Lucy P.O.V
Restul săptămânii a trecut pe nesimţite şi a venit mult aşteptatul weekend. Este vineri după-amiază şi cu toţii stăm în living plictisiţi, pierzând vremea. N-avem absolut nimic de făcut.
— Auziţi, ce ar fi să mergem la casa noastră de pe plajă? ne propune Mariano, iar eu şi Bella îl privim curioase.
— Ce idee bună! îl aud şi pe Luciano spunând.
— Da, ar fi super. spune şi Angello, iar acum chiar suntem în ceaţă.
— Ăăm, ce casă? îi întrebăm eu şi Bella la unison.
— Avem o casă exact pe plajă. ne lămureşte Mariano.
— Ce tare!
— Deci vreţi să mergem? Avem un weekend întreg la dispoziţie.
— Da! strigăm toţi la unison, entuziasmaţi.
— Atunci ce mai aștepăm? Haideţi să facem bagajele!
Cu toţii mergem sus, fiecare în camera lui pentru a ne face bagajele. Întru în camera mea şi mă îndrept direct spre dressing pentru a-mi căuta nişte haine. Îmi arunc într-un bagaj mai micuţ câteva haine lejere şi două costume de baie. Rămân îmbrăcată cu o pereche de pantaloni scurţi cu talie înaltă, un crop top şi teneşi albi. Îmi iau telefonul, caştile şi ies din cameră cu bagajul în mână. Cobor jos şi îi văd pe ceilalţi aşteptându-mă. De ce trebuie eu să fiu mereu ultima?
Eu, Angello, Dave, Bella şi Mariano mergem cu o maşină, iar restul cu o altă maşină. Mariano s-a oferit el să conducă, iar eu bineînţeles că am nimerit între Angello şi Dave pe bancheta din spate, iar Bella lângă Mariano pe locul din dreapta. Drumul a durat în jur de două ore, în care eu am dormit bine mersi pe umărul lui Angello. Însă, tot somnul meu de frumuseţe îmi este distrus când cineva începe să mă tot gâdile cu habar n-am ce pe faţă şi sunt nevoită să mă trezesc.
— Lucy, haide trezeşte-te! îi aud vocea cristalină a lui Angello.
Deschid ochii şi observ că deja este întuneric afară.
— Am ajuns? îl întreb buimacă şi mă uit in jurul meu, dându-mi seama că nu mai este nimeni în maşină.
— Da. Ceilalţi sunt deja înăuntru.
Ies din maşină şi vreau să-mi iau bagajul din portbagaj, însă Angello mi-o ia înainte. Intrăm înăuntru şi pot observa cu uşurinţă că nu este la fel de mare ca şi vila în care stăm, dar e destul de spaţioasă.
La parter se află bucătăria, baia şi un living măricel, iar sus sunt dormitoarele şi câte o baie micuţă la fiecare dintre ele. Totul este decorat foarte frumos şi cu mult bun gust.
Începem să ne instalăm cu toţii în camere şi îmi place la nebunie cea pe care am primit-o eu. Este cu vedere la mare, iar în acest moment se aude sunetul liniştitor al valurilor.
Intru în baie pentru a-mi face un duş şi mă schimb în pijamale. Găsesc o revistă la întâmplare şi-o răsfoiesc până când adorm.
Dimineaţă mă trezesc atât de somnoroasă, încât abia îmi pot ţine ochii deschişi. Mă uit la ceasul telefonului şi văd că este doar ora opt. Îmi fac rutina obişnuită şi cobor în bucătărie pentru a-mi face o cafea tare care să mă trezească. Mă aşez la masă, sorbind din lichidul amărui şi delicios, iar dintr-o dată aud uşa de la bucătărie deschizându-se. Sigur este Bella. Băieţii de obicei nu se trezesc aşa devreme. Dar când văd cine a intrat de fapt, simt cum îmi rămâne cafeaua în gât şi mă înec cu ea. Este Angello la bustul gol şi poartă doar o pereche de pantaloni sport scurţi.
— Neaţa! îmi spune vesel, dar când vede că tuşesc fără oprire, vine spre mine şi mă bate uşor pe spate.
Când îi simt mâna caldă pe spatele meu, parcă îmi revin în mod miraculos şi înghit în sec.
