Pentru o citire mai buna ascultati piesa din descriere "Bumper Cars" de la Alex and Sierra. Xx
Capul mi-a lovit pamantul rece mai tare de data aceasta, iar hainele mele erau parca inexistente. Jeremie a intrat in mine cu putere, ranindu-ma din nou, iar eu am strigat indurerata. In mana aveam deja arma si m-am indreptat fara sa mai gandesc spre tampla lui. Am apasat pe tragaci, iar acesta a cazut peste mine, patandu-ma cu sange. Am incercat sa-l dau jos, dar nu puteam. Am incercat sa ies de sub el, dar nu reuseam sa ma misc. Eram blocata sub corpul lui masiv si urat mirositor, imbibat cu sange. Tipam, plangeam si loveam in toate directiile, dar totul era in zadar.
Mi-am deschis ochii si mi-am vazut reflexia ingrozita in ochii intunecati ai lui Harry care statea de asupra mea. Respiram rapid si ma simteam claustrofobica sub corpul lui greu. Jeremie. Asa statea si Jeremie de-asupra mea pe straduta aceea.
- Alice, ce naiba ai visat? a intrebat frustrat, dar inca statea peste mine.
- Am avut un cosmar, poti sa te dai de pe mine, te rog? am intrebat, stergandu-mi sudoarea de pe frunte si de sub ochi.
- Cosmar cu cine? a insistat, fara sa ma asculte.
- Nu stiu, a fost ciudat, am raspuns rapid. Da-te, te rog, Harry.
- Te urmarea cineva sau ce? S-a intamplat pe strada?
- Harry, da-te de pe mine! am zis autoritara, cu vocea ridicata.
El s-a indepartat imediat si m-a lasat sa ma ridic. Mi-am privit tricoul. Il simteam greu din cauza sangelui intarit, dar nu era nimic acolo.
- Ce se intampla, iubito? a intrebat el cu un calm de suprafata.
- Am avut un cosmar, am raspuns, strangandu-mi mainile intr-un pumn ca sa le opresc din tremurat.
- A fost real pentru tine, a spus el cu o voce mai ridicata.
Respiram din ce in ce mai repede in timp ce ma gandeam la momentul cand Jeremie m-a violat.
- Nu ma poti inchide afara, Alice! a insistat Harry.
Tot corpul mi s-a incordat si brusc mi s-a facut rau si am ametit. Inima imi bubuia si ma simteam de parca urma sa lesin. Am incercat sa-i raspund, dar nu puteam din cauza respiratiei mele precipitate care si asa se simtea insuficienta. Ah, la naiba, am un atac de panica.
- Alice? a zis cand si-a dat seama ce se intampla din nou.
Am incercat sa-mi linistesc respiratia, dar tot ce simteam era panica. Privirea mi s-a intunecat si totul semana cu straduta aia infecta in care am fost violata. Toata noptile acelea friguroase pe care le-am petrecut pe strazi imi trimiteau fiori pe spate si nu ma puteam gandi la altceva in afara de moartea lui Jeremie. A murit asa cum o sa mor si eu. O sa mor si apoi ce? O sa il vad pe Jeremie? Toate astea nu o sa mai existe, nu o sa mai simt niciodata nimic, nu o sa mai exist material vorbind. De ce i-am facut asa ceva lui Jeremie?
Mainile lui Harry au vrut sa se aseze pe obrajii mei, dar m-am tras in spate, scotand un sunet inuman de frica. Mi-am acoperit ochii cu mainile, dar m-am simtit ca si intr-un mormant micut care se strange peste mine. Harry s-a ridicat si s-a asezat in fata mea, tragandu-ma de glezne spre el. Totul parea ca pe straduta cand unghiile lui Jeremie s-au infipt in gleznele mele. Am incercat sa ma prind de asternut, dar l-am tras dupa mine. Credeam ca urmatorul pas avea sa fie ruptul hainelor, dar in schimb mainile lui Harry s-au asezat in jurul meu, tstrangandu-ma strans in brate. Asa de stransa incat ma sufoca. Nu puteam sa respir si el ma face sardina?
- Nu pot respira, am indrugat printre rasuflarile mele rapide si superficiale.
Dar Harry nu m-a lasat. A inceput sa numere rapid in urechea mea, numaratoarea fiind pe ritmul respiratiei mele alerte. Numara de la unu la zece si apoi reincepea de la unu. Incet, a inceput s-o rareasca, respiratia mea incetinind si ea. Si a numarat tot mai incet pana am ajuns sa respir normal. Mainile inca imi tremurau si ma simteam ametita, dar macar puteam respira. Harry si-a asezat palmele peste ale mele si le-a strans usor, incercand sa ma linisteasca. Mi-am strans ochii pentru a opri lacrimile sarate care voiau sa cada din nou. Nu mai puteam continua asa. Cosmarul asta devine insuportabil. Nu exista somn in care sa nu il am. Imi aminteste de ce am facut, iar atacurile astea de panica sunt cele mai rele. Imi e frica fara un motiv. Disting ce se intampla, ochii mei recunosc imprejurimile si faptul ca ar trebui sa fiu in siguranta, dar in mintea mea e o vajaiala continua. Totul se rezuma la luna petrecuta pe strada si la sangele lui Jeremie intins pe fata mea. La durerea pe care am simtit-o cand s-a impins prima oara in mine si la ochii sai goi care au ramas tatuati pe retina mea.
Au fost 6 penetrari din partea lui. Atat pana i-am pus pistolul la cap si i-am curmat viata. Vreau sa o vad rational. Inteleg ce rau imi facea mie si copilului, dar cand ajung la partea cu pistolul meu lipit de tampla lui, eu ies cea vinovata. De ce? Am luat viata unui om. Acolo se oprea rationamentul meu.
- Asta nu poate continua, a soptit el la urechea mea. Lasa-ma inauntru, Alice, a continuat cu o voce rugatoare.
- Sunt in regula, am zis, indepartandu-ma de langa el si ridicandu-ma in picioare.
- Nu ma mai minti! a spus el cu dintii inclestati, ridicandu-se dupa mine.
Am aplecat privirea. Nu voiam sa ma cert cu el. Nu din nou.
- Trebuie sa intelegi, am murmurat.
- Cum sa inteleg daca nu imi spui nimic, Alice? Tot ce stiu e ca s-a intamplat cat ai fost plecata.
- Nu pot.
- Poti, dar nu vrei! a strigat el exasperat, lovind peretele cu pumnul si spargandu-l.
Am tresarit si inima a inceput sa imi goneasca. Harry a continuat sa tipe la mine, dar nu mai percepeam ce. In mintea mea a inceput episodul cu Jeremie. Injuraturile pe care mi le-a aruncat el atunci rasunau peste vocea lui Harry in capul meu ca niste urlete de agonie. Innebuneam?
- Te rog, am murmurat, incercand sa opresc episodul infricosator din mintea mea.
Harry s-a oprit brusc si m-a privit nervos. Ochii lui erau negri din nou.
- Spune-mi! a zis el autoritar. Spune-mi ca sa te ajut!
- Nu ai fost acolo atunci. Nu ma mai poti ajuta, i-am aruncat veninoasa.
Pentru ca asa a fost. Nu putea sa intoarca timpul. A trecut si s-a intamplat, iar el nu putea schimba asta.
- Sunt aici acum!
- Prea tarziu, am zis, incercand sa opresc ura din vocea mea, dar nu puteam.
- Prea tarziu pentru ce? a insistat el.
- Harry, s-a terminat! am strigat. Nu poti sa schimbi asta, dar ai putea sa nu mai intrebi si sa ma lasi in pace!
- Esti a mea, Alice. Problemele tale sunt ale mele, a zis, incercand sa-si tempereze vocea.
- Si tot a ta eram atunci? am intrebat cu lacrimi in ochi, amintindu-mi momentul cand Jeremie m-a violat.
- Atunci cand? La naiba, doar spune-o! a urlat, lovind din nou crapatura din perete care acum s-a marit.
Totul a fost intrerupt de un ciocanit in usa. Am stat si ne-am privit perplexi pana Harry si-a dat ochii peste cap si a mers sa deschida usa.
- Suntem toti, am auzit o voce masculina, dar nu mi-am putut da seama cine era.
Harry a dat din cap si apoi a inchis usa.
- Cand esti gata, sa mergi si sa mananci. Fetele sunt prin casa. Asta nu s-a terminat, a spus, aratandu-ma cu degetul.
Apoi a deschis usa si a iesit. Am oftat cand am ramas singura in camera. M-am indreptat spre crapatura din perete pe care Harry o facuse. Mi-am asezat toata palma peste ea ca sa o acopar.
Daca ar fi fost posibil sa reparam totul cu o singura atingere. As fi putut repara fisurile astea create de Harry din nervozitate. As fi putut sa ma repar pe mine si sa ma eliberez de toata luna aceea pe strazi care a fost provocata de Harry din posesivitate. Sau pot sa ii spun iubire? Iubirea trebuie sa se simta asa? Asta face iubirea?
Mi-am luat mana de pe crapatura care a ramas la fel. Am inghitit in sec pentru a face nodul din gatul meu sa treaca si apoi am coborat si eu. Am gasit-o pe Sophia in bucatarie, mancand o salata.
- Ce fac cei doi eroi astazi? a intrebat ea, referindu-se la mine si la copil.
Am zambit si m-am asezat langa ea.
- Salata?
- Sunt gravida. Ce zici de un hamburger?
Ea a ras la gluma mea si a scuturat usor din cap. Asa ca amandoua am facut niste sandvisuri pe care le-am mancat repede.
- Cum esti cu Harry? a intrebat ea.
- Aseara eram foarte in regula si totul era frumos, dar azi am revenit la normal, am raspuns oftand. Tu si Liam sunteti bine?
- Certurile obisnuite, nimic ce sa ne omoare. Sunt sigura ca o sa va reveniti si voi. Sincer, mai bine sa strigati unul la celalalt sincer decat sa soptiti minciuni frumoase.
- Sophia Smith, asta e cel mai profund lucru pe care l-am auzit in viata mea, am zis cu admiratie, iar ea a ras.
Poate ca era un semn bun ca eu si Harry ne certam. Mai bine decat sa ne ignoram.
- Unde sunt restul? am intrebat.
Vorbele Sophiei au fost intrerupte de niste bubuituri puternice care m-au facut sa tresar si sa scancesc. Focuri de arma. Eram in pericol din nou.
- Hei! a spus Sophia, asezandu-si mana peste a mea.
M-am tras violent cand m-a atins amintindu-mi de Jeremie si de sangele lui peste fata mea. Tiuitul din urechile mele era acum la fel de clar ca si atunci cand l-am impuscat in cap fara mila. Sophia m-a privit usor uimita si apoi a continuat sa vorbeasca:
- Sunt baietii. Se antreneaza jos si mai folosesc si arme, dar suntem in siguranta. Totul e bine.
Mi-am regulat respiratia accelerata. Singurul lucru de care nu aveam nevoie acum era inca un atac de panica.
- Esti in regula, Alice. Esti acasa, a zis ea, venind mai aproape de mine.
Am imbratisat-o. Cat noroc pot sa am cu fetele.
- Multumesc, am murmurat.
- Haide sa mergem la Perrie, a zis ea cu un zambet.
Am mers amandoua in camera lui Perrie si a lui Zayn. Era cam la fel de mare ca si a mea si a lui Harry, dar lucrurile erau asezate altfel si draperiile visinii trase faceau lumina din camera una rosiatica.
- Va asteptam, a zis Perrie cand ne-a vazut. Nu am pornit filmul fara voi.
Ne-am asezat in patul mare si am privit comedia. Grijile au zburat din gandul meu imediat, relaxandu-ma. Stiam ca fetele puteau sa aiba grija de mine.
- Unde sunt Lola si Rita? am intrebat la un moment dat.
- Se antreneaza cu baietii, a raspuns Perrie.
- Voi sunteti gravide, iar eu trebuie sa va supraveghez, asa ca toata lumea castiga, mai putin ele.
- Saracele, am zis cu un zambet compatimitor.
Toata ziua am stat cu Perrie si Sophia. La un moment dat a venit si Rita deoarece si lovise la mana si trebuia sa ia o pauza. Nici nu am indraznit sa o intreb cum se lovise. Am povestit, ne-am uitat la televizorul din sufragerie si am ras pana seara cand baietii si Lola au iesit din bucatarie. Eu stateam sprijinita de Rita, palma ei miscandu-se linistitor pe bratul meu. Lola s-a trantit intre mine si Perrie, capul ei ajungand in poala mea si picioarele peste ale lui Perrie.
- Nu imi mai simt corpul, a mormait ea.
- Asta e ciudat, avand in vedere ca ai venit impreuna cu cinci baieti, a zis Rita amuzata.
- Macar poti sa umbli? a glumit Perrie.
Lola si-a acoperit mainile cu fata, iar eu am zambit amuzata. Sophia si Liam au mers impreuna in camera, iar Niall a luat-o pe Lola pe sus deoarece nu se mai putea misca de ce obosita era.
- Alice, vii? a intrebat Harry, facand semn spre scari.
Am dat aprobator din cap si m-am ridicat, urmandu-l pe scari. Am intrat in camera intunecata, iar Harry a aprins veiozele care au facut o lumina slaba in camera. Mereu era intunecos aici. M-am asezat pe pat si am privit crapatura din perete. Atentia mi-a fost luata de Harry care si-a dat maioul jos. I-am privit corpul frumos si lucrat. Cand s-a intors pre dulap i-am vazut cicatricea ramasa pe spate de la taietura aceea urata de la care am inceput sa ne certam. Nu mai arata infricosatoare, ci arata ca o parte din el. Arata frumos. Orice lucru oribil arata frumos pe el. Pana si cand plangea era frumos.
- Vino, a zis el, intinzand mana spre mine.
Pierduta in gandurile mele, nu observasem ca a ramas doar in boxerii sai negri. M-am ridicat repede si am mers spre el, acceptandu-i mana doar pentru ca se simtea asa frumos sa ii simt degetele impletite cu ale mele. M-a condus spre baie, pornind dusul. Auzeam cum apa se lovea de gresie in cabina. Mainile lui au inceput sa ma dezbrace bland si mi-am dat seama ca era abatut. Nu nervos sau coleric. Nu era nici trist. Era… posomorat. Ceva il deranja.
Dupa ce m-a dezbracat pe mine total si-a dat jos boxerii si m-a ajutat sa intru in cabina. Apa calda s-a asternut peste corpurile noastre, invaluindu-ne in siguranta. O mana de-a sa a trecut prin carliontii lui umezi, dandu-i pe spate. Palmele lui mi-au cuprins obrajii si si-a lipit buzele de ale mele timid. Ii era teama ca am sa-l resping? A fost retinut pana mi-am trecut eu limba peste buza lui. Cand asta s-a intamplat, Harry a adancit sarutul si jur ca a putut sa imi simta toate “te iubesc”- urile care imi stateau pe varful limbii. Il iubeam asa de mult cand era bland si grijuliu cu mine. Ma facea asa fericita.
- Esti a mea, a murmurat prin sarut.
Cand buzele noastre s-au departat, ochii lui i-au privit pe ai mei intr-un fel ciudat. Nu cred ca ma mai privise asa inainte. Era ca si cum incerca sa vada prin mine.
- Spune ca esti a mea, a insistat el cu o voce ragusita, mainile lui ramanand pe obrajii mei.
- Sunt a ta, Harry!
M-a tras intr-o imbratisare stransa, mainile mele infasurandu-se in jurul taliei lui. Nici apa nu se infiltra intre noi. I-am sarutat umarul si i-am soptit un “te iubesc” pe care nu sunt sigura ca l-a auzit.
Apoi ne-am spalat reciproc. Buzele lui mi-au sarutat fiecare particica de piele pe care apoi a acoperit-o cu sapun. Degetele lui lungi mi-au samponat parul lung, iar apa stergea fiecare suparare pe care o mai tineam in mine. Eu am facut la fel, plimbandu-mi mainile peste corpul sau incordat care se relaxa cand il atingeam. M-am jucat cu carliontii lui si l-am auzit gemand cand unghiile mele ii frecau capul. Am stat mai mult decat era nevoie sub jetul de apa calda, doar privindu-ne, sarutandu-ne sau imbratisandu-ne. Stiam ca toate astea o sa dispara cand o sa iesim de aici, iar eu nu voiam sa dispara.
Dar Harry a oprit apa si a iesit primul, revenind cu un prosop in jurul taliei sale si unul pentru mine. Mi-a invelit corpul in el, zabovind putin cu atingerile line asupra abdomenului meu. Macar nu trebuia sa imi fac griji pentru iubirea pe care Harry i-o purta copilului. Ne-am imbracat si apoi ne-am bagat in pat. Stateam fata in fata.
- As face aproape orice sa imi salvez sora si mama, a vorbit el intr-un final. As da aproape orice daca asta ar insemna sa ma intorc in timp cu o putere sa le salvez pe amandoua.
Mi-am strans buzele si i-am cautat mana calda sub patura care ne acoperea. Cand am gasit-o, am strans-o cu putere.
- Am spus aproape, a continuat el. Alice, as face orice in afara de a te pierde pe tine. Daca cineva mi-ar spune ca le-as putea salva cumva pe Gemma si mama daca te-as lasa pe tine in urma, as refuza. Nu pot sa te pierd, iubito. Nu din nou.
O lacrima mi-a curs pe perna. Nici eu nu puteam sa-l pierd pe el. Nu puteam sa renunt la Harry, iar asta era cel mai mare blestem si cea mai mare fericire din viata mea.
- Deci lasa-ma sa fiu langa tine. Lasa-ma sa te ajut. Nu ma indeparta.
- Nu te indepartez, am zis cu vocea tremuranda din cauza lacrimilor.
- Atunci de ce nu imi spui ce te macina? a insistat el.
- Te protejez, Harry.
- Eu trebuie sa fiu cel care te protejeaza, Alice!
- Nu si de data asta.
M-am ridicat de pe perna si m-am asezat in sezut.
- Nu poti sa schimbi ce a fost, am continuat, acoperindu-mi mainile cu fata.
- Pot sa fac sa fie mai bine, l-am auzit.
L-am prvit, corpul lui fiind acum sprijinit pe mana dreapta si ochii lui ma priveau atenti.
- Nu poti sa faci totul sa treaca asa.
- Ba da, pot.
- Inceteaza sa mai contrazici tot ce spun! am zis deja enervata.
- Ma iubesti, nu? a spus el dupa un moment de pauza.
- Harry, ce tot –
- Spui ca ma iubesti, a zis el mai tare, intrerupandu-ma. Deci daca ma iubesti de ce ma minti?
Oh, iar incepem.
- Oamenii pot sa aiba secrete.
- Nu si daca asta te distruge. Ce e asa de rau incat nu imi poti spune, Alice? Nu o sa se schimbe nimic!
- Totul e schimbat deja, Harry!
- Ai atacuri de panica si nu le pot opri!
- Crezi ca eu pot? Acum vrei sa-mi controlezi si atacurile de panica sau ce?
- Vreau sa te protejez de ele!
- Nu poti! Trebuie sa ma protejez singura, am spus exasperata.
- Nu te pot lasa sa faci asta.
- De ce?
- Pentru ca esti a mea.
Am ramas inmarmurita. Eram a lui? Asta va spune si daca afla de viol? Va fi dezgustat de mine. Ma va respinge. Lacrimi se adunau in ochii mei asa ca trebuia sa inchei toate astea.
- Hai sa ne culcam, am zis, asezandu-ma cu spatele la el, in marginea patului.
L-am auzit expirand profund si scapand o injuratura. S-a foit si am simtit cum a tras usor plapuma, lucru ce insemna ca s-a dus in cealalta parte de pat. Spatiul dintre noi ma facea sa ma simt ca si cum era o adevarata prapastie acolo pe care nu o puteam trece. Chiar daca o voiam sa o trec, il vedeam pe Jeremie si ma blocam. Asa ca ramaneam acolo, in carcasa mea comoda in care nu mai incapea nimeni si in care ma simteam asa singura si speriata. Am asteptat destul de mult tipm, convinsa ca Harry a adormit si apoi am inceput sa plang in liniste. Ma durea asa de tare si imi era asa de frica sa inchid ochii. Dar in final, oboseala ma adormea si cosmarul isi lua decursul obisnuit. Niciodata nu o sa ma pot obisnui cu el.
*
ALICE’S POV
A trecut putin mai mult de o saptamana de cand m-am intors in casa. Totul revine la normal. Dimineata cand ma trezesc, Harry e plecat in subsol cu baietii, facand cine stie ce antrenamente, seara mai pleaca pe la cate o misiune de-a lui Mike, iar eu stau cu fetele toata ziua. Rita, Lola si Sophia fac cu schimbul pe zile ca sa aiba grija de mine si Perrie.
Dar totul e asa de dat peste cap.
Nu a existat somn in saptamana asta si jumatate in care sa nu am cosmarul acela oribil care ma inspaimanta de fiecare data. Nu ma pot odihni. Cum pot sa visez cand tot ce am sunt cosmaruri? Si sunt din ce in ce mai reale. Cateodata ma trezesc noaptea strigand sau plangand. Harry incearca sa-si dea seama ce e cu mine, dar niciodata nu il las sa intrebe. Mereu ma ridic si ma inchid in baie unde plang pentru a ma descarca. Ma simt asa vinovata pentru tot ce ii fac. O sa il raneasca daca afla ce mi s-a intamplat si il raneste faptul ca nu ii spun. Sincer, prefer sa fie nervos pe mine ca nu ii spun decat dezgustat ca nu mai sunt numai a lui.
Ne-am certat de multe ori si de fiecare data mai rau. Certurile urmeaza acelasi tipar. Calmi la inceput, el se enerveaza, iar eu ma speriu, el spune ceva si incep si eu sa tip, urlam cam cinci minute si apoi unul dintre noi da un ultimatum si nu mai vorbim. Mereu eu ajung sa plang.
Am avut doisprezece atacuri de panica in total, iar Harry a asistat la zece dintre ele. Cand sunt singura e si mai rau. Nu pot sa fac nimic si am senzatia ca o sa dau coltul in fiecare secunda dureroasa, dar intr-un final ma linistesc singura. Pur si simplu corpul meu cedeaza sub presiunea fricii si se opreste. Cand sunt cu Harry ma tine in brate sau incepe sa numere cu mine, dar astea ajuta din ce in ce mai putin.
Ce ma deranjeaza cel mai tare e vina si supararea care ma insotesc mereu. Intr-o mare de fericire sunt singura care se ineaca si se scufunda in tristete. Toata lumea rade si vorbeste in jurul meu, iar eu pretind ca sunt in pas cu ei. Stiu ca nu m-ar judeca pentru ca am omorat un om, la naiba, chiar m-ar felicita! Dar ce ar crede despre faptul ca am fost violata?
