O lună mai târziu...
Perspectiva autorului
Este ziua cea mare, ziua nunţii lui Leo şi Madeline. Totul este foarte bine pus la punct. Ceremonia va avea loc în aer liber pe marginea unui lac, iar peisajul este unul superb. Sunt amplasate o mulţime de aranjamente florale peste tot, un covor alb imaculat duce până la altarul unde urmează ca cei doi miri să-şi spună jurămintele şi invitaţii încep să-şi facă prezenţa unul câte unul.
Tot astăzi va ajunge la nuntă nepoata miresei şi verişoara lui Lucy, Bella. Ea o să vină în Verona pentru nunta celor doi şi cine ştie, poate va rămâne definitiv.
Lucy P.O.V
Mă bucur atât de mult că mama este fericită din nou şi mai ales lângă un om care o iubeşte enorm, însă un gând mă frământă şi nu-mi dă pace de azi-noapte. Trebuie să vorbesc cu mama neapărat. Îmi finalizez machiajul şi îmbrac repede rochia pe care mi-am ales-o. Îmi dau de două, trei ori cu mâna prin păr pentru a-mi aranja mai bine buclele şi sunt gata.
Ajung în faţa camerei unde mama se pregăteşte de mai bine de două ore şi sunt foarte emoţionată pentru ea. Bat de două ori şi deschid uşa, văzând-o cum îşi aranjează cu grijă rochia în oglinda mare din cameră. Când mă vede, îi apare un zâmbet gingaş pe faţă şi îi sclipesc ochii.
— Hei, mamă!
— Lucy, draga mea... Arăţi uimitor. îmi spune şi mă analizează din cap până-n picioare.
— Mulţumesc. Şi tu eşti superbă, mamă. Cum te simţi? Eşti emoţionată, nu-i aşa? o întreb chicotind, dându-mi deja seama după cum îşi muşcă buzele de emoţie.
— Sunt bine, scumpa mea. Foarte emoţionată, dar bine.
— Mă bucur să aud asta. Leo cum este?
— Nu l-am mai văzut de ieri şi mi-e tare dor de el. Şi...cum arăt? Crezi că-l voi da pe spate? mă întreabă şi îzbucnim în râs amândouă.
— Mamă, arăţi minunat. Şi l-ai dat pe spate demult, crede-mă. îi spun sincer şi o admir cum îi stă în rochia de mireasă.
Este superbă şi la fel de frumoasă cum a fost de când mă ştiu, cu toate că a trecut pragul vârstei de patruzeci de ani. Încă arată demenţial şi are corpul ca al unei puştoaice de douăzeci de ani. Anii care au trecut nu au lăsat pe chipul său frumos aproape nicio urmă.
— Mamă, trebuie să-ţi mărturisesc ceva. îi spun, având privirea în pământ.
— Ce s-a întâmplat, scumpo?
— Eu...
— Spune-mi tot ce ai pe suflet, draga mea. Observ şi eu că te frământă ceva foarte serios.
— Da, aşa este. Mamă, mai întâi vreau să ştii că nu am nimic împotriva relaţiei voastre şi sunt extrem de fericită pentru tine...de fapt pentru amândoi. Dar nu ştiu cum să-ţi spun asta. Eu... De acum înainte va trebui să-i spun lui Leo t-tată?
— Of, scumpa mea... Nu trebuie să-i spui aşa dacă tu nu simţi asta. Tatăl tău va rămâne același pentru totdeauna.
— Îmi pare rău, mamă, dar chiar nu sunt pregătită încă să-i spun altcuiva 'tată'. Leo este un om foarte bun, dar... îi spun, simţindu-mi ochii umeziţi de lacrimi şi mă întrerupe, îmbrăţişându-mă strâns.
— Scumpo, te rog nu mai plânge. Te înţeleg şi să ştii că nu te presează nimeni.
Ne ştergem lacrimile reciproc şi o ajut să-şi facă ultimele retuşuri. Mai sunt doar zece minute şi trebuie să coborâm jos pentru ceremonie. Îi întind buchetul şi suntem gata.
