Angello P.O.V
Dimineaţă mă trezesc cu un zâmbet cât China de mare pe față, datorită 'frumoasei adormite' din braţele mele. Lucy încă doarme ca un bebeluş, ţinându-mă strâns în braţe cu mâinile sale micuţe. Îmi arunc privirea la ceasul de pe noptieră şi observ că este doar ora opt. Nu mai am somn, aşa că încerc să ies cu greu din braţele sale şi mă duc spre camera mea pentru a-mi face un duş şi îmi aleg nişte haine mai lejere. Îmi aranjez puţin părul care este cam ciufulit şi sunt gata. Când ajung pe hol, arunc un ochi în camera lui Lucy şi încep să chicotesc când o văd cum doarme. Stă ghemuită, ţinând perna pe care am dormit eu în braţe şi moţăie ca un bebeluş care visează. Cât de drăgălaşă este!
Cobor jos în bucătărie pentru a-i pregăti micul dejun somnoroasei de sus și încep să aleg toate ingredientele pentru un fel de mâncare nu foarte sofisticat. Ce tot spun eu aici? Este vorba doar despre pâine cu unt şi gem, o cafea cum am aflat că-i place şi suc de portocale. Aş fi vrut să-i pregătesc ceva mai special, dar poate nu era pe gustul ei şi am presupus că tuturor le place pâinea cu gem. Ce-i drept, nici eu nu sunt cel mai priceput la gătit. Le pun toate pe o tavă din lemn şi decid să-i scriu şi un bileţel, care îl aascund sub cana de cafea.
Urc înapoi în camera ei şi o găsesc tot dormind. Dacă ştiu un lucru despre Lucy, este acela că îi place la nebunie să doarmă şi acesta este unul dintre motivele pentru care ne potrivim. Pun tava pe noptieră, având grijă să n-o trezesc şi îi depun un mic sărut pe frunte, după care ies tiptil din cameră.
Lucy P.O.V
Deschid ochii deranjată de razele soarelui care pătrund în camera mea şi mă ridic în capul oaselor, văzând că este deja ora zece. Când îmi întorc privirea spre cealaltă parte, observ o tăviţă cu micul dejun pe noptieră. Instant îmi apare un zâmbet imens pe faţă, ştiind deja cine a lăsat-o aici. Ce drăguţ din partea lui.
Îmi revin în minte momentele de seara trecută când am adormit împreună şi îmi vine să ţopăi de fericire. Nu-mi vine să cred că am dormit în acelaşi pat, unul lângă celălalt. Chiar dacă acum nu m-am trezit alături de el, ştiu că a rămas toată noaptea lângă mine pentru că parfumul său încă se simte proaspăt pe pernă. Este cel mai minunat şi incredibil băiat pe care l-am întâlnit vreodată. Încep să mănânc cu poftă din tot ce se află pe tavă şi chiar dacă a fost vorba doar de pâine cu unt şi gem, a fost delicios totul. Când ridic ceaşca cu cafea, găsesc un bileţel împăturit şi încep să-l citesc, dându-mi seama că este tot de la el.
Bună dimineaţa, rază de soare! Sper că te simţi mai bine şi micul dejun, dacă îl pot numi aşa, este pe gustul tău. Nu sunt eu prea priceput în ale bucătăriei, dar am încercat să-ţi pregătesc ceva. M-am gândit că ţi-e foame. După ce mănânci, te aştept jos să-mi dai verdictul. Poftă bună! — Angello
Nimeni, niciodată nu a mai făcut asta pentru mine. De fapt doar mama, dar nu este acelaşi lucru. Chiar mi-a făcut dimineaţa mult mai frumoasă. După ce termin de mâncat, intru în baie pentru un duş care să mă trezească mai bine şi îmi fac rutina de dimineaţă, după care îmi aleg nişte haine oarecare. Cobor veselă în living şi îl găsesc pe Angello stând pe canapea, uitându-se la televizor. Aşez tava pe mini-barul din bucătărie şi mă apropii încet de el, vrând să-l sperii puţin. Îmi aşez mâinile brusc pe umerii lui şi aproape că ţipase ca o fetiţă.
