HARRY’S POV
Simtiti vreodata ca viata voastra e un film prost? Pur si simplu un film cu adolescenti tampiti care nu stiu sa aprecieze ce au si traiesc in lumea asta, pretinzand ca iubirea e ceva ce poti sa aprinzi si sa stingi ca pe o tigara. Asta e filmul meu idiot. As fi putut fi comedie sau ceva SF, la naiba, chiar si un film porno as fi preferat sa fiu, dar cu ce m-am ales? Cu o drama. Asta e tot ce exista in jurul meu. Drama peste drama.
Stateam si priveam masina in flacari. Nici vorba sa fi supravietuit. Tatal meu nu face greseli prea des. Probabil ca singura lui gresala am fost eu.
Mi-am facut curaj sa ma ridic de pe jos. Genunchii pantalonilor imi erau prafuiti. In inima mea incoltea o frica teribila ca ii voi gasi o mana sau ceva pe jos, dar inca mai speram sa nu fi murit. Inca era o sansa sa nu ma fi ascultat, asa cum facea intotdeauna, si sa fi iesit la timp.
Era asa de intuneric afara, iar flacarile erau prea amenintatoare ca sa ma aproprii de ele. O cautam cu privirea, ii cautam parul castaniu si frumos, dar nu il vedeam nicaieri. Am incercat sa ma aproprii de masina, dar flacarile erau prea dezlantuite. Asa ca am facut pasi mici in jurul masinii, dorindu-mi ca in masina sa fi fost tatal meu.
POVESTIRE LA PERSOANA A TREIA
Alice tocmai il vazuse pe Harry plecand in graba dupa motociclisti. A lasat un oftat sa ii scape si si-a frecat ochii cu mainile. Nu intelegea de ce toate trebuiau sa se intample acum si asa. Ii venea sa tipe si sa loveasca si sa planga. El a promis ca nu se va mai intampla nimic rau, si acum, ea statea intr-o masina care aproape a omorat-o.
Nu. Nu putea doar sa astepte ca si o proasta in masina. I-a vazut telefonul lui Harry pe scaunul sau si l-a luat. L-a aprins, incercand sa sune pe cineva, dar era parolat.
- Tipic Harry, a spus ea cu voce tare, lasand telefonul pe scaunul sau.
S-a uitat sa vada daca nu cumva Harry se intorcea, dar afara era prea intuneric ca sa poata destinge ceva concret. A inceput sa caute prin masina, in speranta sa gaseasca ori ceva cu care sa-si ocupe timpul, ori ceva ce sa o ajute sa dea de ceilalti.
Masina lui Harry era foarte curata. Nu erau ambalaje sau haine aruncate prin ea. Degetele ei au deschis torpedoul de unde a scos o arma acum ceva timp. A scos toate hartiile pe care le-a gasit acolo, dar erau in mare parte hartii si acte de masina. A mai gasit niste ochelari de soare si un incarcator de telefon, dar a mai fost ceva. Era aproape imposibil sa ratezi chestia aia. Poate ca toate lucrurile erau aruncate acolo cu un scop. O arma. Inca o arma.
HARRY’S POV
Am inceput sa merg pe marginea soselei. Nu aveam telefon sau macar o nenorocita de lanterna ca sa pot vedea ceva la mai mult de un metru in fata mea. Ma simteam ca un idiot. Iti bati joc de mine? O bomba? Toate astea erau asa de triste, dar ma faceau sa rad. Cum? Cum de s-au intamplat toate astea? Chiar am lasat un hohot de ras sa imi scape, desi ochii imi erau protejati de un perete de lacrimi.
E de la fum, Harry. E de la fum.
POVESTIRE LA PERSOANA A TREIA
A scos arma din torpedo, aruncand actele inapoi de unde le-a luat. A tinut-o in mainile ei, privind-o ca si cum nu mai vazuse asa ceva. Era asa de grea incat tebuia sa o tina cu ambele maini. Isi amintea de momentul cand Harry a invatat-o sa traga cu arma. Acela, acela era un moment fericit in mintea ei. Cat de trista trebuia sa fie viata ei ca unul din momentele ei fericite sa fi fost trasul cu arma?
