Possessive Love - Harry Styles A.U. FanFiction - I. Syndrome

Capitolul 42

-          Adevarat. Ce-ar fi daca am lua un taxi? Platesc eu totul.

-          Ammm, sigur, am spus timida.

Paul a oprit un taxi si mi-a deschis portiera. S-a urcat langa mine pe bancheta din spate si a dat adresa unui restaurant.

-          Nu acolo stau eu, am spus razand.

-          Nu, dar acolo ne vom opri ca sa mancam.

-          Chiar nu trebuie sa te deranjezi!

-          Dar nu ma deranjez deloc! Chiar aveam nevoie de o pata de culoare in seara aceasta!

Am zambit timid si mi-am dat parul dupa ureche, dar tot ce imi venea in minte erau oameni morti.

-          Pana aici l-ai pacalit! Continua tot asa! am auzit o voce in microfonul meu.

Ne-am oprit la restaurantul fitos si m-am oprit inainte sa intru.

-          Ammm, nu am pantofi! am spus incet, privindu-mi picioarele rusinata.

-          Asta nu va fi o problema, draga mea! a raspuns.

Bratele sale m-au luat pe sus ca pe o printesa si m-au dus pana la masa noastra. M-a lasa jos si m-a ajutat sa ma asez.

-          De ce esti asa dragut cu mine? am intrebat.

-          Cred ca lumea are nevoie de mai multa bunatatea si fericire, iar tu, draga mea, pari sa le posezi pe amandoua.

-          Nici nu ma cunosti! am zis.

-          Dar as putea sa te cunosc. Numele meu e Paul.

-          Eu sunt Ana, am spus cu un zambet.

Azi am invatat ca daca iti dau numele lor real inseamna ca nu reprezinti o amenintare pentru ei. De asemenea, nu eram asa proasta sa cred ca tipul nu ma va rani, asa ca i-am spus ca ma cheama Ana.

-          Deci, de ce fugeai asa, Ana? m-a intrebat cu un zambet.

-          Ammm, este… complicat, am zis cu un zambet stanjenit.

Apoi am vorbit despre viata mea – sau, ma rog, viata Anei. El mi-a spus asa de putine despre el, avea un fel aparte sa te faca sa vorbesti fara sa iti dai seama ca el nici nu a scos vreo vorba.

-          Dar tu? am intrebat la un moment dat. Ce lucrezi?

-          Sunt afacerist. Stii in domeniul asta multi vor sa ti-o traga pe la spate si toti te cred prost.

M-a privit rece. Stia? S-a prins?

-          Toti te cred prostul targului. Stii omul acela de la carnaval care sta la ghseu si vinde bilete? Stii ca toata lumea il crede un esec pentru ca sta si vinde bilete in timp ce ei se cred mai destepti si se dau in carusele. Dar omul acela, omul acela poate sa opreasca in loc caruselul, iar tu poti sa cazi si sa mori, iar el nu va fi niciodata acuzat pentru ca el e tipul de la ghiseu.

Venise asa de aproape de fata mea incat imi venea sa fug. Si-a dat seama. M-a prins. In casca imi spuneau ce sa fac, altii strigau sa fug, dar nu puteam. Mi-am dus mana la ureche si m-am uitat intr-o parte ca si cum voiam sa imi ascund fata. Mi-am apucat casca si am dat-o jos, strangand-o in pumn. Mana lui s-a trantit peste a mea si mi-a strans-o cu putere. Ii vedeam venele pompand puternic si i-am privit ochii injectati cu ura,

-          Asa ca spune-mi… credeai ca voi fi asa de usor de dus de nas, scarba mica?

Mana imi tremura si nu ma puteam convinge sa vorbesc. Ce sa fac? Ce sa spun?