Our Happy Years - ChenSung

5

În realitate, Jisung îi ceruse bunicii Zhong un fel de permisiune de a-i curta nepotul, iar doamna mai că făcuse o convulsie, întrucât, după spusele sale, „știa că asta avea să se întâmple". Strigătele acesteia atraseră atenția majorității rezidenților, astfel că, în mai puțin de trei minute, deja aflaseră cu toții de așa-zisa relație a băieților. 

Dacă ar fi știut că totul era o minciună...

Însă Chenle nu putea divulga secretul, bineînțeles, Jisung îi interzisese asta. 

În sâmbăta aceea Chenle a mers acasă la Mark, unde el și Renjun îl așteptau acolo ca să meargă împreună către centrul comercial din oraș. 

Nici nu intră bine pe ușă, că Ten și Johnny îl luară cu asalt cu infinite întrebări cu privire la relația lui. Când într-un final reușise să le dea răspunsuri convingătoare amândurora, veni timpul să plece.

— Ei bine, aveți grijă de voi, copii. Ten îi însoți până la ușa principală și rămase sprijinit de tocul acesteia. Vă vreau înapoi acasă până la ora șapte, diseară. 

—Tată! se împotrivi Mark. 

— Ten, nu îi mai necăji, interveni Johnny. A vrut să spună ca la șase vă vrem acasă. 

— Tată! accentuă tânărul, exasperat. 

— Glumesc, glumesc, dar să nu exagerați. Ora nouă este decentă. Iar tu, Ten, nu ai dreptul de a te opune.

După alte câteva proteste inutile din partea thailandezului, băieții reușiră să se îndepărteze de casa celui mai mare și ajunseră aproape de standul Burger King din centrul comercial, unde stabilise cu „iubitul" său că urmau să se întâlnească. Iar Chenle nu putu decât să se bucure că în sfârșit putea să ia o pauză, întrucât pe tot parcursul drumului fu nevoit să îi mintă pe Renjun și Mark cu detalii privitoare la relația lui inexistentă, iar acum rămăsese fără idei. Ajunși la locul de întâlnire, ocupară o masă, în așteptarea celorlalți. 

— Nu, refuz să cred că acela e Jisung al tău... îngăimă Renjun, enervat, imediat ce câteva siluete cunoscute intrară în restaurant. 

Însă, în ciuda dezgustului afișat în expresia lui Huang, Chenle încuviință.
— Ba el este, de ce?

Chinezul înjură scurt printre dinți și se răsuci spre ei. 

— N-am putea pleca?

— Bineînțeles că nu, ce e cu tine?

— Chenle, te implor! 

Însă până ca Zhong să îi ceară niște explicații amicului său, tinerii ce tocmai sosiseră se așezară la masă alături de ei. Jisung ocupă locul de lângă el.

— Ia te uită, tu ești cel care m-a pocnit deunăzi. Jaemin îl privise țintă pe Renjun, în timp ce acesta pufni.

— Și ai meritat-o cu vârf și-ndesat. 

— Ei bine, cred că voi deja vă cunoașteți... încercă Chenle să construiască o atmosferă mai plăcută. Nici măcar nu știa de unde se cunoșteau cei doi. 

— Crede-mă, aș prefera să nu, răspunseră la unison. 

Jisung fu, de data asta, cel care schimbase rapid subiectul, în timp ce Renjun, cu o răutate care nu-l caracteriza, îl secționa cu privirea pe Jaemin, după ce îi șoptise lui Mark că ar fi fost mai bine să se retragă.

Lui, în schimb, îi făcuse plăcere să-i cunoască pe cei din gașca lui Jisung. Vorbeau mult între ei, întrucât cei mai mici se arătaseră interesați de viața de student pe care o ducea Lee, iar acesta era mai mult decât încântat să le răspundă la întrebări. 

După ce mâncaseră, intrară în zona jocurilor video. Chenle nu se simțea deloc liniștit în timp ce-l ținea de mână pe Jisung, mai ales că se aflau sub privirile prietenilor lor. Între timp, Mark îi reproșa lui Renjun că ar trebui să lase deoparte fața aceea lungă și că ar trebui să se distreze, însă chinezul tot insista să plece. 

Când ora impusă de părinții lor spirituali se apropia, cei trei chemară un taxi și își luară la revedere înainte ca acesta să ajungă la locația lor. 

— Ne vedem luni, Lele. Jisung încuviință în direcția lui.

— Ne vedem, completă el în timp ce-și agita mâna sub formă de salut.

— Îh, ce despărțire nasoală. Chenle îl putu vedea pe Jeno strâmbându-se.

— Da, Jisung, pari așa serios, întări Haechan. 

Bine, ăsta era un semnal de alarmă în capul micului nostru chinez, căci dacă băieții așteptau să se întâmple ceea ce Chenle credea că așteaptă, trebuia să fugă cât mai repede posibil. 

— De ce credeți asta? E o modalitate bună de a-ți lua la revedere de la cineva. 

Însă, întocmai cum credea, Haechan își duse palma în dreptul gurii și începu să împrăștie sărutări în aer. Jisung păru că pricepe mesajul și îi întâlni privirea lui Chenle, mișcându-și buzele aproape imperceptibil, pentru a își cere scuze, înainte de a acționa. 

Și, brusc, Chenle simți cum ceva îi apasă buzele. Nici măcar nu-și putu închide ochii din cauza șocului, pentru că, din fericire, sărutul fusese unul scurt. Zhong nu știa din ce cauză; fie pentru că Renjun le strigase că abuzau de inocența ochilor lui, fie pentru că Mark îi anunțase că mijlocul lor de transport sosise. 

În acel moment însă, Jisung se depărtă de gura sa încetișor și îi oferi încă un sărut lent pe obraz, în continuare sub privirile tuturor. 

— Dă-mi un mesaj când ajungi acasă.

Parcă prins într-un soi de transă, Chenle își mișcă în sens afirmativ capul și urcă în mașină, moment din care fu nevoit să suporte protestele și exclamațiile lui Renjun pe toată durata drumului — dar și pentru tot restul serii.