~O clipă de fericire~

41 4 0
                                    

Damian

Când razele soarelui pătrund pe fereastră, mă ridic în capul oaselor și mă uit la ea cum doarme. Așternuturile ni s-au înfășurat în jurul picioarelor, așa că, de la jumătate în sus este descoperită. Tricoul i s-a ridicat deasupra de buric. Parcă e și mai frumoasă ca aseară. Îngerul meu frumos. Mă sprijin pe cot și îi îndepărtez o șuviță de pe față pe care i-o așez după ureche. Mă apropii mai mult de chipul ei și o sărut.

Creierul mi s-a scurtcircuitat în momentul în care am conștientizat pe deplin faptul ca o sărutam...că buzele mele chiar erau lipite de ale ei. Respirația mi s-a tăiat când ea mi-a răspuns la sărut. Nu e un pupic fugar pe buze. Nu, n-a fost nici adânc, și nici limbile nu au fost implicate ca aseară...și totuși, sărut ăsta mă dădea peste cap.

Buzele mi se mulau pe ale ei, și mă minunam de ce senzație îmi dădeau. Erau moi, catifelate și dulci, atât de dulci și nu îmi dădeam seama cum pot fi așa...Îi urmam curburile buzelor, ca și cum ea era pânza mea și eu eram pictorul.

Brațul îmi era încremenit pe lângă trup, însă îmi simțeam corpul începând să se aplece în față, desprinzându-se de saltea, apropiindu-se de al ei. Totuși, trupurile nu ni se atingeau, ceea ce probabil, era mai bine. Eram la câteva secunde distanță de a exploda.

-Eu sunt primul cu care te-ai sărutat. Nu te-a mai sărutat nimeni altcineva?

A scuturat din cap a negație.

Dumnezeule!

-Fir-ar să fie, scumpo, ăsta nici măcar nu a fost un sărut adevărat.

Râde și mă sărută pe obraz.

Dulce răzbunareWhere stories live. Discover now