— Eşti bine? mă întreabă, privindu-mă îngrijorat.
— Da, mulţumesc mult. Scuze pentru asta, dar cafeaua era prea fierbinte.
Da, sigur. Ce mincinoasă bună sunt. Bineînţeles că nu cafeaua era cea fierbinte, ci el.
— Nu-i nimic. Mi s-a mai întâmplat şi mie uneori. Şi ce mai faci?
— Abia ce m-am trezit şi am venit să beau o cafea. Oh, ce nepoliticoasă sunt! Vrei şi tu?
— Da, te rog.
Îi torn şi lui o ceaşcă cu cafea şi i-o aşez pe masă, zâmbind.
— Mulţumesc. îmi spune şi-mi zâmbeşte înapoi, etalându-şi dantura sa perfectă.
Continuăm să ne bem cafelele împreună şi discutăm despre diverse lucruri banale.
— Scuză-mă, dar trebuie să plec. Sunt sigură că am părul ca un cuib de păsări şi arăt îngrozitor.
— Nu-i adevărat. Eşti foarte frumoasă, să ştii. îmi spune şi la afirmaţia lui cred că m-am înroşit de mama focului.
— M-Mulţumesc. Eu... Eu trebuie să plec. mormăi repede şi ies din bucătărie, auzindu-l chicotind.
Mă retrag în camera mea şi îmi fac un duş rapid, după care mă schimb într-un costum de baie format dintr-o singură piesă şi o pereche de pantaloni scurţi.
Când mă privesc în oglindă, constat că sunt foarte roşie în obraji, la fel ca şi costumul de pe mine. Doamne, ce efect poate avea asupra mea! Îmi prind părul într-o coadă împletită şi mă îndrept spre terasă. Mă aşez pe un şezlong la soare şi aţipesc după câteva minute.
Bella P.O.V
Mă trezesc foarte bine dispusă pentru că toată noaptea Mariano mi-a ţopăit de colo-colo prin minte. Am început să mă îndrăgostesc de el din ce în ce mai mult. De când l-am văzut prima oară la nuntă, parcă inima mea ar vrea să-mi iasă din piept. Trebuie să-i mărturisesc o dată şi-o dată ce simt pentru el, dar am această temere care nu-mi dă pace. Dacă el nu are aceleaşi sentimente pentru mine? Atunci chiar o să fiu distrusă, însă încerc să rămân optimistă. Îmi fac drum spre baie pentru a-mi face rutina de dimineaţă, după care îmi aleg un costum de baie alb format din două piese şi fără bretele, iar pe deasupra un halat de baie tot alb.
Pentru că da, astăzi am de gând să stau toată ziua pe plajă. Părul mi-l prind într-un coc dezordonat în vârful capului și cobor în bucătărie pentru micul dejun, dând peste acei ochi verzi de care m-am îndrăgostit iremediabil.
Acesta ţine în mână o tigaie, preparând nişte clatite și chiar nu ştiam că ştie să gătească. Ce bărbat!
Este îmbrăcat într-o pereche de blugi negri şi un tricou tot negru care îi vin ca turnate pe corpul său bine lucrat, fapt care mă face să-mi muşc buza involuntar când văd cum i se încordează muşchii în timpul mişcărilor sale. Reușesc cu greu să ies din această transă și mă apropii de el.
— Bună dimineaţa! îi spus zâmbind, iar acesta îmi întoarce gestul când mă vede.
— Hei!
— Vrei să te ajut?
— Chiar te rog.
Mariano P.O.V
Când a venit lângă mine să mă ajute, inima mea a început să-mi bubuie cu putere în piept. Nu ştiu ce îmi face, dar mă fascinează pur şi simplu cu acei ochi mirifici, cu acel zâmbet fermecator, cu acel trup de zeiţă şi tot ce ţine de ea. Îmi ia tigaia din mână şi începe să întoarcă clătitele cu mare iscusinţă. Chiar se pricepe. După ce am terminat, ne aşezăm amândoi la masă şi începem să mâncam.