— Lucy, ce m-ai speriat! îmi spune şi îşi duce mâna la piept.
— Îmi pare rău. îi spun sincer şi mă aşez pe canapea lângă el.
— Nu-i nimic.
— Era să uit... Mulţumesc mult pentru micul dejun. A fost delicios, dar chiar nu trebuia să te deranjezi.
— Mă bucur că ţi-a plăcut. Măcar atât să fac şi eu. îmi spune, având privirea în jos.
— Hei! Ce s-a întâmplat? Am spus eu ceva greşit? îl întreb şi îmi aşez mâna pe umărul său, el tresărind.
— Nu, nu! Doar că eu... Încă mă simt foarte vinovat pentru ce s-a întâmplat aseară şi merit din plin să mă simt aşa. Doar din cauza mea era să mo-... începe să-mi spună şi îi pot citi vinovăţia din privire, dar îl întrerup imediat.
— Ascultă, Angello... Ţi-am mai zis şi la spital. Nu trebuie să te simţi vinovat deloc. A trecut. Uite, sunt bine, sunt aici. N-am păţit nimic.
Nu mai suport să văd cum se consumă atât şi cât de mult se învinovăţeşte. Şi până la urmă pentru ce? Incidentul de aseară a fost doar un accident nenorocit. Sunt conştientă că putea fi mai grav, dar nu a fost şi acum sunt bine. Poate că...dacă era o altă persoană în locul lui, nu iertam şi nu puteam trece atât de uşor peste tot ce s-a întâmplat. M-a convins din prima clipă că nu mi-ar putea face rău şi mă protejează încă de când am venit aici, iar asta nu mă face decât să mă îndrăgostesc de el din ce în ce mai mult.
— Da, dar dacă păţeai ceva? Şi asta doar din vina mea. Cred că nu ai aflat încă cât de gravă putea fi situaţia. Doctorul ne-a spus că dacă întârziam doar câteva minute, viaţa ta putea fi în mare pericol sau chiar să...
— Angello, nu am păţit nimic grav. Te rog, haide să încheiem odată şi pentru totdeauna subiectul acesta pentru că nu are rost să te mai simţi vinovat. Chiar nu trebuie. îi spun, iar el mă aprobă până la urmă, resemnat.
— Bine atunci. Deci, spui să ne prefacem că nu s-a întâmplat nimic aseară?
— Da, la asta mă refeream şi eu. Asta încerc să-ți tot spun. De acord?
— De acord.
Ce bine că am lămurit toată treaba asta. Îi propun să vedem un film pentru a destinde puţin atmosfera dintre noi şi este de acord. Însă, problema este că eu nu pot fi atentă la film nicio secundă pentru că, simţindu-l din nou atât de aproape de mine, parcă temperatura corpului îmi creşte cu mult peste limita normală şi inima îmi bubuie în piept incontrolabil. După ce se termină filmul îl observ cum mă priveşte cam ciudat şi la rândul meu, îmi întorc privirea spre el.
— Ce s-a întâmplat?
— Nimic, doar că... Te-ai înroşit foarte tare la faţă. Ţi-e cald cumva? mă întreabă şi mă simt foarte stânjenită în acest moment.
— Ăăm...de fapt da. îi spun, fiind mai mult decât ruşinată de această situaţie penibilă în care mă aflu.
— Atunci ai vrea să mergem la piscină şi să înotăm? îmi propune şi îi mulţumesc în sinea mea pentru o aşa idee strălucită.
— Sigur. Mă duc să-mi iau costumul de baie.
— Ok. Eu te aştept aici.
Urc repede în camera mea şi mă lipesc de suprafaţa uşii, respirând sacadat. Doamne, ce naiba e cu mine? Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva niciodată. Când intru în baie şi mă privesc în oglindă, rămân mută de uimire când îmi văd reflexia. Sunt toată roşie, aşa cum mi-a spus şi Angello, având mici picături de sudoare pe frunte. Îmi dau cu apă rece pe faţă şi îmi caut un costum de baie cât mai repede pentru că nu vreau să-l fac să mă aştepte. Găsesc până la urmă unul perfect şi ies din cameră.
