M-am urcat inapoi pe motocicleta lui blestemata, vrand sa ne continuam drumul. In acest moment chiar as vrea sa ma aflu acasa, sau macar la Lucy acasa. Nu il pot suporta pe tipul asta. De ce trebuie sa fie asa de nesimtit si... rau.
Mergeam aproape jumatate de ora in continuu si abia asteptam sa ajungem odata. Si nici nu terminasem bine de gandit ce aveam in cap ca si ajungem in unul din cele mai luxoase sectoare din Los Angeles, langa o casa foarte mare. Avea trei etaje plus o mansarda. Prin jur erau niste peluze cu niste flori foarte frumoase, carora nu le stiam numele. Arata foarte bine pe afara si acest lucru imi spunea ca asa arata si prin inauntru.
-Unde naiba m-ai adus? l-am intrebat cu o voce irascibila.
-Nu-ti place? scotand un zambet din coltul gurii.
Am coborat rapid de pe motocicleta si ma indreptam spre usa casei aceleia. Am auzit pasii baiatului blond apropiindu-se de mine apoi l-am vazut deschizandu-mi usa si invitandu-ma sa intru inauntru. M-am oprit in pragul usii si am ramas usor socata deoarece casa era mult mai mare pe interior si mult mai luxoasa.
-Este... ămm... wow! am exclamat. Vreau sa spun ca e destul de bine, am incercat sa o dreg sa nu credeam ca am ramas ata de surprinsa.
-Ma bucur ca-ti place, a spus el, mai mult pentru sine.
Am intrat din ce in ce mai aproape de un pian, care parea destul de vechi in comparatie cu casa. Il priveam putin mirata pentru ca nu ma gandeam ca acest 'bad boy' ar sti altceva decat cluburi si femei. M-am asezat pe scaunul care era pus in fata clapelor si le-am atins usor incercand sa creez un ritm si chiar reusisem. L-am vazut pe Alex asezandu-se langa mine si privindu-ma foarte atent insa fara sa ma deranjeze, ca nu cumva sa stric melodia.
Dupa cateva clipe si-a dat seama de melodia pe care o cantam si a inceput sa o fredoneze prima data mai incet apoi mai tare. Chiar se auzea bine, chiar avea voce. Mi-am intors si eu privirea la el, care inca ma privea, si l-am fixat cu privirea continuand sa ating clapele si sa mentin melodia.
I-am vazut capul inclinandu-se catre al meu si privindu-ma oarecum dulce si un zambet ii aparu din nou pe fata. I-am zambit inapoi luand mainile de pe clapele pianului. Am simtit mana pe obrazul meu incercand sa-mi atraga fata spre el. S-a asezat mult mai aproape de mine continuand sa-mi mentina mana pe obrazul meu firav.
Am simtit cum buzele noastre s-au intalnit formand un sarut scurt. M-am retras imediat si am parasit scaunul lasandu-l singur. Mi-am dus mainile spre fata si am oftat incet.
-Imi pare rau. Nu stiu ce s-a intamplat. Chiar nu am vrut sa... , a spus el, venind langa mine.
-N-nu-i nimic... Nici eu n-am vrut sa..., am raspuns, fara sa-l privesc.
Dupa ce am terminat propozitia se asternu linistea. Refuzam in continuare sa-l privesc deoarece nu aveam inca curaj sa-l privesc in ochii lui verzi care iti taie rasuflarea. Am observat bagandu-si mainile in buzunarele blugilor si uitandu-se in toate directiile.
Alex POV
Dumnezeule! Nu-mi vine sa cred ca am sarutat-o. Nu inteleg de ce dracu am facut-o, dar acum nu mai conta. Cred ca Brad trebuie sa se intoarca asa ca trebuie sa o fac pe Rebecca sa plece, pentru ca daca o gaseste nu va iesii prea bine. Nu trebuia sa o aduc aici de la inceput. Doar stiu ca el o vrea doar pentru puterile ei si nimic altceva si ca m-a pus sa o capturez si sa i-o aduc...Si oricum l-am mintit cand am rapit-o prima data, ca a evadat. De ce nu pot face asta? De ce nu pot pur si simplu Uite, am gasit-o. Fa ce vrei din ea. E doar a ta... Am impresia ca acest lucru nu se va termina prea bine pentru nici unu dintre noi.