Când îmi mai aruncă câte o privire, mă emoţionez mai ceva ca un adolescent la pubertate şi cred că încep să mă îndrăgostesc de ea, dacă nu am făcut-o deja. Însă, nu ştiu dacă ea are aceleaşi sentimente pentru mine. Chiar nu mai pot suporta încă o dezamăgire. O dată şi-o dată tot va trebui să-i spun ceea ce simt pentru ea şi am de gând s-o fac cât de curând. Terminăm de mâncat şi ne aşezăm amândoi pe canapea, observând cum Bella se tot uită spre uşa de la intrare şi nu înţeleg de ce face asta.
— Ăăm... Trebuie să mai vină cineva? o întreb, fiind uşor amuzat.
— Ah, nu! Mă uitam doar să văd dacă vine sau nu Lucy.
— De ce?
— Am văzut că în ultima vreme este cam abătută sau mai bine spus, morocănoasă. Aşa că, vreau s-o înveselim puţin şi pentru asta am un plan la care am nevoie să mă ajuţi.
— Sigur. Te ascult.
Începe să-mi povestească despre întregul său plan şi mi se pare o idee chiar bună. Sper doar să nu se supere pe noi. Acum Lucy este pe terasă, dormind cel mai probabil, iar eu şi Bella urmează să mergem s-o udăm cu pistoalele cu apă şi să o facem să vină cu noi pe plajă.
Lucy P.O.V
Sunt trezită din somnul meu dulce, când apa rece face contact cu pielea mea. Stai... Ce naiba?!
— Ah!
Deschid repede ochii şi mă ridic de pe şezlong, vrând să aflu cine m-a trezit în halul acesta. Şi ce să vezi? În faţa mea stau Bella şi Mariano, având în mâini două pistoale mari cu apă.
— Ce naiba e cu voi? Aţi înnebunit?!
— Oh, haide! Nu trebuie să te superi. Te-am trezit ca să mergem pe plajă. îmi spune Bella, aruncându-mi un zâmbet nevinovat.
— Şi aşa trebuia să mă treziţi voi? îi întreb și îmi scapă un căscat.
— Ai venit în excursia asta să dormi?
— Dar....
— Niciun 'dar', domnişoară! Haide pe plajă. O să ne distrăm. îmi spune Bella foarte entuziasmată.
— Bine, fie.
— Ce bine. Mariano, îi chemi tu pe ceilalţi?
— Da, sigur. Ne întâlnim pe plajă. ne spune, iar Bella fuge şi îi depune un pupic pe obraz.
Amândouă intrăm în casă, eu fiind încă plăcut surprinsă de gestul Bellei. Oare sunt în sfârşit împreună? Îmi pot da seama din expresia feţei sale, că şi ea este foarte surprinsă de gestul pe care tocmai l-a făcut.
— Ăăm... Ce se întâmplă între tine şi Mariano? Voi doi sunteţi împreună?
— Nu...înca. îmi spune şi începe să roşească.
— Wow! Atunci sper că veţi fi împreună. Dar tu i-ai spus ceva?
— Nu, Lucy. Nu pot să-i spun aşa, dintr-o dată.
— Dar de ce? Mergeţi împreună într-un loc în care să fiţi doar voi doi şi spunei.
— Oh, dar cine vorbeşte! Iar tu şi Angello? Cât mai aveţi de gând să vă amăgiţi unul pe celălalt? Se vede de la o poştă că îl placi şi el pe tine.
— Chiar crezi că mă place? De ce s-ar uita el la o fată ca mine? Nu am nimic special.
— Auzi, tu ai înghiţit cumva apă din mare azi-noapte? Bineînţeles că te place. Ai observat măcar cum te priveşte? Şi cum naiba să nu se uite la tine? Când se uită după tine îi sclipesc ochii ca două felinare. îmi spune şi izbucnim într-un râs copios.
— Bine, bine. Acum haide să ne luăm ce mai avem nevoie.
Intrăm fiecare în camera sa, iar eu îmi pun într-o geantă de plajă loţiunea de protecţie, o sticlă cu apă, o carte şi telefonul. În picioare îmi iau o pereche de şlapi pentru plajă, iar părul mi-l prind într-un coc dezordonat pentru a nu mi se uda. Ajungem pe plajă și îi zăresc imediat pe toţi ceilalţi. Luciano şi Antonio împreună cu iubitele lor se joacă volei în mare, iar Angello, Mariano şi Dave stau pe şezlonguri la soare. Ne îndreptăm spre ei şi ne aşezăm pe cele două locuri libere.
