Jurnalul unei alchimiste

Capitolul 12.

Dimineață m-am trezit fără ajutorul Dianei, la 5:30. M-am trezit devreme pentru că voiam să am timp să mai lucrez la vrăji, poate reușeam să aflu ceva care să mă ajute să ajung la carte.
Am mers la baie, am făcut un duș, m-am îmbrăcat și am mâncat. Când eram gata, era abia 6 jumate. Aveam tot timpul din lume.

M-am așezat la birou și am început să recit pe rând vrăjile pe care le aveam scrise în caiet. De fiecare dată se întâmpla ceva diferit. La prima vrajă aproape că mi-am aruncat laptop-ul pe geam. Telechinezie. La a doua am început să văd sau, mai precis, să aud ce visau Diana și Evelyn. Citirea gândurilor. A treia m-a făcut să aud fiecare sunet, chiar și creșterea ierbii de afară. Auz ascuțit.
Zbor, invocarea giulgiului invizibilității, telechinezie, citirea gândurilor, auzirea a tot, văz cu raze X, invocare de oglinzi, respirație sub apă și câte alte vrăji. Dar ultimele trei au fost cele pe care nu le-am rostit, pentru că știam deja ce înseamnă. Control, Viață și Invocare.
Era Magie Neagră, iar vrăjile astea trei nu erau scrise împreună cu celelalte, ci la finalul caietului, unde erau păzite de ochii lui Allen. Vrăjile erau scrise cu simboluri ciudate, care nu erau în niciun caz hieroglife, dar făceau parte dintr-un alfabet secret și protejat de greutatea anilor, pe care eu îl cunoșteam dintr-un motiv sau altul. Orice vrajă care necesita Magie Neagră, orice blestem, orice ritual, toate erau scrise cu aceste simboluri create de un Suflet de Vrăjitoare pe nume Menesis, care a murit cu sute de mii de ani în urmă, însă se spune că sufletul ei este încă viu pe Pământ și intră în corpurile celor care se folosesc de Magia Neagră. Acum, toate sufletele știu că "alfabetul lui Menesis" înseamnă pericol.
În orice caz, fiecare vrajă a magiei negre are un preț al ei, care trebuie plătit neapărat.
Vraja de Control îți oferă controlul asupra cuiva, atât trup cât și minte. Poți să faci persoana aceea să gândească orice vrei tu, să se miște în orice mod vrei tu, o poți îndepărta de propriile gânduri și sentimente, de propria viață. Dar vraja aceasta necesită un ritual străvechi. Este nevoie de un bol din argint cu două picături din sângele victimei în el, peste care se va pune apă de izvor. "Sufletul dominator", adică cel care va avea controlul asupra trupului celui care a vărsat sângele, trebuie să rostească vraja și apoi să bea conținutul bolului.
Vraja de Viață era vraja cu care puteai învia morții, atâta timp cât sufletele lor nu erau în neant. Spre exemplu, dacă cineva folosea vraja de viață îmi putea învia vechea gazdă, pe Evelyn. Dar asta presupune ca actuala gazdă să moară, pentru ca sufletul ei să se poată duce la fosta gazdă. Desigur trupul actual poate lupta împotriva vrăjii, și la fel poate și sufletul, în caz că nu vrea să se întoarcă, însă de obicei atât trupul și sufletul sunt fie prea slabe și pierd bătălia, fie se supun vrăjii. De asemenea, vraja de Viață te poate face să furi toți anii pe care i-a avut cineva, condițiile fiind aceleași, cu excepția că sufletul persoanei de la care au fost luați anii va ajunge în neant.
Vraja de invocare, fiind și cea mai complicată, străveche și mai ales... secretă... este cea care îți permite să invoci un suflet exilat. Dacă vrei să invoci un suflet, acesta va trebui să aibă o gazdă și un alt suflet trebuie să îi ia locul. Gazda trebuie să fie o persoană vie. Sufletul gazdei aduse trebuie să fie "exilat" în locul sufletului invocat.
"Invocatorul", adică cel care a chemat sufletul din Exil, trebuie să depună un jurământ. Ei, aici vine partea pe care unii o numesc "vânzarea sufletului", deși nu e tocmai o vânzare. Jurământul presupune că atunci când gazda Invocatorului moare, sufletul acestuia trebuie să meargă automat în neant, neavând șansa să devină Stăpân sau să primească altă gazdă.
Deși eu mi-aș dori să pot să o invoc pe Amalthea, asta nu e posibil, pentru că ea este în neant, pe când sufletele exilate ajung altundeva, nu știu unde.

Toate chestiile astea, toate vrăjile și explicațiile pe care le-am scris în caiete, toate mi-au fost dictate de vocea aceea ciudată din capul meu, cea care mi-a șoptit și vrăjile.Atunci realitatea m-a lovit. Dacă vocea aceea sunt de fapt eu, Agapia? Adică sufletul meu? Nu, imposibil.