te rog! am spus balbait cand m-am simtit aruncata pe asfaltul rece din nou.
Dar apoi m-am oprit din respirat. De ce? Buzele lui Harry erau peste ale mele. Mainile lui imi trageau obrajii aproape de el, tinandu-ma acolo fortat. Si parca plamanii mei nici nu aveau nevoie de respiratie acum. Vedeam niste pete negre care lasau in urma lor imaginea clara a bucatariei si a lui Harry. Cand s-a indepartat, totul revenise la normal. Ca si cum m-as fi trezit dintr-un cosmar. Mainile imi erau curate, dar hainele inca erau patate.
- Esti in regula, a murmurat el, privindu-ma compatimitor.
Mana mea s-a dus instinctiv peste abdomen si am expirat profund.
- Sunt bine, am repetat, inchizandu-mi ochii. Trebuie sa ma schimb.
- Eu mai stau cu baietii sa ii ajut si sa imi curat asta, a zis, gesticuland spre ranile lui superficiale.
- Zayn? am intrebat.
- Stabil. Nenorocitul ala nu moare asa usor.
Am zambit scurt si apoi m-am intors pe calcaie, facandu-mi loc pe langa masa unde era intins Zayn, fara sa-l privesc. Nu voiam alt atac de panica. Am urcat, intrand in camera lui Harry. A trebuit sa ma asez pe pat un moment ca sa imi revin. Picioarele inca imi tremurau incontrolabil, iar in piept inca simteam o apasare. Doar pentru ca erau mai rare atacurile de panica si cosmarurile, asta nu insemna ca nu erau la fel de terifiante. Dar a trebuit sa ma ridic. Fetele erau speriate intr-o camera. Trebuia sa fiu acolo pentru ele. Mi-am schimbat bluza, inlocuind-o cu una de-a lui Harry care deja imi era fiza din cauza copilului. Am iesit pe usa, facand cativa pasi pana in fata dormitorului lui Liam. Mi-am asezat mana pe clanta rece si am tras o gura mare de aer, inainte sa o deschid.
Inauntru erau fetele care s-au ridicat in picioare cand m-au vazut. Lola a facut primii pasi spre mine, inconjurandu-ma si apoi imbratisandu-ma de la spate strans.
- Te-as fi imbratisat din fata, dar stii tu, a zis, iar eu am ras scurt.
- Cum sunt baietii? a intrebat Rita, luandu-i locul Lolei.
- Sunt bine, am raspuns. Toti sunt bine.
- Zayn? m-a intrebat Perrie cu ochii sticlosi.
- Este stabil, am raspuns cu un zambet.
Perrie a rasuflat usurata si s-a asezat din nou pe pat, Lola fiind langa ea sa o tina de mana. M-am asezat si eu langa ele.
- Ce a fost asta? am intrebat.
Speram ca ele stiau mai multe decat mine. Speram ca ele stiau motivul macelului asta.
- Au spus ca au o treaba, a raspuns Perrie, inca usor bulversata.
- Credeti ca ne-a gasit Drew? a intrebat Rita, usor panicata.
- Cine? am spus incruntata.
- Tatal lui Harry.
Un fior mi-a strabatut coloana cand i-am auzit numele. El le-a facut asta baietilor? Cum sa ii raneasca pe patru din cinci? Baietii s-au antrenat asa de mult si acum nu aveam nicio sansa impotriva lui? Eram intr-un pericol mai mare decat cel pe care moartea il putea oferi?
Am mai stat aproape intr-o liniste mormantala pana usa s-a deschis si Liam a aparut in prag. Sophia l-a imbratisat imediat cand l-a vazut, rasufland usurata.
- Baietii au mers in camerele lor, a zis el. Zayn e in siguranta, dar va o sa il doara rau, a completat el.
Perrie a zambit si apoi toate, in afara de Sophia am iesit. Am ajutat-o pe Perrie sa coboare scarile pentru a ajunge in camera lui Zayn. A deschis usa fara sa mai astepte si a lasat-o larg deschisa cand l-a vazut intins pe pat, cu o fasa care ii inconjura tot abdomenul. Parea foarte ametit si a icnit cand Perrie l-a imbratisat. Mainile lui i-au mangaiat parul blond.
- Alice? a spus el cu o voce ragusita inainte sa inchid usa camerei. Multumesc.