Sunt terifiata de intuneric acum. Si am momentele astea cand ma trezesc din cosmar si sunt in intunericul camerei si cred atunci ca inca sunt pe straduta cu un cadavru langa mine si acoperita de sange.
Am luptat pe strazile alea o luna intreaga. Am facut de toate ca sa supravietuiesc si o luna de zile am crezut ca Harry ma uraste. Viata mea a avut un singur scop o luna intreaga: sa supravietuiesc pentru copilul ce creste in mine. Acum simt ca am dezamagit pe toata lumea, ma simt murdara. Mi-am dezamagit familia cand am plecat a doua oara, am dezamagit copilul asta cand nu l-am putut proteja ca o mama, m-am dezamagit pe mine cand am comis crima si l-am dezamagit pe Harry. Nu ma mai simt ca si a lui. Am fost violata. M-a durut cand Jeremie a facut ce a facut. Mi-a luat-o cu forta. M-a facut sa ma simt mizerabila. Si apoi l-am ucis. L-as fi putut ameninta, l-as fi putut impusca in picior, dar nu. Eu i-am zburat creierii. Am facut cea mai grava fapta. Da, a fost pentru a ma proteja pe mine si pe copilul meu, dar totusi a fost o viata umana. Judecam oamenii care faceau asta, iar acum am ajuns sa o fac eu cu mana mea. Ma va bantui pentru totdeauna.
Cel mai rea e singuratatea. Trec prin astea singura pentru ca vreau sa-i protejez pe ceilalti. Dar seara cand eu ma pun pe partea stanga a patului, iar Harry pe partea dreapta, spate in spate, cu un spatiu intre noi si plapuma intinsa la maxim, iar dintre buzele noastre iese doar un “noapte buna”… pur si simplu ma sfasie. Cateodata ii spun in gand ca il iubesc si ca simt cum copilul loveste cu piciorul si ii povestesc despre luna pe strada doar ca sa nu adorm si sa nu ma simt singura. Si in timp ce ma gandesc la toate astea, incep sa plang. Incerc sa retin pentru mine lacrimile si sughiturile. Si ma uit la spatele lui Harry care se ridica ritmic din cauza respiratiei si stiu ca doarme si sunt recunoscatoare. Nu vreau sa-l ranesc, dar nu vreau nici sa fiu singra. Dar sunt.
Acum e seara si ii asteptam pe baieti sa vina de jos. Perrie si Lola povestesc despre ceva emisiune, dar privirea mea e pierduta pe geamul intunecat. Cand aud pasi si una de la bucatarie se deschide larg, imi tin respiratia. Le ofer baietilor zambete calduroase, iar cand Harry intra, o privire fugitiva e tot ce primesc.
HARRY’S POV
E aici? Ea e Alice? E aici pentru ca nu simt ca este. Nu pot sa o ating prea mult pentru ca o ia razna din naiba stie ce motiv, iar conversatia normala se rezuma la nevoi fiziologice, adica “Iti e foame?” “Nu.”.
De fiecare data cand ma uit la ea imi vad greselile. Ochii ei sunt goi din cauza a tot ceea ce i s-a intamplat de cand a venit. Singurele emotii pe care le mai pot citi in ei sunt teama – cauzata tot de ceva ce i s-a intamplat in luna cat a lipsit, provocata din vina mea – tristete sau nervozitate. Toate din cauza mea. Deci acum de fiecare data cand ma uit la ea vad ce nenorocit sun eu! Am distrus-o pe toate planele si asta pentru ca ea ma iubeste.
Si de ce nu vrea sa-mi spun ace s-a intamplat cu e ape strazi? Cum sa o ajut daca nu stiu care e problema. E ca si cum te-ai duce la doctor si i-ai spune “Ah, sunt racit.” si tu sa ai cancer, la naiba! Nu cred ca intelegeti. Am nevoie de ea. Distrusa, rupta in doua, in patru sau intr-un million, o epava plangatoare, infricosata si stearsa, am nevoie de ea. Am nevoie de Alice si ea ma indeparteaza. Zidul asta e mereu intre noi. Doar cand ne certam zboara cate o caramida ca sa putem tipa unul la altul, iar apoi alte sute vin in locul ei.
Se trezeste seara plangand sau strigand speriata. O vad ca e terifiata de ceva, dar niciodata nu ma lasa sa o ajut. Fuge si se ascunde in baie. Sincer, o sa imi zidez baia daca asta trebuie sa se intample ca ea sa imi vorbeasca. Atacurile ei de panica ma sperie si ma enerveaza in acelasi timp. Stiu ca nu o pot ajuta cu mult si stiu ca as putea-o ajuta mai ina daca as afla de ce mama dracu’ e terifiata.
Seara pur si simplu dormim in parti separate. Doar stau treaz si privesc in gol, ascultandu-i respiratia. O aud de multe ori plangand si atunci e cel mai rau. Nu pot sa o opresc sau sa o linistesc desi sunt la treizeci de centimetri de ea. Pur si simplu s-ar speria si ar face o criza, deci o ascult in timp ce plange.
Tocmai incheiasem cu antrenamentele si am urcat la fete. Nu am privit-o prea mult pe Alice deoarece atunci ar fi trebuit sa ma uit in ochii ei si inca nu puteam face asta.
ALICE’S POV
- Ah, la naiba! a zis Liam, privindu-si telefonul. Avem o treaba.
- Acum? a intrebat Rita nervoasa.
- Niall, Rita, Louis, mergeti la depozit. Tony va asteapta acolo, a zis Liam, citind din telefon. Soph, Lola si cu mine mergem la Mike.
- Zayn, puteti merge acum sa vedeti ce e cu chestia aia a lui Perrie, a zis Niall.