— Hei, băieţi! îi salut, iar ei îmi fac cu mâna şi Angello îmi zâmbeşte dulce.
Şezlongul meu este chiar cel de lângă el şi mă aşez pentru o pauză numai bună de bronzat. Nu trece mult timp şi din nou sunt stropită cu apă, dar de data aceasta nu doar eu, ci şi Angello. Sărim ca arşi de pe şezlonguri şi ne echipăm amândoi cu pistoale cu apă, începând o adevărată bătălie.
După o zi întreagă petrecută la plajă, ne retragem obosiţi în casă și mă simt foarte ameţită. Sper doar să nu fie vorba de insolaţie. Însă, de ce m-am temut n-am scăpat pentru că mă simt la fel şi după un duş care ar fi trebuit să mă facă să-mi revin. Dar cu toate astea, decid să le ajut pe fete să pregătească cina. Ar fi urât din partea mea să le las doar pe ele să gătească şi eu să stau bine mersi. Mă îmbrac repede cu o pereche de pantaloni scurți negri şi un maiou în aceeaşi culoare, iar în picioare nişte şosete pufoase. Cobor în bucătărie şi le văd pe fete deja trebăluind precum nişte furnicuţe harnice.
— Hei, fetelor! Vă ajut? le salut şi îşi întorc privirea spre mine toate trei.
— Nu, Lucy. Stai liniştită, ne descurcăm noi. o aud pe Bella spunându-mi și îmi zâmbește.
— Ba da, o să vă ajut. Nu vreau să stau degeaba în timp ce voi toate munciţi.
— Eşti o drăguţă, Lucy. Atunci dacă tot insişti, te rog ocupă-te de salată. îmi spune Casey în timp ce bagă la cuptor o tavă în care cred că se află un pui.
Mă conformez şi după ce îmi termin treaba, mă aşez pe un scaun, simţindu-mă la fel de ameţită.
— Lucy, ce-i cu tine? Eşti bine?
— Da, mă simt doar puţin ameţită. Cred că m-a cam moleşit soarele azi.
— Atunci du-te să te odihneşti, Lucy. Se vede că nu te simţi bine. O să te chem eu la masă când este gata sau îţi aduc mâncarea sus, bine?
— Mulţumesc, Bella, dar nu mi-e foame. Cred că îmi voi reveni dacă dorm puţin. îi spun şi mă ridic de pe scaun.
— Dar Lucy... Nu ai mâncat nimic de azi-dimineaţă. Nu te poţi culca flămândă.
— Chiar nu am poftă de mâncare şi tot ce vreau acum este să mă întind puţin în pat.
— Ok. Atunci du-te dacă aşa te vei simţi mai bine.
Mă retrag în camera mea şi cred că de aproape o oră mă chinui să adorm. Mi-e atât de somn şi mă simt foarte obosită,
dar cu toate astea parcă somul îmi tot fuge. Pe lângă toate astea, când sunt pe punctul să adorm în sfârşit, cineva bate la uşă. Fir-ar! Mă ridic cu greu din pat şi deschid uşa, însă nu văd pe nimeni. Ce naiba?! Ori mi s-a parut mie, ori cineva are chef de glume. Îmi cobor privirea şi văd pe jos o tăviţă în care se află o cană cu ceai aburindă şi o farfurie cu câteva fursecuri. Vai, cât de drăguţ din partea Bellei.
Mănânc unul dintre fursecuri şi constat că este delicios, iar de ceai nu mai are rost să spun nimic. Când ridic tava pentru a o aşeza pe noptieră, observ că este lipit pe fundul acesteia ceva ce pare a fi un bileţel. Îl deschid şi încep să-l citesc. Oh, Doamne!
Am auzit că nu te simţi prea bine şi îmi pare foarte rău. Însă, sper să-ţi fie mai bine după acest ceai de mentă. M-am gândit să-ţi aduc şi nişte fursecuri ca să nu te culci flămândă. Sper să-ţi placă. Noapte bună! — Angello
Nu pot să cred... Eu mă gândeam că Bella mi-a adus toate acestea şi când colo, Angello a făcut asta. Cât de frumos din partea lui. Nu trece o zi fără să mă uimească. Tot gândindu-mă la el, cad în lumea viselor fără să-mi dau seama.
