The Moonrise

capitolul 3

Alergam și privesc în același timp în toate direcțiile, printre brazi înalți, printre stânci, dar nicio urmă de acea fată.
Mii de gânduri și întrebări îmi străbăteau mintea, nu știam de ce a plecat, dacă pățise ceva, dar cel mai important era ca nu înțelegea nimic din ce se întâmplă cu mine, un știam de ce îmi pasă așa de mult de ea, era o străină ce încălca regulile.

Continui să alerg inspirând aerul rece și expirând aburi, sar peste un râu înghețat și urc prin salturi pe un deal abrupt, calc cu grijă pe locurile unde nu era înghețat să nu alunec în râu, gheață acestuia era subțire și nu putea susține nicio greutate.
Ajung pe un teren mai plat și încep să alerg in voie, știam că mai în fața era prăpastia mare ce definește granița păduri de civilizația orașelor.

Vântul bătea din ce în ce mai tare suflând fulgi de zăpadă în fața mea fiindu-mi greu să respir și să văd bine, dar cu cat înaintam mai mult începeam să aud pași scârțâind în zăpadă, alergam din ce în ce mai repede la câțiva metri de mine o zăresc pe fată înaintând și tremurând din cauza frigului, aceasta îmi aude pași grăbiți și tresare când mă vede în forma de lup, un animal uriaș ce se apropie de tine cu repeziciune cred că e înfiorător dar eram prea departe de ea pentru a ajunge o din urmă în formă de om.

Se întoarce spre drum și începe să fugă de mine cat putea de repede, vroiam să-i spun să se oprească dar nu puteam, animale nu vorbesc, în fața se vedea marginea prăpastiei panica creștea tot mai mult în mine fiindcă vedeam că fata nu era atentă pe unde mergea și își făcea griji să nu o prind din urmă, în câteva clipe fata pășește în gol, sar repede transformându-mă înapoi în om izbindu-ma de pământ la marginea prăpastiei și prinzând-o de încheietura mâinii înainte să cadă în brațele morții.

Se zbătea în mâna mea speriată dându-și seama că era în aer, o trag sus de mână cu puțina dificultate până ajunge cu picioarele pe margine, răsuflu ușurat, rămâne jos lângă mine încercând sa-și revină din sperietură apoi își întoarce privirea spre mine văzând ca respiram greu, îmi trag sufletul puțin apoi îi arunc o privire tăioasă iar aceasta își întoarce privirea în altă parte.

—De ce ai plecat?!
O întreb pe un ton răstit privind-o atent și serios, ea tresare brusc când îmi aude glasul nervos.
—Fiindcă....
—De ce ai fugit de mine?!
O întrerup brusc începând să devin neliniștit din nou, așteptam atâtea răspunsuri dar ea nu avea de gând să mi-le spună, încleșta maxilarul vrând să nu spună nimic, îi ridic bărbia spre mine dar ea privea în jos, în dreapta, oriunde, numai să nu-mi întâlnească privirea păstrând în continuare liniștea enervantă.
—Reyse!
Îi pronunț numele pe un ton mai calm și privind-o mai blând, ea închide ochii pentru câteva clipe apoi își ridică privirea spre mine
observându-i culoarea ochilor săi, verdele intens ce mă făcea să mă pierd în gândurile ei, clipesc de câteva ori revenindu-mi din acea transa, îmi dreg vocea apoi o întreb din nou pe un ton calm.

—Ce sa întâmplat?
Inspiră adânc înainte de a îmi răspunde.
—Cand am văzut gardianul mi-am dat seama că....chiar dacă tu ai trecut cu vederea că sunt aici alți nu ar face la fel, locul meu nu e aici!
—Dar ai spus că e periculos dacă te întorci acasă!
—Ori ce aș face, ori ce aș alege voi fi tot timpul în pericol!
—De ce...?
Întreb pe un ton întristat privind-o absent.nul ia spus deja lui Nicolas ca sunt aici.... trebuie să mă întorc.

Ma gândeam cu atenție la tot ce-mi spunea, mi-se părea că ei îi era mai frica de Nicolas de cat îmi era mie și eu eram fiul lui.

—Stai puțin..nu am înțeles..de ce crezi sau...de ce ție frică așa de tare de el?! Ce ți-a făcut?
—Nimic...nu mi-e frica de ce mi-ar putea face, mi-e frica că...dacă eu sunt închisă aici...el va prelua conducerea palatului din pădurea neagră și se va isca revolte în rândul novicilor! Nu își stăpânesc bine puterile...ar putea exista victime.

Eram impresionant că punea viața altora mai presus dar în același timp eram și îngrijorat, nu vroiam să pățească ceva în lupta de ai salva pe alții, o înțelegeam acum...îi înțelegeam teama ca sar simți vinovată pentru cei ce ar putea fi răniți în urma deciziei ei de a pleca de acolo...dar nu înțelegeam legătură dintre ea, conducerea palatului și Nicolas ce tânjea după putere.

Nu vroiam să o sâcâi cu și mai multe întrebări, nu vroiam să ma creadă insistent, deși că eram tot mai curios despre viață ei.

Ma ridic în picioare si observ cum tremura strângând pelerina în mâinile ei, frigul era prea puternic și nu reușea să se încălzească, îi întind mana ajutând-o să se ridice.
—Se apropie noaptea...nu putem ajunge la palat înainte să îngheți de frig, vom căuta un adăpost peste noapte.
Privesc în jur printre copaci.
—Vrei să ma duci in palat?! Deja am încălcat destule reguli!
Protesta ea îngrijorată, mă întorc spre ea prinzând-o de umeri și privind o atent.
— Nu-ți face griji, vei fi în siguranță cu mine.
—Dar...
—Să mergem înainte să se întunece de tot!
Spun repede ne mai lăsând-o să protesteze iar.

Înaintăm prin zăpadă indepartandu-ne mult de prăpastie, privesc din când în când spre cer văzând nori întunecați ce se apropiau, va fi o furtună iar dacă nu găseam un adăpost prea repede urma să murim înghețați în câteva ore, îmi întorceam privirea de mai multe ori în spate si mă opream uneori așteptând o, fata nu reușea să țină pasul cu mine, îi era foarte frig dar nu recunoștea, îmi respingea de fiecare dată ajutorul spunând că deja fac destule, nu-mi dădeam seama dacă era de bine sau de rău...îmi dădea mereu răspunsuri vagi.

Ma apropii de ea privind o atent.
—Am o idee de a ajunge mai repede dar...de data asta te rog să nu te temi, am totul sub control!
O asigur încrezător cu zâmbetul pe buze, ea îmi încuviințează apoi mă transform, tresare ușor când mă vede că fiind lupul uriaș, îi observ mâinile tremurând dar nu-mi puteam da seama din care cauză mai exact, frigul sau frica.

Ma las jos pe labe vrând să fiu la nivelul ei, o privesc atent și calm.
Ea înaintează spre mine cu pași nesiguri și ezitând să-mi atingă blana alba din jurul botului, înaintez târâș spre mâna ei iar ea nu și-o mai retrage atingându-mi botul și privindu-mă în ochii apoi își lipește fruntea de a mea inspirând adânc.

Găsesc printre copaci zidurile unui munte unde se aflau multe fisuri printre care și o peșteră mică, nu ne-ar fi oferit căldură dar...era un adăpost.
Coboară de pe spatele meu lasandu-se în genunchi pe pământul rece tremurând, merg în jurul ei încercând să-i țin de cald, se lasă pe spate razemandu-se de mine.
Căldura blănii îi ținea de cald iar în sfârșit nu mai tremura, furtuna începuse, vântul puternic și zăpadă zburând în toate părțile, nori întunecați și ploaia cu gheață, îmi era greu să închid ochii așteptând să vina dimineața dar... știam că mă voi trezi și ea la fel, eram suficient de cald in cât să fiu sigura ca nu exista riscul de hipotermie.

După câteva ore simțeam ceva rece pe spate, imi deschid ochii observând că eram pe jumătate acoperit de zăpadă, îmi întorc privirea văzând razele soarelui printre brazii înalți, mă transform înapoi în om fiindcă nu mai era nevoie de căldura lupului dat fiind că furtuna trecuse, o vedeam dormind pe pieptul meu, căldura ei mă făcea să am un sentiment ciudat, îmi bătea inima foarte tare, când incerc că mă ridic o trezesc și pe ea fără să vreau.
După câteva clipe priveste afară.
—A trecut furtuna!
—Da...cum te simți?
—Mai bine...
Auzeam în glasul ei puțină ezitare, vroiam să destind atmosfera să nu mai fie încordată.
—Stii...nu m-am putut niciodată observa in forma de lup, ce culoare am?
O întreb cu puțin has în voce, ea zâmbește privind puțin timp în gol apoi își ridică privirea spre mine.
—Ești grizonat!
—Știam eu!
Afirm zâmbind ușor.