Toti au aprobat. De cateva zile, Perrie avea un fel de iritatie pe abdomen si pe gat care nu arata a bine si tot voiau sa mearga la un doctor, dar pur si simplu nu puteau parasi casa. Erau paranoici dupa mine. Toti s-au conformat repede si casa a ramas imediat goala, bantuita doar de linistea dintre mine si Harry.
Eu am stat pe canapea in timp ce Harry si-a facut de lucru prin bucatarie, dar niciunul nu a vorbit.
- Iti trebuie ceva? a intrebat el, venind in pragul usii.
Era la bustul gol, doar cu niste blugi negri stramti pe el si descult. Am scuturat din cap. Ochii lui mi-au privit tot corpul si limba lui a trecut usor peste buzele lui rozalii. Chiar cand voia sa spuna ceva, cineva a batut la usa. M-am ridicat ca arsa, iar Harry si-a dus degetul la buze, facandu-mi semn sa tac. S-a dus in bucatarie si s-a intors cand in usa s-au auzit inca doua batai. A trecut in viteza pana la usa si am vazut ca la spatele blugilor avea un pistol. Sangele mi-a inghetat in vene. A deschis usa si l-am vazut cum s-a relaxat, desi corpul meu a inghetat.
- La dracu’ m-ai speriat! a zis Harry nervos.
- Si mie mi-a fost dor de tine, iubitule, a zis Nadia cu un zambet viclean.
Era imbracata cu niste pantaloni mulati si un maiou negru mulat pe corp. Avea o geaca de piele tot neagra si niste tocuri rosii. Parul blond ii era ridicat la spate, iar fata ii era aranjata. S-a autoinvitat inauntru, dar cand m-a vazut, a parut surprinsa si apoi satisfacuta.
- Te-ai intors, soricel? a intrebat ea catre mine.
I-a inmanat un plic galben lui Harry fara sa-l mai priveasca.
- Poti iesi acum, a zis Harry dur, iar eu i-am multumit mental.
- Nu asa repede, bombonel. Nu vrei sa stii ce i s-a intamplat printesei pe strazile alea inficosatoare? a spus ea, apropiindu-se de mine si tuguindu-si buzele.
- Pleaca, te rog, am zis cu o voce ragusita.
Emotiile imi stateau in gat. Nu putea sa faca asta. Nu acum. Nu o puteam lasa sa mi-o traga din nou.
- De unde stii tu asa ceva? a intrebat Harry incruntat.
- Nu stiu chiar tot ce s-a intamplat, dar stiu esenta, a raspuns ea.
- Iesi, Nadia! am spus mai tare, inclestandu-mi pumnii.
- De ce sa tinem secrete de Harry? a intrebat cu o falsa simpatie. Era noaptea in care Mike ne-a pus sa mergem in clubul ala jegos sa rezolvam ceva probleme. Iti amintesti?
- Nu e dreptul tau! am strigat nervoasa la ea, dar m-a ignorant.
- Eram la intrare si tu te-ai oprit brusc, a zis Nadia, privindu-l pe Harry. Apoi au ti-am spus ca suntem asteptati si am intrat.
- Stiu astea, a spus Harry taios.
- Dar ce nu stii e ce se intampla pe strada de vis-a-vis, a continua tea cu un zambet compatimitor fals.
- Nadia! am strigat la ea, lacrimi formandu-s ein ochii mei.
- Ei bine, eu stiu, dar iti va frange inimioara, Harry! Daca ai asa ceva, a continuat.
- Ai trei secunde sa spui pana ma plictisesc si te omor, a marait Harry.
- Nu m-ai omori. Vrei sa stii prea tare ce s-a intamplat.
- Te rog, Nadia! am zis, o lacrima scurgandu-se pe obrazul meu.
- Iubesc sa te aud implorandu-ma, dar am sa fac asta oricum. Harry, Alice a fost violata de ceva boschetar infect pe strada aia, in noaptea aia.
Am strigat de frustrare ca si un animal ranit, lacrimile curgand acum in voie pe obrajii mei. Mi-am acoperit fata cu mainile, dar le-am indepartat repede ca sa pot vedea reactia lui Harry. Pur si simplu statea acolo si o privea prostit pe Nadia. Perplex. Nicio emotie. Procesa.
- Nu ti-a spus pentru ca stia ca nu o sa o mai vrei, a continuat cu un aer superior. Altcineva i-a tras-o, Harry. Erai acolo si nu ai stiut. A fost violata, nu mai are “inocenta” aia pe care o cauti. Deci cand te hotarasti sa scapi de ea, suna-ma! a terminat triumfatoare si apoi a trecut pe langa noi, inchizand usa in urma ei.
Harry a ramas acolo, privind in gol. Stia. Puteam sa vad tristetea si nervozitatea care s-a asternut pe fata lui. Am incercat sa imi reduc la tacere plansul.
- Ai fost violata? a intrebat el cu o voce nesigura.
Am inchis ochii. Sa o gandesc era una, dar sa o spuna altcineva era alta. Era dureros. Era real.
- Raspunde-mi! a strigat el dintr-odata, iar eu am tresarit.
- Nu pot sa fac asta acum, am zis balbaita si apoi am inceput sa urc scarile rapid.
Am ajuns pana in camera lui Harry cand am auzit usa trantindu-se in urma noastra. Am vrut sa merg direct in baie, dar mana lui mi-a prins incheietura si m-a smucit cu fata spre el.
- Nu! Nu imi faci asta din nou! a zis el nervos.
Ochii ii erau intunecati. Pur si simplu un verde inchis crud si inspaimantator. Sa-i dam drumul.
- In regula, ai aflat, multumit? am intrebat cu o voce scazuta, stergandu-mi lacrimile.
- Nu, nu sunt multumit! a strigat el. Nadia? A trebuit sa aflu de la Nadia? De ce nu mi-ai spus tu? Ce era asa de greu sa iti deschizi nenorocita de gura si sa vorbesti, Alice?
