Prolog

32 17 4
                                    

Merg cu pași lenți silențioși pe zăpada rece ce-mi dădea fiori la fiecare pas, păstrez liniștea vrând să văd până unde va merge fata...
Dar calc pe o creangă iar tot planul meu se năruie, fata se întoarce brusc de frica sunetului apoi tresare când mă vede, devenind eu frica ei.

Cu siguranță că un animal cu dinți ascuțiți nu-ți inspira prea multă încredere și prietenie dar nu eram sigur dacă ar trebui să mă transform înapoi, nu știam cine e.

Datorită auzului fin îi puteam asculta cu ușurință bătăile puternice și neregulate ale inimii, îi era groază de formă mea de lup, îi observam frica din ochi ei, respirațiile sacadate și mâinile tremurând.

Îi era frica ca aș puteau omorâ, dar...oare aș fi in stare sa fac așa ceva vreodată?

The MoonriseWhere stories live. Discover now