Dulce răzbunare

~Lacrimile și suspinele prințesei~

Leonardo

O văd pe Merliah plângând lângă fratele meu și mă apropii de ei.

-Cine ești? o întreabă.

-Damian...

-De unde știi cum mă cheamă? Cine ești? Stai departe de mine! spune târându-se de lângă ea.

Oh nu...OH NU, NU, NU!

-Lasă-mă!

Nu o recunoaște, ne știe pe toți, dar pe ea nu. Mă apropii de Merliah și îi așez o mână pe umăr.

-Lasă-mă pe mine.

Pleacă, iar frate-meu deschide ochii.

-Damian...

-Leo, spune prinzându-mă de braț. E vrăjitoare.
Când vede că nu îi răspund, îmi dă drumuul la braț și mă privește diferit.

-Știai, spune lăsându-și capul pe spate.

-Damian...Merliah îți e prietenă. Îți e iubită și soție.

-Ce tot îndrugi acolo? Eu nu sunt căsătorit! Vreau să plece!

-Ba ești! spun ridicându-i mâna pe care are verigheta. Nu te teme de ea!

Se uită încruntat la inelar.
-Ce dracu'! Asta de unde drac' a mai apărut?! Nu-mi răspunde, nu vreau să știu. Tot ce vreau acum e ca ea să plece...am nevoie de un doctor, nu de o vrăjitoare!

-Merliah poate face mai multe decât îți poți închipui, Damian. Nu doar că are puteri magice. Unii spun că e cea mai mare vrăjitoare din istorie.

-Merliah? întreabă neîncrezător. Dar ea nu e vrăjitoare! Aș fi simțit asta!

-Ba e. Idiotule, ai spus-o cu gura ta!

-Am spus?

-Doamne, dă-mi răbdare! Știu că e fratele meu, dar tare l-aș strânge de gât în clipa asta...

-Și cică eu sunt nebun. Frate, nu mai vorbi singur, altfel toată lumea va crede că ai început să o iei razna de la o vârstă fragedă...

-Văd că nu ai uitat cum să faci glume.

-Eu? Nu o să-mi pierd simțul umorului niciodată!

Mă prefac că adulmec prin aer.

-Ești sigur? Cred că a murit de eheeeheeee...că prea pute a mortăciune.

-Dar tu ești sigur că duhoarea asta nu vine de la tine? Ai putea omorî vampiri si vârcolaci pe o rază de sute de kilometri.

Nu îl bag în seamă, acum avem lucruri mai importante de făcut.

-Ascultă, Damian...Dacă vrei să supraviețuiești, Merliah trebuie să te ajute, nu eu sau altcineva.