Dave P.O.V
Urc în fugă scările spre camera mamei pentru că este în mare întârziere, iar eu trebuie s-o conduc spre altar. Ajung în faţa uşii gâfâind şi bat de două ori, deschizându-mi Lucy.
— Dave, unde naiba ai umblat? mă întâmpină "călduros" draga mea surioară.
— Doar ce am ajuns. Important este că sunt aici. Sunteți gata?
— Da, da. Acum haideţi să mergem. Mamă, vino! O să întârzii la propria-ţi nuntă.
Se cam pricepe să facă pe şefa, dar noi tot o iubim. Lucy se dă la o parte din uşă şi acum o pot vedea pe mama în toată splendoarea sa, în rochie de mireasă. Este superbă şi surioara mea la fel.
— Ce frumoasă eşti, mamă! De fapt amândouă sunteţi.
— Mulţumim, fiule. Veniţi încoace! îmi spune şi ne îmbrăţişează strâns, sărutându-ne pe frunte.
— Oh, copilaşii mei dragi! Mă bucur enorm pentru că sunteţi alături de mine în aceste momente minunate. Vă iubesc atât de mult!
— Şi noi te iubim, mamă! Cum puteam să nu fim alături de tine tocmai azi? Acum haideţi să coborâm. Probabil ceilalţi se întreabă de ce întârziem atât.
Coborâm cu toţii la parter şi Lucy ne-o ia înainte pentru a-şi ocupa locul în rândul din faţă, iar eu rămân cu mama pe care o simt tremurând lângă mine.
Madeline P.O.V
Doamne, încă nu-mi vine să cred că mă căsătoresc din nou şi sunt atât de fericită cu omul pe care-l iubesc din tot sufletul. El m-a făcut într-un timp atât de scurt să uit de toate greutățile prin care am trecut după moartea fostului meu soț și să îmi revin după cumplita pierdere. Dave mă ia de mână pentru a mă încuraja şi păşim împreună spre altar, în timp ce orchestra începe să cânte.
Toţi invitaţii se ridică în picioare şi ne privesc zâmbind. Am atâtea emoţii şi sper doar să nu mă împiedic până ajung în faţa lui Leo. Acesta mă aşteaptă în faţa altarului la câţiva metri depărtare şi mă priveşte cu zâmbetul pe buze, eu simţind cum mi se înmoaie picioarele. Este îmbrăcat într-un costum negru şi elegant care îi scoate în evidenţă corpul încă bine lucrat şi zvelt.
Leo P.O.V
Încă nici nu realizez că sunt pe cale să mă căsătoresc din nou, dare de data aceasta cu femeia vieţii mele, femeia pe care o iubesc cu toată fiinţa mea. Mă bucur enorm că a fost de acord să-i cheme pe copiii ei în casa mea şi de acum casa noastră. Mi s-a umplut inima de fericire când am văzut cât de bine se înţeleg Lucy şi Dave cu fiii mei. Ni s-a mărit familia şi acest lucru mă bucură enorm. Acum, în faţa mea, a ajuns femeia a cărei frumuseţe m-a fermecat doar de la o singură privire. Oare ce am făcut să merit o asemenea persoană minunată lângă mine? Preotul ne pune clasicile întrebări şi răspundem cu un 'da' răspicat şi hotărât, însă când vine timpul să ne spunem jurămintele, simt cum începe să-mi transpire fruntea şi mâinile de emoţie. Dar în acelaşi timp, aştept cu nerăbdare ce urmează să-mi spună dragostea mea.
— Tu eşti motivul pentru care mă dau jos din pat în fiecare dimineaţă, motivul pentru care merg la somn cu zâmbetul în inimă. Mi-ai schimbat complet viaţa, zilele-mi sunt mai luminate şi nopţile mai dulci pentru că fiecare gură de aer pe care o iau începe şi se termină cu tine. De aceea, îţi jur să-ţi fiu fidelă şi să te iubesc necondiţionat, până la sfârşitul zilelor mele. îmi spune şi chiar m-a lăsat fără cuvinte.
