Marko

Capitolul 3

...
 

Trec două ore, timp în care reușesc să termin cu Julia actele de semnat și ștampilat. Am rămas singură în birou așteptându-l pe Andrew. A vrut să mă vadă astăzi spunându-mi că are ceva important să îmi zică, sper să nu fie nimic de rău.
 
Aud ușa deschizându-se și îmi întorc privirea speriată.
Îl văd pe Marko care intră zgomotos în încăpere și care se auto invită singur pe canapea, așezându-se în fața mea.
 
—Nu știi să bați la ușă?
 
—În firma mea?
 
—Nu, în biroul meu!
 
—Nu crezi că ai prea multă atitudine, Stormy?
 
—Nu crezi că ai prea mult tupeu?
 
—Aici eu fac regulile.
 
—Nu o să joc după regulile tale, pufnesc în râs.
 
—Atunci poți să îți găsești alt birou unde să faci practică, ridică tonul deranjat. Dar stai, ai semnat un contract din câte știu și nu ai de ales. Trebuie să te complaci pentru cel puțin un an, zâmbește arogant.
 
Nu pot crede că profită de asta. Este atât de supărat după seara de ieri, încât vrea să se lupte cu mine? Crede că sunt unul dintre dușmanii lui?
 
Abia aștept să îi văd fața de fiecare dată când îl va observa pe Andrew aici. Pot profita de prezența lui dacă vrea să joace murdar. Poate am să îl chem mai des la birou, doar pentru al vedea brunetul în compania mea. Poate nu fac eu trafic de arme, dar am și eu gloanțele mele.
 
—Din câte știu tu poți rupe acest contract. De ce nu faci asta? Chiar te rog, Marko! Nu am chef să mă războiesc cu tine, strig la el nervoasă.
 
—Stormy, m-am întors acasă cu scopul de a repara lucrurile, nu pentru a porni un război cu tine, îmi răspunde calm.
 
—Te-ai întors fiindcă ți-ai terminat treaba în Istanbul, nu pentru a repara lucrurile, îl contrazic.
 
—Nici nu știi cât am așteptat să mă întorc acasă ca să fim împreună. Când mi-a spus mama că ți-a propus să vii la firma noastră și ai acceptat, am fost foarte fericit, nici nu mai aveam răbdare să mă reîntorc. Dar când în sfârșit am făcut-o, te văd cu unu' la masă mai fericită ca nici-o dată.
 
—Da, Marko! Eram fericită. Știi de ce? Ai idee de când nu am mai ieșit în oraș cu cineva? Știi câte zile am stat în casă fiindcă nu aveam chef de nimic, fiindcă te voiam doar pe tine? Când ieșeam afară totul îmi aducea aminte de tine, străzile, orașul, restaurantele în care mergeam, totul, oftez. Iar Andrew... Andrew pur și simplu ți-a ținut locul, expir puternic calmându-mă. Poate nu ne știm de mult timp, dar mă face să mă simt bine. Știi cât de mult vă asemănați? îl întreb curioasă.
 
—De aceea îl ții? Ca pansament, fiindcă ne asemănăm? zise aplecându-se nervos peste birou.
 
—Nu! fiindcă pe cât de mult vă asemănați pe o parte, pe de alta sunteți total diferiți. Iar asta mă atrage la el, zic ridicându-mă de pe scaun la nivelul lui, nu vreau să mai am de a face cu vreun tip ca tine.
 
Îl văd încruntându-se și strângând pumnii. Știu că l-am adus la disperare. Rămân calmă și îl privesc în ochi. Nimic nu e mai haotic decât să găsești otravă și antidot în aceeași persoană.
 
—Eu ar trebui să îți bandajez rănile pe care ți le-am provocat, nu alt bărbat.
 
—Să îmi bandajezi rănile pe care mi le-ai provocat? Ce bărbat e acela care rănește, Marko? Acela nu se poate numi bărbat...
 
Văd cum pumnii lui lovesc puternic biroul, iar asta îmi arată că l-am enervat atât cât merită. Ocolește rapid biroul prinzându-mă de gât și lipindu-mă cu forță de peretele din spate, impactul mă face să suspin însă Marko mă privește cu aceeași ură.
Încerc să rămân calmă și să nu pufnesc în lacrimi. Știu că nu mi-ar face niciodată rău sau asta credeam înainte să plece.
 
—Știi cum te condamn pentru tot ce ai zis? mă privește în ochi în timp ce strânsoarea lui devine din ce în ce mai puternică. Pentru fiecare secundă în care nu ești a mea, să ai o zi de nefericire și în care să nu fii iubită. Să mă cauți în ochii fiecărui bărbat care îți trece pragul, dar să nu mă găsești în niciunul. Să compari orice atingere cu atingere mea, fiecare miros cu mirosul meu, orice buze care te ating cu buzele mele și fiecare zâmbet pe care-l vei primi cu zâmbetul meu. Regret că te-am cunoscut și că te-am vrut în viața mea mai mult decât orice.
 
