Merliah
Liniștea asta mă scoate din minți.
În timp ce mergeam alături de Calissa, am încercat iar și iar să comunic cu soțul meu, dar era în zadar. Nici măcar telepatia nu mergea, nici legătura dintre noi nu funcționa. Nimic. Nimic!
-Încetează, copilă. Nu vei putea vorbi cu niciunul dintre ei oricât ai încerca. Nici măcar Marele Dragon nu te poate auzi. Și chiar dacă ar putea, nu au nici o putere. Nimic nu te poate scoate de aici.
-Trebuie să existe o cale.
-Știi, sunt momente în care, până și eu, realizez ce povară grea duci pe umeri.
-Ce vrei să spui?
-Destinul tău e aproape insuportabil pentru un singur om.
-Da, șoptesc.
-Dar trebuie să știi un lucru, nimeni n-a fost mai capabil decât tine. Nu vei da greș, copilă.
Mai mergem puțin timp în liniște deplină.
-Doar ai răbdare. Timpul le va rezolva pe toate.
-Știu, dar Calissa, eu nu am prea mult timp. Până la urmă, Corvina va afla că trăiesc. Chiar dacă nu o va face, tot va ataca. Nimic nu o va opri să-și atingă scopul.
-Așa e, nu ai prea mult timp. Cu cât stai mai mult aici, cu atât ești mai aproape de moarte...
-Vrei să spui că...
-Da, până la urmă chiar vei muri.
Vestea asta m-a zguduit. Nu îi voi mai vedea niciodată pe Damian și pe Jase...Nu îmi voi mai vedea familia și prietenii.
Gândurile mi-au fost întrerupte de alte strigăte puternice care vin de la spirite. Dar Calissa le alungă cu lumina care provine din toiagul ei.
-Eu de ce nu sunt ce ele?
-Am vrut ca tu să îți păstrezi corpul. Nu am mai făcut asta decât pentru o persoană și o creatură magică cu foarte, foarte mult timp în urmă. Acum am făcut-o și pentru tine.
-De ce? De ce ai făcut asta?
-E ceva special la tine, copilă. Asta e tot ce pot să-ți spun.
Chiar dacă vedeam doar negru în fața ochilor, nu puteam să nu o întreb.
-Unde mergem?
-Într-un loc mult mai frumos.
Am mers în tăcere alături de ea.