The supernatural girl

Capitolul 1

                                                                                                                                                    Dupa 18 ani...

    Urasc diminetile. Mai ales diminetile de luni. Pleoapele ochilor tremura de prea multa lumina, iar ochii mei sunt indreptati catre fereastra. Incerc sa ma ridic din pat insa lenea nu ma lasa. Ma ridic in sezut, insa cad pe spate. Reusesc intr-un final sa ma ridic si ma indrept spre baie, apoi cobor grabita scarile spre bucatarie.

-Buna dimineata, spun eu zambitoare.

-Buna dimineata, scumpo, imi raspund amandoi in cor in timp ce tata rasfoia un ziar.

-Ce mancam? intreb asezandu-ma pe scaun si  luand un cutit si o furculita pe de masa.

Mama imi pune farfuria  cu clatite in fata iar eu termin de macat intr-o clipa.

-A fost delicios, insa trebuie sa plec la scoala, spun ridicandu-ma usor de pe scaun.

-N-ai uitat nimic? ma intreaba mama.

-Nu, nu cred... Adica, mi-am facut temele, si cred ca mi-am terminat si...

-Pijamalele, Rebecca, pijamalele... spune mama sarcastica facand semn spre mine.

-Crezi ca as fi in stare sa plec in pijamale la scoala? ii spun, chiar daca, sa fiu sincera, daca nu mi-ar fi spus, as fi plecat asa.

De la un timp ma simt foarte ciudat si nu stiu de ce. Simt ca am tot felul de viziuni si tot felul de... Nu stiu. Probabil nu este nimic, insa mintea mea isi bate joc de mine. Oricum, trebuie sa ma imbrac pentru scoala. Am scos repede din dupal o pereche de blugi stramti, un tricou alb cu ceva scris, o jacheta subtire si o pereche de tenisi negri. Imi iau ghiozdanul negru cu portocaliu in spate si ies pe usa, luandu-mi "La revedere". Mi-am scos cheile masinii din rucsac inainte sa deschid garajul si scot masina. Ma urc in ea, iar dupa ce iau o curba ma opresc la semafor unde dau un telefon.

-'Neata Lucy, spun eu cu o voce neutra fiind cu ochii pe culorile semaforului.

-'Neata, spune ea scurt si la obiect.

-N-am vrut sa te trezesc, scuze! spun eu vrand sa inchid.

-Stai! Nu inchide. Nu dormeam. Sunt suparata pentru ca nu mai am partener pentru petrecere, imi spune ea cu o voce trista si parca o vedeam facand o fata de catelus.

-Pai, daca te face sa te simti mai bine, nici eu nu am partener.

-Nu ma face sa ma simt mai bine.

-Pa, Lucy, rotindu-mi ochii. Mai vorbim la scoala, ii spun, apoi inchid telefonul.

Cat te nesuferita poate fi Lucy uneori. Stiu ca este prietena mea cea mai buna, dar uneori ca scoate din sarite. Nu mi-as imagina viata fara ea, dar poate sa fie mai amabila uneori. Si... stai putin! Eu n-am  partener? Oh, stiam ca am uitat ceva. Dar totusi i-am spus asta lui Lucy. Mda... am o problema. 

In timp ce asteptam linistita sa se schimbe culorea, un om mi-a atras atentia de pe trotuar. M-am uitat spre el din curiozitatea sa vad daca il recunosc. Insa pe cap avea o gluga. Mi-a facut cu mana si am ramas sceptica la gestul lui. De cand ma saluta necunoscutii? Era obisnuita sa ma fluiere baietii cand merg pe jos, acum ma saluta pietonii cand sunt in masina.

Cand culoarea s-a schimat in sfarsit nu imi putea lua ochii de la acea persoana. Chiar in secunda urmatoare a trecut pe trece iar eu am avut impresia ca masina din fata mea a trecut peste el. M-am speriat si am scos un mic tipat de groaza.

Cand am trecut si eu am avut surprinsa sa nu gasesc nimic. Am ignorat si mi-a scuturat capul sa-mi limpezesc gandurile. 

-Hei, ii spun lui Lucy care ma imbratiseaza.

-Imi pare rau de felul in care m-am purtat. Nu ma simt prea bine, imi spune ea, eliberandu-ma din imbratisare.

-Ce s-a intamplat? spun eu ingrijorata.

-Vin fratii mei.

-Asa. Si? Care-i treaba? As da orice sa am un frate sau o sora, spun eu cu expresie neutra pe fata.

-Nu poti sa intelegi. Sunt cei mai nesuferiti. Asta e unul din motivele din care m-am mutat in  Los Angeles, imi raspunde Lucy, gesticuland din maini.

-Aoleo, pufnesc eu, tragand-o de mana pana in clasa.

Ne-am asezat pe locurile noastre, adica in primele banci de la fereastra si asteptam sa vina profesorul sa ne predea. 

-Buna ziua, spun toti elevii in cor.

-Buna ziua, copii fara viitor, ne raspunde el.

Domnul Grown este cel mai enervant profesor din scoala. Insa, nu mi-as imagina biologia fara el. Nici orele de "Perpetuare a speciei".

Clopotelul a sunat in sfarsit iar orele s-au terminat definitiv. Ma urc in masina impreuna cu Lucy si ne indreptam la cel mai mare mall din oras sa ne luam ceva pentru petrecerea organizata de Brad. 

-Imi trebuie ceva super sexy, spun eu

-Hmm, de ce? spune Lucy cu o privire ciudata

-Pai, asa imi place mie sa ma imbrac, wow, ce replica

-Sigur. Mai bine spune ca e pentru Brad.

-Ce? Nu! ii raspund deja rosie la fata.

-Bine, mai vorbim.

Am stat ceva timp im mall pana am gasit rochia perfecta. Este rosie, scurta si stramta. Si nu, nu este pentru Brad. Ajung acasa unde deschid frigiderul apoi urc sus butonandu-mi telefonul. 

   Primul capitol! #LoveYouAll