Serenadă

59 4 4
                                    

Suflet perfid să fii nu-ti iese,
Lasă masca jos, blând bocitor.
Mereu îmi spui necazul tău minor,
Doar unu-i exprimat...prin atâtea fețe.

Moșie de trecuturi cu munții pân' la cer;
Cu flori de colț ce-ți sunt fragile sentimente,
Pe care le îmbibi în dorinți și regrete,
Când le purifici orb cu al iernii blând ger.

Os din emoția de a fi îndrăgostit,
Ce te expui ca și când ai fi un simplu os,
Ridică-te din stratul gros,
Al sentimentului de a nu fi.

Te-aștept ploaie de primăvară,
Ce curgi pe-a gării streșine,
Când prevestești că vine,
Trenul ud cu miros de seară.

DiacriticeWhere stories live. Discover now