Our Happy Years - ChenSung

5

— Tu chiar te vezi cu cineva? întrebă Mark. Tu? Zhong Chenle?

— Nu înțeleg ce e așa de impresionant. Chenle își dădu ochii peste cap în timp ce își schimbă poziția pe scaun. Acum era în mijlocul unei conferințe video cu prietenii săi. 

— Faptul că cineva reușește să te suporte, îi răspunse Renjun.

— Oh, mai taci, multă lume mă adoră!

— Și prin „multă lume" te referi la bunicuțele de la azil și la noi. 

Colțurile gurii lui Renjun se arcuiră într-un zâmbet ștrengăresc, iar Mark îndrăzni să încuviințeze. Trădătorii. 

— De data asta sunt de acord cu el. Vreau să spun că sunt multe persoane care te suportă, dar nimeni nu o face mai bine decât noi, adăugă canadianul. 

— Nu încerca să mă duci cu zăhărelul, îl mustră chinezul, încruntat. 

— Așadar... Cine e victima? 

— Îl cheamă Jisung și se pare că merge la liceul tău. 

Iar ăsta era un detaliu curios; căci Renjun, Chenle și Mark învățau în unități diferite. Chenle era elev la o școală privată, din proprie inițiativă, Renjun mergea la liceul de stat SM, iar Mark era un boboc, în primul an de facultate. 

— Hm, Jisung... Păi sper că nu e acel Jisung la care mă gândesc eu. 

— Presupun că da, din câte știu este chiar foarte popular. 

— Popular?! sări ca ars Mark. Vrei să spui că tu, Zhong Chenle, ieși cu un tip popular. Wow. Tată, ascultă aici. Chenle își miji ochii și îl putu observa pe Ten, care se plimba în spatele fiului său. Chenle se vede cu cineva popular. 

— Chenle? Chenle al nostru? Ten tresări asemenea lui Mark, apoi strigă din dreptul ușii: Johnny, Chenle iese cu cineva popular! 

— Serios?! se auzi și strigătul surprins al domnului Seo. 

Chinezul oftă și mârâi un „da" scurt către cei trei. 
— O adevărată premieră, adăugă cu sarcasm.

— Din partea ta nu vedem des asta, scumpule. Ten se apropie de cameră, înghiontindu-și fiul în încercarea de a acapara atenția celorlalți adolescenți. Mă uimește faptul că tu ai o relație înaintea lui Mark. Credeam că va fi primul dintre voi doi să-și găsească pe cineva. 

— Alo, dar cum rămâne cu mine? protestă Renjun, agitându-se în fața propriei camere. 

— Tu măcar tolerezi vreo ființă vie? 

Acum Renjun își dădu ochii peste cap. 
— Încurajator, mulțumesc. În fine, am să ignor răutățile astea gratuite. Lele, trebuie să-l cunoaștem. 

— Asta urma să discut cu voi, dar am fost întrerupt în mod grosolan. Sâmbăta aveam de gând să ieșim. Și el vrea să vă cunoască. Ba chiar cred că își va aduce și prietenii. Deci, ce spuneți?

— Mie îmi convine, răspunse Renjun. 

— Și mie, adăugă Mark.

— Pot veni și eu? se amestecă Ten, iar cei trei răspunseră la unison. 

— În niciun caz!

În fine, săptămâna se dovedi a nu fi una foarte stresantă. Însă adevăratul stres începea în momentul în care Jisung venea alături de prietenii lui în fața liceului său, așteptând să iasă de la ore, ca un adevărat gentilom. Apoi, amândoi se despărțeau de ceilalți tineri și se îndreptau către azil, de parcă erau doar amici.