Îi iau mâinile într-ale mele şi îmi fac curaj să-i declar dragostea mea în faţa tuturor.
— Promit să-ţi fiu cel mai bun prieten, confident, mentor şi partener. Nu ştiu ce m-aş face fără tine. Eşti dragostea vieţii mele şi sufletul meu pereche. Fără tine, viaţa mea nu ar avea niciun sens. Mă faci mai fericit decât aş fi crezut vreodată că aş putea fi. Promit să fiu la fel pentru tine şi să te iubesc cu fiecare gură de aer pe care o iau. Jur să-ţi fiu alături şi să-ţi port iubire veşnică, câte zile voi mai avea. termin de mărturisit şi îi mulţumesc Domnului pentru că nu m-am bâlbâit.
Pe frumoasa mea se pare că am impresionat-o, datorită lacrimilor sale de pe obraji. Preotul ne declară soţ şi soţie, spunându-mi că pot săruta mireasa. O prind de talie, lipind-o de mine şi îmi apropii încet faţa de a sa, începând un sărut dulce în care ne punem toate sentimentele. În acest moment toată lumea prezentă începe să ne aplaude zgomotos.
Lucy P.O.V
Cât mă bucur că mama este din nou fericită. După toate cele întâmplate în ultimii ani, în sfârşit şi-a găsit şi ea sufletul pereche. Când aceşti doi porumbei şi-au spus jurămintele şi marele 'da', mi-au dat lacrimile de fericire. Atât de frumos şi-au declarat dragostea, încât m-au impresionat de-a dreptul. După superba cununie, pornim cu toţii spre localul unde va avea loc petrecerea. În maşină evident că am nimerit să stau lângă Angello şi nu că mi-ar displăcea, însă sunt mai mult decât emoţionată în prezenţa sa. Măcar nu suntem singuri. Mariano şi Dave sunt şi ei cu noi în aceeaşi maşină. Apropo de ei, toţi trei sunt îmbrăcaţi la patru ace şi arată foarte bine, mai ales Angello. Arată demenţial în acel costum negru şi este atât de sexy.
Pe tot parcursul drumului cu greu mi-am putut lua ochii de la el, însă nici el nu s-a lăsat mai prejos. Când îmi mai arunca câte o privire pe furiş, mă înroşeam mai ceva ca un rac. Când vreau să cobor din maşină, o mână este întinsă în faţa mea şi îmi ridic privirea, dând de ochii căprui şi strălucitori care aparțin unei singure persoane. Acesta îmi zâmbeşte şarmant şi îmi este frică să nu leşin când mă voi ridica în picioare. Nu-l mai las să aştepte mult cu mâna întinsă şi îmi aşez mâna tremurândă într-a sa. În acel moment parcă inima mea a uitat cum să mai bată normal şi mii de fiori îmi trec prin tot corpul. Îi mulţumesc şi-i zâmbesc înapoi timid. De obicei chiar nu sunt timidă deloc, însă în preajma lui totul se schimbă. Intrăm în local, unde încep să-şi facă prezenţa din ce în ce mai mulţi invitaţi şi când ajungem la masa noastră, eu vrând să mă aşez pe scaun, o voce feminină şi extrem de cunoscută mă strigă. Îmi întorc numaidecât privirea spre sursa vocii şi nu-mi vine să cred cine se află în faţa mea.
— Lucy!
Doamne, este chiar vocea Bellei, verişoara mea. Se pare că a reuşit să ajungă. O analizez mai bine şi rămân cu gura căscată la cât de bine arată. Nu am mai văzut-o cred că de vreo doi ani, deoarece ea şi fratele său au plecat la facultate în New York şi nu am mai avut ocazia să ne vedem până acum. Este complet schimbată. Are părul lung şi castaniu lăsat pe spate şi uşor buclat la vârfuri, machiajul este unul care îi scoate ochii în evidenţă, dar nu strident şi pe buze are un ruj roşu superb. Iar de rochie nu am ce să mai zic. Îi vine ca turnată.
