Aparențele înșeală

4continuare...

(Peste patru ani.)

-Hei... ca cine semăn eu ? (Mă strâmbam eu cu pene în loc de mustăți)

-Hahaha! Arăți foarte amuzant . (El îmi repetă gestul dar mai adaugă și un accent hilar și ne râdeam în hohote.

Ne aflam în foișorul din grădină, locul nostru preferat. Dar deodată mă strigă cineva, era mama.

-Lucinda! Lucinda, pe unde ești?!

-Mama mă strigă, trebuie să plec. Ne vedem mai târziu?

-Da, sigur dute. Bine.

Încep să fug și îi răspund mamei.

-Sunt aici! (Fac o pauza pentru a-mi trage un pic sufletul.) Ce ai dorit?

-Pe unde ai tot umblat, te caut prin toată casa. (Vorbește cu vocea cea aspră din nou.)

-Am fost în foișor...

-Toată ziua eşti acolo. Nu ai putea să te ocupi de tine, totuși eşti o domnișoară, ai optsprezece ani trebuie deja să te gândești la viitor.

-Da, mamă.

-Oricum, de ce te-am chemat? A, exact, în curând ne vor vizita la ceai domnul şi doamna Bertrand și fiul lor de douăzeci de ani, îl mai ții minte pe Nicolas, v-ați jucat împreună cînd erați mici.

-Sigur. (Desigur îl țin minte, era cel mai necioplit copil întîlnit de mine. De fiecare dată se lua de mine doar pentru că era mai mare cu doi ani.. pff)

-Păi el a terminat academia din capitală și a obținut un loc în politică. A devenit un tânăr chipeş şi deştept. Sigur o să vă înțelegeți mai bine ca în copilărie. (Bla bla bla.... Oare ce face John?)

-Şi ce-ai dori de la mine?

-Vreau să te duci la tine în cameră şi să te aduci în ordine şi să te aranjezi aşa şi tu, pe aici şi aici.

-Ce e neînregulă cu hainele și parul meu?

-Draga mea, fără întrebări mai bine te-ai grăbi, în curând vor ajunge, hai hai hai.

-Offf... bine.

Cît merg spre cameră îl caut pe John.

-John! John! (Îl strig în șoaptă.) Hei... unde eşti?

Ajung în cameră şi îl găsesc stând pe patul meu.

-Aici erai. Când ai ajuns?

-Când vorbeai cu mama ta în living.

Încep să-mi caut prin rochii una potrivită.

-Să fii atent să nu te vadă nimeni.

-Ştiu..Mama ta vorbea de acel băiat înfumurat care te enerva când erai mică?

-Da... Ce zici rochia asta merge?

-Nuştiu. Te aranjezi aşa pentru el?

-Sigur că nu. Ce-ți veni. Haha. Dar această rochie? (Scot o rochie roșie pal lungă cu dantelă, nu prea extravagantă dar totuși superbă.)

-În niciun caz asta!

-De ce? E atît de frumoasă. Mereu am vrut s-o port și azi am ocazia.

-E frumoasă dar nu e potrivită pentru acest eveniment. Vei fi prea frumoasă pentru el îmbrăcată în această rochie.

-Ce tot spui, sigur e potrivită. Imposibil să fie invidios sau poate e , nu sigur nu e sau poate...

-La ce te tot gândești, Lucy?