Capitolul 13

4K 225 50
                                    

— Abygail, Abygail, am auzit o voce strigându-mă și 2 mâini cum mă mișcau, încercând să mă trezească, haide, ridică-te, a venit taxiul.

Mi-am desprins pleoapele și am căscat și aproape am avut un șoc atunci când m-am trezit în mijlocul civilizației, nicidecum pe insula aceea nenorocită. Eram în portul din care am luat prima dată feribotul și în mașină, în drum spre necunoscut, încerc să îmi amintesc cum am ajuns acolo și ce s-a întâmplat seara trecută.

Mă simt atât de debusolată, nu știu nimic despre situația actuală, sunt de parcă m-am întors printre oameni după ani de zile în pustietate.

Mașina oprește în fața blocului în care locuiam alături de Cailyn și după ce urcăm în apartament aștept explicații din partea ei.

— Te ascult, ce s-a întâmplat? Cum am ajuns aici, Cailyn? Seara trecută eram cu... Damon, încep să spun cu o durere de cap și câteva imagini vagi în minte, Mick a încercat să mă înece, continui și mă opresc brusc, lăsând-o să-mi explice pe îndelete.

— Toate acestea nu au fost seara trecută, Aby, ci acum trei seri de fapt, ai fost inconștientă până acum, îmi zice și maxilarul meu aproape atinge podeaua. Damon te-a drogat în seara în care ai fugit din casa lui Mick pentru că au apărut niște musafiri nepoftiți pe insulă și, pentru a se asigura că nu îi vei face probleme, a recurs la această metodă. Feribotul s-a deschis în decursul acestor zile și pur și simplu te-a adus la mine ca pe o bucată de carne, lăsându-mă să mă descurc de una singură, căci Mick nu mai era nici el de găsit. 

— Deci m-a lăsat să plec pur și simplu? am întrebat nevenindu-mi să cred ceea ce îmi zicea bruneta.

— Da, pentru că nu a avut încotro, a ridicat din umeri, amândouă reprezentam un pericol mult mai mare dacă rămâneam acolo, decât reprezentăm aici.

Îmi e atât de greu să cred că lucrurile s-a schimbat radical într-o singură noapte, că după tot ce s-a întâmplat m-a lăsat să părăsesc insula de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, de parcă nu m-ar fi adus în acel loc din nou, dându-mi de înțeles că nu am scăpare.

— Și acum ce? am întrebat privind pe fereastră.

— Acum o să ne continuăm viața de dinainte, a rostit de parcă nici ea nu credea ceea ce zicea.

Să fie oare atât de ușor?

*

Anul 2011

Stăteam la o masă cât mai retrasă cu un suc în față și încercam pe cât posibil să privesc în jurul meu, la toate chipurile masculine care urmăreau cu interes și plăcere mișcările senzuale executate de prietena mea pe scena din centrul încăperii.

Sunt complet împotriva a ceea ce face ea, dar în cele din urmă am fost nevoită să accept că acesta este refugiul ei după vestea pe care a primit-o după ce ne-am întors de pe insulă. Când am revăzut-o în casa lui Mick după ce fusesem din nou lăsată să rătăcesc prin acel loc, mi s-a părut bolnavă, iar acest lucru s-a dovedit a fi adevărat, căci în urma unor controale medicale Cailyn a aflat că are SIDA. Nu știe care dintre bărbații cu care a avut contact de natură intimă de pe insulă a fost cel care a îmbolnăvit-o, însă suferă enorm în urma acestui fapt și alinarea ei stă în noua sa meserie, aceea de dansatoare la bară.

Anul acesta a adus schimbări și pentru mine, din toamnă mă înscriu la facultate, nu vreau să mai pierd încă un an și am suficient timp să pun totul la punct.

Mă ridic de pe scaun și merg spre toaletă, iar în drumul meu trec pe lângă niște separeuri private. Îmi arunc privirea într-acolo și parcă totul se prăbușește deasupra mea atunci când disting un chip cunoscut dintre cele ale persoanelor aflate acolo. Pare să simtă că cineva îl privește, căci își întoarce chipul spre mine, însă reacția lui este diferită. Preț de o clipă, este șocat, dar apoi un rânjet îi conturează buzele și expresia feței sale mă face să mă mișc din locul în care rămăsesem și aproape fug către baie.

Intru și nu apuc să închid ușa în urma mea, căci două brațe puternice o împing și bărbatul intră nestingherit în cameră.

— Aby, frumoaso, vorbește și tot ceea ce ține de el mă scârbește, mi-ai lipsit, continuă și vrea să se apropie, dar întind mâna în față, pentru a nu-l lăsa să vină spre mine.

— E-elias, murmur cu glasul tremurând, tu erai mort, continui înghițind în sec, cum e posibil să fii aici?

— Sunt aici pentru că proștii aceia nu și-au făcut treaba ca la carte, scumpo, spune calm, purtam vestă antiglonț, îi așteptam să vină și îmi luasem toate măsurile necesare. Dar tu ce cauți aici? mă întreabă și strâng marginea rochie mele între degete.

— Ceea ce căuta orice om într-un club, îi răspund și înghit în sec când vine tot mai aproape.

— Serios? ridică o sprânceană. Eu, spre exemplu, căutam o femeie, Abygail, o femeie cu care să-mi petrec noaptea și am găsit mai mult de atât, te-am găsit pe tine, rânjise și mă cuprinse în brațe, ești mai mult decât mi-aș fi putut dori, frumoaso. Ce zici să ne retragem, doar noi doi, de dragul vremurilor trecute? mă privise adânc în ochi și am dat frenetic din cap în sens negativ.

Deși se comportase cu mine ca un nenorocit pe insulă, mi-a părut rău pentru ce i s-a întâmplat, însă acum văd că a rămas același nemernic.

— Nu, Elias, știi foarte bine că tot ce s-a întâmplat pe insulă a fost cu un scop, nu o să mai repete, m-am smucit din brațele lui și l-am împins departe de mine.

— Chiar așa? și-a mușcat buza de jos. Și dacă îți ofer informații despre Damon? expresia feței i-a devenit tot mai mârșavă atunci când m-a văzut tresărind la numele acelui bărbat. Haide, știu că arzi de curiozitate să afli ce s-a întâmplat cu el, doar ești o mică târfă, Abygail, îl vrei pe acel nenorocit mai mult ca orice, în ciuda a orice ți-a făcut.




















Fără scăpare +18Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum