Legământul: Promisiunea mea

Capitolul XII

— Bună, eu sunt Josh, îi șopti acesta.

— Eu sunt Naty, îi zâmbi ea.

Între timp, Meredith se apropie de Mary și o îmbrățișă pe aceasta.

— Cum te simți, Mary? o întrebă.

— Eu și Josh suntem mai bine acum, răspunse ea. Locuim cu mama și celelalte trei surori ale mele, dar suntem destul de multe persoane în acea casă. Vreau să ne mutăm, dar am nevoie de mulți bani pentru a închiria un apartament, iar eu nu am un loc de muncă.

— Ei bine, am o veste bună pentru tine.

Meredith scoase din geantă cheia pe care i-o dăduse Dominic și i-o dădu lui Mary. Aceasta se uită suspicioasă la obiect, lucru care o făcu pe Meredith să râdă.

— Domnul Dominic, șeful meu, și bărbatul care ne-a salvat în seara aceea, v-a cumpărat un apartament. Aceasta este cheia lui. Tu și Josh vă puteți muta acolo oricând doriți.

— Meredith, vorbești serios? Bărbatul acela a făcut asta pentru noi? spuse Mary neîncrezătoare.

— Desigur, zâmbi Meredith.

Mary o îmbrățișă strâns pe Meredith și, după ce îi mulțumi, plecă spre noua ei locuință. Meredith era fericită pentru ei și spera ca acesta să fie un nou început pentru amândoi.

Lui Meredith i se părea că timpul trecea foarte greu fără Naty. Nu era obișnuită să stea degeaba în acea casă. Era învățată să își petreacă toată ziua cu cea mică, așa că i se părea ciudat să nu fie lângă ea.

Când trecură cele patru ore pe care Naty trebuia să le petreacă la școală, Meredith coborî în living și o așteptă pe cea mică. De îndată ce intră pe ușă, Naty alergă spre Meredith, vrând să îi povestească cum și-a petrecut ziua, însă a fost oprită de vocea bunicii ei.

— Naty? Nu crezi că ar trebui să vii prima dată la bunica ta? spuse ea.

Lui Naty i se șterse zâmbetul de pe față. Deși era la doar cățiva pași de Meredith, aceasta o privi cu regret și trecu pe lângă ea, pentru a merge la Josephine. Fata își îmbrățișă bunica, apoi, după ce femeia urcă la etaj, Naty se întoarse către Meredith.

— Vino cu mine în camera mea, spuse și o luă de mână. Am multe să îți povestesc.

În timp ce Naty și-a schimbat hainele și s-a îmbrăcat în ceva mai comod, îi povesti lui Meredith despre băiatul lângă care a stat și cu care se înțelegea foarte bine, despre învățătoare, care i se părea o femeie foarte blândă, și cum arăta clasa ei.

— Mă bucur că te-ai distrat, spuse Meredith.

— Meredith, ai avut dreptate. Credeam că o să fie foarte greu, ținând cont că nu cunosc pe nimeni, dar mi-a plăcut, spuse Naty. Mai ales de colegul meu.

— Mi se pare mie sau Naty s-a îndrăgostit? zâmbi Meredith.

— Nu recunosc nimic, spuse fata.

A doua zi, după ce Naty plecă spre școală, Meredith îi făcea curat prin hainele din dulap, când auzi pe cineva intrând în cameră.

— Amanda?

Blonda se grăbi să o îmbrățișeze pe Meredith, iar cele două se așezară pe pat pentru a putea vorbi în liniște.

— Cum de ai venit aici? o întrebă Meredith.

— Am auzit ce ai pățit, spuse ea. Știi tu, referitor la casa ta. Așa că m-am gândit să trec pe aici, să văd cum te simți.

— Sunt bine, răspunse Meredith. Domnul Dominic m-a lăsat să locuiesc aici până când voi strânge suficienți bani ca să reconstruiesc casa.