Gandurile i-au fost intrerupte de un sunet enervant. Un fel de ticait persistent si infundat. S-a uitat in jur, dar nu putea sa gaseasca sursa sunetului. Venea de undeva din spate, dar nu putea sa-si dea seama ce era. Un ceas?
A incercat sa deschida portiera, dar nu a putut. Harry nu a inchis usile atunci cand a plecat, iar ea sigur nu a facut-o. A incercat din nou, lovind geamul cu mana, dar nimic nu s-a intamplat. A inceput sa se panicheze, respiratia ei devenind neregulata. Ticaitul se auzea din ce in ce mai tare in capul ei. Asa ca a lovit geamul cu patul armei, incercand sa-l crape, dar nu a reusit. A inceput sa tipe, in speranta ca cineva o va auzi.
Atunci, telefonul a inceput sa bazaie si a vazut pe ecran scris “Liam”.
- Liam! a spus ea panicata dupa ce degetele ei au reusit sa deschida telefonul.
- Alice? Da-mi-l pe Harry! a auzit vocea lui Liam.
- Nu! Liam, asculta-ma! Au venit mai multi motociclisti dupa noi si masina ni s-a oprit brusc. Harry a luat o motocicleta si s-a dus dupa ei, iar eu am ramas in masina si acum usile s-au blocat si aud un ticait din spate!
- La naiba… Stai putin, Alice!
Fata si-a dat ochii peste cap, lovind bordul masinii din cauza nervilor. Ii era frica.
- Alice! a auzit vocea lui Niall. Noi ne-am intalnit toti. Spune-mi unde esti!
- Nu stiu! E prea intuneric sa vad si, si… doamne! a spus ea, vocea scazandu-i brusc din cauza lacrimilor care i-au siroit pe obraji.
- Alice! Calmeaza-te! Sa nu inchizi telefonul! Incercam sa il urmarim pana la tine! Uite, vrei sa vorbesti cu Perrie?
Nu a raspuns deoarece era inecata de lacrimi si nu putea respira bine. A auzit imediat cum vocea linistitoare a lui Perrie a venit pe fundal.
- Alice! Sunt aici! Baietii lucreaza chiar acum sa te gasim!
- Doamne, e o bomba in masina, a spus ea, sprijinindu-si fruntea cu mana libera, lasand arma in poala ei.
- Hai sa ne gandim la altceva, a zis Perrie. Stii ce o sa se intample acum? O sa vina fetele la noi! Stii ce bine o sa ne distram? Rita gateste foarte bine deserturi!
Alice a ras usor, dar apoi a tresarit violent. Ticaitul a accelerat si a devenit mai puternic.
- Ticaitul e mai rapid! a suspinat ea in telefon.
A auzit-o pe Perrie certandu-se cu baietii, iar ea a inceput sa planga si mai tare, iar singurul lucru la care se putea gandi era ea, imprastiata in mii de bucatele prin iarba.
- Alice! Nu poti iesi nici cum? a intrebat Perrie impacientata.
Alice i-a spus lui Perrie sa astepte si apoi si-a asezat telefonul in poala, luand arma in mana. A atintit-o spre geam si a tras de doua ori, pana geamul s-a spart. Urechile ii tiuiau, dar nu i-a pasat. A luat telefonul si l-a dus la ureche, spunandu-i lui Perrie ce a facut. Si-a trecut mana pe geam, incercand sa deschida usa de afara, dar nu a putut.
- Iesi pe geam, dar sa nu inchizi telefonul! a spus Perrie.
Alice s-a intins, iesind cu tot trunchiul afara din masina si a asezat telefonul pe pamant. S-a impins in scaun pana ce palmele ei au atins pamantul. Geamul spart i-a taiat mainile cand incarca sa se impinga, dar nu i-a pasat. Asta era singura ei salvare. Si-a scos un picior, strigand cand si-a pierdut echilibrul si a cazut pe jos. Dar iesise din masina. A luat telefonul si a inceput sa fuga, la scurt timp simtind cum e impinsa din spate si ridicata de la sol. A dat din maini in aer, simtind caltura in spatele ei si aterizand pe un umar. Avea tot corpul julit si insangerat, iar urechile ii erau infundate. Si-a dus telefonul la ureche.