- Stiam ca asa o sa faci! am strigat inapoi.
- Cum te asteptai sa fac, Alice? Ai fost violata si nu ai spus nimic! a strigat inapoi.
Mi-am muscat buza inferioara cu putere si am lasat lacrimile sa-mi inunde din nou obrajii.
- Despre asta au fost atacurile de panica si toate cosmarurile? a intrebat el.
- Nu numai despre asta, am raspuns soptit.
- Atunci? Haide, Alice, vorbeste, ce dracu’? Cum sa ghicesc ce se intampla? a urlat, strangandu-mi incheietura cu putere.
- Opreste-te! am strigat la el, iar mana lui mi-a dat drumul.
M-am tras in spate si am lasat un hohot de plans sa-mi scape.
- Vrei sa stii ce s-a intamplat acolo, Harry? am zis cu ura. Am sa iti spun, dar apoi nu o s amai fie nimic la fel! Nu o sa ma mai vrei, Harry!
- Cum poti sa fii asa egoista? Te gandesti la tine si la nevoile tale, dar si eu sufar. Te inchizi in tine o saptamana si nu iti pasa de ce imi faci mie! a strigat el nervos.
- Te-am pus pe tine primul intotdeauna, idiotule!
- Atunci spune-mi ce s-a intamplat! a zis, ridicand mainile in lateral.
- Eram pe strazile alea reci singura! Singura, Harry! Si in noaptea aceea s-a intamplat o catastrofa. Erai acolo. M-am auzit, stiu ca ti s-a parut ca auzeai o voce care te striga. Eu eram, Harry! Eu eram vocea aia, dar curva de Nadia m-a vazut inainte si te-a indepartat de mine! M-a lasat acolo sa mor! am spus cu venin. Nadia mi-a facut asta.
M-am oprit sa trag o gura mare de aer pentru a putea continua.
- Jeremie…
- Cine e Jeremie? m-a intrerupt el nervos.
- Barbatul care m-a violat.
- Il stiai?
- Nu, Harry! Dar trebuie sa fi avut si el un nume si niste parinti si prieteni!
- Ei bine, nu o sa mai aiba! O sa il gasesc! O sa rascolesc strazile si casele pana il gasesc pe nenorocit si am sa ii scot plamanii prin coaste! a spus nervos, lovind peretele repetat.
- Harry, nu poti! am zis cu o voce micuta.
- Ba pot! El te-a violat, Alice! Te-a luat de langa mine si te-a ranit! El ti-a facut asta!
- Harry, nu poti, la naiba! am strigat asa de tare incat gatul a inceput sa ma doara.
- Pot si o sa o fac. O sa il fac sa sufere in asa de multe feluri incat moartea o sa fie cel mai frumos vis al lui!
- Prea tarziu, am murmurat.
- Ce mama dracului tot vorbesti acolo? a tipat exasperat.
- Harry, l-am omorat.
Si linistea s-a lasat peste noi. Ochii lui s-au marit, iar ai mei s-au inecat in lacrimi. S-a intors cu spatele la mine si l-am vazut trecandu-si o mana prin par.
- Ce, acum nu te mai poti uita la mine? m-am rastit, dar nu s-a intors. El era peste mine si ma… viola, iar eu eram pierduta. I-am spus ca eram gravida, dar nu s-a oprit, Harry! Eram disperata. Asa ca am gasit pistolul la spatele pantalonilor sai. L-am luat de acolo si l-am impuscat in cap. A trebuit sa ma tarasc afara de sub un cadavru. Inca ii simt sangele sub unghii si inca ii visez ochii morti.
M-am oprit ca sa imi sterg lacrimile, dar altele le-au inlocuit imediat. Harry inca era cu spatele la mine. Stiam ca ii era sila de mine si stiam ca nu ma mai voia. Eram distrusa.
- Il visez mereu, am continuat. I-am oprit viata. De ce e el mort si eu in viata? Puteam sa procedez altfel si stiu – m-am oprit din cauza plansului – stiu ca imi facea rau, dar eu am omorat o persoana. Cum traiesc cu asta, Harry? Cum traiesc stiind ca tu ma urasti si ca am devenit o criminala? Nu stiu cine sunt sau de ce sunt capabila si imi e frica. Pentru ca am fost violata si am omorat un om.
M-am oprit. Nu mai puteam sa fac nimic, doar sa plang. Harry era cu spatele la mine si ma simteam dezgustata de mine.
- Harry? am murmurat printre lacrimi.
De ce imi faceam asta? Nu trebuia sa-i vad privirea dezamagita siscarbita de mine. Dar m-am apropiat de el cu pasi care se simteau ca si valsul pe cioburi. L-am inconjurat ca sa ajung in fata lui si i-am privit chipul neexpresiv. Privirea lui a cazut peste a mea. Ochii ii erau rosii si buza ii tremura. A expirat zgomotos, aplecand privirea si apoi si-a ridicat-o inapoi.
- Nu vreau sa plang, Alice! a zis el cu o voce micuta. Dar ma gandesc la tine si la felul cum mainile tale se jucau cu parul meu, cum radeai timid si de ochii tai frumosi, de tine in primele zile cand ai ajuns aici. Te-a violat si a trebuit sa-l impusti. Asta nu schimba nimic. Dar te-a luat de langa mine. El a luat toate lucrurile astea marunte. Mi te-a luat. Cum-Cum traiesti cu asta?
Si-a presat buzele intre ele si a inchitit in sec, ochii umezindu-se puternic.
- Am fost acolo si nu te-am putut salva, a zis cu ochii inchisi. Eu nu te-am putut salva. Nu te-am putut ajuta cand aveai nevoie de mine si m-am lasat prins in altceva. Cine face asta? Eu trebuia sa am grija de tine, de voi, si am esuat. Am avut doua datorii: sa te protejez si sa te iubesc. Nu am reusit s-o fac pe niciuna.
