Our Happy Years - ChenSung

2

Să vorbim puțin despre Jisung. Există, într-adevăr, o groază de persoane numite Jisung, însă astăzi vom discuta despre un anume Jisung.

Cel vopsit în tonuri de gri, căruia i se mai spune și "puiul". Presupun că-l cunoaștem cu toții, nu-i așa?

Park este un băiat rebel, pe care mama lui îl obligă să-și viziteze bunicul, internat într-un azil. Femeia își cunoaște copilul și știe foarte bine că pedeapsa aplicată este una potrivită, căci Jisung cu siguranță ar prefera să-și petreacă timpul fie alături de prietenii lui, fie închis în dormitor, cu jocurile lui video, fie făcându-le pe amândouă. Însă doamna Park consideră că este spre binele lui. Fiul ei nu s-a înțeles prea bine cu bunicul lui niciodată. De ce? Nici măcar ea nu avea habar. Poate se datora fricii pe care bătrânul i-o insufla micului Jisung. Așadar, cea mai bună soluție ar fi fost, cu adevărat, să-l facă pe fiul ei să petreacă timp cu bunicul, să se apropie de el, pentru a-l împiedica să-și mai irosească adolescența lipit de un aparat, ori făcând lucruri nu foarte cuminți cu prietenii lui — din nou, mama își cunoștea puiul prea bine.

Și așa ajunse Jisung în azilul "Happy Years". Tânărul cu păr cenușiu își rotea ochii prin încăpere și nu putea înțelege cum de instituția purta denumirea de "ani fericiți". Fericiți? Serios? Jisung simțea deja cum intră în depresie.

Imediat ce pătrunse în clădire, bătrânicile începură să se holbeze la el. Chiar nu mai văzuseră vreodată un băiat?
Merse să discute cu bunicul lui. "Bună" și "pa" fuseră singurele replici pronunțate de amândoi.
Iar după cum fusese el instruit de mama lui, trebuia să rămână în incinta azilului până la ora șase. Întreaga lui zi, dusă pe apa sâmbetei!

Cum nu-i rămânea altceva de făcut, hotărî să converseze cu bunicuțele.

— Bună ziua. — Vorbi, așezându-se la masă. — Sunt nepotul lui Park Chanyeol.

— Urechiatul? — Întrebă o bătrână, care tricota. — El este unul dintre cei chipeși.

Jisung își ridică o sprânceană.
— Nu știu cum să vă răspund la așa ceva...

— Vei veni des pe-aici de-acum încolo? Niciodată nu te-am mai văzut. — I se adresă o alta.

— Da, voi veni pentru un timp.

— Și câți ani ai?

— Am șaisprezece.

— Oh, aproape vârsta nepotului meu. — Continuă discuția o altă doamnă. — Va veni și el mai târziu.

— Grozav.

— Cum te numești?

— Jisung. Dumneavoastră?

— Eu sunt Zhong Min A. — Se prezentă bunica. — Iar ele sunt Na Taeyeon și Im YoonAh.

— Încântat de cunoștință.

— Și ce știi să faci tu, Jisung? — Luă cuvântul YoonAh. — Chenle ne cântă de câte ori vine aici.

— Păi... Cred că pot dansa.

— Foarte frumos! Cred că avem o boxă pe aici pe undeva. Poți să o cauți și să-ți pui una dintre melodiile tale favorite.

Băiatul le privi pe doamne, confuz.
— Poftim?

— Da, chiar vrem să te vedem dansând. Nu îi poți refuza pe vârstnici. — Interveni Taeyeon.

Băiatul se ridică de pe scaun încet. Bătrânicile îl ghidară spre boxă. Își alese o melodie din telefonul său, apoi începu să danseze.