Înainte, când spuneai Zirah te gândeai la cele șase regate din care este alcătuit și la echilibrul care exista între oameni și creaturi.
Acum, când spui Zirah te gândești la război, la răzbunarea după care toți tânjesc și la faptul că nimeni nu...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Rochii care mai de care mai scumpe și de culori țipătoare, râsete ce se voiau a fi cât se poate de fermecătoare și priviri dulci aruncate pe furiș. Acestea erau lucrurile pe care Euphraxia le observase în cele cinci minute de când se afla acolo. Și deja își dorea ca totul să se termine cât mai curând. Nu îi plăcuseră niciodată acele petreceri unde nimeni nu făcea nimic altceva decât să se laude cu domeniile pe care le deținea sau cu ultimele reușite. O oboseau toate acestea și nu vedea de ce oamenii se bucurau atât de mult în fața bunurilor materiale. Ea ar fi fost cu mult mai fericită dacă nu ar fi avut nimic din tot ceea ce deținea și în schimb să aibă libertate. Asta își dorea, libertatea de a-și croi singură destinul. Fără presiunile celor din jur. Iar asta ar fi făcut-o extrem de fericită. Aceste gânduri îi umblau nestingherite prin minte atunci când Mirth se apropie de ea.
Euphraxia zâmbi aproape ca un copil atunci când el îi strânse cu afecțiune palmele între ale sale. Cu cei patru avusese tangență doar de două ori, în copilărie, atunci când aceștia o vizitaseră pe Ophelya. Și, copil fiind, pe ea o cuceriseră cu dulciurile și jucăriile pe care i le dăruiseră. În plus, în timpul vizitelor se purtaseră frumos cu ea și chiar acceptaseră, pe rând, să îi fie parteneri de joacă. Îi respecta și se simțea oarecum apropiată de ei, chiar dacă nu se mai întâlniseră de atât de mult timp.
― O regină fermecătoare pentru un regat înfloritor, o măguli, îndemnând-o să facă o piruetă.
Ea râse și se roti, însă un nod dureros i se puse în gât. Un regat înfloritor... Era mai mult un vis, căci se temea că în curând s-ar putea să nu mai aibă un regat pe care să îl conducă. Își suprimă un oftat și încercă să alunge acele gânduri, măcar pentru câteva ceasuri.
― Ophelya cum se simte? întrebă Mirth atunci când aceasta reveni în fața lui, eliberându-i degetele din strâsoarea blândă. Cred că îi este destul de greu, până la urmă l-a iubit pe Krisos, chiar dacă a fost un netrebnic, bombăni spre final.
Euphraxia înghiți în sec. Iubire? Despre ce iubire vorbea oare vampirul din fața ei? De când oare momentele în care Ophelya îl acuza pe tatăl ei că este un laș și cele în care el umbla cu tot felul de femei alcătuiau sentimentul acela care ar fi trebuit să fie atât de pur?
Pentru mai bine de o clipă rămase blocată, fără a mai răspunde la întrebare. Mâna care se așeză pe umărul său o făcu să tresară puternic și o salvă astfel din momentul stânjenitor pe care îl crease singură. Aproape mulțumi Cerului pentru intervenția aceea neașteptată, însă atunci când se răsuci și privirea i se lovi de cel care îi întrerupsese realiză că dăduse din lac în puț.
― Prințesă, salută Yuraj, oprindu-se la mijlocul cuvântului. Mii de scuze, încă nu m-am obișnuit cu faptul că acum sunteți regină, adăugă aproape imediat și zâmbi în colțul gurii.