— Bella! Doamne, ce dor mi-a fost de tine! Mă bucur atât de mult să te văd. îi spun şi o îmbrăţişez strâns.
— Şi mie mi-a fost dor de tine, Lucy. Dar mătuşa unde este? Nu cred că m-a văzut când am venit. Şi Dave? Doamne, nu v-am mai văzut de atâta timp! îmi spune totul dintr-o suflare şi chicotesc când o aud.
— Mama probabil întâmpină încă invitaţii, iar pe Dave o să-l revezi cât de curând. Este pe aici pe undeva.
— Ok. Atunci mergem s-o vedem?
— Sigur. Mama se va bucura foarte mult să te vadă. Nu i-am spus nimic încă şi vreau să fie o surpriză. îi spun şi o văd pe mama împreună cu Leo discutând cu un cuplu de oameni mai în vârstă, total necunoscuţi mie.
Când rămân singuri, mă duc la ei şi îi fac Bellei un semn discret pentru a se întoarce cu spatele spre noi, rămânând la o mică distanță de noi.
— Hei, mamă! Ce faceţi? Mai aveţi de întâmpinat invitaţi?
— Hei, scumpo. Acum am terminat. îmi spune, răsuflând uşurată.
— Au fost mai mulţi decât ne-am imaginat. îmi spune şi Leo.
— Mai aveţi unul de întâmpinat.
— Poftim?! Încă unul? Unde? mă întreabă mama, făcând ochii mari şi încep să chicotesc.
— Aici! o aud pe Bella strigând şi vine lângă noi, şocând-o pe mama de-a dreptul.
— Bella?! Chiar tu eşti?
— În carne şi oase, mătuşica mea preferată. Ce dor mi-a fost de tine. îi spune Bella şi se îmbrăţişează.
— Şi mie, scumpa mea. Nu-mi vine să cred că eşti aici. Am şi uitat să fac prezentările. Dragule, ea este nepoata mea scumpă, Bella. Bella, el este soţul meu, Leo.
Cei doi fac cunoştinţă, după care ne retragem amândouă la masa noastră, începând să-i caut pe băieţi din priviri, dar nu-i văd pe nicăieri.
— După cine te tot uiţi, Lucy? Vreun frumuşel care ţi-a picat cu tronc? întreabă şi mă coteşte râzând.
— Nici vorbă, Bel. Mă uit doar după băieţii lui Leo. Nu ştiu pe unde au dispărut. Erau aici când am intrat.
— Ce băieţi? Leo are copii?! mă întreabă şocată.
Doamne, asta am omis să-i spun!
— Da. Are trei băieţi şi încă unul...pe care îl are în grijă, dacă pot spune aşa.
— Am înţeles. Şi când îi voi cunoaşte pe aceşti băieţei?
— Chiar acum. îi spun, în timp ce-i zăresc pe băieţi cum intră în local precum nişte staruri de cinema, întorcând toate privirile feminine din sală.
Bella când îi vede, face ochii cât cepele şi rămâne cu gura căscată...la propriu.
— Auzi, ăştia sunt copii? mă întreabă şi izbucnesc în râs când aud ce tocmai a spus.
Bella P.O.V
Doamne, oare visez? De unde e căzut zeul acesta care stă tocmai acum în faţa mea? Cu trăsăturile sale perfecte ale feţei, buze rozalii şi cărnoase, iar părul închis la culoare ca tăciunele îi stă perfect. Şi ochii lui căprui precum două boabe de cafea proaspătă... Ah!
Când îşi mută privirea spre mine, inima începe să-mi bubuie în piept ca o bombă cu ceas care stă să explodeze.
— Oh Doamne, am uitat să fac prezentările! Bella, ei sunt Antonio, Luciano şi Mariano. Iar el este Angello.
Lucy mi prezintă pe băieţi şi când i-a rostit numele lui Angello, au început să-i sclipească ochii. Cred că i-a căzut cu tronc acest Angello sau mai bine spus, sunt sigură.
— Băieţi, ea este Bella, verişoara mea.