Pieptul ma durea si lacrimile mi-au patat tricoul.
- Nu e vina ta, Harry. A fost Nadia, nu aveai cum sa ma auzi la o asa distanta.
- E numai vina mea! Eu nu te-am auzit, eu te-am pus pe strazi, eu te-am lasat insarcinata… eu am omorat-o pe Alice.
- Ba nu, Harry, sunt aici!
- Eu am facut asta, a continuat. Cum poti sa ma iubesti? Ai crezut ca trebuie sa ascunzi de mine faptul ca ai fost violata si ai omorat un om? Cum ai putea sa crezi ca te voi abandona? Ai trecut prin toate singura si nu am stiut. Imi pare asa de rau, iubito. Imi pare foarte rau.
- Nu a fost vina ta, Harry. Incercai sa ma protejezi.
- Si nici asta nu am reusit. Acum tu trebuie sa traiesti toata viata cu greselile mele! Si nu pot sa schimb asta.
Mi-a privit toata fata si a clatinat usor din cap.
- Te-a luat de langa mine. Te-am distrus.
Atunci bratele mele s-au infasurat in jurul gatului sau strans, dar el nu a raspuns. S-a incordat la atingerea mea.
- Imbratiseaza-ma, Harry! Am nevoie de tine acum! am murmurat printre lacrimi.
Bratele lui s-au infasurat instant in jurul meu, strangandu-ma asa de tare incat am crezut ca s-ar putea sa ma rupa. Ma lipea la loc. Imbratisarea lui ma lipea la loc. Imi parea rau ca el credea ca era vina lui deoarece chiar nu era vina lui. Stiam ca m-ar fi salvat daca ar fi putut, dar pur si simplu nu a fost sa fie. Ma simteam elierata acum. Ma bucuram ca nu ma uraste si ca nu ma abandoneaza, dar inca mi se strangea stomacul cand ma gandeam la Jeremie.
- Nu m-ai dezamagit si nici nu m-ai distrus, am murmurat in urechea lui. Tu ma faci intreaga. Nu e vina ta, iar daca indraznesti sa mai gandesti asta, nici Dumnezeu nu stie ce o sa-ti fac. Te iubesc, Harry! Te iubesc si imi pare rau.
Harry s-a indepartat si am vazut lacrimi pe fata lui. Pur si simplu imi venea sa tip cand stiam ca plange din vina mea. Dar, Iisuse Christoase, ce frumos era cand plangea.
- Imi pare asa de rau, iubito! a zis el, clipind des ca sa-si alunge lacrimile din ochi.
- Sunt bine, Harry. Sunt langa tine, nimeni nu ma poate indeparta! Am nevoie de tine sa ai grija de mine acum.
Eram doua piese de puzzle stricate si vechi, dar ne potriveam asa frumos impreuna. Lacrimile lui si lacrimile mele se intersectau pe pieptul sau gol.
- Nu plec nicaieri, Harry.
- Nu o sa te las niciodata, Alice!
O alta imbratisare ne-a acaparat si la scurt timp, picioarele mi-au fost ridicate. Am ajuns pana la pat, dar nu ne-am asezat, ci Harry a luat patura si ne-a purtat pe amandoi pe balcon. Frigul m-a inconjurat, dar Harry s-a asezat imediat pe scaun, cu mine in poala lui, si patura peste amandoi. Respiratiile noastre se incalzeau si degetele noastre se impleticeau sub patura calduroasa.
Stiam ca nu urma sa dispara totul peste noapte, dar cu Harry langa mine, simteam ca pot sa trec peste. Stiam ca pot.
- Iubito, pot sa iti spun ceva? a intrebat el.
- Orice, am raspuns, tragandu-mi nasul.
- Stiu ca nu sunt ideal pentru tine si ca nu iti pot oferi tot ce vrei, dar pot sa iti ofer asta acum. Nu am sa o pot spune mereu, dar acum pot. Deci am nevoie de tine sa sculti.
M-am incruntat usor. Mana lui s-a asezat peste obrazul meu, iar ochii lui rosii i-au intalnit pe ai mei.
- Te iubesc, Alice! a zis soptit.
Si asta a fost. Momentul cand am stiut ca totul a meritat si ca ma iubeste cu adevarat. Era acolo. Aveam pe cineva sa ma iubeasca si ce bine era sa stiu ca sunt iubita tocmai de Harry Styles.
- Si eu te iubesc, Harry! am spus.
Buzele nostre s-au intalnit si pur si simplu noaptea a explodat. Era tot ce voiam. Era frumos, era al meu si era adevarat. Tot ce stiu e ca in noaptea aceea, cand am fost langa Harry si mana lui a strans-o pe a mea, buzele lui au fost lipite de crestetul meu si cealalta palma a sa era peste abdomenul meu, am adormit. Si nu am avut niciun cosmar sau atac de panica. Doar o imagine static in care el imi spunea la nesfarsit “Te iubesc.”. Si stiam ca urma sa fie acolo si cand ma trezesc. Te iubesc. Te iubesc.
Nu vreau sa o lungesc mult. Cateva anunturi.
1. Acest capitol ii este dedicat lui @Nu-Te-Ll-a careia ii multumesc mult pentru toata sustinerea si cuvintele frumoase! Ceilalti cu dedicatii veti primi in urmatoarele capitole si daca mai vrea cineva dedicatii sa imi spuna.
2. Vreau sa ii multumesc lui @_musicmaniac pentru frumoasa coperta pe care a facut-o! Multumesc, e minunata! De asemenea, multumesc si celorlalti care mi-au trimis coperti si sper ca nu v-ati suparat!
3. Vreau doar sa va multumesc pentru ca cititi, votati si va impartasiti gandurile cu mine! Inseamna mult pentru mine si va multumesc!
Multumesc pentru ca cititi si sper ca v-a placut! :) Xx