Privesc în jurul meu şi îmi dau seama că mă aflu pe plajă, care este acum pustie. Stau ghemuită cu genunchi la piept şi cu capul sprijinit în mâini, admirând apusul care este pe sfârşite. În acelaşi timp mă tot gândesc la Angello şi la o modalitate prin care aş putea să-i mărturisesc ce simt pentru el. Dintr-o dată simt cum o mână se aşează pe umărul meu drept şi tresar speriată. Mă întorc şi îl văd chiar pe el. Oh, Doamne! Oare acesta ar putea fi momentul oportun?
— Hei... îi spun cu o voce stinsă.
— Bună! Ce faci aici singură?
— Mă gândeam la ceva.
— La ce anume? Ce te frământă atât de tare?
— Uite Angello... Mi-e foarte greu sa-ţi spun asta şi nu ştiu cum s-o fac. Îmi este frică de reacţia pe care o poţi avea.
— Doar spune-o. mă îndeamnă şi sper să am curajul de a-i spune în sfârşit.
— Eu... Cred că...adică sunt sigură că...te plac. De fapt, m-am îndrăgostit de tine. îi spun totul dintr-o suflare şi mă simt mult mai uşurată pentru că am scăpat de această povară care mi-a îngreunat sufletul.
El mă priveşte ciudat şi izbucneşte în râs dintr-o dată. Ochii mi se măresc de uimire şi chiar nu înţeleg de ce râde. Ce este atât de amuzant?
— D-De ce râzi? îl întreb cu vocea tremurândă şi deja îmi apar în ochi câteva lacrimi.
— Cum adică de ce râd? Tu te auzi ce prostii vorbeşti?! Auzi la ea că mă place. Chiar crezi că îmi pasă? Eşti patetică! Eu nu te plac. Crezi că m-aş putea uita la tine? Eşti doar o fetiţă răzgâiată care duce lipsă de atenţie. Mă faci să râd. îmi ţipă batjocoritor toate acestea în faţă şi în acest moment, simt o durere cumplită în piept.
Mă simt ca şi când cineva m-ar fi înjunghiat fără milă de mii de ori. Doar că, ce simt în aceste momente doare mult mai tare. El încă râde în continuare şi nu-mi vine să cred. Nu, nu! Chiar nu poate fi adevărat. El nu ar putea fi atât de crud niciodată.
— P-Poftim?! îl întreb bâlbâindu-mă şi deja lacrimile încep să-mi curgă incontrolabil pe obraji.
— Ai auzit bine. Eu nu te plac. Nu face pe proasta pentru că nu-ţi mai spun şi a doua oară. Eşti atât de jalnică! Ai crezut că dacă te bag puţin în seamă, gata, sunt mort după tine şi îţi cad la picioare? Vezi să nu. Visează în continuare, fetiţo! ţipă la mine şi râde la fel de batjocoritor, împingându-mă la o parte cu scârbă.
Când realizez ce tocmai a spus, nu mai pot rezista şi încep să alerg pe malul marii, plângând în hohote. La un moment dat, mă prăbuşesc pe nisip şi simt cum toată viaţa din mine se scurge, nemaiputând să respir de durere.
Mă trezesc speriată şi mă ridic în capul oaselor, realizând că a fost doar un coşmar oribil, dar care m-a marcat cumplit. Încă simt acea durere sfâşietoare în piept şi respir sacadat. Nu am mai avut în viaţa mea un asemenea coşmar îngrozitor. Observ că sunt toată transpirată şi ochii îmi sunt inundaţi de lacrimi. Mă uit la ceas şi văd că este de abia ora trei dimineaţa. Simt că mă sufoc şi nu mai am aer deloc în cameră. Îmi iau un hanorac pe mine şi ies din casă, cu grijă pentru a nu-i trezi pe ceilalţi. Alerg până pe plajă şi mă aşez pe nisip, începând din nou să plâng în hohote. Durerea pe care o simt în suflet este mult prea mare, chiar dacă a fost doar un coşmar nenorocit.
