~Lantul magic~

4. Fara speranta

Ii cautam disperata prin casa. Nu sunt nicaieri. Incepeam sa imi pierd speranta. Atunci ma gandesc ca as putea sa ii sun. Ma duc repede sa imi iau telefonul sa ii sun, dar nu raspund. Dupa a cincea incercare ma las pagubasa. Oare de ce nu ar raspudne? Inima imi bubuia in piept. Atunci mi-am adus aminte de carte, dar inainte sa ma pot duce sa o iau aud cum telefonul fix suna. Ma duc sa raspund cu gandul ca pot fi parintii mei.

-Alo? zic eu, dar nu se aude nimic. Alooo! Cine e acolo? tip eu.

Inchid telefoul si raman doua clipe sa ma gandesc la ce s-a intamplat, dupa care ma duc dupa carte, dar telefonul suna din nou. Cu un strop de ezitare raspund:

-Alo?! Cine esti?

Se aud niste gemete.

-Cine e acolo? zic eu speriata.

Dupa cateva clipe se aude un planset de bebelus. Acelasi pe care l-am auzit la intoarcerea spre casa. Atunci inchid telefonul si ma duc repede dupa carte. Telefonul suna iar, dar eu nu il bag in seama. Cotrobai prin sertare, dar cartea e de negasit. Atunci ma uit pe pat. Cartea era acolo. O iau si scriu:

~Ruby? scriu eu.

~Da ..

~Unde sunt parintii mei? scriu eu, si atunci imi curge o lacrima.

Dar nu mai apare nimic. De nervi rup una din foile cartii. Atunci totul incepe sa se invarta in jurul meu. Obiectele plutesc. Incep sa vad totul in ceata. Se aud strigate, iar eu cad intinsa pe pat.

Ma trezesc intr-un loc necunoscut. Totul arata oribil. Cerul era negru-movuliu in loc de albastru. Peste tot erau lilieci in loc de pasari. Locul striga a disperare. Oamenii erau alb-negru, pali. Toti gemeau. Atunci vad o fetita care se apropia de mine cu pasi marunti. Imi era frica.

-Cine esti tu? strig eu asteptand raspunsul cat mai repede.

-Sunt Ruby, spuse ea. Te rog, am nevoie de ajutor.

Ochii mei se inseninara. Ma uitam cu atentie la ea. Era mult mai colorata decat toti oamenii de aici. Inca eram speriata, dar stiam ca pot sa ma incred in Ruby. Simteam asta.

-Hai cu mine, zise ea cu blandete.

Incet ma ridic de pe jos si o urmez pe micuta fata in varsta de vreo 5-6 anisori. O urmez pana ajungem la o casuta. Ruby imi zice ca aici stau toti cei ajunsi de pe taramul oamenilor.

-Taramul oamenilor? Acesta ce taram este? Sau .. intreb eu confuza.

-E .. Pai .. Defapt nu stiu ce este, imi raspunde ea.

Intram inauntru. Acolo mai era inca o persoana. O fata de vreo 16 ani, blonda. Se uita la mine cu niste ochi mari, caprui. Vedeam ca nu mai exista nici o speranta pentru ea si cum se spune: "Daca nu mai ai speranta, nu mai ai nimic".

-Ea este July, imi spune micuta Ruby.

Fata blonda a incuviintat, dand din cap. Cele doua mi-au povestit cum au ajuns ele aici si cum incearca sa scape. Ruby mi-a spus ca aici nu e nevoie sa mananci, sa bei sau sa mergi la baie. Pentru o fetita atat de mica a trecut prin foarte multe. July nu este aici de atat de mult timp, deci nu stie foarte multe. Tot ce isi doreste este sa ajunga inapoi acasa la parintii ei. In timp ce imi poveste cum a ajuns ea aici, imi vede colierul de la gat.

-Acesta este colierul meu! zice ea.

-Oh, pai l-am gasit in subsol. Daca vrei ti-l dau, spun eu dandu-mi jos lantul.

-Nu. Pastreaza-l.