Ajung în living şi pot jura cu mâna pe inimă, că acesta este cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în viaţa mea. Angello îşi întoarce privirea spre mine, purtând doar un sort care îi vine până la jumătatea coapselor şi are un prosop pe umăr. Doamne, parcă este desprins din reviste!
Pur şi simplu, nu-mi pot lua ochii de la el şi sunt conştientă că mă holbez ca o fraieră. Dar spre bucuria mea şi el mă analizează din cap până-n picioare, simţind din nou cum mă înroşesc.
Angello P.O.V
Doamne, în ce hal poate arăta această minunăţie de femeie din faţa mea! Este de-a dreptul fermecătoare în acest costum negru care îi scoate formele perfecte în evidenţă. Pur şi simplu, parcă mă hipnotizează. După câteva secunde bune în care ne-am tot holbat unul la celălalt, decid să sparg eu tăcerea pentru că nu ştiu cât mai rezistam să o privesc şi să nu-mi pierd minţile.
— Mergem? o întreb şi după ce îmi răspunde afirmativ, o văd înroşindu-se din nou.
Se pare că şi ea a observat cum o priveam.
Lucy P.O.V
Ieşim amândoi din casă şi mergem spre curtea din spate unde se află o piscină imensă.
— Ştii să înoţi? mă întreabă, scoţându-mă din starea mea de visare la toate grupele de muşchi ale corpului său perfect.
— Da, ştiu să înot, dar intră tu primul şi zi-mi cum este apa. îi spun şi-l împing când nu este atent, căzând în piscină.
Nu se aştepta să fac asta. Mă aşez pe marginea piscinei cu picioarele în apă, râzând de faţa sa uimită atunci când iese la suprafaţa apei.
— Oh, n-ai făcut asta!
— Oh, ba da. îi spun, încercând să-i imit tonul vocii sale groase, dar evident că nu-mi iese şi izbucnesc în râs.
— Îţi arăt eu ţie! mă ameninţă, având pe buze un zâmbet viclean.
Fără să apuc să-i anticipez mişcările, mă apucă de coapse şi mă trage în apă.
— Aşa îţi trebuie. îl aud spunându-mi şi râzând de mine după am ieșit cu capul la suprafaţă.
— Oh, mai taci! spun şi mă prefac bosumflată.
Îl văd cum se scufundă din nou şi mă sperii de moarte atunci când mă văd ridicată pe umerii săi.
— Angello, ce faci?!
— Asta. îmi spune scurt şi mă împinge, plonjând în apă pentru a doua oară.
Îi arăt eu lui. Mă reped spre el şi îl iau prin surprindere din nou când îl împing de umeri sub apă şi-l ţin acolo câteva secunde.
— Acum te-ai răcorit? îl întreb râzând şi mă pregătesc să ies victorioasă din piscină, însă când sunt pe punctul de a ieşi, Angello mă apucă de glezne şi mă trage înapoi în apă.
Fiind luată prin surprindere, cad cu faţa direct în apă şi fără să vreau, înghit multă apă, simţind deja cum mă ia ameţeala. Nu mai pot să-mi mişc niciun muşchi din corp şi mă afund tot mai mult, ajungând pe fundul piscinei şi totul devine negru în jurul meu.
Angello P.O.V
— Oh, haide Lucy! Nu mai fă glume proaste şi ieşi odată. strig pentru a mă auzi de sub apă şi încerc să nu mă las păcălit din nou de ea.
Ce naiba încearcă să facă? Cred că stă mai bine de un minut în apă şi nici nu o văd să mişte. Vrea să-mi demonstreze oare cât de mult îşi poate ţine respiraţia sub apă? Dar realitatea mă loveşte ca un trăznet când realizez ce tocmai se întâmplă şi simt ca şi cum un cuţit îmi străpunge inima.
— Dumnezeule, Lucy! o strig disperat şi sar numaidecât înapoi în apă după ea.
O văd pe fundul piscinei inconştientă
şi o scot repede pe marginea piscinei.
