Înainte, când spuneai Zirah te gândeai la cele șase regate din care este alcătuit și la echilibrul care exista între oameni și creaturi.
Acum, când spui Zirah te gândești la război, la răzbunarea după care toți tânjesc și la faptul că nimeni nu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Freya își dădu după urechi șuvițele roșcate de păr care i se desprinseseră din împletitura făcută în grabă, apoi bătu reținută în ușile din fața ei. Fusese surprinsă atunci când una dintre servitoarele ei o anunțase agitată că prințul voia să îi vorbească, mai ales deoarece nu trecuseră mai mult de câteva ceasuri de la cina pe care o luaseră împreună în acea zi. O stare de neliniște pusese stăpânire pe ea, căci Lorhan se purtase ciudat încă de la ziua lui de naștere. Iar ea nu știa la ce să se aștepte, sperând în același timp că grijile sale aveau să fie în final nefondate. Oftă, împingând cu palmele în lemnul dur cu o lentoare ieșită din comun, și se gândi că în ultimele luni avusese parte numai de vești și evenimente neașteptate. Asupra cărora, contrar dorințelor sale, nu avusese cu adevărat un cuvânt de spus.
Aproape totul îi fusese impus, iar ea nu reușise să găsească tăria de a se împotrivi măcar puțin, fapt care o necăjise poate cel mai tare. Primul detaliu pe care îl observă atunci când pătrunse înăuntru fu prezența impunătoare a tatălui ei, lucru care o făcu inevitabil să se încrunte. De când logodna sa cu Lorhan fusese anunțată oficial, Freya încercase pe cât de mult posibil să rărească întâlnirile cu părintele care își adusese brusc aminte de existența ei abia în momentul în care realizase cât de multe avea de câștigat. Și cum cel care ar fi trebuit să îi fie sprijin în toți acei ani știa foarte bine cum să aranjeze lucrurile în favoarea lui, nu îi fusese extrem de greu să își îndeplinească scopurile.
Lordul Barh fusese extrem de dezamăgit atunci când nefericita sa soție, care de altfel murise la naștere, adusese pe lume o fată, și nu un băiat care să îi ducă numele mai departe. Atât de dezamăgit încât nu prezentase niciun fel de interes pentru copilul său și nici nu fusese îndurerat din cauza pierderii pe care o suferise în acea zi. O lăsase pe Freya în grija uneia dintre surorile sale, care era văduvă de ani buni de zile și nu una foarte înstărită, dar care încercase să aibă grijă de ea pe cât de bine putuse, se întoarse pe jumătate către ea, roșu la față și cu palmele strânse în pumni, străfulgerând-o cu privirea. Doliul fusese și el repede dat uitării. Poate dacă bărbatul ar fi avut și cel mai mic simțământ de afecțiune pentru femeia care îi fusese soție timp de doi ani, atunci ar fi avut și puțin respect față de acea tradiție. Dar cum bărbatul se căsătorise doar pentru averea ei, care de altfel rămăsese în posesia lui, nu ezitase să se recăsătorească la nici trei săptămâni de la tragicul eveniment cu o fetișcană care avea o zestre considerabilă și care se dovedise destul de naivă încât să se lase amăgită de cuvintele sale iscusite.
Iar lordul fusese de-a dreptul mulțumit de alegerea sa atunci când devenise tatăl unui băiat care avea să se comporte exact ca el mai târziu, lucru care nu avea decât să îl bucure și mai tare. Imediat după ce își putuse ține în brațe moștenitorul întregii sale averi, bărbatul nu mai văzuse necesară întreținerea celei de-a doua soții, trimițând-o undeva la țară și obligând-o astfel să aibă singură grijă de ea. Dar, dintr-un motiv deloc greu de înțeles, tânăra femeie răsuflase liniștită în momentul în care auzise decizia, căci nu credea că ar fi putut să mai reziste vreo clipă în jurul lordului fără ca sănătate ei, atât psihică cât și fizică, să nu aibă de suferit. Nici măcar gândul la copilul căruia îi dăduse naștere nu putuse să o facă să se simtă ciudat din cauza eliberării pe care o simțea, parcă dându-și seama încă de atunci că nu avea să fie cu nimic mai deosebit de tatăl lui.