I-am zambit si apoi am parasit incaperea. Asta nu se putea intampla din nou. Nu mai puteam sa imi bag mana in corpul cuiva ca sa ii opresc hemoragia. Am urcat scarile, lucru care m-a obosit foarte tare, si am continuat sa merg pana am intrat in camera lui Harry. El era sprijinit in usa balconului cu spatele la mine. M-am dus spre el, batandu-l usor pe umar. S-a intors cu fata la mine si mi-a zambit slab. A inchis usa si mi-a luat mana. Palma lui era foarte rece. Am vrut sa-l intreb despre atac, dar si-a dus degetul la buze si mi-a facut semn sa tac. Am mers pana la pat, tragand paturile. M-am asezat mai la mijloc, iar el m-a invelit. Harry s-a asezat peste asternuturi, sprijinit intr-un cot. Picioarele noastre s-au impleticit.
- Harry, am murmurat, dar el m-a sasait.
- Tot ce trebuie sa stii este ca asta a fost un accident. Nu asa trebuia sa mearga planul.
- Nimic nu merge conform planului, Harry! am spus usor ofticata. Unde mai exact aveam noi planuit sa raman insarcinata sau sa fiu violata?
- Nu aveam, a raspuns simplu, desi l-am vazut incordandu-se.
- Ne-ar trebui alt plan, am spus prosteste dupa o perioada de tacere in care doar ne-am privit.
- O sa ma gandesc maine cu baietii la alt plan.
Si asta a fost. Am adormit si nu am mai stiut nimic de noi. Inainte sa imi pierd cunostinta, am avut un sentiment bolnav in stomac. Si doar daca as fi stiut.
HARRY’S POV
La naiba cu tot rahatul asta! Cum au putut sa stie exact ora la care am fost ieri la depozit din nou? Le-a spus cineva? Ne urmaresc sau ne asculta telefoanele? Si focurile de arma? A trebuit sa lasam acolo toata marfa si sa plecam. Bineinteles, nu inainte sa ne aranjeze bine pe toti. Am condus o ora in plus pentru ocoluri si masuri de precautie. La dracu’ Zayn sanger ape bancheta din spate, iar eu nu puteam sa fac nimic. Daca murea acolo? Ce ii spuneam lui Perrie? Ce se intampa cu copilul lor?
Asta era lupta mea cu tatal meu, nu a lor. Nu trebuia sa se amestece niciunul din idiotii astia. Dar au facut-o si acum nu ii mai pot scoate. Au devenit un premiu pentru cretinul meu de tata.
Eram jos, in sala de antrenament si ascultam cu baietii veneau cu tot felul de idei care s-ar fi sfarsit cu cineva mort. Si nu era tatal meu. Au inceput sa strige unul la altul.
- Ce mama dracului nu intelegi ca are cel putin cate doi paznici la o usa! a zis Niall nervos, aratand spre harta cu schita cladirii unde se presupunea ca sta tatal meu.
- Nu ne putem duce si sa batem la usa, cretinule! i-a spus Zayn care abia statea pe picioare.
- Daca mergem la barul unde a fost Harry? Trebuie sa fie acolo, a propus Liam.
- Si ce? Impuscam prin civili? Pe cine o sa creada politia? a intrebat Louis care deja devenea irascibil.
- Taceti dracului toti! am strigat peste ei si linistea s-a lasat in incapere.
Trebuia sa gandesc si imi trebuia liniste. Cum sa ii tin pe toti in siguranta?
- Haide, Harry! Cum ii batem? a intrebat Niall exasperat de lunga tacere pe care am lasat-o in aer.
Si chiar atunci m-a lovit. M-am ridicat de pe peretele de care ma sprijineam si am spus:
- Neconventional.
- Te-ai stricat de cap? s-a rastit Louis.
- Ganditi-va, idiotilor! am zis, dandu-mi ochii peste cap. In tot timpul asta am avut un plan bine pus la punct si mereu noi am mers dupa arme, noi l-am urmarit pe el, noi am atacat primii si ei au fost mereu pregatiti.
- Deci tu sugerezi sa ne lasam in voia sortii si sa ne rugam ca atunci cand va fi cazul, planul lor sa se muleze peste al nostru? a intrebat Liam, privindu-ma ca un nebun.
- Da, asta este exact ceea ce propun, am raspuns.
O liniste s-a lasat din nou, baietii procesand ceea ce am spus.