Doamne, nu se poate întâmpla asta a doua oară. Din nou viaţa ei este în pericol din cauza mea. Nici bine nu şi-a revenit din accidentul de aseară şi acum iarăşi este la un pas de moarte. În continuare este leşinată în braţele mele şi nu reacţionează deloc când o zgâlţâi de umeri.
— Lucy, deschide ochii! Te rog... o implor şi încerc să-i acord primul ajutor.
Îi aşez capul într-o parte pentru a elimina apa pe care a înghiţit-o şi îmi presez mâinile de mai multe ori pe pieptul său până când, Slavă Domnului, începe să tuşească. Încearcă să tragă aer în piept, dar pare că nu poate şi încă este pe punctul de a se sufoca. Trebuie să fac neapărat ceva şi asta repede. Îmi apropii buzele de ale sale pentru a-i face respiraţie gură la gură, din nou şi din nou, până începe să respire normal şi îşi deschide într-un final ochii.
— Lucy! Eşti bine? o întreb şi îi cuprind faţa în palme.
— M-Mulţumesc. reuşeşte să-mi spună şi respiră sacadat până când i se reglează respiraţia.
— Lucy, te implor, iartă-mă! Totul s-a întâmplat doar din cauza mea...din nou. Sunt un mare idiot. Îmi pare foarte rău. Te rog din suflet, iartă-mă! îi spun şi îi iau mâna într-a mea, ajutând-o să se aşeze pe un şezlong.
— Angello, este ok. Nu a fost vina ta. Dacă eu nu te împingeam la rândul meu în piscină, nici tu nu o făceai. Eu nu am fost atentă şi am înghiţit apă, ducându-mă la fund. Şi nu eşti idiot deloc, să ştii. A fost şi vina mea. Putea să ţii se întâmple, Doamne fereşte, şi ţie. îmi spune zâmbind şi nu-mi pot da seama cum poate fi atât de bună cu mine.
În mai puţin de douăzeci şi patru de ore era să-şi piardă viaţa din cauza mea şi nu o dată, ci de două ori, iar acum ea îmi spune că mă iartă din nou. Chiar este cea mai bună şi sufletistă persoană pe care am întâlnit-o vreodată.
— Ba da, Lucy. Eu te-am tras în piscină şi din vina mea ţi-a fost pusă viaţa în pericol, din nou. Te rog mult, iartă-mă! îi spun şi mă cuprinde iarăşi acea stare cumplită de vinovăţie.
— Angello, te rog, încetează! Nu am pentru ce să te iert. Până la urmă tu
m-ai salvat şi îţi sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Nici nu ştiu cum să-ţi mulţumesc.
— Lucy, dar...
— Bine, atunci uite cum facem... Dacă asta te face să te simţi mai bine, te iert. Chiar dacă nu am pentru ce.
— Îţi mulţumesc. Şi promit că nu se va mai întâmpla una ca asta niciodată.
— La fel şi eu. Gata cu glumele proaste şi cu acţiunile care ne-ar putea pune viaţa în pericol. Bine? îmi spune şi întinde mâna spre mine.
— Bine. îi spun, simţindu-mă acum mult mai uşurat şi batem palma.
— Acum haide să ne întoarcem în casă. Oricum este prea cald. Ne-au cam ajuns peripeţiile pentru o singură zi.
— De acord.
Lucy P.O.V
Doamne, nu-mi vine să cred! El tocmai m-a salvat de la înec şi pe deasupra mi-a mai făcut respiraţie gură la gură. Chiar dacă eram puţin inconştientă, i-am putut simţi buzele sale dulci presate de ale mele şi sunt la fel de moi cum mi le imaginam. Nici nu pot descrie în cuvinte amalgamul de emoţii care m-a cuprins. După ce îi propun să ne întoarcem în casă, îmi aşează grijuliu prosopul pe umeri.
— Ţi-e foame? mă întreabă când ajungem în living şi dau negativ din cap.
— Nu.
— Aham. Sigur ţi-e foame. Mă duc să-ţi fac un sandviș.
— Nu, Angello. Dacă mi-e foame, pot să-mi fac şi eu singură de mâncare.
— Sub nicio formă. Adineauri "ai înviat" din morţi şi în niciun caz nu te voi lăsa să depui efort. Trebuie să te odihneşti puţin.
