-Ştiam eu că te întorci. Cred că a fost cel mai groaznic weekend din viaţa ta...
-Chiar a fost, dar nu are absolut nicio legătură cu tine, idiotule.
-Mmm...te minţi singură.
-Nu mai rânji la mine şi pune naiba un tricou pe tine...!
-Vorbeşti în rime? Cred că ceea ce vezi...îţi cam convine?
-Nu mai vorbi în rime! Serios Tyler, nu am timp de joacă.
-Recunoaşte că au fost rime bune.
-Da Shakespeare, minunate, răspund ironică. Unde e Ish?
-Se ocupă de nişte picturi, dar nu cred că vrei s-o vezi pe ea...şi nici pe mine.
-Scuze, spun înţelegând la ce se referă.
Nu era vorba despre văzut sau nu...doar că Lex era o prioritate având în vedere că am dispărut deodată.
-Ultima dată am vorbit cu el lângă lac.
-Asta fiind...?
-Seara trecută. Oricum nu poate fi prea departe.
-Mersi, în sfârşit ai fost util.
-Hei, mi-am luat recompensa de la bun început şi crede-mă că mi-o pot lua din nou...şi din nou...şi din nou...spune rotindu-şi degetul arătător prin aer.
-Retrag ce-am spus, eşti un nemernic. Şi pe bune, îţi interzic să mă mai săruţi. Nu mai vorbesc în viaţa mea cu tine dacă o mai faci...
-Deci nu mai am voie să te sărut.
-Nope.
-Ok, îmi răspunde simplu, dar continuând să rânjească.
-Ok? întreb arcuindu-mi sprâncenele în semn de mirare.
-Î-hm, ok.
-Cum "ok"? Nu ai de gând să te cerţi cu mine ca să ne contrazicem? Accepţi aşa pur şi simplu?
-Pari revoltată. Mă faci să cred că-ţi pare rău că mi-ai "interzis" să te sărut...
-Nici vorbă. Dar e - oh las-o baltă, ştiu ce încerci să faci şi nu-ţi va merge, spun încrucişându-mi braţele la piept.
-Ok.
-Şi încetează să spui "ok"!
-Ok...
-Doamne, mă enervezi atât de rău încât...încât...ăăăhh, am plecat de-aici!
-Ok! strigă el înainte să ies din vestiare.
-Idiotul...dacă ar fi ştiut adevărul care ne leagă sunt sigură că nu ar mai fi jucat aşa mudar cum face acum...şoptesc ca pentru mine în timp ce coboram scările.
M-am săturat să fiu jucăria lui! Ce naiba, nu m-am angajat la "Cabina Săruturilor cu Tyler" de la vreun bâlci! Măcar de aș fi plătită pentru asta... Ce tot zic? Nici dacă aș fi plătită n-aș continua în felul ăsta! Sau ei bine...depinde de sumă. Ce...nici gând. Oh frate. O iau pe arătură dacă mă cert singură...
•••
Am alergat până la lac, inevitabil ciocnindu-mă de tot felul de persoane care spuneau "Aia nu e Evelyn? Parcă plecase".
Serios, mă simţeam ca atracţia principală de la circ, era ciudat, dar i-am ignorat pe toţi.
M-am tot plimbat de colo-colo şi tot nu am dat de Lex. Nici în sala de dans nu îl văzusem, în vestiare după cum aţi observat nu era...şi pur şi simplu nu ştiam unde să-l caut.
Lacul şi sala de dans erau locurile lui preferate, dar cum nu era acolo...nu ştiu, n-aveam idei, dar nici nu puteam aştepta să mă găsească el pe mine...aşa că din nou, am început să alerg ca o bezmetică.
Stai puţin...ah, ştiu unde e!
Am făcut cale-ntoarsă spre sala de dans.
Mi-a spus mai de mult că...atunci când se simte singur sau plictisit, ori urmăreşte oamenii ori stă în magazia sălii de dans.
În magazie erau depuse tot felul de tâmpenii gen măşti şi costume de la petreceri de Halloween sau chestii asemănătoare, iar lui Lex, într-un mod ciudat, îi plăcea să se holbeze la costumele alea.
Şi iar...când să intru în sală, m-am ciocnit de Lucas. Tipul ăsta oricât de bine arăta, mă cam speriau privirile lui.
-Pe tine te căutam, îmi spune zâmbind.
-Hm? De ce?
-Ty m-a rugat să-ţi dau asta.
Mi-a întins o hârtie împăturită...şi nu, nu vă imaginaţi că era vreo scrisoare de dragoste în care spunea că vrea să ne întâlnim diseară, sub clar de lună, pe marginea lacului ca să dea frâu liber sentimentelor.
Hârtia s-a dovedit a fi nimic altceva decât fişa mea de înscriere.
Probabil a căzut din buzunarul de la spate când m-a lipit de perete, gândisem eu.
-Oh, mersi.
Nu-i puteam spune "Poţi pleca? Vreau să merg în magazie să vorbesc cu prietenul meu fantomă şi nu trebuie să fii şi tu de faţă", aşa că a trebuit să fac pe drăguţa...
-Ăăă, ai nevoie de ceva din magazie?
-Nu chiar, dar trebuie s-o curăţ. E un dezastru acolo, zău aşa, parcă n-a fost curăţată de secole.
-Mă ocup eu! spun veselă, dar nu eram aşa vioaie pe cât mi-era tonul vocii.
-Ce? Nu, nu te pot lăsa să faci asta. E ca şi cum te transformi într-un pămătuf de praf cum intri acolo.
-Insist! Serios Lucas, sunt plictisită...măcar să fac ceva util.
De notat în calendar că eu singură, de bunăvoie și nesilită de nimeni...m-am oferit să fac curat.
Nu prea îmi plăcea și cel mai mult uram curățenia generală de sărbători, însă într-un mod ciudat, îmi plăcea să fac curat acasă la prieteni, numai la mine nu.
-Sigur vrei?
-Foarte! Doar dă-mi ce trebuie şi am şi fugit.
-Eşti o dulce, îmi spune zâmbind şi apoi mă pupă pe obraz. Revin într-o secundă.
Serios, mă simt din ce în ce mai inconfortabil în preajma băieţilor... Poate ar trebui să-mi reconsider orientarea sexuală?
Mi-am dat singură o pereche de palme peste faţă și nu pentru că gândisem asta, în fond susțin cu tărie ideea că fiecare e liber să placă sau să iubească pe cine vrea indiferent de ce spune lumea sau "societatea". Până la urmă e strict treaba celor două persoane implicate în relație și a nimănui altcuiva.
Oricum, speram doar să nu fii observat careva că mă iau la palme aşa deodată.
-Uite, îmi spune Lucas apărând de nicăieri cu o găleată plină de chestii pentru curăţat. Dacă mai ai nevoie de ceva, strigă-mă.
-Bine, răspund zâmbind.
-Şi mersi de ajutor. Suntem cam în urmă aici...deci rămân dator.
Rimează. Iar rime. De azi urăsc rimele!
-Fă-mi rost de o îngheţată şi te ajut tot restul zilei.
-Promit că-ţi dau îngheţata, dar nu trebuie să mă ajuţi tot restul zilei. Mă simt şi-aşa destul de prost că las o fată să se ocupe de mizeria aia de magazie.
I-am zâmbit şi am scuturat puţin din cap, apoi am pornit spre magazie ca nu cumva să ajungem în extrema flirtului şi să nu-mi pot lua ochii de pe el. Era prea politicos tipul, dar ştiu eu că în spatele politeţii şi zâmbetelor dulci pe care le-aruncă încolo şi-ncoace se află un mic netrebnic dornic de aventuri.
Toţi sunt la fel, îmi spun rotindu-mi ochii şi râzând în sinea mea.
Tocmai d-aia nu am un iubit. Single=fericire.
•••
-Pfuuu, chiar că...e...o tonă de praf...a...ici...bleah, spun tuşind când intru în magazie.
Şi da, avusesem dreptate, chiar am dat peste Lex...însă nu se sinchisi să se întoarcă. Era cu spatele la mine, holbându-se la acele costume. Probabil nu mi-a recunoscut vocea odată ce tuşeam ca o pisică idioată care încerca să scuipe un ghemotoc de blană afară...şi mai şi vorbisem în timpul ăsta.
-Lex?
Cum şi-a auzit numele, imediat a tresărit şi s-a întors spre mine...corpul fantomatic strălucindu-i de parcă-l băgase cineva în priză.
-Eve...?
-Îmi pare tare, tare, taaare rău Lex...Eu...Adică ştii doar că n-aş fi plecat de nebună după ce -
-Evelyn, unde ai fost atâta timp? mă întrerupse el.
-Ce vrei să spui? Am lipsit un singur weekend.
-Adică două zile? întreabă şocat.
-Două şi ceva. Am plecat vineri după-amiază...
-CUM !? Şi de ce n-ai mai vorbit cu mine?
-Ce...când naiba să vorbim dacă nu am fost în tabără?
Ori era idiot, ori făcea pe idiotul...dar începea să mă calce pe nervi joculeţul ăsta al lui.
-Eve, nu te-am mai văzut din seara în care ai venit târziu de la înmormântare.
-Tu glumeşti? Aia a fost acum o săptămână! Lex, am vorbit vineri, înainte să plec. Când tu şi Tyler aţi ajuns la fix pentru mine...
-La fix pentru ce?
-Eşti idiot? Tu chiar ai uitat !? Richie era pea cale să mă violeze, dar tu l-ai chemat pe Tyler şi aţi ajuns la fix ca să-l opriţi, îi spun nervoasă. Şi scuză-mi directitatea, am adăugat văzând că până şi în forma lui de fantomă i se putea zări roşeaţa din obraji.
