Jurnalul unei alchimiste

Capitolul 1.

Când am deschis ochii, totul în jurul meu părea așa de intens, de puternic. Auzeam bipăitul aparatelor de spital, auzeam oamenii vorbind pe coridoare, îi auzeam mergând și scriind. Vedeam totul atât de puternic colorat încât capul a început să mă doară. Mi-am ridicat mâinile în fața ochilor. Păreau așa de mici, mult mai mici decât îmi aminteam. Din încheietura de la mâna dreaptă atârna un fir, probabil o perfuzie, iar de arătătorul de la mâna stângă era prinsă una din chestiile alea care monitorizează pulsul. Durerea de cap a devenit mai intensă. M-am uitat în dreapta mea, unde o femeie de vârstă mijlocie dormea pe un scaun. Gâtul mi s-a uscat foarte brusc.

-Apă... am șoptit

Femeia a sărit ca arsă și s-a uitat la mine cu sprâncenele ridicate. Era clar uimită, dar de asemenea părea foarte fericită. Ochii i s-au umplut de lacrimi și a început să strige o asistentă.

O altă femeie, îmbrăcată în halat de doctor, a intrat în cameră. Mi-a verificat ochii cu o lanternă.

-Poți să mă auzi? a spus

-Apă...am șoptit eu din nou.

Femeia în halat s-a dus până la masa din fața patului în care eram întinsă și a turnat apa dintr-o cantă într-un pahar de plastic. Mi-a întins paharul și eu am băut cu sete toată apa din el.

-Știi unde te afli? m-a întrebat femeia în halat alb.

-Într-un spital...bănuiesc. am răspuns

Femeia a dat afirmativ din cap și a spus:

-Mă numesc dr. Gloria Ross. Ai avut un accident de mașină acum trei săptămâni și ai ajuns în spital. Îți mai aduci aminte ceva din cele întâmplate?

Am dat din cap în semn de nu.

"Accident de mașină? Imposibil..nu. Eu mă întorceam de la....ăăm...nu-mi amintesc....Dar eram cu Robert...Oh, la naiba...Nu-mi pot aminti." am gândit

-Știi cine sunt? m-a întrebat femeia care mai înainte dormea în scaunul de lângă capul meu.

Am scuturat din nou capul în semn de nu.

-Sunt mama ta, Alaska. Numele meu este Adriana Stewart. Tu ești fiica mea, Alaska Stewart.

"Nu, nu, nu. Mă confunzi, femeie. Numele meu este Evelyn Young, am 18 ani și pe mama o cheamă Daiana Young. Nu, imposibil." am gândit

-Câți..Câți ani am? am întrebat

-15. a răspuns Adriana aceea

Mi-am luat părul în mână și mi l-am adus în fața ochilor. Era roșu.
"Nu, imposibil, eu sunt brunetă, sunt brunetă!!"

-Pot să merg până la baie? am întrebat

-Ai o sondă. a răspuns dr. Ross

-Nu...Vreau să merg la baie. am insistat

-În regulă. a spus ea

Dr. Ross și Adriana m-au ajutat să mă ridic din pat. Nu aveam niciun os rupt. Picioarele mele se simțeau bine. Am mers până la baie unde am încuiat ușa după mine. M-am uitat în oglindă.
"O, Doamne!"

Eram cu trei ani mai tânără. Aveam ochii verzi și părul roșcat. Aveam pistrui și buze cărnoase.

-NU! am șoptit

Lacrimile mi-au inundat ochii și m-am așezat pe capacul de la WC.
"Imposibil. Eu sunt brunetă. Am ochii albaștri. Am 18 ani. Și mă cheamă Evelyn, nu Alaska. Nu... Ce se întâmplă? Visez, sigur visez..."

Am ieșit din baie și m-am dus de una singură în pat.

-Mi-e somn. am zis, iar dr. Ross și Adriana au plecat din salon.

-Mă duc să iau ceva de mâncare de la cantină, în regulă? Revin imediat. a zis Adriana.

Nu am răspuns. M-am întors cu spatele la ea, și cu fața la fereastră, am închis ochii și am continuat să-mi spun că visez.

Dar ceva știu sigur.

Numele meu nu mai e Evelyn Young și nu, nu visam.