Harry Potter si Ginny Weasley

Intoarcerea

-Harry! striga Ginny, fericita. Chiar asta le-ai zis mamei si tatei?

-Chiar asta s-a intamplat, zice Harry. Nu?

Cei doi stateau sub copacul falnic din exteriorul Castelului Hogwarts. S-au terminat toate orele, dar nu si-au facut toate temele pentru urmatoarea zi. Aveau sa le faca seara impreuna. Momentele in care vorbeau, se imbratisau si se sarutau le erau mai dragi decat cele in care scriau si invatau.

-Dar nu mi-a placut, zice Ginny, cum te-ai comportat cu Hagrid.

-Pai, spune Harry, ti-a zis neinsemnata!

-Poate ca ma crede asa, zice Ginny cu un strop de dezamagire, dar nu mi-a placut cum l-ai lasat acolo singur!

-Uite ce, zice Harry, asta nu inseamna ca daca tu l-ai vizitat mai putin ca mine, esti neinsemnata. Pentru mine, esti mai insemnata decat crezi. Te iubesc. Nu voi lasa pe nimeni sa te jigneasca, sa te raneasca sau...sau...

-Sa ma omoare? intreaba Ginny. -Exact.

Ginny ezita putin, dar apoi il imbratiseaza pe Harry. Acesta aude niste suspine. Suspinele lui Ginny, care a inceput sa zica:

-Harry, mi-e frica. Nu vreau sa te pierd! Mi-e frica de...Voldemort. De Devoratorii Mortii. De Dementori. De Inferi. De orice ar putea sa prezinte un pericol pentru noi. As da orice ca sa fim teferi. Sa scapam noi doi. Sa fim fericiti! Sa fim o familie!

-Ginny, zice Harry, imbratisand-o, noi am fost dintotdeauna o familie dar, neoficial, stii? Uite, vreau sa profitam de momentele astea de liniste, ca nu mai sunt multe. Va urma un mare razboi. Inevitabil. Dar trebuie sa fim optimisti. Sa tanjim la libertate, la o lume mai frumoasa, sa dam o pilda de virtute si speranta urmasilor nostri. Doar asa vom izbandi.

Harry simte cum ii arde sangele in vine. De furie si tristete. Vroia ca sa vina cat mai repede Voldemort, sa-l ucida, sa puna capat acestui iad in care a trait 17 ani. Sa ii vada pe prietenii lui teferi, in afara oricarui pericol. Pe Ginny, care suferea asa de mult! Si el suferea cand o vedea asa.

-Te rog, Ginny, spune bland Harry, nu mai plange!

-Nu pot sa ma abtin!

Harry s-a retras din bratele lui Ginny, a luat mainile ei intr-ale lui, si se uita in ochii ei frumosi, nevinovati si inlacrimati. Ii sterge lacrimile. Ii mangaie parul.

-Harry, zice ea, te vreau in permanenta langa mine!

-Voi face tot posibilul ca sa petrecem cat mai mult timp impreuna. Mai stii noaptea in care am dormit impreuna? Asa vreau sa fie toate noptile noastre! Dar vreau sa nu mai plangi. Sa fii fericita. Sa fii Ginny cea fericita si nebunatica pe care o stiam. Te rog.

Ginny rade incet. Harry rade si el. Rad impreuna.

In zilele in care au urmat, Harry a inceput sa doarma cu Ginny in camera de zi a Cercetasilor; in noptile in care nu avea de scris sau de invatat, deoarece examenele TVEE se apropiau. Harry avea mult de invatat. Dar incerca sa aiba timp si de invatat, si de stat cu Ginny.

La Aparare Contra Magiei Negre aveau un profesor nou, domnul Amycus Carrow. Era un profesor ciudat, crud, dar nu puteai spune ca nu preda bine. Era mieros cand se afla Harry prin preajma si il favoriza. Ginny zicea ca si pe ea profesorul Avery o favoriza si ii adauga si ei puncte pentru Cercetasi. Astfel, jumatate din punctele Cercetasilor erau datorita lui Ginny. Celelalte, datorita lui Harry. Ei doi erau preferatii lui Carrow. De fapt, preferatii Scolii. Toata lumea ii socotea cuplul perfect. Si ei se considerau, deoarece erau foarte fericiti impreuna. Toata lumea credea (in afara de fostii lor iubiti) ca Harry Potter si Ginny Weasley erau facuti unul pentru altul. Cu atat mai mult Harry si Ginny.

La Potiuni, Harry a inceput sa fie mai bun ca Hermione si fara cartea Printului Semipur. Hermione nu se mai supara, dat fiind ca munca lui Harry era pe drept.