— Bine. Eşti imposibil. Atunci eu mă duc să mă schimb. îi spun, cedând până la urmă.
— Ok. îmi spune şi-l văd cu un zâmbet victorios pe faţă.
Urc în camera mea, având zâmbetul pe buze şi încă nici nu realizez că Angello m-a sărutat. Chiar dacă nu s-a întâmplat într-un context normal, totuşi s-a întâmplat. Doamne, ce tot vorbesc eu aici? Dacă nu eram pe punctul de a mă sufoca, sunt sigură că nu m-ar fi sărutat. Până la urmă nici n-ar avea vreun motiv. Îmi scutur capul, vrând să elimin toate aceste bazaconii din minte şi intru în baie. Umplu cada cu apă şi torn în ea puţin din spumantul meu preferat, lăsându-mă învăluită într-o relaxare totală. După ce sunt gata, îmi înfăşor trupul într-un prosop moale şi îmi aleg o pereche de pijamale.
Cobor jos şi-l găsesc pe Angello aşezând feliile de pâine în prăjitor, fiind la fel ca şi mine schimbat în nişte haine lejere. Încep să chicotesc când îl văd chinuindu-se cu butonul de la prăjitor, atrăgându-i atenţia asupra mea.
— Încă n-ai dat foc la casă?
— Cine vorbeşte. Şi apropo, frumoase pijamale. îmi spune şi se strâmbă la mine cu o faţă caraghioasă.
— Ce amuzant ești tu. Cred că eşti doar invidios şi ţi-ai dori şi tu asemenea pijamale. îi spun râzând şi mă aşez pe scaunul de la mini-bar, aşteptând să termine.
— Sigur că da. Şi uite-ţi sandvișul. îmi spune, întinzându-mi o farfurie unde se află un sandviș cu şuncă, roşii cherry şi brânză.
— Preferatul meu. Mulţumesc.
— Cu plăcere, prăjiturico.
Ce-i drept, sunt nişte pijamale mai...copilăroase oarecum, dar mie îmi plac.
— Ha, ha. Foarte amuzant.
— Scuză-mă, te rog. Acum haide şi mănâncă. Să ştii că este comestibil.
— Dar tu nu mănânci?
— Nu mi-e foame.
— Mai scuteşte-mă. Dacă nu mănânci şi tu, nici eu nu mănânc.
— Fie. cedează până la urmă şi zâmbesc victorioasă.
Se aşează lângă mine şi împărţim sandvișul, începând să mâncăm. După câteva ore în care ne-am plictisit de moarte, s-a făcut deja seară şi dintr-o dată se aud nişte bătăi în uşă. Mă ofer eu să deschid şi în prag o văd pe Bella împreună cu Mariano.
— Hei! îmi spun amândoi la unison.
— Bună! Haideţi, intraţi. îi salut la rândul meu şi-i invit să intre înăuntru.
— Oh, Lucy... Drăguţe pijamale. îl aud pe Mariano spunându-mi şi începe să chicotească.
— Aşa am zis şi eu! se aude şi vocea lui Angello din bucătărie.
— Oh, mai tăceţi amândoi!
— Nu mai necăjiţi fata şi haideţi să ne aşezăm. intervine Bella între noi şi îi mulţumesc din priviri.
Stăm cu toţii de vorbă pe canapea, până când băieţii se plâng că le este foame. Mergem amândouă în bucătărie şi decidem să-i surprindem cu reţeta noastră specială de lasagna.
— Cu tine, domnişoară, trebuie să am o discuţie serioasă. îi spun Bellei când punem lasagna la cuptor şi o ameninţ cu degetul arătător.
— Atunci e vai de mine.
— Să știi că da. spun şi începem să râdem.
— Bine, bine. Dar mai întâi trebuie să hrănim "lupii" aceia înfometaţi din living, după care putem vorbi liniştite. îmi spune şi sunt total de acord cu ea.
Când este gata, scoatem tava de la cuptor şi o lăsăm puţin să se răcească, după care le-o ducem băieţilor. Aceştia nici nu stau prea mult pe gânduri şi încep să înfulece, noi două bucurându-ne că am apucat să mâncăm câte o bucăţică.