Angello P.O.V
Doamne, ce coşmar am avut! Am visat că eram pe o plajă la apus, iar eu i-am mărturisit lui Lucy tot ce simţeam pentru ea. După ce i-am spus, a început să râdă de mine. Simţeam cum îmi fuge pământul de sub picioare. Ea îmi spunea că nu simte nimic pentru mine şi în acel moment inima parcă mi s-a rupt în mii de bucăţi.
Tocmai ce m-am trezit transpirat tot şi încă respir greu. Am nevoie neapărat de o gură de aer. Simt că mă sufoc în această cameră. Îmi iau jacheta şi ies din casă, cu gândul să mă plimb puţin. Ajung pe plajă şi acolo observ că mai este cineva aşezat pe nisip, stând cu spatele la mine. Mă apropii şi îmi dau seama că este chiar Lucy. Ce a păţit? Îmi aşez mâna pe umărul său, iar ea tresare speriată. Îşi întoarce privirea spre mine şi observ că are ochii umflaţi şi roşii de la plâns. Când îşi dă seama că sunt eu, începe din nou să plângă şi nu înţeleg de ce. Oare din cauza mea?
— Lucy? Ce-i cu tine? De ce plângi? o întreb îngrijorat şi mă aşez lângă ea pe nisip.
— Lasă-mă! Te rog, pleacă...
— Nu am de gând sa plec nicăieri. Nu te pot lăsa aici în starea asta. Uită-te şi tu puţin cât de frig este.
— Sunt bine.
— Nu, nu eşti bine deloc. îi spun şi îmi aşez mâna pe spatele său, încercând
s-o liniştesc.
Dar ea din contră, începe să suspine şi să plângă parcă mai tare.
— Lucy, spune-mi te rog ce s-a întâmplat. De ce plângi în halul acesta?
— Eu...am avut...un coşmar. reuşeşte să-mi spună printre suspine.
— Oh Doamne, te rog nu mai plânge! îi spun şi o cuprind în braţe, strângând-o tare la pieptul meu.
— Şi eu am avut un coşmar îngrozitor. îi spun din nou şi îi depun un sărut aproape insesizabil pe tâmplă.
— Serios? mă întreabă şi îşi ridică privirea la mine, pierzându-mă pur şi simplu în ochii săi minunaţi.
— Da, însă mi-e foarte frică să nu devină cumva realitate.
— Şi mie. îmi spune şi o simt cum tremură în braţele mele.
Îi întorc faţa spre mine şi-i şterg uşor lacrimile de pe obraji.
— Lucy, tremuri. Ți-e frig?
— Nu, este ok.
— Da, sigur. Nu te pricepi deloc să minţi. îi spun şi n-o mai las să zică nimic, aşezându-i jacheta mea pe umeri.
O trag din nou în braţele mele, iar ea îşi afundă capul în scobitura gâtului meu.
— Shh, gata. Te rog, linişteşte-te. îi spun încercând s-o calmez şi îi mângâi uşor părul său moale.
— Acum ce-ai zice să mergem în casă? S-a făcut destul de târziu şi este foarte frig. O sa îngheţăm aici.
— Bine. Haide!
Ne întoarcem în casă şi la un moment dat, Lucy se opreşte din urcatul scărilor.
— S-a întâmplat ceva?
— Nu, nimic. Doar că... Vreau să-ţi mulţumesc pentru geacă.
— Oh, nu trebuie să-mi mulţumeşti. Aveai nevoie de ea mai mult decât mine.
— Bine, dar eu tot îţi mulţumesc. Mai ales pentru ceai şi fursecuri. Mulţumesc pentru că te-ai gândit din nou la mine şi ceaiul chiar a funcţionat.
— Atunci mă bucur pentru că eşti mai bine şi nu trebuie să-mi mulţumeşti. Noapte bună!
— Noapte bună! îmi spune zâmbind şi ne retragem fiecare în camera sa.
Mă aşez în pat şi constat că sunt frânt, adormind imediat cu gândul la Lucy şi la ochii săi minunaţi în care mă pierd mereu.
A doua zi, duminică, a decurs normal. Am mers cu toţii din nou pe plajă, iar seara am făcut un foc de tabară şi am mâncat bezele. Luni dimineaţa am pornit cu greu spre casă pentru că nu voiam ca acest weekend minunat să se sfârşească.