capitolul 61

182 14 7
                                    

-Iartă-mă! îi spun, uitându-mă la ea.
-Ce? De ce să te iert? mă întrebă, ridicându-se și privindu-mă confuză. Ești nebun?
-Îmi pare rău, doar din cauza mea ai renunțat la a cânta.
-Ya! Cine dracu a spus asta? Cum măcar să-ți treacă asta prin cap?! se răsti ea, nervoasă.
-Dar așa e, dacă nu eram eu, tu încă îți continuai cariera și cântai, făceai ce-ți place. spun, lăsând capul în jos.
-Asta crezi tu Tae? Că îmi place mai mult să cânt, decât să te știu pe tine lângă mine? mă întrebă ea, iar eu am tăcut, neștiind ce să spun. Bine atunci, mă bucur că crezi asta. spuse, dându-se de lângă mine și așezându-se la margine, punându-se "la somn".
-Hei. spun încet. Îmi cer scuze, n-am vrut să te supăr. continui, văzând că nu mă bagă în seamă. Chiar n-am vrut, hai iartă-mă, Ma-Ry. spun încontinuu, dar tot la fel, fără rezultat.
   Oftez, și mă așez la locul meu, nevrând să mă dau bătut. Eu și gura mea proastă; dacă tăceam, filozof eram.
   După vreun minut de liniște, îmi venise o idee strălucită de a o împăca.
-Ya, tu cumva tocmai ai zis că schimbai băieții ca pe șosete? o întreb, încercând să schimb subiectul, dar puțin nervos...mai bine zis gelos.
-Ce?! izbucni ea rapid, ridicându-se. Când am zis eu asta? mă întrebă, privindu-mă urât.
-Mai devreme, ai că ieșeai cu câte un băiat în fiecare zi. Ce însemna asta, că îi schimbai ca pe ciorapi, nu? îi spun, privind-o serios.
-Ămm... spuse ea, neștiind ce să scoată pe gură.
-Atâți băieți înaintea mea, și cu toate astea, tot eu ți-am luat virginitatea. spun râzând.
   Cu toate că, gândul că au fost atâți băieți înaintea mea, mă omoară...gândul că ea mi s-a oferit mie și acum este doar a mea, este mult mai puternic decât cel rău.
-Ya! strigă ea, aruncând cu perna în mine. Asta doar pentru că am vrut eu. spuse țâfnoasă, ca un copil mic.
-Adică tu ai vrut să-ți pierzi virginitatea cu mine, ai vrut ca eu să intru prima dată în tine? spun tachinând-o, văzând că e roșie.
-Ya! Taci din gură! spuse rușinată, așezându-se iar la margine.
-De ce? De fapt, dacă tu vrei, am putea recreea ceea ce s-a întâmplat atunci. îi spun lângă ureche.
-Ce-ar fi ca în seara asta, să-ți potolești hormonii. îmi spuse ea, trăgându-și "plapuma" pe cap, dar fără a se întoarce.
   Oftez fără a mai spune ceva, și mă așez la locul meu, aceasta făcându-și apariția lângă mine, și așezându-și capul pe pieptul meu.
-Noapte bună. îmi spuse, pupându-mă pe piept, prin tricou.
   Deși, normal, pentru noi ar fi încă devreme, decid să o las să oarmă pentru că sigur e obosită; amândoi am avut o zi plină de încărcări emoționale și plâns, plus că ea s-a trezit și m-ai devreme ca mine.
-Somn ușor, regina mea. îi spun, pupând-o pe cap.
   Chiar îmi pare rău că a trebuit să reunțe la ce-i place doar pentru mine, și că i-am luat visul de a cânta. Sunt așa un idiot, în loc să renunț eu la chestia de a nu a avea o iubită la fel ca mine, a renunțat ea la cariera ei pentru mine. Dar îți promit Ma-Ry, asta nu va rămâne așa, te voi lăsa să strălucești mai tare decât o faci acum; chiar de ar fi să-ți dau lumea toată pentru a te face fericită, o voi face. Te asigur!

               Perspectivă autor

6:45 -Taehyung-ah. mormăi Mary. Ya, de ce u răspunzi, nenorocitule? mormăi în continuare, dând cu mâna prin pat. Unde naiba ești?
-M-ai strigat prințesă? întrebă el, apropiindu-se de pat.
-Unde naiba ai fost? îl întrebă ea, ridicându-se nervoasă în fund.
-Am fost să fac ultimele pregătiri pentru picnic. Ai pățit ceva? o întrebă el îngrijorat.
-Da, aveam nevoie de tine...
-De ce? Ai visat urât? o întrerupse el.
-Nu, dar am avut un vis...
-Vis? Ce vis? o întrerupse iar.
-Aish! Kim Taehyung, taci odată dacă vrei să-ți spun! spuse enervantă. Deci, am avut un vis d-ăla cu tine, și aveam nevoie să te știu lângă mine. îi spuse ea, oarecum rușinată.
-Ce fel de vis? o întrebă el, rânjind.
-Ya! Nu face pe prostul, ști ce vreau să zic.
-Ba nu, nu știu. spuse el, aplecându-se ușor peste ea. De fapt, ar fi mai bine să-mi arăți decât să-mi spui.
-Parcă mai devreme ai spus ceva de un picnic, despre ce vorbeai? îl întrebă ea, împingându-l, încercând să schimbe subiectul.
-Păi m-am gândit că dacă tot este ultima noastră zi aici, să o petrecem toți împreună. spuse el, nedându-se de pe ea.
-Ce idee bună. îi spuse ea zâmbind. Câteodată chiar ești un geniu.
-Știi ce mai e bun, în afară de idee? o întrebă, rânjind pervers.
-Nu, nu știu. spuse ea, punându-și mâinile după gâtul lui, făcând pe proasta.
-Asta! spuse el, lipindu-și agresiv buzele de ale ei.
   Cei doi "dansau" dansul buzelor, savurând amândoi senzația, pe care și-o creau unul celuilalt. Taehyung își puse mâna pe obrazul ei, și începu să o sărute mai flămând decât o făcea deja, apoi își coborî ușor mâna pe gâtul ei, creându-i acesteai senzații de nedescris, până când ajunse la "jucărele lui".
-Ah! gemu fata, în gură lui, când acesta îi apucă sânul.
   Acesta începu să-i maseze sânul, fata mușcându-l de buză din cauza plăcerii. Până la urmă, acesta se puse complet peste ea, și trase "plapuma" peste ei, având "intimitatea lor".

 Până la urmă, acesta se puse complet peste ea, și trase "plapuma" peste ei, având "intimitatea lor"

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

-U-ușa. spuse fata, încercând să nu geamă.
-Am închis-o de când am venit. îi spuse el, continuând să-i sărute gâtul.
   Băiatul începu să coboare cu săruturile până pe decolteul ei, unde dădu de materialul maieului. Amândoi erau atât, dar atât de excitați, încât dacă erau singuri, cu siguranță și casa s-ar fi mișcat cu ei. Acesta își ridică puțin capul pentru a se pregăti iar, apoi își băgă capul sub maieul ei.
-Te vreau în mine. îi spuse ea, încercând în continuare să nu geamă.
   Fără să mai spuna ceva, acesta se duse cu mâinile spre piciorele ei, trăgându-i pantalonii scurți cu tot cu chiloți, apoi își băgă capul unde doar el avea voie.

   După nici 5 minute întregi, Mary își dădu drumul, simțindu-se în culmea fericirii; atât de bine își făcea treaba, domnul Taehyung.
-Ești atât de dulce, mommy! îi spuse el, lingându-i lichidul.
-Și tu, daddy! îi spuse și ea, împingându-l și întinzându-l pe pat, trăgându-i pantalonii de trening.
   După ce scăpă de pantalonii, aceasta îi trase și boxerii, lăsând la iveală o erecție mare, frumoasă, și numai bună de luat în gură. Fata își prinse părul într-o mâna, și își umezi buzele cu limba, apoi și le fixă pe capul lui, sărutându-l blând și luându-l în gură, începând să-l sugă ca o profesionistă.

-Am cel mai bun daddy. spuse ea, plimbându-și mâna pe sub tricoul lui, în timp ce își lingea sperma de pe buze.
-Și eu cea mai bună...
-Hyung...

Vedetă sau Iubită?Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum