Drumul spre inima ta

27. Dezlănţuiri

CAPITOLUL 27

Nu mă pot lăuda cu cel mai cuminte şi mai normal palmares când vine vorba de femeile cu care am ieşit. Îmi place viaţa şi sunt capabil să o trăiesc cum vreau. E foarte simplu. Problema e că viaţa îşi bate joc de mine şi femeia cu care vreau să şifonez aşternuturile refuză să îmi fie iubită. Sunt chiar atât de josnic în faţa ei? Am faţă de prost? I se pare că mă poate juca aşa pe degete ca şi cum aş fi un nimeni? Da, poate. Dar ea nu trebuie să ştie asta. Îmi dau ochii peste cap şi schimb iarăşi canalul la TV. Nu e nimic interesant şi mă târăsc pe jos de plictiseală.

Shanon mă ţine la distanţă. Eu mor de frustrare. De o săptămână de când ne-am întors din New York ţine morţiş să mă enerveze. Mă salută scurt, nu îmi răspunde la întrebări cum vreau şi ignoră orice încercare a mea de a ajunge la ea. Cum se poate să reuşească nu numai să mă evite ci să îmi şi crească tensiunea în aşa scurt timp? Nu înţeleg ce se întâmplă cu ea şi de ce face asta, dar prefer să îmi afund capul în pernă sperând că printr-o minune dumnezeiască o să îmi vină vreo idee ca s-o recuceresc.

Mă ridic din pat pufăind dezgustat de mine şi mă aşez în faţa dulapului cu haine sperând să găsesc acolo ceva inspiraţie. Decid în cele din urmă să pun ceva casual pe mine şi să mă aranjez ca de obicei. Pijamalele mele pe cât sunt de comode, pe atât stau acum atârnate pe uşa de la baie. Nu ştiu cum am reuşit să le arunc aşa departe, dar mă felicit. Îmi trec mâinile prin păr de două ori şi îl ciufulesc în stilul caracteristic. Mă uit în oglindă şi îmi trec mâna peste barbă mulţumit de ceea ce văd.

Ies din cameră şi cobor la parter. Joseph stă în sufragerie fuşărind un ziar şi îl salut sec. Nu vreau să am nimic de a face cu el de când m-a lăsat ca pe ultimul om în închisoare. Doar dă pagina mai departe şi nici nu îşi plimbă privirea până la mine. Atitudinea lui rece nu mă face să reacţionez în niciun fel. Regret gestul de mai devreme, ar trebui să mă comport ca şi cum n-ar exista. N-am fost niciodată suficient de bun pentru el şi nu voi fi niciodată. Mă displace în egala măsură în care o fac şi eu şi cred că ne-am obişnuit cu asta. Tensiunea care există între mine şi el nu se va evapora niciodată, şi n-o să fac nimic în privinţa asta.

Ochii mi se lărgesc când uşa de la intrare se deschide şi Shay intră în casă alături de Olivia râzând şi scuturându-şi hainele de zăpadă. Rămân cu gura căscată când văd că pe sub haina groasă de iarnă Shay poartă doar o cămaşă neagră, simplă, subţire şi uşor transparentă şi pantaloni din denim. Gura mi se usucă la imaginea desfăşurată în faţa ochilor şi înghit în sec gândindu-mă cât de simplu şi de repede aş putea să sfâşii bucata aia de material care îi învăluie torsul. Îmi muşc apăsat buza inferioară şi aş fluiera apreciativ dacă Olivia n-ar fi alături de ea. Se întoarce cu spatele la mine până pune hainele în cuier şi am din nou o imagine mult prea expusă a spatelui ei gol. Înălţimea şi statura ei sunt adorabile, dar nu ar trebui să le dezvăluie în faţa unui mascul care n-a mai avut parte de sex de mai bine de 3 săptămâni.

Mă chinui să îmi împing gândurile necurate undeva cât mai departe în colţurile minţii întrucât micul meu prieten din pantaloni începe să fie deranjat de strânsoarea din jurul său. Trag aer în piept de două ori sperând să se calmeze, dar îmi arată el cine e şeful. Las o înjurătură să îmi scape printre dinţi şi îmi închid ochii strâns pentru două secunde.

- Hei Lucien! Mă salută Olivia sărindu-mi în braţe.

- Hei prinţesă, schiţez un zâmbet sincer.

- Mi-a fost dor de tine, spune ea mângâindu-mi faţa. Pune un pupic pe obrazul meu drept şi inima mea începe să tropăie fericită.