~Momentul adevărului~

34 3 0
                                    

Corvina

A doua zi, mă trezesc devreme. După ce mă schimb, cobor în sufragerie și pun pe cineva să îl cheme pe vampir.

-Ești sigură că vrei să faci asta? Dacă cineva te recunoaște...

-După ce mă asigur dacă prințesa trăiește sau nu, mă voi întoarce. Vreau să îți aduni oamenii până atunci. M-am făcut înțeleasă?

-Da, Corvina, spune și pleacă.

Mă duc la familia regală fără să mai stau pe gânduri. Mai sunt două zile până la luna plină.

Porțile palatului sunt închise, iar în spatele lor văd un băiat îmbrăcat într-un costum negru. Bodyguard.

-Scuză-mă, spun.

Tânărul mă privește atent și se apropie precaut de porți.

-Îmi cer scuze, dar nu putem lăsa pe nimeni să intre. Te rog frumos să pleci.

Îmi dau toată silința să par cât mai vulnerabilă, tristă și dezamăgită.

-Încerc să îmi găsesc de lucru...și am auzit despre bunătatea prințesei și a familiei regale. M-am gândit că poate îmi voi găsi un job aici...părinții mei au murit cu mult timp în urmă și am rămas singură. M-au dat afară de la vechiul loc de muncă...nu am unde să mă duc...

-Îmi cer scuze, domnișoară, dar nu te pot ajuta.

-Pot vorbi cu regele? Te rog. E tot ce îți cer, spun și las o lacrimă să mi se prelingă pe obraz.

Băiatul oftează. Stăm acolo câteva minute bune până când ușa de la intrare se deschide și prințul Damian se apropie de noi.

-Josh mi-a spus că îți cauți de lucru, spune privindu-mă în ochi. Te-am ajuta bucuroși, dar nu avem nimic de lucru pentru tine, tânără vrăjitoare.

Se pare că și-a dat seama ce sunt. Nu m-am îndoit nicio clipă de acest lucru.

-Numele meu e Kiara. Vă rog, chiar am nevoie de o slujbă.

-Las-o să intre, Josh.

-Dar Damian...spune tânărul.

-E în regulă.

Băiatul deschide poarta și îmi face loc să trec.

-Singurul loc pe care ți-l pot oferi este cel de slujitoare...îmi pare rău, dar asta e tot ce avem, spune.

-Mulțumesc, răspund privind în pământ. E mai mult decât suficient.

Îl urmez în castel. Mă conduce în bucătărie și se oprește lângă o tânără.

-Kiara, ea este Mia. Te va ajuta cu orice ai nevoie. Îți va explica ce ai de făcut și îți va arăta camera unde vei sta și îți va face un tur complet al castelului.

-Vă mulțumesc pentru bunătate, spun fără să îl privesc în ochi.

-Ai grijă să nu îi lipsească nimic, Mia.

-Da, domnule.

Damian zâmbește și pleacă. Mia îmi arată împrejurimile, iar când ajungem la etaj, sare intenționat peste o ușă.

-Ce e în această cameră? întreb nevinovată.

-Oh, este camera prințesei Merliah...de fapt, obișnuia să fie...acum e goală.

-Cum adică obișnuia să fie? Ce vrei să spui cu asta?

-Cu câteva zile în urmă, prințul și prințesa au ieșit la o plimbare prin pădure, iar cineva a tras cu o săgeată în Damian. Merliah l-a împins din calea ei și săgeata a lovit-o pe ea...Obiectul a fost blestemat, iar asta i-a adus moartea prințesei. Nimeni nu putea supraviețui unei vrăji atât de puternice, nici măcar adevăratul alfa...

Mia se îndepărtează. Mai privesc câteva secunde la ușă și apoi o urmez. Trebuie să aflu ce se ascunde în spatele acelei uși.

După lăsarea serii, m-am strecurat afară din cameră și după ce m-am asigurat că nu e nimeni în jur, am urcat scările în liniște și mi-am continuat drumul pe culoar până am ajuns la ușa dormitorului prințesei.

Din spatele ușii se aude o voce. Fac un pas în spate și vrăjesc ușa, iar acum pot vedea ce e în interiorul camerei fără să fiu văzută. Prințul stă pe pat. Fac câțiva pași în dreapta pentru a vedea cu cine e, dar în zadar.

Când se mișcă, pot să văd cine era...Prințesa. Fir-ar să fie! Prințesa e vie.

Îndepărtez vraja și cobor scările. Intru în camera mea și încui ușa. Arunc o privire pe geam să mă asigur că nu e nimeni. Deschid încet fereastra și ies. Când picioarele mele ating iarba, mă uit în stânga și în dreapta, iar apoi o iau la fugă, rămânând cât mai mult în întuneric. După ce m-am îndepărtat semnificativ de castel, am luat-o la fugă spre casă. Când am intrat, becurile erau aprinse în toate încăperile, iar Jackson mă aștepta pe canapeaua din sufragerie.

-Credeam că nu o să te mai văd, spune.

-Ai făcut ce ți-am cerut? întreb stând în picioare în fața lui.

-Da, oamenii mei sunt pregătiți.

-Perfect. Spune-le că plecăm într-o oră.

-Asta înseamnă că traiește?

-Da și nu. Nu știu cum a reușit să supraviețuiască blestemului, dar viața i se scurge încet din corp. Cu cât atacăm mai repede, cu atât ne asigurăm că prințesa nu va apuca luna plină și va muri. Iar eu vreau să mă asigur că moare de mâna mea.

-Da, Corvina.

A sosit clipa răzbunării. Nu voi ierta pe nimeni. Toți vor plăti pentru toată suferința pe care au adus-o în viața mea.

Dulce răzbunareWhere stories live. Discover now