"Vrei sa te duc acasa?" am intrebat-o privind-o fix in ochi.
"De ce m-ai mai adus aici daca peste 20 de minute ma duci acasa?" am spus ea pe un ton furios.
"De sa inteleg ca nu vrei?" am intrebat-o.
"Nu stiu..." a raspuns cu vocea joasa si lasand capul in jos.
"Cred ca ar trebui sa te hotarasti mai repede. S-ar putea sa vina..."
"Sa vina cine?" a rostit ea prinzand curaj in voce si ridicand capul.
"Sa vina... nimeni..." am spus, injurand in minte pentru replica penibila care mi-a iesit pe gura.
"Nu ma minti!" zise apropiindu-se de mine si privindu-ma de jos.
"Chiar vrei sa stii?"
"Da!"
"Bine, o sa afli. Eu incerc sa te ascund de iubitelul tau, Brad. El stie ca ai puteri si eu sunt angajatul lui care trebuie sa te prinda. Dar nu stiu din ce motive..." am zis apasat si pe un ton nervos "Nu pot sa-i spus ca te-am prins." am continuat insa mai incet.
A ramas cateva secunde cu gura deschisa si uitandu-se la mine foarte atent. Cred ca mai avea putin si plange, dar nu a facut-o.
"Tu lucrezi pentru Brad... Si Brad este... rau?" a reusit sa zica, aproape silabisind.
"Imi pare rau ca afli asta, dar, sa sti ca o sa te protejez si nu o sa-l las sa-ti faca rau. Promit!"
"De unde stiu ca pot avea incredere in tine?" m-a intrebat.
"Gandeste-te la momentul asta si atunci cand te-am rapit de la petrecere."
"Deci chiar avea un cutit..."
"Ai vazut?"
"Da... Cred ca o sa-mi fie greu sa ma abisnuiesc cu noile puteri." a spus chicotind.
"De asta trebuie sa mergi acasa. Acolo o sa fii in siguranta!"
"Acasa? Acasa la parintii mei care m-au mintit atatia ani? In niciun caz. Nu pot..."
Am venit mai aproape de ea si am imbratisat-o iar ea mi-a raspuns la imbratisare. Se simtea foarte bine. Era... perfect.
Rebecca POV
Nu-mi vine sa cred ca il imbratisam si nu-l impingeam. Chiar din potriva, imi placea. Se simtea foarte bine si -sa fiu sincera- chiar imi trebuia o imbratisare.
Continuam sa ne imbratisam, insa nu-mi puteam lua gandul de la ceea ce mi-a spus. Cum putea Brad, cel mai popular copil din scoala, sa fie un monstru care imi vrea puterile? Am nevoie de o vacanta sau sa ma intorc acasa. Chiar imi este dor de ei dar nu ma simt in stare sa merg inapoi acasa. Trebuie sa-mi fac curaj si sa-mi infrunt aceasta teama.
"Deci, te-ai hotarat?" m-a intrebat, ruptand imbratisarea.
"Da... Trebuie sa merg inapoi acasa. Tebuie sa aflu mai multe."am raspuns cu greu.
"Ma bucur ca intelegi." a spus zambind.
Nu l-am mai vazut zambind pana acum. Adica l-am mai vazut zambind in modul sau pervers, insa nu asa. Buzele lui se arcuiesc perfect formand acel zambet dragut de enervant. El insusi este perfect... Nu-mi vine sa cred ca m-am gandit la asta, dar chiar aveam dreptate. Din cap pana-n picioare arata al naibii de bine.
"Mergem?" m-a intrebat iar, pastrandu-se zambetul pe fata.
"Da." zambindu-i inapoi.
Am iesit afara unde ne astepta motocicleta lui. Ne-am urcat pe ea si ne indreptam inapoi acasa. Aveam ceva emotii dar stiam ca daca Alex va sta langa mine, totul va fii bine.
Am terminat si acest capitol. Sper sa va placa. pup <3
CITEȘTI
The supernatural girl
Paranormal"Supranaturalul este naturalul care nu a fost încă înţeles." #5 Supranatural - 10 iulie 2015 #2 Supranatural - 20 iulie 2015 #4 Supranatural - 16 aprilie 2016 #3 Supranatural - 15 august 2016