— Mă bucur să vă cunosc. le spun și eu, întinzându-le mâna.
Când a venit timpul să fac cunoştinţă şi cu Mariano, simt cum mi se întretaie respiraţia. El mă priveşte intens şi când îmi ia mâna într-a sa, simt cum mă străbat mii de fiori prin tot corpul. Doamne, cred că o i-au razna...
Mariano P.O.V
Cât de frumoasă este fata aceasta, despre care tocmai am aflat că este verişoara lui Lucy. Când ne-am atins mâinile, am simţit-o cum tremură la atingerea mea şi o văd roşind puţin. Este adorabilă. Mă priveşte cu ochii aceia verzi-albăstrui superbi şi mă simt deja vrăjit. În acel moment, am simţit un fior puternic care mi-a trecut prin tot corpul şi inima mea parcă a început s-o ia la goană. Chiar sunt surprins de aceste sentimente care m-au cuprins dintr-o dată când am văzut-o pe această fată superbă. Sincer să fiu, nici cu Natalie nu am simţit asemena lucruri, mai ales care să fie atât de puternice. Nici nu mai vreau să-mi aduc aminte de femeia aceea oribilă, însă pe această făptură minunată care stă chiar acum în faţa mea, o simt ca pe o persoană gingaşă, inocentă şi sinceră. Se pare că o pot citi ca pe o carte deschisă, doar dintr-o singură privire.
— Încântat. îi spun, după câteva secunde bune în care ne-am privit intens ca şi cum doar noi doi eram singurii oameni din încăpere.
Lucy P.O.V
Între Mariano şi Bella sunt sigură că se va înfiripa ceva cât de curând sau poate deja s-a şi întâmplat acest lucru.
*
Nunta este grozavă şi ne distrăm pe cinste. Am discutat cu Bella despre ce s-a întâmplat în ultimul timp şi multe altele, am dansat cu ea până ce au început să ne doară picioarele de la tocuri şi acum, după ce s-a servit tortul care a fost foarte delicios, stăm cu toţii liniştiţi la masă. Însă, cel care pare mai îngândurat şi abătut este Angello. Nu ştiu din ce cauză, dar cam toată seara nu m-a băgat în seamă mai deloc. Oare este aşa din cauza mea? Dar bineînţeles că mi-a transmis în momentul de faţă şi mie o stare proastă, şi mă simt aiurea pentru că mă ignoră. Mi-aş fi dorit să mă invite la dans sau să stăm de vorbă, dar nu s-a întâmplat asta. Nici măcar nu s-a uitat la mine. Ce-i drept, nici eu nu l-am abordat pentru că nu-mi place să mă bag singură în seamă şi poate îl deranjam mai tare. Măcar alţii sunt mai norocoşi decât noi. Mariano şi-a făcut curaj până la urmă s-o invite pe Bella la dans şi în acest moment amândoi dansează împreună pe o piesă lentă, privindu-se în ochi. Luciano butonează telefonul încontinuu de vreo jumătate de oră încoace, iar Antonio pare la fel de plictisit ca şi mine. La un moment dat, îl văd venind spre mine şi reuşesc să schiţez un mic zâmbet.
— Hei! îmi spune Antonio, zâmbăreţ ca de obicei.
—Bună! Şi tu te plictiseşti?
— După cum se vede, da. Atunci ai vrea să dansăm? Să ne omorâm şi noi timpul cu ceva, zic.
— Sigur.
Pe fundal se aude din nou o muzică lentă şi începem să dansăm pe piesa de la John Legend, All of me.
— Auzi? Crezi că între Bella şi Mariano este ceva? mă întrebă şoptit în timpul dansului.
— Eu cred că da. Dacă nu acum, sigur pe viitor. După cum se privesc este cam evident.
— Da, ai dreptate. M-aş bucura să fie aşa, însă sunt puţin îngrijorat pentru Mariano. Nu mai vreau să-l văd din nou rănit şi să sufere.
— Te asigur că dacă o să fie ceva între ei până la urmă, Bella nu este deloc ca şi Natalie. Ea întotdeauna a optat pentru relaţiile serioase şi sunt sigură că nu-l va răni niciodată pe Mariano.