*
— Şi... De unde să încep? o aud întrebând atunci când ajungem în camera mea şi ne aşezăm pe pat.
— Păi, ai putea să începi cu 'subiectul Mariano'.
— Poftim? Cum adică subiectul Mariano?
— Oh, haide Bella! Nu încerca să te ascunzi de mine. Am văzut cum vă priviţi. I-a spune-mi... Ce se întâmplă între voi doi?
— Atât de evident este? îmi spune roşind, având privirea în pământ.
Este pentru prima oară în viaţa mea când o văd pe Bella roşind atunci când vorbeşte despre un băiat.
— Da, Bella. Se vede de la o poştă că îl placi și sunt sigură că şi el te place.
— Serios?
— Foarte serios. Mi-a spus Angello că i-ai cam sucit minţile lui Mariano.
— Oh, Lucy... Lasă glumele la o parte. îmi spune chicotind amar.
— Sunt extrem de serioasă, Bella. Ţi se pare că glumesc? Voi doi chiar vă potriviţi şi se vede cu ochiul liber că se aprind ceva scântei între voi doi. Însă, trebuie să-ţi spun ceva în legătură cu el.
— Spune. mă îndeamnă, devenind curioasă.
— Uite... El acum o lună şi ceva a fost înşelat de către fosta sa iubită, Natalie. A prins-o în pat cu un alt bărbat chiar în ziua aniversării unui an de relaţie. Pentru el a fost un adevărat şoc şi a suferit enorm atunci. Stătea închis în camera lui toată ziua şi nu voia să vorbească cu nimeni. Chiar dacă el spunea că e bine, se vedea cu uşurinţă că nu este aşa. De abia acum şi-a revenit şi a reuşit s-o uite. Am ajuns să ţin la el ca la un al doilea frate mai mare şi nu vreau să-l mai văd suferind.
— Am înţeles. Asta aş face şi eu în locul tău. Dar nu trebuie să-ţi faci griji. Dacă vom fi vreodată împreună, nu aş putea niciodată să rănesc un asemenea om minunat ca şi el. Îţi jur!
— Sper să fie aşa şi ca totul să fie bine. Mă bucur că am lămurit acest lucru. îi spun, iar ea vine şi mă îmbrăţişează călduros.
— Acum e rândul tău. îmi spune şi o privesc cu o sprânceană ridicată.
— Cu ce să încep?
— Păi, ce ar fi să începi cu 'subiectul Angello'? îmi spune, imitându-mi cuvintele.
— Stai puţin! Ce legătură are Angello în toată discuţia noastră?
— Hai, Lucy! Eşti culmea. Îl placi şi încă foarte mult. Crezi că n-am observat cum îl priveşti şi mai ales cum te priveşte el? Am văzut cum vă sclipesc ochii amândurora când vă priviţi.
— Ba nu!
— Ba da, Lucy! Mie poţi să-mi spui, ştii asta.
— Eu nu...adică da. Nu, nu ştiu... Dar când îl văd simt nişte lucruri ciudate în stomac, iar inima începe să-mi bată de parcă vrea să-mi sară din piept. Şi când mă atinge chiar şi din greşeală, mii de fiori îmi trec prin tot corpul. De exemplu, azi... Am fost împreună la piscina din curte şi era să mă înec, iar el m-a salvat şi mi-a făcut respiraţie gură la gură. termin de zis, iar ea mă priveşte cu gură căscată.
— A făcut ce?! Şi Dumnezeule! Tu era să te îneci? Dar cum? Tu ştii să înoţi.
— Da, ai auzit bine. Nu ştiu cum s-a întâmplat dar am înghiţit multă apă şi m-am dus la fund. Angello m-a salvat şi mi-a acordat primul ajutor. Chiar şi aproape inconştientă cum eram, i-am putut simţi buzele sale peste ale mele. Atunci mi s-a pus un nod în stomac şi parcă uitasem cum mai trebuia să respir normal.
— Uite, vezi? Eşti îndrăgostită lulea de el.
