Possessive Love - Harry Styles A.U. FanFiction - I. Syndrome

Capitolul 47

-          Ce o sa facem? am intrebat panicata.

-          De unde dracu’ vrei sa stiu eu? De ce naiba acum, cand nenorocitul meu de tata ma urmareste sa imi anihileze toata familia si prietenii si nu pot sa clipesc fara sa ma gandesc cine e in spatele meu, unde esti tu si unde sunt baietii, de ce acum trebuie sa ma mai ingrijorez mai mult de altcineva? Si ce o sa fac daca devin ca si tatal meu? Daca o sa beau si o sa ma droghez si o sa te bat pe tine si pe el, a zis aratand spre abdomenul meu, si o sa ajungi ingropata de copilul nostru care o sa devina un psihopat pentru ca eu sunt un nenorocit? Ce o sa se intample atunci?

Am vazut mici lacrimi in ochii lui. Vocea ii era deja ragusita de la cat tipase si mainile ii tremurau pe pielea mea. Ii era asa de teama ca va devein ca si tatal lui sau ca el o sa ajunga sa omoare copilul asta incat nu se mai putea controla.

-          Harry, am zis incet, tu nu esti tatal tau! Esti mai bun de atat. Tu ai un suflet, iar el are doar o inima care pompeaza sange in corp. Nu o sa se intample nimic.

-          Cum de stii tu asta? a intrebat, mainile lui inclestandu-se pe umerii mei.

-          Pentru ca eu stiu.

Mi-am sters lacrimile si mi-am infasurat bratele in jurul taliei lui. Am incercat sa il iau in brate, dar el s-a tras, murmurand un “nu” slab. M-am ridicat si m-am pus fata in fata cu el, ridicandu-mi usor barbia ca sa il vad. M-am ridicat pe varfuri si mi-am pus bratele in jurul gatului sau. La inceput, nu m-a imbratisat inapoi, dar cand o mana de-a mea s-a dus la parul sau si a inceput sa se joace cu el, bratele lui s-au infasurat instant in jurul meu.

-          Nu o sa il omor, a zis Harry, mangaindu-mi si el parul.

Am rasuflat usurata. Nu credeam ca puteam sa o fac, daca el mi-ar fi cerut-o.

-          Nu o sa il abandonez, i-am zis lui Harry, iar el a dat usor din cap.

-          Stii ce inseamna asta? a intrebat el, indepartandu-se de mine si luandu-mi fata intre mainile lui reci.

-          Trebuie sa rezolvam problemele pana se naste.

-          Adica trebuie sa le rezolv. Tu stai cuminte, a zis, apropiindu-si fata de a mea.

-          Nu, am zis, privindu-i buzele. Suntem o familie si ne descurcam impreuna.

El a zambit usor si m-a sarutat. Buzele noastre sa framantau reciproc, iar mainile lui ma aduceau tot mai aproape de el.

-          Te iubesc, am zis cand ne-am departat, iar el m-a privit ca si cum as putea sa dispar.

Privirea lui s-a mutat intre noi si a zambit cand palma lui s-a asezat pe abdomen.

-          E baiat, a zis el.

-          De unde stii? am intrebat razand.

-          Sigur e baiat.

Am ras, iar el mi-a zambit dragastos. Am intrat inapoi in masina si am repornit la drum. Mana lui era asezata pe piciorul meu, iar palma mea o cuprindea pe a lui. Cealalta mana a mea era asezata pe abdomen, miscandu-se usor. Tocmai ce am promis amandoi sa il pastram si sa avem grija de el. Nu eram prea tanara? Sincer, nu imi pasa. Stiam ca Harry voia intr-un fel copilul asta, dar ii era prea frica de ce trecutul lui i-ar putea face. Stiti ce? Mie nu imi era. Aveam incredere in el. Aveam noua luni sa facem casa un loc sigur pentru toata lumea. Pentru baieti, pentru mine si pentru fete, pentru copiii mei si ai lui Perrie. Si la naiba cu toti cei care voiau sa ma opreasca!