— Sper. îmi spune şi ne continuăm dansul, schimbând subiectul într-unul mai vesel şi începe să-mi spună specificele sale glume care mă fac să râd copios.
Angello P.O.V
Stau la masă alături de ceilalţi, fiind complet paralel cu ce se discută în jurul meu, gândindu-mă la Lucy. Am analizat-o toată seara şi nu mi-am putut lua ochii de la ea, bineînţeles fără să ştie. Însă, dintr-o dată toată atenţia îmi este captată de cei care se află pe ringul de dans, mai precis Lucy şi Antonio. Chiar nu-mi vine să cred că Antonio a invitat-o la dans. Când văd cum o atinge în timpul dansului şi râd copios împreună, simt un gol imens în stomac. Nu ştiu ce se întâmplă cu mine. Îmi iau paharul cu şampanie şi-l dau pe gât dintr-o singură înghiţitură.
Melodia lentă pe care au dansat cei doi se termină şi Antonio se apropie de Lucy, îmbrăţișându-se strâns. Ce n-aş fi dat să mă aflu acum în locul lui. Simt că văd roşu în faţa ochiilor şi nici nu-mi dau seama când strâng atât de tare paharul gol în mână, încât se sparge în mii de cioburi care îmi străpung dureros palma. Se produce un zgomot asurzitor şi toţi oamenii din încăpere îşi întorc privirea spre mine. Lucy şi Antonio mă privesc şi ei confuzi, iar eu mă panichez când văd toate privirile aţintite asupra mine şi alerg spre lift. Apăs pe butonul care duce spre ultimul etaj şi urc pe terasa clădirii care se află pe acoperiş. Mă aşez pe un fotoliu şi doar acum realizez cât de prostesc a fost gestul meu. Îmi îndrept privirea spre cerul înstelat şi mă simt atât de singur şi gol pe dinăuntru.
Lucy P.O.V
Oare ce a păţit Angello? Şi unde o fi dispărut aşa?
— Antonio, te rog, scuză-mă. îi spus şi mă îndrept spre lift în grabă.
Trebuie să aflu de ce a făcut una ca asta. Ceva este în neregulă cu el. Cred că s-a dus pe acoperiş să ia puţin aer. Uşile liftului se deschid şi în faţa mea văd o terasă absolut superbă, cu multe flori pe margini şi decorată cu bun gust. Îl văd și pe Angello privind în gol de la marginea balustrăzii şi cred că nu mi-a simţit prezenţa pentru că nici nu se clinteşte din loc. Mă apropii de el încetişor şi îl ating pe umăr, iar el tresare. Se întoarce cu faţa spre mine şi îi văd privirea şocată. Nu se aştepta ca eu să fiu aici.
— Lucy, ce cauţi aici?
— Am venit să văd dacă eşti bine. Ce s-a întâmplat jos?
— Nimic. îmi spune, având privirea în pământ.
— Cum adică ni-... Angello! Dumnezeule, sângerezi! îi spun şi îmi duc mâna la gură, şocată.
— E doar o zgârietură, nu contează. Poţi să pleci.
— Cum nu contează, Angello? Tu nu vezi că ai o rană deschisă la mână? Trebuie s-o pansăm. îi spun şi mă priveşte încruntat.
— Lasă-mă în pace! Sunt bine. Pleacă! ţipă la mine şi mă lasă fără cuvinte comportamentul său.
— Nu înţeleg de ce te comporţi aşa cu mine. Şi nu plec nicăieri, până când nu-ţi bandajez mâna aia.
— Lasă-mă în pace! îmi spune din nou, fiind nervos şi se apropie de balustradă, întorcându-mi spatele.
— Te porţi ca un copil, să ştii. O să ţi se infecteze rana, încăpăţânatule. Lasă-mă să ţi-o bandajez şi după o să plec. îi spun hotărâtă şi mă apropii iarăşi de el, fiind la doar doi paşi depărtare.
*
→Sper să vă placă! ✌