— Ce aş putea să fac eu, Bella? Nici nu ştiu dacă el simte ceva pentru mine. Dacă mă respinge când voi reuşi să-i spun? Nu aş putea suporta aşa ceva. Înţelegi?! îi spun şi în acel moment, încep să mi se scurgă câteva lacrimi amare pe obraji.
— Oh, Lucy... Vino-ncoace! îmi spune şi mă îmbrăţişează.
Acum plângeam de-a dreptul pe umărul său şi la un moment dat, uşa camerei mele se deschide şi îl văd pe Angello. Când mă vede plângând, expresia feţei i se schimbat brusc dintr-una veselă, într-una îngrijorată. Doamne, dacă a auzit ce vorbeam doi două? Sau mai rău, poate şi-a auzit numele în discuţia noastră.
— Lucy, ce ai păţit? De ce plângi?
— Ni-Nimic... mormăi şi fug repede spre baie.
— Lucy, stai!
Nu-l ascult şi închid uşa băii. Mă sprijin de ea şi mă las în jos pe gresia rece. Lacrimile n-au încetat deloc să reapară şi n-aş vrea să mă vadă plângând. Dar dacă cumva a auzit confesiunea mea? Atunci sunt terminată. Încă nu sunt pregătită să-i spun ce simt pentru el. Sau dacă mă va întreba ceva când ies din baie? Nici nu aş ştii ce să-i spun. Nu am puterea să-l privesc acum în ochi.
Angello P.O.V
Doamne, ce i s-o fi întâmplat? Și de ce plângea? Când eram cu toţii jos, era bine şi foarte veselă. Trebuie să aflu ce s-a întâmplat.
— Bella, ce a păţit Lucy?
— Are doar o dispoziţie proastă.
— Ok, dar atunci de ce n-a vrut să vorbească cu mine? Şi de ce a fugit aşa în baie?
— Ţi-am spus, nu e prea bine dispusă.
— Dar...
— Uite, Angello... Tu stai aici şi convinge-o să iasă. Dacă o să vrea, sigur o îți va spune ce are pe suflet.
— Bine.
Bella iese din cameră, iar eu am rămas singur. Mă îndrept spre baie şi mă aşez lângă uşă. Bat de mai multe ori, dar nu se aude nimic.
— Lucy, eşti bine? Haide și deschide uşa, te rog!
— Angello, pleacă! o aud strigând de pe partea cealaltă a uşii şi îmi pot da seama că plânge în continuare.
— Nu plec nicăieri, Lucy. Dacă e nevoie o să stau aici până mâine dimineaţă.
— Te rog, pleacă odată!
— Ţi-am spus că nu plec nicăieri până nu ieşi din baie.
Îmi sprijin capul de tocul uşii şi tot bat în ea până când simt cum pleoapele mi se închid.
Lucy P.O.V
Am amorţit pe gresia rece din baie şi deja mi s-a făcut frig. Nu se mai aude niciun sunet din camera mea şi cred că a plecat. Îmi şterg lacrimile uscate de pe obraji şi deschid uşa. Nu-l văd pe Angello pe nicăieri. Deci chiar a plecat. Ce îmi închipuiam eu? Că el mă va aştepta ca pe o prinţesă până ce ieşeam din baie? Prea frumos ca să fie adevărat. Însă, toate concluziile mele pripite sunt spulberare atunci când îmi arunc privirea în dreapta mea şi îngheţ când îl văd chiar pe Angello, adormit pe podea. Oh Doamne! Cum a putut sta aici atâta timp? Încerc să-l ridic, dar la naiba! Este mult prea greu. De abia îl pot clinti din loc. După mari eforturi, reuşesc până la urmă să-l ridic şi îl aşez pe pat. Dacă îl duceam în camera sa, sigur eram văzuţi de cineva şi eram puşi într-o situaţie cam penibilă. Aşa că, tot ce mi-a rămas de făcut a fost să-l pun pe patul meu. Îl învelesc şi rămân câteva clipe să-l privesc. Doarme ca un copilaş şi este atât de drăguţ. Mă întind şi eu pe pat, stând la puţină distanţă de el, continuând să-l privesc. Îi depun un sărut pe obraz şi îi admir trăsăturile perfecte ale feţei până când adorm.