- A explodat, a murmurat ea.
- Esti bine? a auzit vocea alarmata a lui Perrie la telefon.
- Sunt intr-o bucata, a zis Alice.
- Te-am gasit! Venim la tine! a zis Perrie.
Alice a stat pe spate, flacarile ridicandu-se amenintator spre ea si incalzindu-i corpul micut si ranit. Nu mai putea distinge cuvintele lui Perrie si incepea sa vada pete negre. A tusit puternic si apoi si-a pierdut cunostinta.
HARRY’S POV
Am mers spre campia care se intindea in dreapta soselei. Iarba era arsa pe o portiune din cauza exploziei. Am privit orizontul si am vazut ceva luminand. Nu sus pe cer, ci jos in iarba. Inima mi-a sarit din piept si am fugit spre acel loc. Mi-am ridicat telefonul de pe jos si am raspuns.
- Alice? am auzit vocea panicata a lui Perrie.
- Ce? am intrebat confuz.
- Harry! Unde e Alice?
- Probabil la naiba in praznic, am raspuns cautand-o cu privirea.
- Suntem pe drum. Gaseste-o, e in viata!
Si apoi a inchis. Am oftat usurat. Era bine. In stanga am vazut iarba inalta intrerupta. Am mers acolo si am vazut-o pe jos. Avea bratele insangerate, hainele murdare si rupte si aproape tot corpul julit si invinetit. Mi-am trecut o mana prin par agitat. Imi era si frica sa o ating. M-am aplecat spre ea si am strigat-o pe nume. Ochii ei s-au deschis incet, privind in jur.
ALICE’S POV
Mi-am deschis ochii cand am recunoscut vocea lui Harry care ma striga. M-am uitat in jur, miscandu-mi capul usor. Nu pot sa cred ca am scapat. Am incercat sa ma ridic, dar am esuat mizerabil, simtind cum tot corpul ma respinge.
- Nu te misca! a zis el, luandu-ma ca pe o printesa si ridicandu-ma usor.
- Bomba…, am murmurat, dar Harry mi-a spus sa ma linistesc.
Atunci parea cel mai bun lucru de facut. Doar sa ma linistesc. Asa ca mi-am inchis ochii si mi-am lasat corpul in grija lui.
*
M-am trezit din cauza unor dureri inimaginabile. Mainile ma dureau si abdomenul imi era incordat. Ma simteam grea in propria piele. Eram asezata pe patul lui Harry. Era asa de dureros sa respir. Pieptul mi se ridica prea greu si nu stiam cum sa stau sa nu simt ca cineva imi rupe oasele din corp.
- Harry? am strigat usor.
El a iesit din baie, venind imediat spre mine. S-a asezat pe pat si mi-a cuprins obrajii cu mainile sale. Buzele lui au depus un sarut pe fruntea mea. Mi-am privit corpul. Aveam batele bandajate, iar pe picioarele mele goale vedeam cateva umflaturi si taieturi.
- Am avut grija de ranile tale, a spus el cand a vazut ca ma uitam la corpul meu.
Nu de toate, mi-am spus in sinea mea.
- Te doare? a intrebat el.
Era greu sa ii spun ce doare cand toate dureau.
- Cat am fost inconstienta? am intrebat incruntata.
- Doua zile. Dar aveai momente cand te mai trezeai. Nu iti amintesti?
- Nu, am raspuns trista. Copilul e bine? am intrebat panicata.
- A venit un prieten si ti-a facut o ecografie. E bine, dar trebuie sa fim atenti.
- Da, cine stie ce se va intampla la urmatoarea bomba? am spus sarcastica.
Harry a stat putin si m-a privit incruntat.
- Esti suparata? a intrebat intr-un final.
- Nu, sunt nervoasa.
- De ce?