- Eu zic sa nu ne mai tragem de fuste si sa-i dam bataie! a zis Zayn, tusind apoi puternic.
Fiecare ne-am aprins o tigara.
- Deci hai sa gandim neconventional! am zis, asezandu-ma la masa, baietii zambindu-mi complice.
POVESTIRE LA PERSOANA A TREIA
Viata nu e intotdeauna ce vrem noi sa fie. Nu vine cu un plan de desfasurare sau niste instructiuni clare. Totul trebuie facut neconventional.
Da fapt, ce este viata? O insiruire de decizii. Un grup de persoane care graviteaza pe langa tine. Un bilant de sentimete. Doua lumi, una buna si una rea, care se suprapun. Poate fi mizerabila si frumoasa, dar este tot ce avem si gata.
Oricum ai lua-o, viata unei persoane nu este doar procesul de a se naste, a se dezvolta firesc si apoi a muri. Ce bine ar fi sa fim ca niste scoici. Sa stam in siguranta si toti sa ne doreasca. Sa fim iubiti si ravniti de toti ceilalti pentru ca suntem frumoase, scumpe, importante. Nu ne trebuie sentimente si emotii. In jurul nostru sunt ori peretii scoicii care ne adaposteste de valurile reci in care traim, ori peretii unei cutii de bijuterii scumpe si pufoase. Mereu apreciate, mereu pretuite.
Dar noi nu suntem scoici cu perle. Noi suntem oameni. Uneori, alte persoane decid pentru noi din simplul motiv ca noi nu o putem face. Dar cum e sa stii ca dreptul tau de a face ce vrei ti-a fost luat? Poate asta a simtit Alice cand Harry a rapit-o. Cand a auzit toate propozitiile acelea care incepeau cu “Nu ai voie” sau “Esti obligata sa” s-a simtit mai putin umana? S-a simtit injosita, desconsiderata si pur si simplu materializata? Da, da s-a simtit.
Dar din nou, in viata noastra nu ne implicam doar noi. De multe ori ramanem pe afara sa privim ce ni se intampla. Viata unei persoane este impartita cu viata altor persoane, iar asta poate fi ori o inecuvantare, ori un blestem.
Binecuvantare si blestem. Toate au dualitatea asta. Ochii berzi ai lui Harry pot sa fie ancora lui Alice care o tine pe timp de furtuna, sau crucea pe care o cara prin lume. Zambetul calduros al lui Alice poate sa fie ori salvarea lui Harry si lucrul care il rupe din gandurile intunecate, ori motivul pentru care este ucis.
Cum poate un lucru sa fie bun sir au in acelasi timp? De ce nu avem bine stabilite limitele dintre bine si rau? Totul a devenit interpretabil. Nu e bine sa furi? Atunci de ce s-au scris carti cu Robin Hood? Nu e bine sa minti? De ce se comit crime si este nevoie de proces pentru un om care este clar vinovat, de ce adolescentii fumeaza pe ascuns, de ce nu spunem persoanei iubite ce simtim? Nimic nu e clar, ci doar subiectiv. E cum cineva percepe binele. E cum cineva accepta binele care ii face bine lui.
In noaptea in care baietii au facut planul, totul a decurs bine. Neconventionalul era pus la punct si acum tot ce trebuiau sa faca era sa astepte. Fiecare s-a dus sa le povesteasca fetelor de ceea ce stabilisera. Bine, poate nu chiar totul.
Era trei dimineata cand scarile scartaiau sub pasii apasati ai lui Harry. El a mai stat inca o ora in plus de baieti pentru a se antrena. Ura sa fie mai slab decat tatal sau. Voia pur si simplu sa-l distruga pe cel care i-a dat viata. Asta era bine sau rau? Tricoul ii era imbibat cu fum de tigara, lucru care in mod normal o deranjeaza pe Alice. Nu ii place sa il vada distrugandu-se, dar nu avea ce sa faca.
In momentul cand pasii lui Harry au ajuns in fata usii dormitorului, noaptea a respirat pentru o fractiune de secunda. Din nou, nu mai era cale de intoarcere. Odata ce intra in dormitor, Alice se va trezi si nu va mai putea sa nege nimic. Totul va trebui sa fie spus pe fata. Aproape totul.
Asa ca a intrat si cand usa s-a inchis in urma lui, a avut un sentiment de greata. A mers spre patul unde fata dormea si a stat putin sa-i admire chipul linistit. Era asa frumoasa si copilul pe care il purta il facea pe Harry sa zambeasca. Era primul lucru frumos pe care il avea. Isi amintea de momentul in care i-a spus ca o iubeste si acum nu regreta nimic din ce a spus.
S-a asezat pe pat, mala lui atingandu-i bland fata lui Alice care i-a simtit prezenta si s-a foit usor. Ochii ei caprui s-au deschis, iar buzele i s-au arcuit intr-un zambet cand l-a vazut pe Harry. Totusi, acesta a murit la fel de repede pe cat s-a nascut cand a vazut expresia ingrijorata a baiatului. S-a ridicat in sezut, sprijinindu-se de tablia patului si luand o perna in brate, exact ca si un copil speriat. Mana lui Harry a apucat-o pe a ei, strangand-o usor.
Stiti filmele acelea care la sfarsit au doar o imagine statica pe o melodie ritmata si la scurt timp apare distributia pe ecran? Asa era si acest moment. Ultimele cuvinte care s-au auzit au fost cele ale lui Harry care ii spuneau lui Alice ca trebuia sa-i vorbeasca. Si apoi totul a ramas inghetat. Doar buzele lui Harry se miscau incet, vorbele sale ajungand la urechile lui Alice. Fata ei devenea din ce in ce mai incruntata pana la un moment cand a izbucnit in plans. Melodia nu era una vesela, ci una tragica, anuntand sfarsitul unui episod dramatic. Cand Harry a terminat de vorbit, lacrimile lui Alice erau deja peste toata fata ei. Si-a tras mana dintr-a lui Harry si l-a respins cand a incercat sa se apropie din nou. Incerca sa ii vorbeasca, sa opreasca totul si sa mai joace o data scena din momentul in care pasii lui au fost simtiti in camera. Plangea atat de tare incat il speria pe Harry. Il ranea. Cand a fost prea slabita sa i se mai impotriveasca, a tras-o langa el, pieptul sau lipindu-se de spatele ei, corpul sau intre picioarele sale si mainile lui in jurul ei, incercand sa o linisteasca. Nimic nu mai putea fi schimbat. Plansul nu rezolva nimic. Urma sa se intample. Nu intelegea cum se poate intampla asta. Cum Harry poate sa faca asa ceva? O depasea si o coplesea.
Acum, mai trebuia doar sa apara distributia pe un fundal negru, dar nimeni nu va juca in rolul sau. Cum vor fi prezentati? Alice ca si fata care a lasat in urma ei o familie indurerata si un secret greu asupra prietenei sale? Harry ca si salvatorul lui Alice? Zayn, Louis, Liam si Niall ca si familia unui criminal? Sophia, Perrie, Lola si Rita ca niste simple profitoare dependente de adrenalina? Cum o sa apara fiecare? O sa fie Alice ca un suflet vechi si sfasiat in corpul unei fetite? Mai important. O sa fie Harry prezentat ca fiind calaul lui Alice?
Viata e alcatuita din oameni, decizii si evenimente bune si rele. Nu putem sa le selectam dupa bunul plac. Trebuie doar sa astepti pana la sfarsit cand distributia va aparea pe ecran si sa vezi, ce a fost fiecare cu adevarat. Asta e singurul adevar de care o sa avem parte.
ANUNTURI! CITITI NEAPARAT!
In primul rand, acest capitol ii este dedicat lui @lovelyxirwin careia ii multumesc pentru toata sustinerea! :)
In al doilea rand, avand in vedere toate comentariile de la ultimul capitol, tin sa specific faptul ca aceasta carte NU se termina aici. Da, este intr-una din fazele finale, dar la toate cartile mele va exista un epilog si o nota in care va voi spune ce se va intampla mai departe si pe care va trebui sa o cititi!
In al treilea rand, vreau doar sa va spun ca imi pare rau daca nu postez repede si foarte des, dar sunt a opta si examenele se apropie, iar timpul meu liber se diminueaza. Nu stiu cand o sa mai pot scrie si as aprecia daca m-ati intelege. Voi incerca sa nu am pauze prea lungi.
Va multumesc pentru toata sustinerea si cuvintele frumoase! Ma faceti sa zambesc mereu! Sper ca v-a placut acest capito si imi cer scuze de eventualele greseli. Multumesc pentru ca cititi! :) Xx