Îmi dă drumul și iese furios pe ușă. Nu îmi mai pot controla lacrimile și mă las păgubașă sentimentelor. Îl urăsc. Îl urăsc pentru tot ceea ce mă face să simt. Pentru fiecare cuvânt pe care mi la spus și pentru tot cea ce am trăit împreună.
 
Îl văd intrând în birou și trântind ușa în urma lui. Mă ridic de jos și îmi șterg lacrimile pentru a nu mă vedea așa când ajunge pe partea cealaltă a peretelui din sticlă. După ce că avem biroul unul lângă celălalt, sunt nevoită să îl văd non-stop chiar și în momentele în care mi-aș dori să dispară. Minunat!
 
Bătaia neașteptată din ușă mă aduce cu picioarele pe pământ și mă face să inspir adânc. Răspund și îl observ pe Andrew care intră în încăpere. Mă bucur să îl văd... dar după tensiunea care a avut loc între mine și Marko sper să nu facă vreo criză când îl va vedea pe acesta aici.
 
—Bună, Stormy!
 
—Bună! I-a loc, îi fac semn spre canapea și ne așezăm amândoi.
 
—Ești bine? mă întreabă îngrijorat privindu-mi gâtul.
 
Încerc să rămân calmă și îi dau un răspuns afirmativ din cap. Ți s-a întâmplat vreodată ca sufletul tău să urle de durere, iar tu să trebuiască să râzi și să mimezi fericirea?
 
—Ai spus că ai ceva important să îmi spui. Ce s-a întâmplat? încerc să schimb subiectul.
 
—Am vrut să te văd după seara de ieri și să te întreb cum mai ești? Dar din câte văd nu ești prea bine! Ce s-a întâmplat? Și... de ce ai urme pe gât?
 
Mă ridic și mă uit în oglindă la semnele proeminente care au apărut. Nu știu ce să zic, iar prima minciună care îmi vine în minte se leagă de o posibilă iritație. Nu prea se aseamănă, dar merită să încerc.
 
—Of, cred că am făcut o alergie, constat trecând un deget peste semne. Voi merge să fac niște analize să văd ce îmi face rău.
 
Îmi prinde mâinile între ale sale și își ridică o sprânceană.
 
—La ce o să îți faci analizele, Stormy? La inimă? Cred că acolo este problema dacă mă întrebi pe mine. Cum poți să stai atât de aproape lângă o persoană care îți face rău? remarcă atunci când îl zărește pe Marko prin geamul de sticlă.
 
—De ce nu pleci?
 
—Fiindcă am semnat un contract. Nu pot pleca când vreau eu, îmi dau ochii peste cap, tot ce pot face este să aștept ca Marko să își dorească plecarea mea.
 
—Asta nu cred că se va întâmpla prea curând sau asta credeam până să vin aici. Din cate am observat aseară la restaurant, are sentimente puternice pentru tine, dar acum când te văd cu semnele acestea pe gât...
 
Da! Sentimente puternice de ură...
 
—Nu accepta un astfel de comportament de la niciun bărbat. Nimeni nu are dreptul să te rănească. Îți dau un sfat. Dacă crezi că merită, ține de el cu toată puterea, dar dacă nu, aruncă-l la gunoi cu prima ocazie, altfel ai șansa să rămâi prinsă în trecut și să nu îți dai seama că poate a apărut cineva nou în viața ta, care te poate face fericită.
 
Îl privesc tăcută. Știu că are dreptate, dar ce să fac dacă eu găsesc liniștea în cel mai zgomotos loc. Cum poate o persoană să te distrugă în mii de bucăți și totuși să o iubești în continuare? Trebuie să ies cât mai repede din acest loc, înainte să mă sufoc.
 
—Andrew, eu plec! Ne vedem săptămâna viitoare la tribunal, da?
 
—Abia aștept, zâmbește. Cu siguranță se va termina totul, am încredere în tine.
 
Îmi iau cheile de pe birou și îi fac semn să o ia înainte, pentru a putea închide ușa în urmă.
 
—Nu ți-am văzut mașina în parcare. Vrei să te duc eu acasă? mă întreabă amabil.
 
—Nu e nevoie, o să iau un taxi, îl informez zâmbindu-i politicos.
 
—Te rog! Nu te las să pleci în starea aceasta acasă, insistă prinzându-mi încheietura când încerc să înaintez către ieșire. Cu siguranță nici măcar nu ai mâncat, poate luăm prânzul împreună, ce zici?
 
—Mi-ar face plăcere, îi răspund în timp ce ieșim.
 
Ce frumos este să găsești o persoană căreia îi pasă cum te simți, dacă ai mâncat și dacă vei fi bine.