- Serios? Chiar o sa ma intrebi “de ce”? am zis, simtind cum tot stresul pe care l-am avut urma sa iasa afara acum. Sunt insarcinata de trei luni nenorocite! Vrei sa recapitulam ce s-a intamplat? Bomba, impuscaturi, urmariti de motociclisti, atac la depozit, lovituri, aproape omorata, ai lipsit prima luna si apoi inca o luna pentru munca ta stupida si acum un psihopat vine dupa noi sa ne omoare! Cum sa nu fiu nervoasa?
- O spui ca si cum eu am vrut sa se intample asta! a tipat inapoi la mine.
- Si ce? S-ar presupune sa sar in sus de fericire ca aproape am ajuns sa fiu impartita in bucatele pe o afurisita de pajiste?
- Imi pare rau, a spus Harry, dar inca tipa. Nu pot sa prezic ce o sa se intample. Stiai ca am un tata nebun, la ce te asteptai? Flori si ciocolata?
- Opreste-te! Nu mai pune problema a si cum nu ar fi o problema.
- Asta nu a avut sens, Alice!
- Stii ce nu mai are sens? Toata situatia asta!
Harry s-a ridicat de pe pat si s-a intors cu spatele la mine. Ma simteam asa de nervoasa pe el, chiar daca nu voiam ca el sa se invinovateasca. Am pufnit obosita si m-am ridicat, sprijinindu-ma de perete ca sa pot sa raman in picioare.
Aveam tot corpul din gelatin. Cand Harry a auzit patul scartaind de la cum m-am ridicat, s-a intors si m-a privit nedumerit.
- Ce faci acum? a intrebat el enervat.
Dar nu i-am raspuns. Mainile imi tremurau, dar nu stiam daca era din cauza nervilor sau din cauza ca eram distrusa. Picioarele mi-au cedat si am cazut pe podea ca o papusa. Harry m-a ridicat de jos si m-a asezat pe pat, bratele lui ramanand in jurul meu chiar si dupa ce nu mai eram in niciun pericol. Stupida de mine. Voiam sa fac pe desteapta si uite ce s-a intamplat. Am ajuns pe jos, neajutorata si dependent de o persoana.
- Nu vreau sa stau aici! am spus, indepartandu-ma de Harry.
Mainile lui mi-au parasit coprul. Nu m-am putut uita la el pentru ca nu voiam sa ii vad ochii. Nu stiam daca era nervos sau suparat. Nu stiam nimic despre el acum in afara de faptul ca nu il voiam langa mine.
- O sa te ducem la o cabana sigura si o sa stai cu fetele, a spus Harry si i-am simtit privirea asupra mea, dar am refuzat sa i-o intorc.
- Daca ne ataca din nou? am intrebat cu o voce micuta.
- Nu o sa va ducem noi.
- Cine?
- Sophia.
Uram sa vorbesc asa cu el. Ne spuneam cuvinte goale si distante. Astia eram noi, indepartandu-ne unul de altul.
- Cand? am intrebat, vocea mea fiind sugrumata de lacrimi care stateau sa cada.
- Cand te simti in stare sa te misti.
- Acum.
Am simtit cum Harry s-a ridicat de pe pat si abia atunci mi-am facut curaj sa ma uit la el. Era cu spatele la mine, scotand din dulap o geanta pe care a asezat-o pe pat. A inceput sa puna in ea hainele mele. Privirile noastre nu s-au intersectat niciodata. Era asa de calm incat puteam sa ii aud sangele pompand in vene. Puteam sa aud cum respira si sunetul pe care genele lui il faceau cand clipea, dar nu ma puteam auzi pe mine. Nu imi auzeam inima mea, nu imi auzeam respiratia si nu imi simteam corpul. Acolo unde ar fi trebuit sa fie corpul meu era doar o placa indoita si ruginita care ascundea un suflet putrezit.
- Ajungem in locuri triste, Harry, am murmurat.
Nu am chiar vrut sa spun asta. Intr-un fel, gandeam cu voce tare. Harry s-a oprit din a imi pune hainele in valiza si s-a uitat la mine. Era ingrijorat, iar calmul sau a devenit brusc superficial.
- Cum adica? a intrebat Harry, continuand apoi sa arunce haine in geanta.
- Doar uita-te la noi.
- Ce e gresit cu noi? a intrebat ca si cum l-as fi insultat.
- Eu nu imi simt corpul absolut deloc, iar tu imi impaturi haine ca sa ma trimiti la o cabana unde se presupune ca ma ascunzi. Inainte sa explodeze masina, am gasit o arma in torpedo si m-am gandit la momentul cand m-ai invatat sa trag cu arma. Stii ce am facut? Am zambit. Cine e vesel cand invata sa traga cu o arma?
Harry a aruncat pe jos hanoracul meu pe care il avea in maini si apoi si le-a asezat pe lemnul de la capatul patului, privindu-ma nervos.
- Si ce s-ar presupune sa fac? Sa nu fac tot ce pot ca sa te tin in siguranta? Sa te tin aici si apoi sa ma mir daca ti se intampla ceva?
- Nu asta…, am inceput eu sa spun, dar el m-a intrerupt, ridicandu-si tonul si luandu-si mainile de pe pat.
- Si despre faza cu trasul cu arma. Trebuia sa fac asta! Trebuie sa stiu ca te poti apara singura! Asta pot eu sa iti ofer acum, Alice! Pot sa iti ofer un loc sigur si pot sa te fac fericita printr-o amintire de cand ai tras cu o nenorocita de arma! Nu pot sa te duc la Disney Land sau in centrul Las Vegasului pentru ca cineva te-ar impusca in mijlocul nenorocitei de frunti! Deci da, asta pot sa iti ofer eu si ai face bine sa te obisnuiesti cu ideea asta!
Tipa asa de tare si ochii lui au devenit usor rosii, iar vena de pe gat era acum reliefata puternic. Mi-am privit mainile care imi erau asezate in poala. Am scuturat usor din cap si apoi m-am uitat la el cu ochii usor inlacrimati.
- Nu. Nu se poate ca viata sa insemne doar atat, am suspinat. Pentru ca daca viata asta se rezuma la violenta si drame una peste alta, atunci ar fi trebuit sa raman in nenorocita aia de masina si gata! am strigat, acoperindu-mi apoi fata cu mainile.
Nu puteam sa ii vad expresia ranita acum si sa imi para rau pentru el si sa uit de mine. Si eu eram o victima aici! Si viata mea a fost distrusa si continua sa se destrame. Am ramas asa, umerii ridicandu-mi-se din cand in cand din cauza plansului. Am auzit cum a inchis fermoarul si a trantit usa de la dulap. Am simtit o usoara briza care mi-a ridicat suvitele din fata care imi atarnau pana aproape de asternuturi si apoi am auzit o izbitura.
Mi-am ridicat fata si am vazut jos, langa pat, conversii mei negri si pe pat o pereche de blugi. Harry intra in baie, trantind apoi usa dupa el asa de tare incat balamalele s-au miscat putin din loc. Mi-am luat blugii pe mine, icnind la fiecare miscare prea brusca. Aveam unul din tricourile lui albe care ii purta mirosul. Mi-am sters lacrimile cu tivul tricoului si apoi l-am lasat sa cada, ajungandu-mi pana la jumatatea coapselor. M-am asezat pe marginea patului, privindu-mi pantofii. M-am aplecat dupa unul, dar am regretat imediat ce am facut-o deoarece abdomenul a inceput sa ma doara. Oare era ceva in neregula cu copilul? Mi-am asezat o mana pe abdomen, incercand sa ma linistesc. M-am contorsionat mult pana am reusit sa imi iau primul pantof, bineinteles fara sa il insiretez. Am oftat si am stat putin ca sa imi vin in fire. Haide, Alice! Doar nu te lasai invinsa de un pantof. M-am aplecat sa-l iau si pe al doilea, dar chiar atunci usa de la baie s-a deschis si Harry a iesit, avand pe el un hanorac negru. M-a privit nedumerit pentru o secunda si apoi si-a dat ochii peste cap, oftand cu putere. A venit catre mine, ingenunchiand in fata mea. L-am auzit murmurand printre injuraturi si cateva cuvinte ca si “incapatanata” si “copil”. Daca nu m-ar fi durut al dracului de tare, atunci nu l-as fi lasat sa ma ajute. Dar ma doare si uite asa, Harry Styles vine in ajutorul lui Alice care nu e in stare sa se incalte singura.