De la atatea lucruri ciudate mi se face somn.

M-am rezemat de perete si am alunecat usor pana ce am ajuns sa stau pe podea. (pasaj luat din "Claire", autor Selenagonzo)

In scurt timp adorm. Cand ma trezesc eram in camera mea. II vad pe parinti si ma indrept spre ei.

-Hei! zic eu fericita. Unde ati fost?

Dar ei nu imi raspund. Se comporta ca si cum nu m-ar vedea. Poate chiar nu ma vad. Pareau ingrijorati. Mamei ii suna telefonul.

-Alo? spune ea, ascultand ce i se spune de pe partea cealalta a telefounui. Da? Si ce puteti face? .. In regula, multumesc.

Ochii i se umplura de lacrimi. Merge si ii spune tatei ca eu sunt in coma la spital. La auzul acestor vorbe ma duc spre ea sa o imbratisez, dar trec prin ea. Sunt trista, dar nu pot plange. Nu pot face nimic. Doua clipe mai tarziu ma trezesc. Eram inapoi cu July si Ruby. Atunci ultimul meu strop de speranta se pierduse. Eram in coma. Si probabil si July si Ruby se aflau in aceiasi situatie. Deci noi eram doar niste .. spirite, fantome. Cum ne vom putea intoarce in lumea reala? Ce vor toti oamenii astia de la noi?

Si atunci mi-am dat seama ca aventura mea de abia a inceput.

Le-am explicat lui Ruby si Julyei de experienta mea. Atunci fețele lor s-au luminat, exprimau ideea de "chiar e adevarat?! Mai exista o sansa?"

-Vreau sa explorez putin zona, zic eu.

-Ok, dar sa te intorci inainte de lasarea serii, ma atentiona Ruby.

-Stai, vin si eu, spune July venind spre mine.

Amandoua plecam pe usa si pornim la "plimbare".

*intre timp*

Imediat ce Alice a aflat ca prietena ei cea mai buna a intrat in coma a mers repede la spital.

~din perspectiva lui Alice~

Nu poate fi adevarat. Fiona nu poate fi in coma. Mergeam pe holurile spitalului grabita sa o gasesc pe Fiona. Cand am dat de camera ei intru incetisor. Era intinsa in pat, tinand-o in viata doar aparatele. Am izbucnit in plans. Ma duc langa patul ei si ma pun pe un scaun. Atunci aud o voce.

-Alice ..

Imi ridic privirea din pamanat. O vad pe Fiona. Era in picioare. Ma uit la pat, dar era si acolo. Atunci simt cum lacrimi fierbinti imi inunda fata. De cand sunt mica pot vedea spirite. Am tinut asta secret pana si parintilor mei.

Vazand-o acolo..

-Alice, nu plange, imi zice ea.

-Dar, dar ai murit, spun eu.

-Nu, nu am murit. Nu stiu cat timp pot sta aici. Tu du-te si ia cartea pe care am gasit-o in beci. Va fi calea prin care vom comu .. Si atunci a diaparut.

Mi-am dat seama ca vroia sa zica "comunica".

M-am dus repede la ea acasa si am cerut parintilor ei cartea. Ei mi-au dat-o si cred ca am vorbit cu Fiona ore intregi.

~din perspectiva Fionei~

Am intrebat-o pe Alice ce s-a mai intamplat pe acolo. Am aflat ca parintii mei erau foarte tristi, la fel si prietenii. Mi se rupea inima cand auzeam toate astea.

Eu i-am spus lui Alice cum am ajuns aici, pe cine am intalnit. I-am spus ca ii poate spune oricui crede ea ca ar trebui sa ii spuna despre carte. Aveam incredere in ea.

Dar nu mai aveam incredere in mine. Credeam ca nu mai pot continua. Credeam ca totul este pierdut. Totul se sfarsea pentru mine. Speranta disparea si ea pe zi ce trecea..

-------------------------------

Sper sa va placa ce am sris pana aici si sper sa ma urmariti si in continuare. Va iubesc pe toti