-Ce...despre ce tot vorbeşti, Evelyn?
Expresia feţei lui deja îmi dădea de gândit...şi vă spun, nu erau gânduri tocmai de bun-augur.
-Lex...Dumnezeule, chiar...chiar nu îţi aminteşti...
S-a încruntat la mine şi a dat dezaprobator din cap.
Nu era bine.
Nu era bine deloc.
Am început să curăţ magazia în timp ce îi povesteam lui Lex de câte ori am mai vorbit de când m-am întors de la înmormântare, iar lui nu-i venea să creadă că nu-şi amintea. Mie nici atât. Desigur că i-am povestit şi de ce plecasem aşa deodată, deşi (date fiind împrejurările) aş fi putut omite partea asta...însă pe el nu-l pot minţi, nu voiam s-o fac.
Şi ca o mică paranteză...adusesem vorba de Cassidy, iar el habar n-avea cine e!
În fine, după o oră întreagă de făcut curat în magazie, reuşisem s-o fac s-arate normal şi decent. Mirosea peste tot a lămâie de la produsele de curăţat şi devenise în sfârşit un loc bun în care să pierzi vremea fără să te intoxici cu praf.
-Wooow, Evelyn...locul ăsta arată ca nou! exclamă Lex fericit, plimbându-se prin toate colţurile. Mmm...şi mirosul ăăăsta...!
-Hm, da...am făcut o treabă bună.
Cine ar fi crezut că mă pricep la asta? Vă spun eu, nici dracu'.
Cum n-ar fi crezut nici că pot vedea fantome...heh, sunt ca o mină de surprize gata să fie explorată. Doar că nu s-a găsit un miner curajos să facă asta...și probabil nu se va găsi vreodată.
-Bună? Ai făcut o treabă extraord -
-Hei Evelyn, ai term - o Doamne, ce e asta? întreabă Lucas plin de uimire când deschide uşa magaziei. Asta chiar e jaful acela de magazie?
-Yup. N-arată aşa oribil, nu crezi?
-Ăsta cine mai e? întreabă Lex oprindu-se la un centimetru de faţa lui Lucas.
-Nici gând! Arată extraordinar!
-Hei, brunetul mi-a furat replica, spune Fantomel-cel-Sexy pe un ton ofensat și încruntându-se.
Lucas continuă:
-Şi e spaţioasă şi lipsită de praf şi...miroase...a...lămâie...Ăă, cred că mi se face rău, murmură şi se ţine de stomac, ieşind apoi pe fugă din magazie.
Am aruncat o privire curioasă spre Lex.
-Nu te uita la mine, fugi şi vezi dacă-şi varsă maţele sau nu, îmi spune trecând el primul prin uşă.
Era pentru prima dată când îl văzusem trecând prin ceva.
L-am urmat...şi afară l-am găsit pe Lucas luând un milion de guri de aer pe minut.
-Nu-ţi place lămâia? îl întreb strâmbând din nas şi simţindu-mă puţin vinovată.
-Ador lămâia...dar din păcate sunt alergic la ea, îmi răspunde râzând şi mai luând câteva guri de aer.
Bine de ştiut. Dacă mă faci să nu te suport, atunci voi vărsa "accidental" o sticlă de limonadă pe tine, hehe.
-Asta înseamnă că eşti alergic şi la culoarea galbenă?
-Pff, nu...Evelyn, şi permite-mi să-ţi spun că ai sunat ca o copilă prostuţă.
-Hei!
-Dar a fost drăguţ, se apără el. Uh, încep să-mi revin. Mersi din nou pentru ajutor. Vrei să mergem după îngheţata ta?
-Ăăă...scuze, dar poate aştepta? Am ceva urgent de făcut şi numai la îngheţată nu mă pot gândi...
-Sună nasol. Te pot ajuta în vreun fel?
Da, dacă îmi poţi oferi informaţii despre fantome. Ştiu că nu poţi, aşa că...
-Nu, nu chiar. Dar mersi c-ai încercat, îi răspund zâmbind. Trebuie să plec acum. Şi Lucas?
-Hm?
-Stai departe de magazie. Nu cred că mirosul de lămâie o să dispară prea curând...şi ceva îmi spune că nu eşti în relaţii bune cu lămâia.
-Incredibil Evelyn, te pricepi atât de bine la citit oameni! Cum de ai ştiut că nu mă împac bine cu lămâia? mă întreabă sarcastic.
-Am o intuiţie care depăşeşte logica umană, îi răspund clătinând mândră din cap şi apoi o iau la fugă afară, cu Lex după mine.
-Heeei, uşor Evelyn! Care-i graba?
-Trebuie s-o găsesc pe Ish.
Nu mai am timp de pierdut, trebuie să acţionez cât mai repede sau...nu,bnu nu nu, totul o să decurgă perfect...trebuie.