Horror stories (Romana)

Drama familiei Robins

Am ajuns în punctul în care pot spune că pur şi simplu nu mai pot, cu timpul durerea şi extazul s-au transformat în agonie. Ce înseamnă viaţa, când ai pierdut tot ce iubeai pe această lume, poţi spune că ai putea să faci anumite compromisuri prin care măcar timp de o secundă să-ţi găseşti liniştea. Dar oare se merită aceste compromisuri, având în vedere impactul lor în viaţa ta ? Totul a început în urmă cu o lună, când armonia familiei mele a fost perturbată pentru totdeauna.

În primul rând, daţi-mi voie să mă prezint, numele meu este Andy Robins, un contabil ce lucrează la firma PAS (Professional Accounting Services) din New York. Mă consider un soţ şi un tată iubitor, punând mereu familia pe primul loc în viaţa mea. Pe soţia mea o cheamă Renne Robins, persoana pe care o iubesc nebuneşte de 20 de ani încoace, mai precis de când ne-am căsătorit. Renne nu este doar soţia mea, ci mai presus de toate este şi mama fiicei mele Jess, o adoleşcentă în vârstă de 18 ani. Pot spune că am o familie perfectă, în care înţelegerea şi armonia sunt la locul lor.

Liniştea familiei mele, a fost uşor perturbată de anumite evenimente de-a dreptul îngrozitoare, pe care nu o să le pot uita vreodată.

Ne aflăm în luna noiembrie, o lună cu totul aparte pentru mine şi familie mea. Aceasta marchează împlinirea a 20 de ani de când eu, împreună cu soţia mea ne-am căsătorit şi totodată serbarea majoratului fiicei mele. O lună ce trebuia să fie de-a dreptul magică, s-a transformat într-o dramă, în care evenimentele sunt din ce în ce mai înfricoşătoare.

De ce spun asta ? Dacă eşte curios în a afla poveste mea şi vei avea răbdarea necesară să o întelegi în continuare voi detalia cu lux de amărunte întâmplările prin care am trecut.

Începutul de lună a fost marcat de un eveniment cu totul neplăcut, prin care am înţeles că viaţa te surprinde atunci când te aştepţi mai puţin şi când consideri că totul este perfect. Devastaţi de durere, am aflat că fiica noastră Jess împreună cu doi colegi de şcoala au decedat într-un tragic accident rutier, atunci când un alt şofer băut a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens şi izbindu-i foarte puternic. Aceştia se îndreutau către petrecerea unei colege a fiicei mele, o foarte bună prietenă a ei, dar şi a familiei noastre, o aniversare ce marca ajunul majoratului lui Jess. Dorinţa sa arzătoare de a lua parte la această petrecere, prin care putea să fie alături de Sara, colega ei, a reprezentat motivul pentru care am lăsat-o să participe la aceasta, în plus că familia Sarei, erau uni dintre cei mai buni şi vechi prieteni ai familiei noastre.

Cum ai putea să ai parte de o zi cu totul specială, când tu urmează să participi la un eveniment ce nu-şi are deloc locul firesc şi care mai presus de toate nu trebuie să se întâmple niciodată în asemenea zi. După cum presupun că v-aţi dat seama este vorba despre înmormântarea fiicei mele, ce nu-şi putea avea locul decât în ziua aniversării sale. Uite aşa o zi ce trebuia să fie cu totul specială s-a transformat într-una în care lacrimile au început să curgă şiroaie pe feţele noastre, dar spre deosebire de momentul aniversării, acestea nu marcau bucuria, ci tristeţea şi durerea despărţirii.

Această dramă a marcat doar începutul episoadelor îngrozitoare ce s-au năpustit asupra familie mele.

Devastaţi după această tragedie fulgerătoare, am ajuns să pierdem încetul cu încetul firul realităţii, adâncindu-ne din ce în ce mai mult în durere şi chin. Aniversarea căsotorie noastre a fost o zi ca oricare alta, în care ne puneam la înloială existenţa. Spre deosebire de mine, care deşi sufeream enorm, tristeţea mea era una interioară care-mi rupea sufletul, mistuindu-l întru totul, dar care nu mă lasa să mă manifest în exterior prin diverse gesturi, soţia mea era cu totul devastată. Gândurile lui Renne începuseră să fie tot mai negre, pornind de la momente de isterie în care pur şi simplu numai putea să se controleze şi izbucnea, la momente mult mai grave, ce presuneau siguranţa vieţii sale. Îmi amintesc că de fiecare dată când ieşeam la plimbare şi aceasta vedea copii începea instantaneu să plângă, spunând că ea a pierdut totul. Când vedea anumite obiecte care-i aduceau aminte de Jess prin casă îşi pierdea instantaneu cumpătul şi voia să le distrugă, afirmând că acestea nu-şi au rostul aici. Totul a mers din rău în mai rău, Renne ajungând în punctul în care suferinţa îi acaparase minţile, presupunând că cea mai bună soluţie de a pune capăt o dată pentru totdeauna chinului este moartea deoarece, ea nu poate trăi făra fetiţa sa. Din fericire, am reuşit să o salvez de fiecare dată din tentativele suicidale, însă o singură dată acestea au reuşit să fie mai grave şi Renne să ajungă la spital, cu o hemoragie masivă, pe motiv că a încercat să-şi taie venele, eveniment ce s-a terminat într-un final cu bine. Liniştit, că Renne a rămas sub atenţia medicilor pentru o perioadă mai îndelungată, mă gândesc ce pot face pentru a readuce, chiar pentru o perioadă scurtă de timp, liniştea în familie.