Dupa ce m-a ajutat sa iau si al doilea pantof , a inceput sa ii insireteze si pot doar sa spun ca m-am simtit penibil. A facut o fundita cand i-a legat, iar apoi s-a ridicat si m-a luat de subrat, ridicandu-ma in picioare, ca si pe un copil. Mi-a ridicat hanoracul pe care il aruncase pe jos cu cateva minute in urma si l-a scuturat. Mi-a facut semn sa ridic mainile si am facut-o pentru ca stiam ca nu era o optiune sa ma cert cu el.
M-a ajutat sa ma imbrac, hanoracul albastru acoperind tricoul sau si totodata mirosul lui. Mi-a tras glug ape cap, evitand sa ma priveasca si apoi a luat geanta cu lucrurile mele de pe pat. Mi-a deschis usa si m-a lasat sa ies prima, dar chiar si cand am trecut pe langa el, privirea lui a refuzat sa o intalneasca pe a mea. Era ca si cum ar fi fost obligat sa aiba grija de mine.
Am coborat scarile incet, tinandu-ma de balustrada si tinandu-mi icnetele indurerate. Am zambit usor cand am vazut-o pe Sophia care tocmai trecea prin fata scarilor. Aceasta s-a oprit si, cu un zambet larg, a urcat cele patru scari care ne desparteau si m-a luat in brate bland. I-am intors imbratisarea. Era placut sa o vad. M-a ajutat sa cobor treptele si le-a strigat pe gemene.
Au aparut si ele din bucatarie, facand ochii mari cand m-au vazut. Amandoua m-au imbratisat poate putin cam prea dur, dar nu am spus nimic pentru ca si mie mi-a fost dor de ele. Perrie mi-a zambit calduros cand m-a vazut, dar nu a venit la mine deoarece era cu Zayn, probabil luandu-si ramas bun. La Perrie puteai sa observi, daca te uitai atent, o mica accentuare a abdomenului acolo unde trebuia sa fie copilul. Aratau fericiti.
- Ei bine, haideti sa pornim, nu vrem sa mergem pe intuneric, a zis Sophia luandu-si cheile de la masina si mergand spre Liam sa-l sarute.
Le-am imbratisat pe gemene pentru ca ele ramaneau cu baietii. Apoi am trecut pe la Liam, Louis, Niall si Zayn, toti imbratisandu-ma usor ca sa nu ma raneasca in proces. M-am uitat spre Harry stangace, dar el a dat din cap, spunand cu o voce ragusita:
- Am sa vin pana la masina.
Am dat usor din cap si ne-am indreptat spre usa. Sophia a deschis usa, dar nu a iesit. De ce? Pentru ca un cosmar trebuia sa intre. Si, Dumnezeu sa ma ajute, urmam sa ma sufoc singura doar ca sa ma trezesc din acel cosmar.
Un cosmar cu picioare lungi si par blond de data asta care scotea in evidenta ochii albastri si ageri. Blugii negri si mulati si geaca de piele roz erau prea stramte pentru ea, dar totusi era aici. Nu inteleg cum apare fix in momentele cele mai nepotrivite, mereu aratand ca o nenorocita de zeita si stiu ca mereu cand vine apar probleme.
- A chemat cineva un inger pentru ca v-am auzit rugaciunile, frumosilor! a spus Nadia, buzele ei date cu un roz bombon zambind la sfarsitul propozitiei si dezvaluind dintii ca niste perle pe care voiam sa le sparg.
Doamne, capitolul 50! Toate astea nu ar fi fost posibile fara voi! Voi faceti cartea asta sa merite si voi ma inspirati! Multumesc pentru toate si sper ca sunteti bine! :)
Acest capitol ii este dedicat lui @dianaandreea798 careia ii multumesc pentru toata sustinerea, cuvintele frumoase si intelegerea! Sper ca ti-a placut capitolul! Restul cu dedicatii, veti primi la capitolele urmatoare. :)
Anyway, multumesc pentru ca cititi! Xx