Drumul spre inima ta

3. Norocos dat naibii

CAPITOLUL 3

Mi-am ridicat capul greu dintre aşternuturi privind îngândurat un punct fix. Mi-a luat câteva secunde să realizez că eram în patul meu, îmbrăcat dar plin de noroi. Spre dezamăgirea mea îmi aminteam în mare cam tot ce am făcut aseară. M-am târât ca un prost prin iarba udă ca să fug naiba ştie unde de Fiona. Şi ea era acolo! Nu! M-am pleznit peste cap întorcându-mă pe spate şi frecându-mi faţa cu palmele. Shanon a fost acolo şi am lăsat-o să mă vadă acţionând ca un pămpălău.

Prost Lucien, foarte, foarte prost eşti.

M-am ridicat în picioare simţindu-mi capul precum un bolovan. Am dat doi paşi înainte şi unul înapoi, apoi m-am prăbuşit pe spate în căldura şi mizeria patului. Fiona mă va pune cu siguranţă să îmi spăl singur aşternuturile. Am zâmbit la gândul ăsta.

În cele din urmă am reuşit să mă pun pe picioare şi să mă car, ca pe un gunoi, în baie. Am renunţat la hainele jegoase şi m-am băgat în cadă. Trebuia să aştept să se umple, dar n-aveam ce face aşa că mi-am pus capul pe spate şi am privit tavanul.  Am început din nou să mă gândesc la femeia aia cu ochi albaştri care îmi dădea probleme de respiraţie când îmi stătea în apropiere. Nu pentru că mirosea fraţilor, ci pentru că mă făcea să îmi pierd capul!

Am realizat că o ştiu de nici două zile şi mi-a picat fisa pe ea mai rău ca pe altele, cu care am stat un timp mai îndelungat.  N-am mai avut răbdare să stau să se umple cada şi m-am limitat la un duş revigorant, m-am spălat pe dinţi, îmbrăcat şi pieptănat şi am coborât la parter.

- Bună dimineaţa tinere, aud vocea dojenitoare a tatălui meu, după ce îşi scoate nasul din ziarul lui despre politică şi alte bazaconii, văd că îţi ia cam mult cu trezitul dimineaţa.

Îmi îndrept privirea spre ceasul de la mână şi observ cu stupoare că e trecut de 2 P.M. I-am sărutat creştetul mamei, care lua prânzul.

- Nu stai să mănânci?

- Mersi, o să iau ceva pe drum.

- De data asta sper să nu pleci cu tot gazonul. 

Mă uit la tata cu ochii mijiţi şi îl văd schiţând un zâmbet.

Fir-ar să fie! Chiar era nevoie să fiu văzut de toată lumea?

- Shanon e aici? O întreb pe mama, care râde în sinea ei, ignorând remarca răutăcioasă a tatălui meu.

- E în bucătărie de azi dimineaţă. I-am oferit un pat să se odihnească dacă vrea să stea aici din când în când, stă în cameră cu Fiona şi aşa era un pat gol.

Mă uit nedumerit la mama. Shanon a rămas aici?

Fiona este singura care se ocupă de toate nevoile casei. Ea găteşte, spală, curăţă, mă hrăneşte, mă bate la cap, mă ajută şi mă iubeşte în acelaşi timp. Femeia asta nu s-a dezlipit de familia noastră de când mă ştiu. Încă mă mir că ne mai suportă.

Dau să mă întorc, dar mă lovesc de Shanon care mă priveşte serioasă. Are părul prins în coadă astăzi, ceea ce o face de nerecunoscut. Ochii ei mari şi albaştri mă studiază, sau cel puţin aşa cred, pentru că nu îmi dau seama. Nu îmi dau niciodată seama ce gândeşte.

- Să mergem, spun absent.

Se fereşte din calea mea ca să mă lase să trec, dar nu îmi place chestia asta aşa că palma mea se atinge de spatele ei şi o împing uşor s-o ia înainte. Păşeşte nesigură cu mâinile împreunate până când ieşim din casă şi scăpăm de privire părinţilor mei. Am impresia că palma o să îmi ia foc dacă o mai ţin acolo. Îmi iau mâna de pe ea şi ne continuăm drumul în linişte până la maşina parcată în faţa casei. Femeia asta se gândeşte la toate. Se dă din nou să îmi deschidă uşa dar o împiedic.